miercuri, 26 mai 2010

Ultra Pro (partea întâi)

Unul dintre cele mai frumoase joburi ale mele (din cele 4 pe care le-am avut până acum) a fost cel de la Ultra Pro Computers. La momentul respectiv poate că nici n-am realizat în totalitate asta. Am lucrat doi ani şi o lună la Ultra Pro, am cunoscut persoane deosebite şi am petrecut acolo momente frumoase.Am câştigat bani mulţi în unele perioade şi bani puţini în altele, câteodată mă plictiseam teribil iar în alte dăţi trecea ziua fulger. Acum, când privesc în urmă, perioada petrecută în această firmă a fost una pozitivă şi mă gândesc cu plăcere la acele momente. Dar să începem cu începutul.

Ultra Pro Computers a fost o reţea de magazine care se ocupa cu vânzarea produselor IT şi a celor GSM. M-au angajat în primăvara anului 2005 pe postul de operator credite.Nu era deloc dificil ceea ce trebuia să fac. Erau mulţi oameni care nu-şi permiteau să cumpere un computer cu banii jos, aşa că eu le întocmeam actele pentru un credit şi trimiteam aceste acte la una dintre băncile cu care lucram.

În perioada de probă am fost trimis într-un magazin aflat lângă Spitalul de Urgenţă, chiar lângă marketul Ficus (între timp a fost demolat). Am stat foarte puţin în acest magazin şi nu am rămas decât cu imaginea casierei, o fată în jurul vârstei de 20 de ani, care niciodată nu purta sutien. (Îmi pare rău că vorbesc atât de mult despre ţâţe în scrierile mele. Nu sunt obsedat sexual, ci doar relatez ceea ce am văzut sau mi s-a întâmplat) O atitudine complet neprofesională, să nu porţi sutien la muncă şi să apari în faţa colegilor şi a clienţilor cu sfârcurile ce se vedeau prin bluza mulată. Acest magazin avea un vad foarte redus, aşa că imi petreceam toată ziua stând pe internet şi mâncând salam de porc sau brânză telemea chiar pe birou. Însă nici bani nu prea câştigam, în vânzări câştigându-se mai mult din comisioane decât din salariul de bază.

Situaţia s-a schimbat destul de repede pentru că am fost mutat într-un magazin nou înfiinţat, lângă Piaţa Berceni. La numărul 35 pe Şoseaua Berceni. Ultra Pro Berceni a fost locul meu de muncă pentru un an de zile. Loc nou, mulţi oameni dornici să-şi cumpere calculatoare pe rate, banii au început să curgă. După prima lună am reuşit să-mi cumpăr cu o parte din salariu un aparat foto digital Canon. Eram foarte bucuros pentru că niciodată nu mai câştigasem atâţia bani. Mă străduiam cât puteam de bine şi serveam frumos toţi clienţii, astfel că de multe ori primeam mici atenţii. Comisioanele primite de la bănci creşteau, la fel şi numărul de dosare. A fost o perioadă foarte bună. Ţin minte că în luna decembrie a acelui an am câştigat o căruţă de bani. În ianuarie am plecat la munte, mi-am cumpărat un televizor Samsung şi un ceas Casio şi nu cheltuisem nici măcar jumătate din cât câştigasem în luna precedentă.Nici acum în 2010 nu câştig banii de atunci din 2005.

Aveam un program ce-mi convenea de minune, zilnic de la 11 la 19. Dormeam bine dimineaţa, luam autobuzul 102 şi veneam la muncă. Nu era niciodată aglomerat, nu erau blocaje în trafic. Maşini 102 clasice, de prin anii '70-'80. Problema care m-a deranjat cel mai tare a fost că trebuia să lucrăm şi sâmbăta de la 10 la 14, iar o dată pe lună sâmbăta trebuia să facem inventar după program. Număram tot ce aveam în magazin sau depozit şi numărătoarea se întindea câteodată până la orele 22.

La un moment dat am primit şi uniformă. Fiecărui angajat i s-au luat măsurile şi cu toţii am primit două cămăşi cu mânecă lungă şi două cămăsi cu mânecă scurtă. Bleu.

De multe ori când nu aveam clienţi stăteam la aer în faţa magazinului şi discutam cu colegii sau cu ţiganii care vindeau fructe pe trotuarul de lângă noi. În general domnea o atmosferă liniştită şi nu aveam superiori care să ţipe la noi sau să ne deranjeze în vre'un fel.Câteodată luam masa de prânz în Piaţa Berceni, unde se găseau mici proaspeţi şi mai beam şi câte o bere pentru că oricum nu zicea nimeni nimic. În timpul Campionatului Mondial de Fotbal Germania 2006 ştiu că şefu de magazin mi-a instalat un tv tunner şi astfel puteam urmări meciurile. Când nu aveam clienţi puteam face orice şi asta era foarte plăcut, iar când aveam clienţi munceam şi câştigam bani frumoşi. De două ori am fost chiar şi la un training la Predeal unde am stat la o vilă frumoasă 3 zile, am mâncat şi am băut pe banii firmei.

Lucrurile mergeau din ce in ce mai bine şi după un an de zile am fost transferat la un magazin mai bun, poate la cel mai bun magazin din Bucureşti. Însă despre asta şi despre cum m-am împrietenit cu un coleg numit Dorobanţu într-un episod viitor. Şi tot atunci despre decădere.

3 comentarii:

  1. excelent bursooky! am bagat deja blog-ul in bookmark.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si zici ca si cu tine era timpu'foarte rabdator? :D



    Tilicoi, uite, in stanga-sus e un buton pe care scrie "urmariti". Ce bokmark? Tre' sa te invete unu cu pamant subt unghii?

    RăspundețiȘtergere
  3. moromete, tilicoi e cu 1 pas inaintea ta.

    cat despre ''atitudinile nonprofesionale'', mai rar atata fariseism, nu asa?

    RăspundețiȘtergere