luni, 14 iunie 2010

Campionatul Mondial de Fotbal

Cele mai vechi amintiri despre Campionatul Mondial de Fotbal le am din 1986, din timpul turneului jucat în Mexic. La vârsta de 7 ani eram deja un cunoscător al fotbalului în principal datorită Stelei care câştigase în acel an Cupa Campionilor Europeni, finală pe care o urmărisem şi eu.

Datorită diferenţei de fus orar meciurile de la Mexico '86 se transmiteau în toiul nopţii, iar datorită situaţiei ţării din acel moment puteau fi recepţionate doar la Televiziunea Bulgară. Taică'miu, un mare iubitor al fotbalului la acea vreme (fenomen de care nu mai este interesat câtuşi de puţin în prezent), avea programul transmisiunilor pe o foaie de la un coleg de muncă care lucra la telex (nu ştiu ce era de fapt telexul, bănuiesc că un fel de internet antic). Eu, fiind în vacanţa dintre clasa întâi şi a doua, puteam dormi oricând, aşa că mă mai scula în timpul meciurilor ca să mă uit şi eu şi îmi dădea tot felul de explicaţii. Atunci am înţeles foarte bine de ce în America e noapte când la noi e zi şi invers, am aflat că există două ţări cu nume ciudate care participă la mondialul de fotbal, Uruguay şi Paraguay şi am văzut jucând câţiva fotbalişti pe care mai târziu i-am găsit în vitrina cu legende : Platini, Maradona, Scifo, Francescoli sau Lineker. În 1986 am urmărit campionatul la un televizor alb-negru care se încălzea foarte repede, iar atunci când se încălzea imaginea se dădea peste cap. Tocmai de aceea era pus pe jos, lângă uşa de la balcon. Nu-mi amintesc prea bine meciuri şi rezultate, dar am rămas cu unele imagini plăcute în minte şi cred că acest mondial m-a făcut să apreciez enorm competiţiile de acest gen.

În 1990, la Coppa del Mondo, situaţia deja era alta. Aveam televizor color, Televiziunea Română transmitea turneul unde participa şi naţionala noastră, iar eu eram deja tobă de fotbal. Ştiu că am plecat mai devreme de la ziua unui coleg de clasă pentru a vedea la televizor un meci între Austria şi Cehoslovacia.La turneul ăsta am auzit pentru prima oară de ţara numită Camerun şi cu toţii l-am admirat pe Roger Milla.România a debutat cu o victorie, 2-0 împotriva Uniunii Sovietice. Zenga apăra poarta Italiei, Dasaev la URSS, Silviu Lung la România.Treceam toate rezultatele pe un imens poster cu rubrici pentru fiecare meci şi m-am întristat foarte mult când Timofte a ratat penalty-ul contra Irlandei care ne-a eliminat în optimi. Când s-a terminat Mondialul mi-a părut aşa de rău încât am făcut o foaie mare de bloc de desen pe care am scris calendarul pe 4 ani până la următorul mondial şi tăiam cu câte o liniuţă fiecare zi care trecea. Însă după două săptămâni am uitat de această socoteală.

USA 1994 pentru mine a fost cel mai frumos Mondial. România cu generaţia de aur a jucat remarcabil, iar eu am ieşit după fiecare victorie în stradă. Minunat a fost atunci. La 4-5 dimineaţa străzile erau puhoi de oameni. Nu cred că acum în 2010 dacă România ar fi participat la Mondial şi ar fi avut vreo victorie lumea ar fi ieşit în stradă în număr atât de mare. Oamenii atunci erau mai fericiţi. Aveam acelaşi televizor color rusesc Elcrom ca şi la mondialul din 1990, dar prindeam Eurosportul de limbă engleză. La ştirile dimineţii de la Eurosport, după meciul contra Columbiei, am fost mândru să-l aud pe comentator : "Congratulation for Romania !". Bulgaria a ajuns atunci în semifinale, dar deja nu mai aveam antena colectivă şi nu mai prindeam televiziunea din această ţară pentru a fi părtaş la bucuria lor. Brazilia cu Romario şi Bebeto au triumfat şi au încheiat seria mondialelor spectaculoase.

Mă credeţi sau nu, dar am mai multe amintiri de la primele trei mondiale din viaţa mea decât de la următoarele trei. Franţa 1998, Koreea de Sud-Japonia 2002 şi Germania 2006. Aşa că pun punct aici amintirilor de la mondiale, în ciuda faptului că următoarele turnee le-am urmărit la un televizor care avea telecomandă.

6 comentarii:

  1. telex creca e ala de trimitea telegrame. acuma vorbim in telefon mobil si ne trimitem e-mail.

    RăspundețiȘtergere
  2. asteptam o continuare "fotbalistica" despre cum ai trait celebrul meci Romania - Danemarca pentru calificarile la mondialul din...2002 era?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu. Pentru Coppa del Mondo 1990 a fost. 3-1 pentru ai nostri. Doua goluri Balint si un gol Nelutu Sabau. Stiu ca am vazut meciu alaturi de taica'miu si de bunica'miu. M-am bucurat enorm.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am aflat ca in anul in care m-am nascut eu a fost Argentina '78. Cine o fi castigat? Iete, tocmai l-am pus pe Gogu la treaba si iete ce gasii.

    http://www.realitatea.net/argentina-a-castigat-mondialul-din-78-cu-ajutorul-mafiei-columbiene--afirma-fiul-unui-sef-de-cartel_121651.html



    Ia vezi, poti raspunde colea?
    http://morom3t3.wordpress.com/2010/05/15/olanda-e-in-japonia/#comment-82

    RăspundețiȘtergere
  5. N-am stiut ca esti cu 1 an mai mare decat mine. Te credeam mai mic. Bine, oricum tu ai 100 de personalitati si nu stie omul ce sa mai creada.

    Argentina joaca cu South Koreea peste vreo 2 ore. Bine ca mi-am luat liber sa vad meciu :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt, sunt...
    Te-ai luat dupa pozele pe care le-am postat(si acolo, intr-adevar, erau de-astia, mici) de-aia credeai. Am mai vb si-n alte dati ca sunt de-o seama cu Crash.
    Parca am si pus pe Moco diploma mea de inginer -se vedea data nasterii acolo... Keshu iti poate confirma daca n-o fi facut intre tp vreun atac de retardare in urma caruia sa fi uitat ce a vazut, ca pt el am pus-o.

    Poti vedea meciurile si pe Net, aici. Intra cand e in preajma meciurilor ca altfel, nu merge.
    http://www.eurovisionsports.tv/fifaworldcup/

    RăspundețiȘtergere