Religie

În decorul tomnatic al parcului discut zilnic cu o fată. Surprinzător, nu discutăm banalităţi şi nici de complezenţă. I-am recomandat Murakami, a citit "Cronica păsării arc" şi nu i-a fost pe plac. I-am recomandat blogul meu şi m-a criticat vehement pentru scrierile având vaginul în prim plan. I-am recomandat "Ploaia înainte să cadă" şi "Marele Gatsby" şi, dupa ce le-a citit, a spus despre ele că sunt uşurele. În schimb i-a plăcut "Lupul de stepă". Şi-a cumpărat chiar şi "Muntele Vrăjit". Într-o zi cu ceaţă, priveam amândoi tăcuţi oglinda lacului, când a deschis subiectul întrebându-mă :
- Ai citit Dhammapada, Tora, Evanghelia sau Coranul?
- Nu sunt o persoană religioasă. Doar pasaje din Sfânta Scriptură, i-am răspuns.
- Păi atunci să nu ai vreodată senzaţia că înţelegi ce citeşti. Mulţi din autorii pe care îi citeşti, pentru că ăştia deşi se ascund bine şi se prefac, sunt oamenii foarte religioşi. Am terminat Lupul de stepă şi este o carte plină de înţelesuri şi relevări religioase care pe mine m-au ajutat mult. Când mă gândesc că nu sunt singura care a înţeles aşa. Păcat!
Am ridicat din umeri neştiind ce să-i răspund. Tot ea a continuat :
- Şi încă ceva. Toţi care se ţin deoparte de cărţile astea o fac doar pentru că le este frică că nu o să mai fie la fel după. Oricum când le citeşti prima dată eşti orb şi nu mulţi le mai citesc a doua oară, aşa că poţi să stai liniştit că viaţa trece repede.

Apoi s-a uitat la mine cu nişte ochi mari şi a zâmbit. Nu a fost nicidecum un zâmbet superior, pentru că astfel de oameni nu işi arată niciodată superioritatea. Am mai stat tăcuţi câteva momente privind undeva în zare, apoi şi-a luat la revedere şi a plecat.