J.D. Salinger - De veghe în lanul de secară

Doream să citesc cartea asta încă din liceu, când profesoara de engleză ne-a descris-o elogiativ. The Catcher in the Rye. Romanul adolescentului de pretutindeni. După 15 ani de la terminarea liceului am pornit să o citesc, cu gândul că voi lectura ceva slab, pentru adolescenţi, asemănător cu scrierile lui Mihail Drumeş. Greşit. Şi nu pot considera această scriere reprezentativă pentru adolescentul de pretutindeni, pentru că Holden este cu totul şi cu totul aparte.

Holden Caulfield (excepţional nume), personajul principal al romanului, un băiat de 17 ani care este exmatriculat de la liceu. Vacanţa de Crăciun se apropie, dar mai are câteva zile până la terminarea semestrului şi cum altceva mai bun nu are de făcut, cutreieră prin New York o vreme, întâlnindu-se cu o serie de personaje. Holden, un adevărat emo kid al anilor '40-'50, plin de tristeţi care de care mai mari, dar cu o inimă enormă şi cu gânduri bune, încearcă să-şi găsească identitatea fără prea mare succes prin taxiuri, camere de hotel, baruri, pe străzile pustii ale oraşului. Avem de a face cu o relatare la persoana I (Salinger poate e chiar un model pentru Haruki Murakami, am sesizat că se apropie ca stil), Holden spunându-şi povestea cu foarte mari paranteze, care nu fac decât să sporească plăcerea lecturii. E oare Holden nebun aşa cum am citit prin unele cronici pe bloguri? Nu e. E doar special, poate prea bun pentru lumea rea prin care umblă. Foarte tare explicaţia titlului. O metaforă rafinată.

Nu pot să zic că e o carte care m-a lăsat mască, dar una pe care am citit-o cu plăcere a fost. Îl consider pe Salinger un scriitor special, aparte, inedit. Îmi place Salinger.