Partea întâi : Hesse, Mann şi alte discuţii purtate cu fata din parc

Ne-am întâlnit la ora obişnuită. Fiind o zi călduroasă parcul era plin de lume, în special bunici cu copii gălăgioşi sau adolescenţi ciudaţi care pierdeau vremea după una din primele zile ale începutului de an şcolar. Îi promisesem cu o seară înainte că îi voi da câteva explicaţii referitoare la Lupul de stepă, explicaţii pe care le-am primit şi eu la rândul meu. Ne-am aşezat amândoi turceşte pe iarba de la marginea lacului, într-un loc mai ferit de tumultul lumii.
- Ai mintea odihnită ? Începem ?, am întrebat-o pe un ton glumeţ.
- Sigur ! Sunt ca un burete, mi-a răspuns uitându-se la mine cu obişnuiţii ei ochi mari.
- Bun. Din câte am înţeles, Lupul de stepă este un roman autobiografic. Protagonistul este prezentat din trei perspective : nepotul, personajul - jurnalul,da?, tratatul despre lupul de stepă. În partea de jurnal regăsim teoria confucianistă "nu face altora ce nu vrei să-ţi faca ei ţie", ca fundament al burgheziei pe care o dispreţuieşte, dar de care nu se poate separa. În partea de tratat ne confruntăm cu teoria lui Nietzsche care spune că nu există divinitate, nu există valori morale şi nu există cunoaştere, iar în partea suprarealistă, călătoria prin teatrul magic, regăsim teoria lui Spinoza şi anume că tot ce ne înconjoară eixstă din cauza divinităţii. Personajului i se relevă posibilitatea de a porni în căutarea unei lumi superioare, în care cele doua identităţi ale sale pot coexista fără conflicte, astfel că moartea de care anterior se temea nu i se mai pare înfricoşătoare, ci o soluţie.
 
M-a ascultat cu atenţie fără să mă întrerupă din explicaţia pe care am auzit-o la rândul meu de la cineva care înţelesese cartea.Când am terminat a hohotit un pic amuzată.
- Îmi dai dreptate întru totul, sau mai bine zis prietenul tău îmi dă dreptate. Şi eu ţi-am spus că este o autobiografie. Sunt de acord că poţi interpreta dacă vrei şi filosofic, dar te asigur că eu am simţit că el a trăit tot ce spune acolo. Ţie poate ţi se pare că este vorba despre o exprimare afectă dar te asigur că sunt vieţi de oameni marcate de întâmplări ciudate, să le zicem. Eu de fapt iţi spun ţie că te ţii deoparte de ceea ce citeşti ca să nu cazi în afectare, dar dacă omul ăsta a vrut să se sinucidă este pentru că el a simţit că moartea o să-i ofere un moment de respiro. Ştia că oricum o să o ia de la capăt. Când o omoară pe Hermina, care, ce naiba?, numele iţi spune clar că este esenţa vieţii, fluidul care umple corpul uman, poţi să spui că a înţeles că există şi o altă cale. Oare pe ce se bazează filozofiile universal acceptate dacă nu pe natura omului, originea şi finalitatea? Când vorbeşte de nemuritori şi despre muzică iţi arată cu degetul că muzica te ţine legat, nu te ridică nicăieri pe culmile simţirilor. O să vezi tu asta mai bine în Muntele vrăjit. Sunt de acord cu explicaţia dar când apelezi la filosofie de fapt te invârţi după deget. Nu tot ce se întâmplă are o explicaţie logică.
- Bun. Mă bucur că eşti de acord cu ceea ce ţi-am spus. Eu nu mai am ce să adaug, pentru că voi aţi înţeles romanul mult mai bine. Siddartha este o carte mult mai accesibilă şi probabil chiar dacă nu are valoarea Lupului de stepă, mie mi-a plăcut mai mult.
- Te rog să-mi spui ce ai înţeles din Siddartha. Vreau să ştiu cum vezi tu.
- Ce am înţeles eu din Siddartha ? Nu aş putea să-ţi explic prea bine în cuvinte. Este vorba despre un om care pleacă într-o călătorie spirituală care se prelungeşte pe parcursul întregii vieţi. Încearcă să cunoască absolutul şi niciodată nu este mulţumit de cât învaţă, de cât cunoaşte. E ca tine, vrea să ştie care este sensul vieţii. Filozofie indiană şi meditaţie la greu.Nu ştiu să-ţi explic prea bine. Ştiu că mă consideri nătâng, dar asta e. Discutăm cărţi mai uşoare dacă vrei.
- Bine. O să te las cu Hesse, dar tot trebuie să-ţi spun că pe Buddha îl chemă Siddartha Guapta Buddha, adică cel iluminat, şi vezi şi tu că Siddartha nu este decât fluidul maleabil al vieţii pe care Buddha l-a lăsat în urmă să treca acolo printre cei puţini care urmează calea. Siddartha a urmat calea celor de la dreapta, cei cărora li se vor înmulţi zilele. Poate acum vezi mai bine cine este Hermina pentu Hesse. Vorbim despre ce cărţi vrei tu pentru că imi place să vorbesc cu tine. Aproape că nu am cu cine să vorbesc despre ce vorbesc cu tine. 

Am continuat să vorbim. Ore întregi, uitând de timp şi de toate. I-am povestit despre cum m-am apucat de citit, despre miile de basme care mi-au ţinut de urât în copilărie, despre bunicul care m-a iniţiat în ale cititului. Mi-a povestit şi ea despre copilăria ei, despre tinereţe, despre faptul că în urmă cu zece ani era mai înţeleaptă decât acum şi gândea mai liber. Şi între timp s-a făcut noapte, iar în parc era pustiu. Am ajuns din nou la cărţi şi la Dumnezeu. Ne-am reîntors la Muntele Vrăjit al lui Thomas Mann.

- Muntele Vrăjit te acaparează cu totul şi vezi că este din nou o demonstraţie că Dumnezeu există, dar porneşte de la nivel de începător pentru omul care de abia acum descoperă lumea. Şi este un pic nu ştiu cum pentru că un personaj mult menţionat se numeşte Joachim şi parcă tu eşti cu ochii pe mine.
- Încă îmi fac curaj să citesc cartea asta, i-am răspuns. E mult prea groasă. Cred că o să-mi ia pe puţin trei luni. În ultima vreme am început să citesc poezie. Am descoperit recent o poetă incredibilă, Magda Isanos.
Aveam cartea cu mine şi am vrut să o scot şi să-i citesc o poezie, dar m-a întrerupt.
- Mi-e cam foame. Nu vrei să mâncăm ceva ?
Am fost oarecum surprins pentru că niciodată nu depăşisem împreună perimetrul parcului. Întâlnirile noastre începeau şi se terminau în parc. Fiecare venea şi pleca pe drumul său. Totuşi am acceptat, întrebând-o :
- McDonald's ?
- Daca vrei tu la Mc fie. Mie îmi place mai mult KFC-ul.
- Deci dintre Mc şi KFC iţi place KFC. Nu pot să cred că ai preferinţe lumeşti.Marii asceţi n-ar da doi bani pe prostiile astea.
A râs. Ne-am îndreptat spre McDonald's. KFC era prea departe.