duminică, 11 noiembrie 2012

O. Nimigean - Rădăcina de bucsau




















Cartea asta nu îndeamnă deloc la citit. Cred că nimeni nu o cumpăra, văzând-o pe rafturile unei librării. Numele scriitorului nu spune absolut nimic, titlul este de-a dreptul neprietenos (ce e aia bucsau? eu n-am auzit în viaţa mea de aşa ceva), iar desenul de pe copertă pare opera unui copil autist. Cu toate acestea romanul lui O. Nimigean este o capodoperă. Poate printre cele mai bune romane scrise vreodată de un român. Nu exagerez spunând că e cea mai bună carte cu autor român pe care am citit-o. Alături de personajele principale am râs, am plâns, m-am simţit frustrat, am crezut în Dumnezeu şi mi-am pierdut credinţa, m-am simţit singur şi trist, mic şi neînsemnat. Subiectul cărţii este unul foarte simplu, dar implicaţile dezvoltate de autor sunt extrem de complexe. O carte plină de simboluri biblice, plină de dragoste, plină de lumină şi întuneric în acelaşi timp. Un roman ce miroase a dragoste, a viaţă şi a moarte, care începe cu Liviu venind de la Iaşi cu trenul în satul natal pentru a avea grijă de Hareta, mama lui ajunsă la 83 de ani. Astfel începe un drum plin de încercări cu două personaje conturate deosebit de măiastru, degajând o forţă de neimaginat. Cartea m-a transpus cu totul în pielea personajelor. Ultimele pagini le-am citit în frig, suferind de diaree, sorbind dintr-un ceai de mentă, nelăsând niciun moment cartea din mână. O carte uluitoare care îţi lasă un sentiment ce nu poate fi explicat.

Frumuseţea cărţii este sporită cu tot felul de trimiteri la diverse chestii, unele făcându-mă să exult. Dona Dumitru Siminică, Mr Wolf din Pulp Fiction ori Poveşti cu tâlc din China antică, o carte pe care am citit-o de peste zece ori (ce este acela un mandarin? se întreabă Hareta). Foarte cult acest O. Nimigean.

9 comentarii:

  1. domnule, ma bucur ca ti-a placut, dar ma intristez ca ai diaree si stai in frig.
    cu bucsaul cre'ca te-ai lamurit. numele autorului mai spune cate ceva, nu e un debutant. coperta e frumoasa. macar culorile, violetul ala.

    RăspundețiȘtergere
  2. m-a distrat referinta la mihai razvan ungureanu.
    ce a înlesnit, la vârsta grădiniţei, cariera spectaculoasă a lui Mihai Răzvan Ungureanu?.
    inca nu ajunsese premier cand a fost scrisa cartea, asta e faza misto!

    RăspundețiȘtergere
  3. pai si tu esti cult daca ai auzit de dona, de wolf, de povestile cu tâlc. aşa e?

    RăspundețiȘtergere
  4. probabil ai aflat ca bucsaul e o planta si ca e o referinta biblica asta cu bucsaul.
    'Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau'
    asta in traducerea cornilescu. traducerea din biblia agreata de biserica ortodoxa este:
    'Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr.'
    ma rog, nu diferenta asta botanica o fi fiind esentiala.

    RăspundețiȘtergere
  5. carmen parii a facut coperta. are cont pe facebook si nu e pretena cu nimigean pe aceasta miraculuasă reţeauă de socializare. sau poate o fi alta carmen parii.

    RăspundețiȘtergere
  6. in stilul asta cred ca picta fostul mare user darkshines pe la varsta de 14 ani. m-am lamurit cu bucsaul inca de dinainte de a incepe lectura. eu sunt cult, foarte cult. nu e cult autorul doar pentru cele enumerate de mine. am uitat sa amintesc ca se face o referire amuzanta la sapca lui Koroviev. multe trimiteri cat se poate de interesante are cartea. probabil de multe nici nu mi-am dat seama. mai ales cele politice. mi-a placut aia cu loteria revolutia '89.

    RăspundețiȘtergere
  7. ce scumpe sunt carneţelele moleskin!


    zori de ziuă când mai scrie?

    RăspundețiȘtergere
  8. da, acum vad si eu pe net. credeam ca sunt niste carnetele ordinare. dar de ce sunt asa scumpe?

    zori de zi o sa mai scrie. in limita timpului disponibil si al placerii pe care o are pentru scris. tu cand mai publici ceva pe blogul nopti si zile?

    RăspundețiȘtergere
  9. nu as putea spune. nici de ce-s scumpe, nici cand mai scriu. de fapt, iata ca scriu chiar acum. un comentar.

    RăspundețiȘtergere