vineri, 6 mai 2011

1 an

În 2010 pe 6 mai dădeam startul acestui blog cu povestea unui drum prin pustietatea din jurul satului Nana aflat cam la 20 km de autostrada A2 şi cam tot atâta de şoseaua DN4. În limita timpului care nu s-a arătat prea generos cu mine am încercat să scriu cât mai mult şi cât mai bine. Unele din comentarile voastre m-au făcut să cred că am avut oarecare succes, alte comentarii, din contră, mi-au lăsat senzaţia că sunt un idiot ce n-are nimic în comun cu scrisul. În primul rând se cuvine să mulţumesc celor care au scris alături de mine pe acest blog, adică lui Eufrosin Potecă, fetei din parc şi lui Ionescu. Iar în al doilea rând celor ce au citit şi comentat printre care, pe lângă cei trei mai sus amintiţi, trebuie menţionaţi falsul Ionescu cu glumele sale ce au rivalizat cu cele ale adevăratului Ionescu, bhuttu cu eternele sale frustrări, child, Moromete, Rodica ori colegul Sebastian de la etajul 2.

Sper într-un an doi blogeristic chiar mai bun decât primul, cu noi întâmplări interesante presărate cu mult sex, cu poze artistice şi fapte măreţe, recenzii de restaurante scumpe şi vinuri la 100 euro/sticla, poveşti de prin bordeluri şi poate cel mai mult o cronică la 1Q84, romanul lui Haruki Murakami. Şi mai sper să fiu citit în continuare, pentru că blogul fără cititori e ca fotbalul fără spectatori.

21 de comentarii:

  1. pe mine poti sa contezi si anul asta si la multi ani ! fidelizez poate mai stii o sa fie vorba si de un card de fidelitate, premii, medalii de onoare,chestii deastea vreodata la alt moment aniversar :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Evident ca, dupa orice criterii, te situezi undeva intre un maxim si un minim. Tu te-ai plasat intre "un oarecare succes" si "un idiot ce n-are...". Dupa criteriile mele... cam 75% idiot. Da' continua, e nevoie si de d-astia. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. noroc!

    numai 1 an a trecut? mi se parea mai mult, probabil din cauza ca multe idei pe care le-ai exprimat acilea sunt binecunoscute cititorilor tai inca de pe vremea cand era nastase premier. grija mare la un'chiu 84, poliromul il scoate in 2 volume, deci va trebui sa scoti suta de lei. dar nu cred ca are rost sa imi fac probleme pentru tine, e evident pentru cititorii blogului ca esti bogat, cel putin pentru nivelul rumaniei. as dori sa incepi anul 2 cu o cronica la concertul shakirei de ieri, la care ai mers cu child. sigur ca tu nu esti un adept al concertelor (?!!!?!??) iar child este o tanara mult prea sofisticata pentru tine, dar de-aia e superblog, ca sa citim despre superintamplari.
    imi mai doresc ca pe viitor echipa de comentatori sa fie mai activa, si mai ales sa i se adauge alte nume, si ma gandesc mai ales la baixinho si la dl judecator.
    apoi, zici tu: 'Unele din comentarile voastre m-au făcut să cred că am avut oarecare succes, alte comentarii, din contră, mi-au lăsat senzaţia că sunt un idiot ce n-are nimic în comun cu scrisul. '. dupa parerea mea, cele 2 situatii nu se exclud reciproc. uita-te putin in jur, e plin de idioti care au succes. nu ca tu ai fi idiot, nu ca ai avea succes ca blogger, dar am vrut doar sa amendez aceasta idee.

    la final am 2 intrebari: cum te intelegi cu tarhonul? crezi ca radio vacanta era o oaza de libertate in timpul comunismului?

    RăspundețiȘtergere
  4. la multi ani virtuali, gabriel :)keep it up!

    RăspundețiȘtergere
  5. Va multumesc tuturor pentru cuvintele ce mi le-ati adresat. Sper sa adauge si Eufrosin & falsul Ionescu cate ceva.

    Tarhon? Cred ca ultima oara am mancat asa ceva in urma cu 20 de ani, in chiftelutele marinate pe care le prepara bunica. I-am si uitat gustul.
    Radio Vacanta nu era nicio oaza de libertate. Ce oaza de libertate se regaseste in muzica lui Toto Cutugno, Sandra sau ce mai difuzau aia?

    RăspundețiȘtergere
  6. Închin un pahar cu vin de țară negru de 4 lei litrul pentru acest moment măreț! (poate am sa fac o recenzie cândva despre acest vin)

    Îți mulțumesc pentru mulțumiri!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa-ti traeasca si sa nu i-l vinzi Jigogiei Retarde ca aia usuca tot ce atinge !

