marți, 31 iulie 2012

Jocurile Olimpice

Zilele astea mi-am tot amintit chestii de la diverse Olimpiade. Nu neapărat importante, însă pe mine m-au marcat. Nu sunt gânduri legate, ci le-am scris şi eu aşa cum mi le-am amintit.

Am fost crescut într-un adevărat spirit olimpic, nu în sensul că am practicat vre'un sport de performanţă, ci în sensul că de mic am fost obşinuit să urmăresc Olimpiadele şi să mă bucur de ele. Primul contact cu aceste mari competiţii l-am avut înca de la o vârstă fragedă, când nici nu realizam ce se întâmplă în jur. Am avut un urs Mishka (mascota Moscova 1980) din cauciuc şi încă îl mai am şi acum. În 1984, bunicul din partea tatălui mi-a dăruit o superbă şapcă albă Levi's cu Olimpiada de la Los Angeles. Am purtat ani buni acea şapcă. Primele Jocuri Olimpice pe care le-am urmărit au fost în 1988, ediţia de iarnă de la Calgary şi ediţia de vară de la Seul. Pe vremea aceea la televiziunea bulgară. În 1992 bunica din partea mamei mi-a cumpărat un tricou cu Barcelona '92, iar Olimpiada catalană a fost prima de unde îmi mai amintesc câteva ceva, mai ales că la basket a participat celebrul Dream Team 1, cu Michael Jordan, Magic Johnson, Karl Malone, John Stockton sau Larry Bird. Îmi mai amintesc şi duelul de la săritura în lungime dintre legendarii Carl Lewis şi Mike Powell, dar şi faptul că pugilistul Felix Savon a cucerit primul său aur olimpic. Savon şi-a apărat titlul şi la Atlanta '96 şi la Sydney 2000. În 1996 eram la o petrecere alături de colegii din liceu şi pe la 2-3 dimineaţa trebuia să lupte Felix Savon. Ţin minte că m-am retras de unul singur într-un dormitor şi am urmărit meciul. Nu auzise niciun coleg de Felix Savon. Jocurile din 2000 au fost excelente pentru români, care luau aur după aur. Diana Mocanu la nataţie, proba de spate, era imbatabilă. Pe urmă n-am mai auzit nimic despre ea. Şi la gimnastică curgeau medalii şi la canotaj. În acele vremuri era ceva obişnuit să luăm aur pe echipe la gimnastică şi aur la 8+1 rame. La Londra 2012 ne vom bucura şi cu bronzul în aceste probe. În 2008 a fost Beijing, iar eu mi-am luat concediu pe întreaga perioadă a jocurilor. Ştiu că au fost zile în care nu ieşeam din casă, doar dormeam, citeam şi mă uitam la competiţii. Pe timpul jocurilor din 2008 am citit unul din romanele mele preferate, Eşafodul lui Cinghiz Aitmatov. Iar într-o zi, plictisindu-mă de singurătate, am luat trenul şi am mers la un prieten de-al meu, Petrov, la care am stat o săptămână şi am văzut la el Olimpiada.

Gimnastica a fost mereu printre favoritele mele la Olimpiadă, mai ales în vremurile când comenta Ţopescu. Îmi plăcea mult cum făcea el calculele şi cum se bucura: "Ne trebuie un 9,912 pentru a termina pe primul loc, aşteptăm rezultatele......9,937 pentru Gina Gogean. Suntem campioane olimpice. Bravo fetelor!". Dar şi atletismul comentat de Andy Vilara, nu de Dumitru Graur care a rămas în istorie cu celebra replica : "Va naşte o fiinţă vie" referindu-se la Alina Astafei, medaliată cu argint în 1992 la săritura în înălţime.

 La Olimpiadă până şi tirul mi se pare spectaculos, sau competiţiile de scrimă unde niciodată nu reuşesc să văd care pe care împunge. Mă uit de asemenea cu interes enorm la sărituri în apă, înot sincron sau voley. De neuitat replica celebrului Bogdan Stănculescu, care comenta finala olimpică la tenis de masă dintre Suedia şi China: "Se joacă ca la All Star Game!". Un singur sport nu îmi place să urmăresc la Olimpiadă. Fotbalul.

9 comentarii:

  1. "L'important dans la vie ce n'est point le triomphe, mais le combat, l'essentiel ce n'est pas d'avoir vaincu mais de s'être bien battu."

