miercuri, 31 iulie 2013

Jhumpa Lahiri - Interpret de maladii

Jhumpa Lahiri, ce imensă surpriză. Cu adevărat scriitoare şi încă mare de tot. Fără metafore, fără subînţelesuri, o scriere deloc dificilă dar care lasă amprente puternice în sufletul cititorului. Nouă poveşti pline de emoţie şi sensibilitate, pline de întristare, durere ori de o mare bucurie. Aceste nouă poveşti mi-au dat senzaţia unui best of, că sunt adunate din zeci şi zeci de cărţi pe care un scriitor bătrân le-a scris în decursul unei vieţi, dar nu, aparţin cărţii de debut a unei tinere indience. Bine, e mult spus că Jhumpa Lahiri este indiancă, din moment ce s-a născut la Londra şi trăieşte în USA. De fapt şi majoritatea personajelor din cele nouă poveşti sunt indieni care au părăsit India ori nu au văzut-o niciodată. J.D. Salinger a scris o carte numită "Nouă povestiri" care mi s-a părut minunată. Cele nouă povestiri ale Jhumpei Lahiri nu sunt cu nimic mai prejos. Cartea ei este o capodoperă. Pentru că peste o vreme voi uita subiectul povestirilor, pentru ca eu şi cei care au citit-o să ne aducem aminte, am făcut un mic rezumat şcolăresc al fiecărei poveşti în parte. Cei care nu au citit cartea să se oprească aici cu cititul pe blog şi să meargă să cumpere cartea. Urmează spoilere!



O problema temporara

Un cuplu de indieni locuieste intr-o casa, undeva in USA. Primesc o nota in care se anunta ca timp de cinci seri, pentru o ora se va opri curentul electric. Mai aflam ca cei doi au avut ghinionul de a le muri copilul la nastere, iar de atunci relatia lor este cam distanta, cei doi incercand pe cat posibil sa se evite. Se apropie un pic in momentele in care nu au lumina, mananca impreuna la lumina lumanarilor, isi vorbesc. In una din seri chiar fac dragoste cu multa patima. In ora fara lumina, seara de seara, femeia propune un joc. Cei doi trebuie sa-si marturiseasca chestii pe care pana acum le tinusera la secret. Incep cu lucruri banale, insa ultima seara fara lumina e surprinzatoare. Ea ii spune ca si-a gasit un apartament unde se va muta singura, iar el ii marturiseste ca a tinut in brate copilul lor mort, un baietel pe care mama nu-l vazuse vreodata si nu stia nici ce sex are.

Cand domnul Pirzada venea la cina

O poveste ce se petrece tot in USA, pe fondul problemelor politice din 1971 ce au implicat Bangladeshul, Pakistanul, India. (mai multe putem citi aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Bangladesh_Liberation_War). Domnul Pirzada are familia ramasa in Bangladesh, sapte fete si o sotie. Este profesor la universitate si detasat pentru ceva cercetari in USA, asa ca nu stie daca familia sa este bine. Vine seara de seara in casa unor prieteni de la Universitate pentru a manca si a urmari stirile din zona sa de bastina. Toata povestea este spusa de fetita prietenilor, fetita care primeste seara de seara cu bucurie dulciuri de la acest domn Pirzada. Copilul il priveste cu admiratie pe oaspete si se roaga in secret pentru familia acestuia, in timp ce mananca din dulciurile aduse. Pana la urma domnul Pirzada pleaca inapoi si isi gaseste familai bine. E o poveste cu happy end se pare.

Interpret de maladii

Un cuplu cu trei copii viziteaza India (sunt indieni, dar nascuti cu totii in USA). Angajeaza un ghid si pornesc catre un templu celebru. Indienii americanizati nu prea au nimic in comun cu indienii din India. Intre ghid (un barbat cam de 50 de ani) si tanara femeie (28 de ani) se creaza o legatura in sensul ca ghidul spera ca cei doi vor coresponda despre vietile lor nefericite cand femeia se va intoarce inapoi in USA. Se pare ca nici americanca nu era fericita cu barba'su, nici ghidul indian cu nevasta'sa. Ghidul in timpul saptamanii lucra ca interpret de maladii, adica traducea unui doctor ceea ce pacientii care vorbeau in alte dialecte spuneau despre boala cu care venisera la consult. Intr-un moment in care ramane doar cu ghidul, femeia i se confeseaza spunandu-i ca unul dintre copii este facut cu alt barbat. Nimeni nu mai stia despre acest lucru. Spera la o consiliere din partea interpretului de maladii, dar acesta nu stie cum sa procedeze. Un pic mai tarziu copilul respectiv este atacat de maimute, ghidul il salveaza, femeia pierde adresa pe care ghidul i-o scrisese pe o bucatica de ziar pentru ca sa-i poata scrie din USA si cam asa se termina povestea.