    RăspundețiȘtergere
  8. Falus Ionescu9 mai 2011 la 16:12

    Salut!
    In primul rand la multe ganduri pe blog, cel putin inca juma' de secol!
    In al doilea rand pacat de respectul pentru Amalia, care nu a avut parte de un parastas la 40 de zile, iar mormantul ei arata jalnic (vezi foto) precum al unui batran uitat de nepoti si mai rau de copii.
    Cat despre primul tau post about Nana, pot sa-ti spun ca trebuia sa ajung si eu pe acolo acum o saptamana, probabil la 1 an dupa ce fusesei tu, insa denumirea padurii prin care trebuia sa trec m-a inspaimantat si m-am intors...Padurea Macelarului...(poate ca impreuna cu Amalia in al ei C1 m-as fi incumetat).
    Intr-un al doilea an astept concursuri cu premii nu mocca (merge si vinul de 10 ron/sticla).
    In era comunismului stiam de radio europa libera si de radio vacanta, unul era acasa altul pe plaja.
    Sper sa adauge si Falsul Ionescu ceva!

    RăspundețiȘtergere
  9. te-am intrebat de radio vacanta pentru ca eu nu prea am avut ocazia sa ascult acest post de radio, desi tare imi doream. in mintea mea capatase dimensiuni mitice. bine, tu daca l-ai ascultat, erai totusi cam micutz, dar copt la minte, nu ma in2esc.
    nu e vorba atat de toto si sandra, nici macar de led zeppelin si janis joplin, cat de atitudinea dj-ilor. nu ma gandesc ca retransmiteau emisiunile europei libere sau ca indemnau turistii la revolta contra regimului, dar poate mai scapau cate o stramba. si poate ca mai aveau si invitati, chiar oameni simpli, turisti obisnuiti, cu care realizau emisiuni relaxate si nonconformiste pentru standardele de atunci. nu stiu daca asa era. dupa cum vezi, chiar ca in mintea mea postul asta e o legenda fabuloasa.
    poate te intrebi de unde interesul subit pentru povesti de acum zeci de ani. pai de ce nu? e posibil ca totul sa porneasca de la faptul ca am inceput sa deschid radioul cand merg la bucatarie. m-am bucurat sa il aud astazi pe cristi teodosiu, cel care acum vreo 18-20 de ani avea emisiunea 33 1/3.

    RăspundețiȘtergere
  10. am cautat 'cristian teodosiu 33 1/3 pe g. ia uite:
    ''Pe langa clasicele programe in care se ocupa de fondul sonor, baiatul asta facea o emisiune dementiala, "33 1/3", in care prezenta (parca de doua ori pe saptamana, da' nu mai tiu bine minte) cate un album. Ei bine, la dumnealui aveai ocazia sa asculti orice fel de muzica, omul se ocupa in general de trupe mai vechi (Genesis, King Crimson, Yes, Zeppelin), dar ne incanta si cu contemporani. Cel mai mare soc al meu legat de emisiunea asta s-a numit Temple of the Dog. Intr-o vreme cand Nirvana si Pearl Jam (mai exact Jeremy si Daughter) erau tot ce razbatea din zona Seattle (vorbim de ore de varf si de posturile de radio "comerciale"), nenea Teodosiu si-a permis sa dea in intregime Temple of the Dog intr-o emisiune care se difuza pe la 2-3 dupa-amiaza... :D
    Desi pare greu de crezut, albumul asta a mai iesit o data in intregime pe fm, intr-o emisiune dedicata special lui (si facuta ca lumea, cu povestea lui Andy Wood, piese cu Mother Love Bone, etc, etc) la radio Delta, de un alt nene beton, Mihai Dinu. Poate o sa am timp sa-i ridic si lui o statuie. ''

    scria pe fanclub un user numit bonechina. cine e bonechina? caci mihai dinu stiu cine e, mi-a fost coleg de lyceu.
    iar tu ziceai: rareori mai ascult posturile de pe FM. Am impresia ca nu mai sunt ce au fost. asta era hat, in 2003. s-a mai schimbat ceva pe fm din 2003 pana acum?

    RăspundețiȘtergere
  11. La Multi Ani !!!
    "Rmanii au talent" si tu esti roman de roman. Eu ca proaspat cititor al tau ma declar incantat si curios in acelasi timp...asa ca, da-i inainte cu tupeu.

