Orhan Pamuk - Romancierul naiv şi sentimental

O lucrare tehnică, un eseu despre modul în care este creat un roman, despre scris şi citit, despre legătura dintre scriitor şi cititor, despre ceea ce simţim atunci când citim şi despre ceea ce doreşte autorul să transmită publicului. Nu sunt adeptul unor astfel de lucrări, dar Pamuk explică clar, pe un ton deloc pretenţios. Mai demult am încercat să citesc o carte asemănătoare, Mario Vargas Llosa - Scrisori către un tânăr romancier, dar mi s-a părut foarte greoaie, de neînţeles pentru nivelul meu. Din fericire Pamuk a expus anumite noţiuni şi pentru cititorii mai puţin înzestraţi intelectual. Se fac referiri la numeroase romane celebre, însă cel mai des amintit este Anna Karenina cu pasajul în care protagonista se află în vagonul trenului Moskova-Sankt Petersburg încercând să citească, iar pe geamul vagonului se vede ninsoarea abundentă. O scenă cu mult mai multe implicaţii de cum pare la prima vedere. Sigur, Pamuk face referire şi la romanele sale şi la ceea ce a simţit când le-a scris. Eu am citit doar Mă numesc Roşu, dar cu siguranţă merită încercate Zăpada, Cartea neagră sau Muzeul inocenţei.

Cartea are un capitol numit "Domnule Pamuk, toate acestea vi s-au întâmplat chiar dumneavoastră?", în care romancierul explică relaţia dintre el şi personajele operelor sale. Pretinde că-l opreau oamenii pe stradă pentru a-l întreba dacă personajul unui anumit roman este chiar el sau dacă faptele descrise în carte au fost trăite cu adevărat de el, Orhan Pamuk. Aşa mi s-a întâmplat şi mie după ce am scris nuvela "Delegaţia". Mă cunoşteau diverşi colegi de la alte departamente care citiseră şi mă opreau pentru a mă întreba: "Gabriel, tu chiar ai fost în delegaţie cu Sebi la Craiova?", sau "Gabriel, chiar i-ai dat chiloţii jos Laviniei?" sau "Gabriel, chiar i-ai văzut pizda Laviniei?" sau "Nu pot să cred. Voi v-aţi f....". Cineva pe blog chiar m-a întrebat unde am găsit chipsuri Hali Lulu cu sare şi oţet. Sigur, Pamuk şi nu numai el ne arată că în toate operele există şi ficţiune şi adevăr, iar personajele se identifică cumva cu autorul. La fel a fost şi în cazul meu.