După sărbători

3 ianuarie. Niciodată nu am avut o lehamite mai mare mergând spre muncă. Bulevardele goale străbătute de vântul iernii m-au făcut să-i invidiez pe cei din case care la ora asta dorm. Ajung în birou şi toată lumea are aceeaşi lehamite. Îmi vine să vomit. Simt în gât toată mâncarea din aceste zile. Iau o pastilă de metroclopramid şi mă aşez la birou. Discuţii de complezenţă. "Ce-ai făcut de Revelion? Dar tu? Dar tu?". Oricum nu interesează pe nimeni ce-a făcut celălalt, dar ce să vorbeşti altceva? În luna ianuarie nu e mai nimic de muncă. Economia şi industria sunt îngheţate. Număr secundele. Metroclopramidul şi-a făcut efectul. Somnul încearcă să mă cuprindă. Primesc un mail nou. E de la prietenul Ionescu care-mi scrie despre Gabriela Adameşteanu. Pe la prânz cobor până la Sebi în birou. Sebi are un costum nou bleumarin, aidoma celor purtate de vatmanii metrourilor.În faţa lui este noua colegă care o înlocuieşte pe S.D. Noua colegă este cu 11 ani mai tânără ca mine şi se numeşte Ecaterina. Ce părere o avea Ecaterina despre mine? Eu la vârsta ei consideram bătrâne persoanele de peste 30 de ani. Acum sunt de părere că în mare nu există peşti bătrâni.
- Nu prea e treabă, nu?, mă întreabă Ecaterina.
- Nu. E posibil ca firma să dea faliment. Mai rău e pentru mine sau Sebi, că noi suntem bătrâni şi nu ne mai angajează nimeni.Tu eşti tânără şi eşti abia la început, dar noi o să ajungem portari sau bodyguarzi.
Cred că în sinea ei, Ecaterina a zis că sunt nebun. Poante de vârsta a treia. A încercat să schimbe subiectul:
- Vrei o bomboană?
- Vreau, i-am răspuns, nedorind să o refuz.
Ce bomboană îţi poate oferi o persoană cu care ai schimbat trei vorbe toată viaţa? Bomboane cubaneze sau caramele vietnameze învelite în foiţă de orez? Nu, pentru că au dispărut înainte de naşterea ei. La fel şi bomboanele Cip, plus că e aiurea să-ţi dea cineva o bomboană Cip, fiind microscopică. Am pariat pe o bomboană Chokotoff rămasă de la pomul de Crăciun.Dar am pierdut. Ecaterina mi-a oferit o Mozartkugel. Fină, delicioasă. Ultima oara mâncasem aşa ceva în 1987. I-am recunoscut imediat gustul.Bomboana Mozart mi-a înseninat complet ziua, făcându-mă să uit pentru câteva momente de răutatea din jur, de plictiseală, de toate grijile, de goana după bani, de întreaga mizerie cotidiană.