Cuțitul

Pe la sfârşitul anilor '90, în anul II de facultate, pic un examen la Programarea calculatoarelor, materie foarte dificilă pentru mine, unde am studiat limbajul C++. Noi, colegii, fie că luam un examen fie că îl picam, mergeam să cinstim ceva la sfârşit. După acest examen picat, împreună cu un coleg Sorin, hippie cu plete mari, am mers într-o bodegă ordinară în spatele staţiei de metrou Politehnica. În prezent această dugheană de ultimă speţă nu mai există, fiind demult demolată pe vremurile când Băsescu era primarul capitalei. Bem bere ieftină alături de beţivani cronici trecuţi de a doua tinereţe, înnecându-ne amarul şi înjurând-o pe profesoara care ne-a picat. Adevărul că era o profesoară destul de acră. Noi beam în continuare, iar ura era din ce în ce mai mare. La un moment dat intră în dugheană un ţigan care avea de vânzare un cuţit. Cuţit ţigănesc cu lamă lungă şi mâner de lemn. Îmi vine o idee şi i-o împărtăşesc lui Sorin: "Hai să cumpărăm cuţitul şi să mergem să o omorâm pe profă". Sorin este imediat de acord. Îi plătim ţiganului cât ne cere, fără tocmeală, terminăm berile din faţă, plătim şi plecăm la facultate după profă. Cuţitul îl ţineam într-o pungă. La facultate pustiu, laboratorul de informatică închis. O căutăm pe profă cât o căutăm, iar până la urmă ne lăsăm păgubaşi. Ne liniştim şi plecăm acasă. Mai am şi astăzi cuţitul, îl folosesc când tai salam de Sibiu. Oare daca am fi găsit-o pe profă am fi omorât-o? Cu siguranţă nu, însă a fost un avânt de beţiv supărat, o mică flamă care poate degenera aşa cum putem vedea zi de zi la Ştirile de la ora 5.