Mâncare la comandă

În marea majoritate a zilelor de muncă obişnuiesc să-mi aduc mâncare de acasă. Dimineaţa o las în frigiderul aflat în bucătăria companiei, iar la prânz, după ce o încălzesc la cuptorul cu microunde, o servesc (cui?). Astfel nu doar mănânc ceva cât de cât mai sănătos, dar fac şi economii substanţiale. Câteodata mai mănânc şi cu colegii pe la vreo cantină ori la un fast food. Azi s-a întâmplat să nu am pachet şi din cauza vremii nici nu mi-a venit să mănânc pe undeva în apropiere. Am aflat de la un coleg că îşi comandă mâncare de la o firmă de catering şi l-am rugat să-mi comande şi mie. Şniţăl, cartofi prăjiţi, salată. Şi pentru că el a mâncat mai devreme, l-am rugat să-mi lase mâncarea într-un colţişor al bucătăriei.

Când am simţit că mi se face foame am mers la bucătărie şi am găsit caserolele la locul indicat de mine. Le-am desfăcut. Şniţăl, cartofi prăjiţi şi salată de varză murată. Îmi place mult salata de varză murată şi chiar nu mai mâncasem de multă vreme. Şniţălul în schimb foarte mic, iar cartofii prăjiţi foarte puţini. "Ce hoţi!", m-am gândit în sinea mea. Dar nu aveam pe cine certa, doar eu îmi comandasem, nu mă obligase nimeni. O grămadă de bani pentru un şniţăl cât o felie de pâine, câţiva cartofi prăjiţi de la pungă şi o salată de varză murată. N-am mâncat prea fericit. În momentul când mai aveam în farfurie o îmbucătură de şniţăl, câţiva cartofi, iar salata era deja terminată, o voce a urlat în bucătărie: "Cine mi-a luat mâncarea? Aveam un şniţăl cu cartofi şi salată de varză.", moment în care mie mi-a rămas îmbucătura în gât. Ţipa o colegă pe care o vedeam prima oară, de la un alt departament probabil. Cum erau puţini oameni la masă, i-a căzut privirea pe mine. Mi-am dat seama că s-a produs o încurcătură. Colega se uita cu o ură nemărginită la mine. Mi-a şuierat printre dinţi :"Poftă bună!" care a sunat exact ca: "Dă-te dracu de gras împuţit care fură mâncărurile oamenilor.". I-am explicat că e doar o încurcătură. Am căutat mai bine prin bucătărie şi am găsit meniul meu, pus de colegul care comandase în alt loc. I l-am dat ei, dar nici asta nu a mulţumit-o. Am aruncat o privire către mâncarea care trebuia să fie a mea. Un şniţăl enorm, un morman de cartofi prăjiţi şi salată de varză crudă. Doar am înghiţit în sec, spunându-mi că altă dată am să fiu mai atent.

În comunism am fi mâncat cu toţii la cantina intreprinderii şi nu am fi încurcat niciodată mâncărurile. Şi chiar dacă le-am fi încurcat, nu era cu supărare, pentru că toate ar fi fost la fel.