sâmbătă, 21 aprilie 2012

Madame Pogany. Bucătărie urbană.

Am trecut de multe ori pe lăngă acest local aflat în imediată apropiere de Piaţa Floreasca, iar în cele din urmă m-am încumetat şi am intrat. Pentru mine, un neobişnuit al restaurantelor de fiţe, Madame Pogany a adus un concept nou prin faptul că reprezintă o cantină pentru corporatişti. Aşa cum există cantina săracilor sau cantina studenţilor, trebuia să fie o cantină şi pentru corporatistul care are o oră pauză de masă şi vrea să mănânce şi el ceva cald, pentru că până la urmă şi el e om şi s-a săturat de sandwichuri mâncate în faţa computerului. Interiorul m-a cucerit. Mese lungi de 12 persoane, mese mai micuţe, scaune şi canapele confortabile, un bar lung cu scaune de bar ca în localurile americane pe care le vedem în filme.

O ambianţă foarte plăcută la care contribuie şi o muzică potrivită, gen dub, electronic ori selecţii Buddha-Bar. Meniul zilei costă 21,99 lei şi este compus din ciorbă sau supă şi fel doi, în fiecare zi altceva. Mâncarea este servită în secunda doi, aşa că nu se pierde timp şi te poţi întoarce imediat după ce mănânci inapoi la job. Mai mult de 25 de minute nu durează de când intri în local şi până ieşi, aşa că am apreciat foarte mult şi acest aspect. În ziua în care am mers eu, la felul 1 am avut ciorbă ţărănească de pui (servită într-un castron enorm, deşi ciorba propriu-zisă nu era deloc multă. mi s-a părut interesant acest mod de prezentare), iar la felul 2 a fost stroganoff de vacă cu orez basmati. Porţiile aparţin modernismului, deci sunt mici, nu mari aşa cum sunt obişnuiţi neamurile proaste de români. Dar culmea, mici şi foarte săţioase. Bucătărie modernă de cel mai înalt nivel, demnă de Master Chef. Foarte gustoasă mâncarea. În preţul meniului am primit şi un pahar de apă rece cu lămâie verde, insă nu ştiu dacă apa rece face casă bună cu ciorba foarte fierbinte şi cu o mâncare caldă. Se spune că nu e bine să bem apă în timpul mesei şi nici o vreme după terminarea mesei.

Am făcut câteva poze, însă, fiind realizate cu telefonul, au o calitate slabă. Pentru poze bune şi alte impresii vă rog să consultaţi pagina oficială a localului, cât şi pagina de facebook (unde cei de la restaurant printre altele recomandă muzică foarte bună). Madame Pogany este un loc unde cu siguranţă voi reveni.

7 comentarii:

  1. 21,99 lei => ţi-au dat rest 1 ban sau l-ai lăsat bacşiş?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe un "meniul zilei" am dat maximum 11 lei. Daca e cantina, nu restaurant, de ce ai lasat bacsis ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai nu e cantina d'aia impinge-tava. Vin chelnarii la masa si te servesc. E ceva mai special decat o cantina oarecare. Ca i-am spus eu cantina corporatista, a fost o metafora.

      Ștergere
    2. De obicei "meniul zilei" mi-a fost adus de chelneri. Poza cu sala nu e prea entuziasmanta (chiar aduce a cantina), iar pagina localului nu o sa o consult, pentru ca voi gasi ca de obicei poze bune si neautentice.

      Ștergere
  3. P.S. De fapt m-a enervat faza cu bacşişul. Spunea un chelner "faimos" că oamenii care nu-şi permit să dea bacşiş nu-şi permit să mănânce la restaurant. Foarte greşit: de fapt îşi permit să mănânce la restaurant şi să nu dea bacşiş. E mai original şi mai cool să nu dai bacşiş.

    RăspundețiȘtergere
  4. Despre bacsis se poate discuta la nesfarsit, drept dovada si discutia de la inceputul pelicului Reservoir Dogs.
    Eu las bacsis cand consider ca am fost servit frumos si corect.

    RăspundețiȘtergere