Naghib Mahfuz - Miramar

Nu cunosc etimologia cuvântului Miramar. Până să citesc această carte am auzit de Miramar o singură dată, numele unui complex de sănătate pe Şoseaua Socului, aproape de intersecţia cu Şoseaua Pantelimon. În romanul lui Naghib Mahfuz, Miramar este pensiunea unei grecoaice din Alexandria (Alexandria din Egipt şi nu din judeţul Teleorman). Şi nu pensiune din aia de stau turiştii la Moeciu ori la Lepşa, ci pensiune unde veneau cei care nu aveau un domiciliu stabil şi puteau închiria o cameră pe termen lung. Cam cum avea mama lui Forrest Gump, dacă vă mai amintiţi de acel film.

Acţiunea este plasată undeva în anii '50-'60 (cartea este publicată în 1967, an în care Gabriel Garcia Marquez publica Un veac de singurătate) după revoluţia din Egipt. Sincer nu prea sunt la curent cu istoria modernă a Egiptului, dar mulţumită acestei cărţi am studiat puţin pe wikipedia. În 1952 Egiptul a devenit republică în urma unei revoluţii prin care a fost înlăturat regele. Ca orice revoluţie pentru unii a fost bună, pentru alţii foarte rea. La fel şi pentru cele câteva personaje ale cărţii, oameni care trag la pensiunea Miramar, fiecare cu povestea sa. Personaje diferite care redau foarte bine istoria acelor vremuri. La un moment dat are loc o crimă, unul dintre personaje este omorât. Patru dintre cei cazaţi la Miramar, inclusiv răposatul, povestesc cele întâmplate din punctul lor de vedere. La fel ca în celebra poveste a lui Ryunosuke Akutagawa, Într-un lăstăriş (povestire după care s-a făcut filmul Rashomon). Sau la fel ca în mult apreciatul roman al lui Orhan Pamuk, Mă numesc Roşu.

Dar cartea asta nu are ca subiect găsirea criminalului ori motivele crimei. Este o poveste de dragoste sau despre melancolie, o poveste a unui oraş care a trăit momente dintre cele mai diverse, este o rememorare a trecutului şi o comparaţie cu prezentul. Este povestea unor personaje distruse. Are şi un pic de politică pentru cei ce apreciază asta într-o carte (Partidul Wafd tot apare). O carte desăvârşită. Pe blogul chestii livreşti este un top 100 cu cărţi necelebre de citit într-o viaţă. Miramar nu este inclusă acolo, dar eu zic că merită. Neapărat. Este o carte care mi-a plăcut mult mai mult decât mă aşteptam. Este genul de carte pe care Ionescu o are din snobism în bibliotecă, dar nu a citit-o, uitând de ea din pricina autorilor autohtoni născuţi după 1965.