    Sa citim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  12. draga ionescu, atunci probabil confund. spunand radio vacanta eu m-am gandit la radio ce se difuza pe plaja, la mare. nici urma led zepp sau pear jam acolo.

    despre fm, mai avuram discutii. sulpinu oidar si alte alea. in prezent romantic si magic, iar dimineata alarma pro fm ca asa e setat ceasul. cu sara si nicolai, doi baieti tare interesanti.

    Eufrosin, nici sa nu te gandesti sa scrii despre vinuri ieftine aici. Acest blog se adreseaza doar oamenilor foarte bogati.

    Ma gandesc sa cumpar licenta vbuletin pentru acest blog si sa-l transformam in forum :)

    RăspundețiȘtergere
  13. vorbim de anii comunismului. pearl jam nu se difuzau pe atunci decat maxim la 2 posturi pirat din seattle, si nu cu acest nume. deci radio vacanta nu dadeau rock clasic zici? atunci mitul s-a destramat.
    buna ideea cu vbulletinul si cu forumul. pot sa iti spun exact ce va urma. dar stii si tu

    RăspundețiȘtergere
  14. Apropos, vad ca Padurea Macelarului chiar exista. Credeam ca e o alta gluma a falsului Ionescu.
    (care probabil dorea sa se duca acolo la gratar, nicidecum pentru plimbare si admirarea naturii)

    ionescu, oaza de libertate era Radio Erevan. excelente bancurile cu Radio Erevan.

    apropos, stiati ca Dristor vine de la Silistra, orasul din Bulgaria?

    RăspundețiȘtergere
  15. Moaaamaa, b0nechina... ce-o mai face b0nechina? Ce vremuri...

    Moshulica, io stiam ca Dristor vine de la cetatea greceasca Dirachium (Durostorum latinizat, si probabil Dristor e o slavizare).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. b0nechina e bine, multumesc de intrebare. :-)
      Domnul Bhuttu ce mai face?
      Dar domnul Mosh? Tot Oribil?

      Ștergere
  16. Eu am trecut duminica pe langa Silistra si am cautat pe wikipedia sa vad ce-i cu orasul asta. Wiki ne zice : Silistra Knoll on Livingston Island in the South Shetland Islands, Antarctica is named after Silistra, as is the Dristor neighbourhood of Bucharest.

    "Silistra" is also the name of a fictional planet in Janet Morris' book High Couch of Silistra (1977).


    Si tot wiki de limba romana zice despre Dristor: Dristor este un cartier situat în sectorul 3 în Bucureşti. Cartierele din apropiere sunt Dudeşti, Vitan, Văcăreşti şi Titan. Este deservit de staţia de metrou Dristor, una dintre cele mai importante staţii ale reţelei de metrou din Bucureşti. Numele cartierului vine de la orasul Silistra, pe numele romanesc "Durostor". Dupa al doilea razboi balcanic, Romania a primit regiunea "Cadrilaterului", din nord-estul bulgariei de azi, fiind construit un drum care lega Silistra (Durostor) de Bucuresti. Cladirile si casele care au fost construite in apropierea drumului au constituit usor usor un nou cartier, numit "Dristor".

    b0nechina? ultima oara am vazut-o in 2002. ce sa faca? o avea copil in clasa a II a probabil :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Or Jim se plictiseste, or Kant_emir scrie pe-aci? :))

    RăspundețiȘtergere
  18. Pai da, inseamna ca e acelasi lucru. Dirachium (in greaca, Durostorum in latina) e locul unde s-a petrecut prima confruntare intre Cezar si Pompei, prin anul 62 i.Ch. In urma acestei batalii Pompei a cerut ajutorul lui Burebista, care va veni prea tarziu pentru batalia decisiva de la Pharsalos.

    Iar dupa primul razboi balcanic, in 1913, cadrilaterul era format din judetele Dristor si Caliacra. Exista o noima si cu numele cartierului Dristor, gasisem la un mom. dat pe net, da' nu mai tin minte.

    RăspundețiȘtergere
  19. ieri am gasit blogul tau cautand pe google " carti preferate " , m-am hotarat sa mai citesc si eu cate ceva pt. ca de cand lucrez la o banca corporatista nu prea mai am chef dupa 9 ore de calculator. imi place ce scrii si acum in loc sa citesc o carte iti citesc tie toate postarile.

    RăspundețiȘtergere
  20. iti multumesc pentru complimente. corporatiile ne-ar lua si viata daca ar putea. trebuie sa nu ne lasam doborati, sa mai citim o carte, sa mai scriem un rand, sa mai ascultam o muzica.

    RăspundețiȘtergere