Un adevarat durwan

Durwanul este un portar al unei cladiri, al unui bloc, cam ca doamna Michel in binecunoscuta carte Eleganta ariciului. In povestea de fata avem de a face cu o femeie in jur de 60 de ani pripasita intr-un imobil de cetateni indieni deloc bogati. Acesta femeie povesteste (nu se stie daca inchipuire sau adevarat) despre trecutul ei bogat, despre cum avea pe vremuri servitori si mancau numai feluri alese la masa. Cert e ca in prezent este aproape o cersetoare. Face pe durwanul doar, iar cei din bloc o agreeaza asa cum e, ii mai servesc un ceai, o mancare. Doarme pe acoperis. O furtuna ii distruge asternutul, dar o vecina ii promite ca-i va cumpara o plapuma noua. Pana atunci doarme in ziare. Intr-o zi un locatar (sotul femeii care promisese batranei plapuma) aduce acasa doua chiuvete. Nimeni in bloc nu mai avea chiuveta. Una o instaleaza in camera proprie, alta pe hol, pentru ca si vecinii sa se foloseasca de o chiuveta. Batrana portareasa este uitata cu plapuma. Omul cu chiuvetele isi ia nevasta si pleaca intr-o calatorie. In lipsa lor ceilalti locatari nu doresc sa se lase mai prejos si aduc tot felul de imbunatatiri imobilului. In curand blocul lor arata altfel, iar locatarii se gandesc ca merita sa aibe un durwan adevarat. Chiuveta de pe palier dispare, iar ei o invinuiesc pe batrana portareasa. O dau afara si aceasta ajunge pe drumuri.

Sexy

Doua centraliste una indianca si una mai tanara americanca. Indianca ii povesteste americancei despre verisoara ei al carui sot a cunoscut o femeie mai tanara si si-a parasit nevasta. Americanca intamplator are o relatie cu un indian casatorit, a carui nevasta este plecata in India pentru putin timp. Petrec ei momente frumoase, prin restaurante si muzee. Merg chiar si la Mapparium (http://en.wikipedia.org/wiki/Mapparium) unde indianul ii sopteste amantei sale ca este sexy. Tanara isi cumpara pentru urmatoarea lor intalnire haine foarte meseriase si provocatoare, dar ghinion. Se intoarce acasa nevasta omului. De acum se intalnesc doar duminica, iar indianul vine la ea acasa imbracat in trening (isi pacaleste nevasta ca merge sa alerge). Fac doar sex si nu mai ies nicaieri, pentru ca ea sa-si etaleze tinuta sexy. Intr-un din zile verisoara inselata de barbat vine la prietena ei, centralista. Are un baiat de sapte ani pe care il lasa cateva ore la americanca acasa. Intamplator baiatul da peste hainele sexy si o roaga pe tanara sa le imbrace. Ea le imbraca, iar copilul ii spune ca este sexy. Povestea se termina ca tanara o cam rupe cu indianul, gandindu-se la nevasta'sa, dupa ce a cunoscut copilul si mama, rude cu colega ei.

La doamna Sen

Doamna Sen este indianca, stabilita in USA. Domnul Sen preda matematica la Universitate, iar ea are grija de un copil in varsta de 11 ani, care dupa scoala vine la ea acasa, iar seara este luat de mama lui. Copilul american este uimit de obiceiurile indiene si o indrageste pe doamna Sen. Doamna Sen in paralel se pregateste si pentru a lua carnetul auto, dar ii este cam frica de masina si trafic. Face ea exercitii prin cartier (singura! nu am inteles de ce nu cu un instructor) si cam atat. Este foarte nostalgica dupa India, iar cei de acolo cred ca ea o duce foarte bine in USA. Iubeste pestii si ii place sa-i gateasca, insa nu prea gaseste peste ca in India, asa ca nu e satisfacuta de pestele care se vinde in USA. Totusi are o firma de unde comanda, dar e departe, langa mare. Deobicei domnul Sen se duce si aducele pestele comandat acasa. Dar intr-o zi nu poate, asa ca ea pleaca cu masina impreuna cu baiatul pe care il are in grija. Face accident. Domnul Sen ii plateste o suma de bani mamei baiatului si din ziua respectiva baiatul nu mai vine la indianca si sta singur acasa, cu cheia de gat.

