vineri, 24 septembrie 2010

Amos Oz - Să nu pronunţi : noapte


O carte cumpărată întâmplător, la nimereală şi care probabil va fi cartea anului 2010 pentru mine. Mă aflam într-o librărie împreună cu o colegă cu gând să cumpărăm cadou o carte pentru şefa noastră (până la urmă am cumpărat două cărţi. colega a ales "De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă", iar eu am ales "Cronica păsării arc"). Şi pentru că aproape de fiecare dată când cumpăr cadou pentru cineva îmi place să-mi fac şi mie un cadou, am ales această carte despre care nu ştiam absolut nimic, iar despre autor, cu numele său ce mă duce cu gândul la poveşti cu vrăjitori, am crezut că este din Statele Unite.

Amos Oz este israelian, iar cadrul romanului este un mic orăşel situat în apropiere de Beersheba. Principalii protagonişti, un cuplu format dintr-un inginer în jurul vârstei de 60 şi o profesoară de literatură cu 15 ani mai tânără. Acţiunea se petrece în jurul construirii unui sanatoriu pentru narcomani, însă nu acţiunea este importantă la această carte. Amos Oz intră foarte adânc în sufletele celor două personaje principale, în relaţia lor. Capitolele se succed într-un mod interesant, personajele principale işi expun pe rând gândurile şi sentimentele , iar un narator se intercalează între ei cu capitole ce oferă o viziune de ansamblu mult mai precisă.Teo şi Noa sunt meditativi, uniţi într-o dragoste tristă şi ciudată. Stau pe rând pe balconul apartamentului lor şi privesc nopatea deşertul, evocă trecutul şi privesc parcă fără îndrăzneală spre viitor. Amos Oz este atent la fiecare detaliu, descrie totul foarte amănunţit, cadrele se succed lent şi sunt foarte interesant de urmărit din perspective diferite.Per total o carte de mare fineţe, cu multă tristeţe pe alocuri, dar şi amuzantă câteodată, cu sexualitate cuminte, foarte multă psihologie şi descrieri superbe.

11 comentarii:

  1. gabriel, si eu fac cadou carti foarte des. de fapt chiar azi ma gandeam ca in ultimii 2 ani cel putin, cred ca fiecarei persoane pe care am sarbatorit-o i-am facut cadou o carte. poate cu exceptia parintilor :)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu nu mai departe de saptamana trecuta i-am facut cadou unui prieten de ziua sa o carte minunata. Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu. sper sa o citeasca si sa-i placa tot atat de mult pe cat mi-a placut mie.

    RăspundețiȘtergere
  3. mi'am cumparat azi acest volum. de la carrefour, impreuna cu o legatura de patrunjel, o sticla de borsh danilah, un nou roman al maestrului hanif k., o sticla de kefir si alte cateva trebi marunte. dar pe drumul de intoarcere (in maxitaxiul gratuit pus la dispozitia cumparatorilor cu multa generozitate) am citit o povestire de cortazar, readus in memorie de buna ta prietena child.

    RăspundețiȘtergere
  4. ca de obicei o recenzie de exceptie, de fiecare data cand citesc despre ce ai mai citit trebuie sa stau un pic sa ma gandesc si sa zic "STOP tu ai alte carti de citit!", e greu sa te abtii ...nu mereu reusesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. ionescu, rodica. ma bucur ca gasiti interesante recomandarile mele. eu am avut cu mine in concediu o carte a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson. am citit fix 5 pagini dupa care am lasat-o balta. revin la parerea ca femeile nu pot scrie un roman ca lumea. pacat.

    RăspundețiȘtergere
  6. gabi, te referi cumva la sexul ciresilor? sunt perfect de acord cu tine daca-i vorba de asta.
    cat despre carti scrise de femei, incearca numai kiran desai (zarva in livada de guave sau mostenitoarea taramului pierdut). scrie mai bine ca maica-sa, anita.
    iar amos oz e superb. incearca si poveste despre dragoste si intuneric.

    RăspundețiȘtergere
  7. nu sexul ciresilor. am incercat "scris pe trup". insa am si sexul cireselor in biblioteca. uite asa arunc banii pe prostii :(
    bineinteles ca incerc poveste despre dragoste si intuneric.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, Gabi, am citit-o si mi-a placut foarte mult. Unul din cele mai bune cadouri primite vreodata.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur. Chiar m-am temut ca o sa dau gres cu cartea :p

    RăspundețiȘtergere
  10. nu demult am terminat de citit cartea şi la fel a fost întîmplător:) vroiam ceva să citesc şi chiar nu ştiam ce vreu exact, am văzut o am cumpărat o şi mi a plăcut.Recomand :)

    RăspundețiȘtergere