A patra carte pe care am citit-o de la Bukowski, acest alcoolic afemeiat simpatic. Şi cred că mi-a plăcut cel mai mult. Romanul urmăreşte copilăria şi tinereţea lui Henry Chinaski, alter ego al scriitorului, în Los Angelesul anilor 20-40, în perioada marii crize din USA şi în timpurile premergătoare celui De-al Doilea Război Mondial, cartea încheindu-se cu Chinaski care bea împreună cu un cunoscut într-un bar şi aude la radio că japonezii au bombardat flota americană de la Pearl Harbour.
Eu am văzut cartea asta ca un altfel de "Poveste despre dragoste şi întuneric" a lui Amos Oz, cu personajul principal care nu are suportul familiei spre deosebire de Oz, ci chiar este bătut şi terorizat de tată, dar până la urmă descoperă o mare pasiune pentru citit şi scris, chiar dacă drumul către această pasiune este presărat cu violenţă, băutură, golănie şi mai ales cu o enormă însingurare şi îndepărtare de oameni. Şuncă pe pâine este scrisă cu mult umor însă reuşeşte în acelaşi timp să fie foarte tristă. E o carte pe care citind-o te simţi mai şmecher, conferindu-ţi cumva un aer de superioritate faţă de ceilalţi. O carte care te învaţă că în viaţă nu ai prieteni.
Un exemplu de dialog care pe mine mă amuză:
- Când vorbeşti cu mine, nu ridica glasul!
- Dar ce-ai vrea să fac, să-mi ridic pula?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu