De ce? si cum ?

de Fata din parc

De ce?

Nu stiu.

Niciodata n-am inteles cum iau lucurile o intorsatura sau alta. Sunt multe care raman de neexplicat, dar parca niciunul nu este asa de normal in aparenta si cu toate astea ciudat cum e momentul in care incepi sa simti.

Ma gandesc de ceva vreme la ochii lui.

Nu ma gandesc la nimic serios, la nimic clar, doar la ceva ce se vedea in ochii lui.

Era o zi calda de vara petrecuta impreuna cu prietenii si familia. O zi frumoasa, o zi obisnuita.

Cineva intreaba. O chestie generala, specifica grupului obisnuit sa judece la comun tot felul de idei. A vazut cineva pe aici un barbat frumos care sa merite atentia generala? Femeie stim ca exista, uit-o acolo….blonda, atragatoare, mult mai mult decat un prototip dietetic. E supla, inalta dar ceva din imperfectiunile vizibile o fac si mai frumoasa. Asta le determina imediat pe celelalte femei sa o atace dur cu tot felul de critici, cum ca ar avea ceva silicon pe ici pe colo….fii sigur !!... se vede si miroase a fals de la o posta.

Ce sa zic, femeia e frumoasa asa cum este. Falsa.

Mai tarziu am aflat ca era mama si cu atat mai mult mi-a parut mai frumoasa.

Da! Zice tot grupul- e frumoasa ! femeile, in fine, recunosc. Barbatii vazusera de mult, sigur de cand le cazusera prima oara ochii pe ea.

Dar sa revenim. Barbat din pacate nu este ! Nu e nici macar unul mai acatarii, zice asta tot grupul. Barbatii si femeile cad de acord de data asta.

Si totusi… mie intotdeauna mi-a placut sa caut barbatul frumos. Nu intotdeauna il gasesti. Doar ca acum el e acolo si il vad.

Sa fie defect profesional, nu pot sa-mi dau seama. Doar ca niciodata n-am ezitat sa aleg frumosul. Ca ma refeream la proportii, la finetea diversitatii, dar completarea era intotdeuna totul. E vorba de frumusetea asta care n-are nici o treaba cu trupul. Trupul asta de analizat aici in fata tuturor ochilor.

Statea drept, mandru si privirea cu ochii fara nici o ezitare. Privea cand si cand spre tot felul de puncte de interes. Era la munca si facea totul cu atentie si seriozitate.

Jur ca parca puteam sa-l vad copil cu ochi cercetarori. Tanar serios cu ganduri hotarate venite din constiinta ca orice pe lume este posibil.

Iar acum, asa cum sta in fata mea, il vad ca e inca constient de puterea asta pe care ti-o da libertatea gandirii.

Nu pot spune ce culoare au ochii, doar ca nici nu e important.. ce transpare prin ei emana mai multa culoare decat un albastru, un verde, maro…

Fara prea multa emotie, ma bucur ca pot acum sa anunt ca – uite acolo e barbatul cel mai frumos. Aici si acum.

Aici si acum sunt esentiale. Maine altul poate fi mai frumos, masurat bineinteles dupa aceleasi standarde.Vederea unui tipar frumos fie el barbat , femeie, floare sau orice alta gaza nu cred ca trebuie sa declanseze automat senzatii tipice sa te poata duce cu gandul ca subiectul e mai mult decat un tipar de retinut si analizat pt tine privitorul.

Poate ca 50%, sau mai bine 90% din omaneni, cedeaza la vederea unui om frumos si renunta la orice alte principii. Il impodobesc cu si mai multe calitati care nici gand sa fie si poate nici gand ca vor impodobi vreodata omul frumos. Asta poate numai ca sa justifice atractia inconstienta. Vezi, uneori e suficient ca e frumos, si atunci de ce s-ar mai obosi sa-si antreneze sufletul sa reflecte lumina.

Barbatul asta din fata mea e un intreg de frumusete.

Trebuie sa stie ca e frumos, doar ca arata o umbra de dispret pentru cine sa uita intai la lucrul asta si nu la ce este el de fapt.

Tot grupul se uita, analizeaza. Cade de acord- da, este ceva atragator la el, dar nu este totusi confirmat…..sigur sunt altii….ne mai uitam.