Aceasta casa binecuvantata

Un cuplu de tineri casatoriti se muta intr-o casa noua si lucreaza impreuna la amenajarea ei. Indieni in USA. El venit din India, ea mai statuse in USA si inainte. Inainte casa apartinuse unor fanatici crestini, astfel incat cei doi indieni gasesc tot felul de icoane, statui cu Iisus sau Sf. Maria, afise religioase. Fata este incantata si le pastreaza,  punandu-le undeva in centrul casei, la expozitie. Barbatul este foarte suparat din aceasta cauza si doreste sa le arunce. Ei nu sunt crestini. Cei doi se cunosc doar de patru luni si s-au casatorit in urma unui aranjament. Barbatul e bogat. El face cam toate in casa, curatenie, mancare, etc. Devine nemultumit si simte ca nu a facut o alegere buna in privinta sotiei. Urmeaza o petrecere cu vreo 30 de invitati, colegi de-ai lui de munca. El face cam toata treaba pentru aranjamentul petrecerii si se simte rusinat de exponatele crestine, dar sotia insista sa le tina. Petrecerea iese ok, oamenii se simt bine, la fel si sotia, dar barbatul se adanceste tot mai mult in gandurile sale. Totul culmina cu invitatii care in frunte cu sotia merg in pod si gasesc o statuie enorma cu Iisus.

Tratamentul lui Bibi Haldar

Bibi are 29 de ani si toata viata a suferit de o boala ciudata de care nimeni nu i-a dat de cap. Din cand in cand o apuca crizele si se arunca pe jos, uita cine este. (Presupun ca are epilepsie sau ceva de acest gen). Sufera ca nu e si ea normala, ca nu are un barbat ca toate vecinele ei. Locuieste in magazia de pe acoperisul unui bloc, intretinuta de varul ei si nevasta acestuia, pentru care lucreaza ca un fel de gestionala, acestia doi avand un magazin cu lucruri femeiesti. S-au incercat cu Bibi tot felul de leacuri, au dus-o la vrajitori, la doctori, dar nu a tinut nimic. La un moment dat cineva ii spune ca trebuie sa se casatoreasca. Sigur, nu se gaseste niciun petitor, nimeni nu isi doreste o asemenea mireasa. Bibi e din ce in ce mai inchisa in sine, are crize, vecinele cred ca o sa moara. Cu toate astea o mai viziteaza, incearca sa-i alunge gandurile rele, o invata cum trebuie sa se comporte o nevasta. Pana cand intr-o zi una din vecine observa voma pe acoperis. Bibi era insarcinata, in urma unui viol. Bibi nu spune cine o violase, nu se afla, i se naste un baiat sanatos, iar ea il creste si de atunci nu a mai avut crize.

Al treilea si ultimul continent

Un indian pleaca din India spre Anglia in cautarea unei vieti mai bune. Iar apoi drumurile il poarta in USA, perioada in care i se si aranjeaza o casatorie cu o indianca din India pe care nu o cunoaste. Era 1969, anul primului om pe luna. Indianul sta singur o perioada in USA pana cand nevasta'sa obtine cartea verde. Intai ne vorbeste despre diferentele Anglia vs USA. Omul sta la YMCA in apropierea Bostonului. Apoi se muta cu chirie intr-o camera la o batrana despre care mai tarziu afla ca are 103 ani. Fosta profesoara de pian, batrana e cel putin ciudata. Sta pe o bancuta si seara de seara ii vorbeste despre acelasi lucru, steagul american de pe luna. Dupa o vreme indianul isi inchiriaza un apartament mai mare, pentru ca-i vine si nevasta. Insa omul nu-si cunoaste deloc sotia, iar cei doi sunt foarte distanti. Apropierea dintre ei vine dupa o vizita in casa batranei. Batrana moare la putin timp. Dupa multi ani, in prezent cei doi formeaza un cuplu fericit, au un copil la facultate, au o casa misto, sunt impliniti in USA. Si-si amintesc cu placere de batrana.

