Kobo Abe - Femeia nisipurilor

O surpriză foarte plăcută acest scriitor deloc comercial, un japonez care explorează tărâmul absurdului şi parcă aduce un pic cu maestrul Kafka ori poate cu Camus. Femeia nisipurilor, dincolo de firul narativ foarte interesant, este o mare alegorie şi fiecare poate înţelege ce vrea din carte, pentru că, aşa cum am învăţat în liceu, literatura este interpretabilă, iar doi oameni nu interpretează la fel aceeaşi lucrare.

Un cercetator se rătăceşte într-un sat aflat printre dunele de nisip şi este poftit de săteni să innopteze la ei, mai exact în casa unei tinere văduve, o casă ciudată aflată într-o groapă mare înconjurată de nisip, la care accesul se face printr-o scară de frânghie. A doua zi, omul dorind să plece la treburile lui, realizeaza că a dispărut scara şi că este prizonierul nisipurilor. Nu înţelege de ce, dar zi de zi este pus la muncă alături de femeie, pentru curăţarea nisipului şi scoaterea sa din groapă cu ajutorul unor găleţi. Când refuză să facă munca este privat de apă şi mâncare. Totul e foarte ciudat, iar Kobo Abe descrie cu mare fineţe artistică. Sexualitatea este prezentă chiar şi în această carte, sex cu aromă de transpiraţie, mizerie cleioasă de pe pielea celor doi şi mult nisip. Personajul reuşeşte să evadeze, dar este prins în nisipurile mişcătoare, salvat de săteni şi adus înapoi. Ajunge cumva să se resemneze, munceşte la nisp, femeia rămâne gravidă, însă la un moment dat scara este coborâtă şi lăsată aşa. Are şansa să plece, dar nu este prea hotărât că trebuie să o facă.

Autorul insistă asupra nisipului şi asupra muncii de Sisif pe care cei doi o fac în lupta cu nisipul. Zi după zi, fără nicio altă perspectivă. Eu am văzut asta ca o metaforă la adresa vieţii omului şi poate mai ales viaţa în societatea modernă industrializată. Zilnic aceleaşi chestii, la început te revolţi, apoi te obişnuieşti cu ideea şi te resemnezi, iar într-un final poate chiar îţi place un pic. Să încheiem cu un fragment interesant din carte : "Singura cale să eviţi munca este să munceşti. Nu munca în sine este preţioasă, ci faptul că învingem munca prin muncă. Adevărata valoare a muncii sălăşluieşte în puterea renunţării la sine."