Un sat blestemat, aflat la marginea lumii, de unde toate animalele au dispărut cu mult timp în urmă. Sătenii nu au nici câini, nici pisici, nici vaci, nu există nici păsări şi nici gâze, iar în râul de lângă sat nu există peşte. Toate au plecat cândva, iar lumea nu prea vorbeşte despre acest lucru. Seară de seară, oamenii se încuie în casă, pentru că pe uliţele satului umblă nestingherit Nehi, Duhul Muntelui. Dacă în timpul zilei domneşte o atmosferă sumbră, apăsătoare, noaptea frica se abate asupra tuturor. Cam aşa începe povestea lui Amos Oz, o poveste plină de mister, care ţine în tensiune cititorul de orice vârstă. O fabulă despre răutatea oamenilor şi despre solitudine. Modul în care a fost construită povestea, dar şi numele personajelor, m-au dus cu gândul la basmele sud americane, deşi nu cred că Amos Oz s-a gândit la aşa ceva, pentru că la începutul cărţii mulţumeşte celor patru nepoţi ai săi pentru că l-au inspirat. Nepoţi evrei, bineînţeles. O lectură extrem de plăcută, care aduce o fărâmă de bunătate în sufletul cititorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu