luni, 1 noiembrie 2010

Mario Vargas Llosa - Cine l-a ucis pe Palomino Molero


Încântător. Un roman încântător. Pe la jumătatea secolului trecut, într-o zonă săracă din Peru, doi poliţişti încearcă să elucideze o crimă ciudată. Locotenetul Silva şi jandarmul Lituma stau de vorbă cu diferite personaje în speranţa că vor afla cine l-a ucis pe Palomino Molero, care a fost găsit spânzurat şi tras în ţeapă, dezbrăcat de la brâu în jos, cu testiculele smulse, ars cu ţigarea. Citind această carte, am avut senzaţia că joc un superb quest cu personaje şi replici deosebit de pitoreşti. Cu fiecare capitol cititorul obţine noi şi importante indicii, ca la final totul să fie dat peste cap şi nici să nu mai ştii ce e adevărat şi ce nu. Fiecare personaj care vorbeşte în faţa celor doi poliţişti işi spune părerea, cam ca în povestirea lui Ryunosuke Akutagawa, "Într-un lăstăriş". Toţi au ceva de ascuns şi vor să obţină ceva.

Silva şi Lituma sunt extrem de bine conturaţi, ei dând sarea şi piperul acestei cărţi. Relaţia locotentului Silva cu dona Adriana este savuroasă şi oferă momente bune de râs, la fel ca şi gândurile jandarmului Lituma şi admiraţia pentru superiorul său. Fie că merg prin praf sub soarele arzător, fie că stau în umilul lor post sau la masa unei bodegi mizere scărpinându-se la testicule, cei doi poliţişti au un suflet mare şi încearcă din răsputeri să rezolve cazul. Şi nu sunt lipsiţi de inteligenţă câtuşi de puţin.

Din neştiinţă l-am ocolit pe Mario Vargas Llosa, crezând că scrie mai mult cărţi politice. Premiul Nobel obţinut în acest an mi l-a adus în atenţie şi cu siguranţă voi încerca şi alte cărţi de-ale sale. Bineînţeles, am în plan "Lituma în Anzi".

8 comentarii:

  1. carajo!
    http://www.scribd.com/doc/3045180/Llosa-Mario-Vargas-Cine-la-ucis-pe-Palomino-Molero

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea m-am obisnuit sa citesc carti in format electronic. Cartea mea a fost scoasa de editura Mihai Eminescu. La astia de la Humanitas nu cred ca am vazut-o in seria Llosa.

    RăspundețiȘtergere
  3. nu ti-ai luat e book reader? marile noastre edituri or scoate si e bookuri pentru fiecare aparitie in format clasic?
    vez ca deseara juaca majica

    RăspundețiȘtergere
  4. nu-mi trebe e-book reader mie. ce sa pun in biblioteca in locul cartilor clasice ? bibelouri ?

    RăspundețiȘtergere
  5. ia uite, a batut majica.


    vinzi biblioteca. mai iei un dulap de haine.

    RăspundețiȘtergere
  6. trup si suflet pentru culori...o echipa ce face furori.

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc anonimului, ca am citit cartea cu palomino datorita lui. sarumana! :D

    RăspundețiȘtergere
  8. cu placere, shaki.


    gabriel: o echipa mare, mare, mare, mare, de jucatori, toti invingatori

    RăspundețiȘtergere