joi, 12 iulie 2012
Cuțitul
Pe la sfârşitul anilor '90, în anul II de facultate, pic un examen la Programarea calculatoarelor, materie foarte dificilă pentru mine, unde am studiat limbajul C++. Noi, colegii, fie că luam un examen fie că îl picam, mergeam să cinstim ceva la sfârşit. După acest examen picat, împreună cu un coleg Sorin, hippie cu plete mari, am mers într-o bodegă ordinară în spatele staţiei de metrou Politehnica. În prezent această dugheană de ultimă speţă nu mai există, fiind demult demolată pe vremurile când Băsescu era primarul capitalei. Bem bere ieftină alături de beţivani cronici trecuţi de a doua tinereţe, înnecându-ne amarul şi înjurând-o pe profesoara care ne-a picat. Adevărul că era o profesoară destul de acră. Noi beam în continuare, iar ura era din ce în ce mai mare. La un moment dat intră în dugheană un ţigan care avea de vânzare un cuţit. Cuţit ţigănesc cu lamă lungă şi mâner de lemn. Îmi vine o idee şi i-o împărtăşesc lui Sorin: "Hai să cumpărăm cuţitul şi să mergem să o omorâm pe profă". Sorin este imediat de acord. Îi plătim ţiganului cât ne cere, fără tocmeală, terminăm berile din faţă, plătim şi plecăm la facultate după profă. Cuţitul îl ţineam într-o pungă. La facultate pustiu, laboratorul de informatică închis. O căutăm pe profă cât o căutăm, iar până la urmă ne lăsăm păgubaşi. Ne liniştim şi plecăm acasă. Mai am şi astăzi cuţitul, îl folosesc când tai salam de Sibiu. Oare daca am fi găsit-o pe profă am fi omorât-o? Cu siguranţă nu, însă a fost un avânt de beţiv supărat, o mică flamă care poate degenera aşa cum putem vedea zi de zi la Ştirile de la ora 5.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Păi şi cum o kilăreaţi cu un singur cuţit? Dădeaţi pe rând?
RăspundețiȘtergere"Cuţitul îl ţineam într-o pungă." - faza cea mai tare
Nu m-am gandit la asta :)
ȘtergereDa, intr-o punga, ca sa nu ne vada lumea pe strada.
Povestea e simpatică, bună eventual de o ecranizare. Însă cei care o iau în serios vor interzice cândva băuturile alcoolice :(
ȘtergereAcţiunea e foarte românească, un singur cuţit invită la pasarea responsabilităţii. Interesantă e şi sursa ţigănească a armei crimei.
Într-adevăr, la noi în ţară e bine să fii dulce, nu acru.
daca ar mai fi existat locoprostia, cine crezi k-ar fi deschis obligatoriul tred: 'dormitzi vara?'? ce ai fi raspuns?
RăspundețiȘtergerekitzi. dorm, dar prost. imi place sa dorm la 20 grade in camera. acum am 31.
ȘtergereBună dimineața/ziua/seara. Vă invităm ca împreună cu sus-menționatul Sorin să vă prezentați mâine, 25.08.2023 la ora 09:00 la Secția de Poliție 3,14 la Serviciul Combatere Crimă Organizată și Omoruri. Vă rugăm să aduceți ceva de scris și câte o sticlă de apă plată (e avarie în zonă și apa rece este oprită). În caz de neprezentare vă anunțăm că o echipă anti-tero va penetra domicilul dumneavoastră actual pentru a preleva cuțitul menționat în scrierea de mai sus. Cu acesta, la Restaurantul Poliției din București, bucătarul șef va tăia porcul de Crăciun anul acesta. Produsele alimentare rezultate vor fi consumate EXCLUSIV de către angajații Poliției iar cuțitul nu va fi restituit, urmând a fi folosit și în anii următori în același scop sărbătoresc.
RăspundețiȘtergereNe scuzați pentru întârziere .... știți ... cazuri multe, personal puțin ... Vă mulțumim pentru înțelegere!
RăspundețiȘtergeresa nu citeasca valeriu nicolae articolul asta ca belesti cariciul. a iesit dringu pe uscat, michael!
RăspundețiȘtergere