Ilf şi Petrov - Douăsprezece scaune

1927. Oraşul X, capitală de judeţ. Uniunea Sovietică. Ippolit Matveevici Vorobianinov are o umilă funcţie la starea civilă şi in general, el ca om, nu mai păstrează nimic din măreţia pe care o cunoscuse înainte de revoluţia bolşevicilor, când era mareşal al nobilimii. Soacră'sa îi spune cu limbă de moarte că n-a predat giuvaierurile statului şi că le-a asuns în unul din cele douăsprezece scaune din fosta lor mobilă de lux. Aşa începe acest roman deosebit de amuzant, în care Ippolit însoţit de un personaj cel puţin inedit, numit Ostap Bender, pleacă în căutarea celor douăsprezece scaune care în urma împărţirii averilor foştilor burghezi au intrat în patrimoniul statului care la rândul său le-a oferit prin diverse părţi.

Goana după scaune e doar un prilej de a arunca o privire asupra Uniunii Sovietice din acele timpuri. Ilf şi Petrov sunt maeştrii ai satirei, sunt comici, au descrieri de o mare frumuseţe artistică, sunt plăcuţi şi uşor de citit. Mi-ar plăcea să ştiu care pasaje sunt scrise de Ilf şi care de Petrov. Oare cum pot scrie doi oameni la o carte?

Mi-au plăcut în mod special pasajele care compară societatea sovietizată cu cea imperială de dinainte. Faze precum cea în care se spune că fosta cofetărie Bombons de Varsovie s-a transformat în cofetăria cooperatistă. Foarte mult mi-a plăcut capitolul despre proiectarea şi construirea tramvaiului din Stargorod, dar şi cel în care sunt descrise tipurile de călători din gările Moscovei.

M-a binedispus cartea. Ăsta e cuvântul potrivit pentru starea pe care a lăsat-o în urmă.