Cezar Paul Bădescu - Luminiţa, mon amour

În ciuda titlului, nu mă aşteptam la o poveste de dragoste, pentru că am mirosit cam ce fel de om este Cezar Paul Bădescu de când am citit Tinereţile lui Daniel Abagiu, însă cartea cu Luminiţa chiar a întrecut orice aşteptare, surprinzându-mă extrem de plăcut. O poveste ciudată (poate e chiar reală, autorul aşa pretinde, dar nu putem ştii) despre relaţia şi apoi mariajul scriitorului cu o femeie care suferă de tot felul de frici şi angoase. În cartea asta am întâlnit de toate, păreri despre onanie şi onanişti, scene de viaţă mizerabilă la căminul de studenţi, acte de nebunie, scene scârboase cu facutul nevoilor pe ziar, lecţii de psihiatrie, o adevărată înverşunare împotriva religiei ortodoxe şi mai ales a bisericii (Cezar Paul biciuieşte destul de tare şi pe bună dreptate biserica), scene din viaţa mizerabilă a unui om de rând într-un apartament confort 2 de la capătul Berceniului şi ce mi-a plăcut mie cel mai mult, întâmplări dintr-un orăşel din Moldova alături de familia Luminiţei. Nu se specifică despre ce oraş este vorba, dar eu mi-am închipuit Dorohoiul.

E meseriaş acest scriitor. Îmi pare aşa, genul de om care nu e cu nasul pe sus. Nici nu cred că frecventează întâlnirile de la casa scriitorilor (daca om avea şi noi aşa ceva, cum era de exemplu la Moscova unde Behemoth a dat celebra replică cu Dostoievski) să bea şi el o halbă de bere rece cu ceilalţi confraţi. Pare un om retras, cu ale lui. Sunt foarte curios dacă va mai scoate şi alte cărţi cândva.