miercuri, 7 martie 2012

Jonas Jonasson - Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut


Exact în ziua în care împlineşte 100 de ani, Allan Karlsson sare pe feareastră şi fuge din azilul de bătrâni în care se află. Urmează un lung şir de peripeţii alături de simpaticul bătrânel, o călătorie în jurul Suediei, urmăriri cu poliţişti sau tâlhari. În paralel cu prezentul, romanul urmăreşte întreaga viaţă a lui Allan, din 1905 până în 2005, şi putem spune că omul a dus o existenţă neobişnuită, infuenţând decisiv istoria. Va avea un aport major la descoperirea bombei atomice, ori va sta la masă cu personaje celebre precum Stalin, generalul Franco, câţiva preşedinţi americani, Mao sau De Gaulle, va lucra pentru CIA ori ca ataşat al unei ambasade din Paris şi toate astea fără să fie interesat câtuşi de puţin de politică. Cartea asta seamănă cumva cu filmul Forrest Gump. Sau poate fi interpretată ca un manual care tratează cu mult umor un secol de istorie. Jonas Jonasson, un suedez care se pare ca s-a îmbogăţit în urma publicării acestui roman scris simplu, cu mult umor şi care te ţine în priză pe parcursul întregii poveşti. O carte care m-a cucerit. O menţiune specială şi pentru cele 70 de subsoluri explicative. Au fost deosebit de folositoare şi instructive. Unul dintre ele se referă la recent cititul Arto Paasilinna. Nu ştiu dacă explicaţiile sunt de la editură ori aparţin autorului. Romanul a fost prezentat şi în emisiunea "Omul care aduce cartea".

Un comentariu:

  1. Iete, Moshule, de acu' 100 de ani

    http://sovaialaalin.blogspot.com/2010/11/istorie-romaneasca-in-fotografii-oameni.html

    RăspundețiȘtergere