După cum spune şi wikipedia, Jambalaya is a Louisiana Creole dish of Spanish and French influence. Am descoperit prima oară acest fel de mâncare în urmă cu vreo doi ani când mi-am comandat de pe net o carte franţuzească despre tehnici de gătit. O mâncare de care te îndrăgosteşti imediat şi iţi doreşti să o prepari mereu.
Există multe feluri de Jambalaya. Eu acum voi scrie doar cum o prepar eu. Tai bucăţele mici un piept de pui dezosat şi doi cârnaţi picanţi, după care îi pun la prăjit în tigaia de teflon cu foarte puţin ulei. Presar pe deasupra sos de soia şi un pic de oregano. În altă tigaie pun la călit vreo 20 de ciuperci şi un ardei mare roşu şi de asemenea presar oregano. Pe al treilea ochi al aragazului pun la fiert orez cu bobul lung (preferatul meu este cel de la Uncle Ben's). Când sunt gata toate ingredientele le amestec între ele. Carnea de pui, cârnaţii, ardeiul, ciupercile, orezul. Rezultatul este fabulos şi veţi avea parte de o masă genială dacă aveţi în frigider o bere rece de marcă sau în cămară un vin roşu fin.
Ingrediente estimative pentru patru porţii mari : o caserolă de piept de pui, doi cârnaţi groşi (preferabil cei semiafumaţi de la Selgros), 20 de ciuperci, 1 ardei roşu, 250 grame de orez, 1 linguriţă de oregano, sare după gust.
yummy!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereHabar n-aveam ca chestia asta se numeste Jambalaya, am incropit de nenumarate ori ceva identic (minus carnati) O_o
RăspundețiȘtergereChiar arata super, sa va fie de bine :)
RăspundețiȘtergere