joi, 25 iulie 2013

Doru Pop - O telenovelă socialistă


În această carte, prezentată sub forma unui jurnal, autorul îşi rememorează copilăria. La început ne spune că din 40 de ani, 20 a trăit în comunism şi 20 după comunism, însă cartea tratează doar anii petrecuţi sub comunism. Oricum comunismul nu este foarte prezent în carte, după părerea mea acest Doru Pop ar fi avut parte de aceeaşi copilărie şi dacă se năştea în 1990 în loc de 1970. Atunci poate cartea s-ar fi numit O telenovelă capitalistă. În primele 20 de pagini se vorbeşte numai şi numai despre persoane care au murit. Chiar am dorit să abandonez cartea din acest motiv, însă am făcut bine că am continuat, pentru că pe măsură ce înaintam cu lectura îmi plăcea tot mai mult. O lectură uşoară, ca pentru navetişti. Dar nu navetişti din ăia care vin de la Plătăreşti să lucreze paznici în Bucureşti, ci genul de navestist corporatist care vine din Ploieşti să lucreze la Bucureşti pe 1000 euro/lună.



După cum spuneam, mor prea mulţi apropiaţi ai autorului. Tată, tată vitreg, bunici, unchi, veri. Chiar şi Ceauşescu moare iar lui Doru Pop îi pare cumva rău şi refuză futaiul pe care în seara respectivă il propune o prietenă, numită Vera. Unul din tablourile frumoase ale cărţii este cu Vera care vine la Doru în vizită şi se lasă explorată în vagin, pentru ca apoi să o zbughească în bucătărie ştiind că Doru are mâncare bună adusă de la ţară. Sunt de părere că astfel de situaţii se pot întâlni şi în România zilelor noastre. Există fete tinere cu salarii mici care ar face destule pentru o masă bună. Situaţii pline de umor şi sexualitate sunt multe în telenovela socialistă, dar cu toate astea avem în faţă un autor trist, marcat psihic de un tată mort prea devreme, de traiul alături de un tată vitreg beţiv. Avem un capitol întreg despre lucrurile pe care le urăşte sau le-a urât Doru Pop şi nu regăsim comunismul în listă, ci doar situaţii sociale ce nu au legătură cu situaţia politică a ţării. Vreau să fie clar, să nu creadă lumea din titlu şi copertă că vor avea parte de o carte despre comunism. E doar un jurnal al unui copil ce întâmplător a trăit în România comunistă.

A fost o carte care mi-a plăcut, însă nu m-a dat deloc pe spate. Ceva în genul "Tinereţile lui Daniel Abagiu", însă cartea lui Cezar Paul Bădescu a fost mult mai tare după părerea mea. Mi-a placut în mod special capitolul despre armată. M-a dus cu gândul la partea întâi a filmului Full Metal Jacket. Aşa cum anticipa Ionescu, mi-a plăcut foarte mult de finul Rebeleş. Personajul ăsta dă savoare cărţii. Fără el chiar am fi asistat la o scriere lipsită de sare şi piper. Finu Rebeleş spune tot felul de bancuri, adaptează poveşti din folclor într-o manieră proprie şi originală, are în cap tot felul de înţelepciuni. Nu e deloc vulgar, e doar pitoresc. Să încheiem cu un citat din finul Rebeleş: "Bărbaţii sunt artişti ai pulii, cu ele pictează păsărici. Şi ce e mai frumos pe lume decât o păsărică frumos pictată?!"

Un comentariu:

  1. https://www.facebook.com/doru.pop.1/posts/361587763972694

    RăspundețiȘtergere