6 comentarii:

  1. recomandata de locomania.ro din cate imi amintesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare ziarul Cotidianul s-a desfintat? Nu au mai scos carti. Asta e abia a treia carte pe care o citesc de la Cotidianul, dupa Strigatul pietrelor si Trei intr-o barca. Am mai incercat sa citesc o carte daruita de forumista Tess, Blues pentru o pisica neagra. Mi-a fost imposibil. Cred ca pentru a-l citi pe Boris Vian trebuie sa ai absolvita facultatea de litere.

    Ti-au fost utile rezumatele mele? Iti mai aminteai ceva din carte?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am citit cartea, deci am sarit in viteza peste rezumate. Stiu ca am inceput-o cand a aparut, dar apoi din lipsa de timp afectat lecturii, am lasat-o pentru mai tarziu. Pe atunci nu citeam pe banda rulanta, ca acum, ci cand si cand, cateva pagini pe zi sau la cateva zile. Bilantul-doar 23 de carti in cei aproximativ doi ani ai colectiei, dar le-am luat aproape pe toate si bine am facut. Cu regret ca, date fiind preferintele mele de atunci, am renuntat sa mai iau Pavilionul cancerosilor, de exemplu. Acum am mai crescut si gusturile s-au schimbat si ele. Multumesc ca mi-ai reamintit de carte. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. am citit cu mare placere spuma zilelor a lui boris vian, asta era tare demult. imi amintesc si acum pianul care facea cocktailuri, idee preluata si de benoit sokal in formidabilul joc syberia.
    http://www.youtube.com/watch?v=6qxGABXfZt0

    ziarul cotidianul apare doar online, este o cu totul alta echipa fata de cea de acum cativa ani, pe vremea cand apareau cartile. noua echipa zice ca aparitia acelor carti a falimentat ziarul. am multe carti din colectia asta. recomand acum, la repezeala, pfitz de andrew crumey. rezumatele au fost de folos. primele 2 povestiri mi le amintesc bine. in colectia cotidianul a mai aparut o carte a jhumpei, un roman. porecla. nu asa frumos ca 'interpret de maladii'. celalat volum de povestiri al ei nu l-am citit. al doilea roman va urma. e frumoasa jhumpa asta. si 3 intr-o barca, e de referinta.

    mortido incepe promitator. motto din leonid dimov, motto din petre ispirescu, o poveste cu un titlu care imi ramasese din copilarie intr-o cuta a memoriei- ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei. ce-o fi aia bleanda?
    – Dară unde fuseși, prietene?
    – Mă dusei de-mi cumpărai un cuțitaș, răspunse el.
    – Ce să faci cu el?
    – Îmi trebuie


    admit, dificil de citit cartea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Colectia Cotidianul s-a adresat unui public aristocrat din punct de vedere literar. Nu a fost ceva ca la Adevarul, cu un marketing puternic prin care oamenii si-au cumparat carti doar de dragul de a le arata bine biblioteca. Bine, o gramada de titluri bune si la Adevarul, dar pentru cine citeste.

    Andreea Toma sunt curios cati ani ai. Am vazut si pe blogul tau, citesti carti dintre cele mai diverse. Si carti grele si carti adolescentine. Esti genul de om care saptamana asta citeste Orasul cu salcami a lui Sebastian, iar saptamana viitoare citeste Muntele vrajit.

    Syberia a fost un joc formidabil, dar pe care din pacate nu l-am terminat. L-am jucat foarte demult. Imi amintesc de o manastire si un lift care urca acolo. Cautam o planta care crestea pe mormantul unui calugar am impresia.

    Dar in schimb am terminat Grim Fandango. http://www.youtube.com/watch?v=hV1NBHL9Fa4
    O poveste de o inteligenta aparte. Un joc pe care l-am iubit. Nu stiu daca mai merge pe computerele moderne. Atunci aveam un K6-2 300 MHz cu placa video Voodoo Banshee 16 Mb.

    RăspundețiȘtergere
  6. syberia 2 era. http://www.youtube.com/watch?v=075_1cjB2K0

    RăspundețiȘtergere