    The important thing in life is not the triumph but the struggle, the essential thing is not to have conquered but to have fought well.

    Da, aşa este. Restul e mâna destinului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Petrov stă la Beijing?

    RăspundețiȘtergere
  3. n-am vazut multa scrima la olimpiada asta, dar chiar si asa, cred ca 90% din cata scrima am vazut in toata viata mea a fost asta de la olimpiada londoneza. foarte spectaculos sport, dar mai greu de urmarit chiar decat hocheiul pe gheata.
    pentru mine olimpiada e cel putin 3/4 atletism. am urmarit cu interes si ciclismul pe sosea. pacat ca rugbyul si snookerul nu sunt sporturi olimpice. baseballul nu intrase la olimPiada? apropo de atletism, vad ca la proba de 100 metri se inscrie absolut oricine doreste. erau ieri niste gagici pe care chiar si noi cred ca le-am fi intrecut. daca nu acum, cand eram mai tineri cu siguranta. recordul meu pe 100 e de 13'', pe la 14 ani, ca dupa aia am ales sa nu mai alerg. pretentiile mele de cunoscator peste medie al geografiei au fost un pic zdruncinate vazand in preliminariile probei de 100 o tipa dintr-o tara de care nu auzisem. statele federate ale microneziei. nu-s membre fifa sau onu. nici tuvalu sau palau nu prea as sti sa arat pe harta. cred ca-s tot prin oceania.

    RăspundețiȘtergere
  4. rugby-ul nu are cum sa fie sport olimpic pentru ca pauzele dintre meciuri sunt foarte mari, pentru refacerea jucatorilor. doar daca ar incepe turneul de rugby cu 2-3 saptamani fata de olimpiada propriu-zisa. nu inteleg nici eu bine scrima si nici nu o vad bine la tv, dar ma uit la meciurile romanilor, ca de pilda cel abia incheiat cu coreencele.

    eu nu prea am alergat la viteza, insa am un record personal de 4 minute si 12 secunde pe 800 metri, stabilit pe fosta pista de tartan din spatele liceului dimitrie leonida.

    RăspundețiȘtergere
  5. pulex, faci un turneu cu 12 echipe (de exemplu- marea britanie, franta, irlanda, sudafrica, australia, zeelanda, argentina, canada, japan, samoa, fiji, tonga sau usa sau italia sau etc)- 4 grupe de cate 3, castigatoarele joaca semifinalele. in 2 saptamani n-au ce face.
    si golful cred ca e o absenta notabila la olimpiada. sporturile cu motor sunt un capitol cu totul aparte.

    RăspundețiȘtergere
  6. irlanda nu are echipa de rugby unita- sud & nord? acum pe nord-irlandezi i-ar baga la uk, si pe aia de sud i-ar lasa singuri.
    oricum, eu sunt de acord cu ce zici tu. ei vor sa faca dansul la bara sport olimpic si nu baga rugby.

    RăspundețiȘtergere
  7. da, are unita. la olimpiada nu ar merge asa.
    ma gandeam si eu la olimpiadele din viata-mi si am constatat ca am mai multe amintiri din 80, 84, 88 (in timpul olimpiadei 88 am inceput armata, 27 sectembre, cred ca era pe la mijlocul olimpiezii) decat de la cele din 92 si 96. din 92 mai stiu doar ca americanii aveau o mare echipa de basket, dar nu cred ca am vazut-o jucand in direct, desi mi-l amintesc bine pe bird stand pe burta in pauze. il durea spatele, nu asa? probabil am fost la mare in perioada olimpiezii si nu aveam tv. din 96 il retin numa pe michael johnson batand recordul la 200 mp.
    deseara, punctul culminant al olimpiadei. finala la suta baieti.

    RăspundețiȘtergere
  8. dupa ce am vazut aseara la 10000 baieti, nu cred ca ma mai impresioneaza suta. exceptional americanul, reprezentantul rasei albe intre atatia atleti de culoare.

    RăspundețiȘtergere
  9. am vazut puţin futbol, tăicuţă. finala. brazil mexico, mexico brazil. frumos. cât pe ce sa egaleze brazilia după ce în minuta 90 era 2 la o. bun hulk ăla de la porto, nu-l văzusem pâna acum. neymar nu ştiu, cum spuneam m-am uitat numai un pic. bravo mexic, bravo!

    RăspundețiȘtergere