Trec 2 saptamani si da, nu ma mir, nu mai apare nimeni care sa fie numit cel mai frumos. Nici grupul, vigilent deatfel, nu poate alege altul.

Il vad, zi de zi si vad mereu acelesi lucruri observate si chiar imi este din ce in ce mai clar ca am ales bine. Fara greseala.

Nici o emotie nu ma incearca zi de zi, observandu-l de la distanta. Nu cred ca stie ca e obiect de studiu, isi vede de treaba serios, atent.

Nu e prima data cand studiez, ori admir un chip frumos. Un suflet, in ochii unui om.

Doar ca … de ce ? si cum? Intr-o seara pun capul pe perna, fara sa ma gandesc la barbatul frumos. Ma gandesc la viata, la om, la deciziile mele, la mai multe si la nimic in special.

Simt cum somnul isi face loc printre ganduri si umple treptat golurile pana cand aproape ca te ameteste cu dimensiunile lui universale. Iti pierzi suflarea mintii si uiti tot. Mai mare decat gandurile, decat spatiul de dinainte si de dinapoi. Adorm. Cand, ce e asta? cine? cum ? de ce? Vine ca o briza, o trezire. Cum sa desenezi pe hartie in cuvinte. E o caldura. E cava care misca. E viata si totusi nu e viata ca palpitatie. Nu se zbate in sange, nici in inima. E mai fluid decat viata, e mai diafan decat gandurile. O bucurie fara margini, un drog inepuizabil, o ameteala, toate manifestate intr-o stare de trezie mai vie decat orice trezire din somn.

E barbatul frumos. E acolo si  umple tot spatiul asta mai mare decat somnul si eu doar stiam sigur ca nimic nu e mai mare.

Gata. Nu mai e loc de somn. E doar ceva fara margini, ceva-ul ala cand simti ca s-a terminat. Cand simti. Nu cred ca s-au luptat prea multi oameni sa iasa din starea asta. E placere pura. De ce te-ai lipsi de ea. Nu stii cand vine, nu poti s-o provoci si nici nu poti s-o retraiesti. E mereu altfel.

De maine s-a terminat, nu mai am cum sa ma uit la barbatul asta frumos impodobit cu multe altele, cu aceeasi ochi. Nu ar trebui sa ma uit la el deloc pentru ca acum ma uit cu drag la el. Il impodobesc eu singura cu toate frumusetile pamantului, doar pentru ca nu mai e doar barbatul cel mai frumos aici si acum.

Merg si sunt in locul unde ar putea aparea oricand. Ce senzatie. Jur ca e in spatele meu, si simt ca se uita la mine, altfel decat se uita ochii lui linistit. In minte imi canta vorbele altora: “ ii simt prezenta cu intregul meu trup. in mintea mea ii simt chiar atingerea. in jurul meu atmosfera este plina de repiratia lui”

E acolo si da, ma uit in ochii lui. Se uita altfel. Cum? si de ce? Nu stiu sa spun. O sti careva pe lumea asta ?

Ochii nu mai arata sufletul pe care chiar ieri il vedeam clar. Arata altceva. Ce? Cum? si de ce? Sunt ochi de un albastru inchis, tulburatori, speriati parca, cumva tremuratori.

Mai ieri nu stiam ce culoare au ochii celui mai frumos barbat. Azi stiu. Ce stiu? Sunt de o culoare cum n-am mai vazut. Dar ce? Exista prea multe culori cu care sa descrii niste ochi ?

Vad clar ca da. Ochii astia au alta culoare decat tot ce am vazut pana acum. Ciudat cum pana mai ieri asta nu avea nici o importanta.

Sa inteleg ca desi e vorba de neinteles are legatura cat se poate de mare cu cele trupesti. N-as zice totusi…

Un schimb de 3 secunde de priviri si gata, totul e confirmat fara dubiu.

Barbatul se vede si se simte nefiresc zapacit de ceva ce nu pricepe. Sau poate ca pricepe, doar ca nu vrea sa creada ca e posibil. De ce? si cum? si cand…? Total nefiresc, abordeaza o fata comunica ceva cu ea, rade prosteste, e oarecum naucit, nu intelege ce a fost, ce a simtit.

Eu stau locului si simt ce-am simtit si cu o seara in urma. Acum as da orice sa fiu umbra lui pe pamant, legata cu nod greu de talpile lui, cu ancora vesnica de viata din sangele lui.

Nimic mai mult.