sâmbătă, 21 iulie 2012

Apus de soare de Sfântul Ilie pe A3


O veche legendă populară spune că la apus, de Sfântul Ilie, poți vedea în soarele care coboară de pe cer un măr și câțiva copii care culeg mere. De Sfântul Ilie, întorcându-mă de la Ploiești pe noua și excelenta A3, am oprit în unul din spațiile SOS și am așteptat cam jumătate de oră să văd cum apune soarele. Când s-a transformat în minge portocalie am putut vedea foarte bine copiii care culegeau mere. Aparatul foto nefiind foarte performant nu a surprins prea bine evenimentul. În altă ordine de idei, mi-a lăsat o impresie bună autostrada, aflată abia în a doua zi de exploatare. Peste ani și ani, când aici vor exista benzinării cu magazine luxoase, toalete, spații verzi de odihnă pentru călători, îmi voi aminti cu nostalgie de aceste vremuri virgine când de Sfântul Ilie soarele a apus, iar împrejur era doar un lan de floarea soarelui și câteva păsărele care zburau în cerc deasupra unei mici bălți.

7 comentarii:

  1. pai d-aia am distrus forumul? ca sa-ti iei aparat nu prea performant?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da,da, ca pisatul tau de forum e microsoft. il vinzi si ajingi cel mai bogat om din lume.

      Ștergere
  2. Poţi încerca să faci un desen, dacă îţi aduci aminte scena solară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai a fost deja facut de autorul acesui blog : http://zilenopti.blogspot.ro/2012/07/005.html

      Ștergere
    2. Şi tu eşti autorul autorului ? mai demult mă întrebai de ce am 2 bloguri

      Ștergere
    3. merluc ! nu,nu. acela nu este blogul meu. eu sunt anti-talent la desen. un fan al acestui blog s-a gandit sa faca desene pe baza scrierilor mele. nici macar nu stiu cine este autorul.

      Ștergere
    4. Şi fanul ăla este anti-talent la desen, aveţi ceva în comun. Desenează nu cum vrea, ci cum poate.

      Ștergere