duminică, 2 iunie 2013

John Steinbeck - Fructele mâniei


În urmă cu 15 ani citisem "La răsărit de Eden", o carte care mi-a plăcut enorm şi chiar am inclus-o în topul cărţilor preferate all time despre care am vorbit mai demult, împreună cu Ionescu, pe acest blog. Cu această premisă am început lectura la "Fructele mâniei", iar cartea nu m-a dezamăgit deloc, ba chiar este posibil să intre şi ea într-un top 15 al celor mai bune cărţi ever. John Steinbeck este un mare scriitor, un clasic. În zilele noastre nu se mai face astfel de literatură. Cred că Liviu Rebreanu este omologul lui Steinbeck în România.

Suntem în anii '30, când marea criză a lovit Statele Unite ale Americii din plin. Nu, nu ne aflăm la New York şi nu ne interesează ce se întâmpla pe Wall Street, nu ne interesează de companiile care dau faliment. Ne aflăm în statul Oklahoma, unde arendaşii sunt alungaţi de pe câmpuri de mecanizarea agriculturii, de tractoarele care ară ogoarele în locul lor. Avem în prim plan pe cei din familia Joad, care alături de alţi câteva sute de mii de plugari decid să plece în California, sperând că acolo vor găsi muncă la culesul fructelor sau al bumbacului. Vreo 60 de ani mai târziu aşa se va întâmpla cu românii plecaţi la cules de căpşuni în Spania.

Dacă există un personaj principal acesta este probabil Tom, interpretat de Henry Fonda (cel de pe coperta cărţii) în ecranizarea romanului. Wikipedia ne spune despre acest Tom Joad că este pe locul 12 în topul all-time al eroilor din filme, top condus de celebrul Atticus din "Cum să ucizi o pasăre cântatoare" (am văzut filmul, n-am citit cartea). Într'adevăr, Tom este plin de înţelepciune, onestitate, bunătate, asta în ciuda anilor petrecuţi în puşcărie pentru omucidere, romanul debutând de fapt cu eliberarea sa din închisoare. Dar şi maica Joad poate fi considerată personaj de maximă importanţă, ea conducând întregul grup. Avem aici de a face cu un transfer de putere, de la societatea patriarhală la cea matriarhală.

Mi-au plăcut la maxim capitolele intercalate cu acţiunea, capitole ce descriu societatea americană din acele timpuri. Toată nebunia de pe şosele, alergarea continuă după locuri de muncă, discuţiile oamenilor. Toată povestea este superbă, de o tristeţe ieşită din comun, imagini care ne arată că şi America a fost săracă.

Finalul romanului stoarce lacrimi amare din ochii cititorului, pentru că aşa se întâmplă cu marile cărţi. Iar după ce îţi revii din emoţia puternică, te bucuri că ai citit o carte monumentală, o strângi la piept şi o pui cu grijă la loc în bibliotecă.

5 comentarii:

  1. e bine ca ai scris despre aceasta carte. eu una, n-am citit-o (inca). iti stiam blogul, am mai poposit pe aici si m-au incantat/amuzat cateva articole. daca n-ai nimic impotriva, as vrea sa te pun in lista blogurilor pe care le urmaresc. mult spor in toate si lecturi placute!

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc frumos. la fel!
    si eu o sa te pun in blog roll, pentru ca deja vreau o carte despre care am citit la tine pe blog. se numeste Proiectul Rosie.

    RăspundețiȘtergere
  3. pai eu doresc sa stiu ce s-a intimplat ce activitati au fos (rezumatul)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am un rezumat destul de detaliat pe blog: https://dragdelectura.wordpress.com/2016/01/01/the-grapes-of-wrath-fructele-maniei-de-john-steinbeck/
      Nu-l cititi daca nu vreti sa aflati finalul! ;-)

      Ștergere
  4. E interesant ca avem interpretari asemanatoare!
    Si eu am simtit rudenia spirituala dintre Steinbeck si Rebreanu. Si pe mine drama dezradacinatilor din inima Sudului american m-a dus cu gandul la destinul migrantilor de azi. Eu as spune chiar ca America pastreaza intr-un mod aproape identic cu anii '30 cuiburi de saracie si ca romanul lui Steinbeck isi pastreaza actuaitatea la mai bine de 70 de ani de la publicare.

    RăspundețiȘtergere