Dan Lungu - În iad toate becurile sunt arse

Iată că am devenit un fan al lui Dan Lungu, citind deja trei romane de la acest botoşenean foarte talentat. O altă carte splendidă, În iad toate becurile sunt arse, povestea unui om de vârstă mijlocie care în prezent este o epavă şi nu-i rămâne decât să privească spre trecut, în vremurile liceului, singura perioadă din viaţă sa în care a trăit cu adevărat. Romanul este structurat pe obişnuita alternanţă trecut-prezent şi niciunul din cele două planuri nu respectă ordinea cronologică. Dan Lungu are un stil foarte poetic, folosind din plin metafore şi epitete, metaforă la metaforă şi metaforă la epitet, dar o face într-un mod care nu deranjază un cititor ca mine, axat spre lucruri concrete. Pe de altă parte, amintirile din liceu sunt expuse într-un stil bagabonţesc, dar extrem de amuzant şi precis, fiind un Cişmigiu & Co. cu liceenii din jurul anului 1985, un Cişmigiu & Co. plin de pule, pizde şi futaiuri, exprimat într-un argou extrem de pitoresc. Uşor, uşor toate elementele cărţii se combină ca într-un puzzle şi la final avem parte de o poveste extrem de frumos spusă. O carte minunată, care îţi şterge orice urmă de părere de rău pentru faptul că ai plătit destul de mult pentru ea, chiar dacă se citeşte imediat, cam în timpul în care tramvaiul 1 face de trei ori traseul (pentru necunoscători, specific că tramvaiul 1 are un traseu circular acoperind o mare parte din Bucureşti).