După ce am mâncat de prânz ca un corporatist amărât, supă de pui şi dovlecei umpluţi la cantină, am mers în parc să-mi trag sufletul pe o bancă. Primăria a amenajat frumos şi parcul unde mă odihnesc eu. Au pus leagăne pentru copii şi tot felul de accesorii, bănci vopsite frumos, coşuri de gunoi, pavaj. Stând pe o bancă am privit la jocul copiilor din imediata apropiere. Într-un carusel cu şase locuri care se rotea prin pedalatul celor din el au luat loc cinci copii. Patru dintre ei aveau sub 7 ani, iar unu cred că avea 10. Era înalt şi foarte retardat. Au început să se certe :
- Eu vreau să fiu căpitanul !
- Ba nu. Eu sunt căpitanul !
- Ba eu !
Nu au ajuns la nicio concluzie şi nu numai că nimeni nu dădea la pedale, dar au început să se scuipe cu o răutate specifică oamenilor. Bineînţeles că mi-a venit în minte celebrul roman Împăratul muştelor, căci aşa sunt eu, trebuie să asociez tot ce mi se întâmplă cu o carte, un film ori o melodie.
Am părăsit parcul cu un gust amar gândindu-mă că asta e condiţia omului, să fie rău. Am privit către cerul albastru cu nori albi pufoşi ca pe marginile blogului meu şi m-am gândit la sfârşitul filmului American Beauty. Mi-a mai venit inima la loc.
“Ştiţi ce s-ar întâmplă dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume? Probabil că L-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani”.
RăspundețiȘtergere