miercuri, 30 august 2017

O altă seară de vineri

Somnul african e un pește răpitor și omoară tot ce prinde în calea lui. Numai în bancuri umblă, niciodată singur. El are stomac, nu e ca alți pești. Odată în stomacul unui somn african a fost găsit un cap de caras. Știu asta pentru că omul de lângă mine îmi povestește. Suntem pe podul ce trece lacul de lângă Mânăstirea Pasărea. Copiii se uitau la un banc de peștișori mici negri, iar acest om a apărut lângă noi și ne-a zis cu un aer foarte erudit: "Au venit, nu? E ora lor.". Era cam ora 19. S-a dovedit că ne uităm la niște somni africani micuți. Ne spune că fac numai prăpăd în baltă, nu mai rămâne nimic în urma lor.

E vineri seară și am zis să ies cu copiii pe lângă oraș. De la MegaMall (construit pe locul Electroaparatajului.......știți povestea...) până la Selgros Pantelimon facem 60 de minute. Cu mașina mică. Se merge bară la bară. Oare oamenii în acest an nu au mai avut concedii? De ce este orașul atât de plin vara? Ori s-au îmbogățit cu toții și au mașini mici și ies cu ele zi de zi, oră de oră? Ajungem până la urmă la Mânăstirea Pasărea și intrăm în biserică, copiii după obiceiul lor căutând anafură să mănânce, adică pâine sfințită. Dar nu mai era.

Mergem prin grădina bisericii, iar copiii se duc peste niște flori. Eu le zic: "Ieșiți de acolo, că vă ceartă măicuțele!". În spatele nostru apare o maică, în binecunoscutul port negru, și zice: "Maicile nu ceartă pe nimeni. Nu mai ziceți așa, să creadă copiii că îi ceartă maicile sau preoții. Dacă nu sunt cuminți îi ceartă mami și tati.". Nu știu ce a vrut să zică, dar ne continuăm periplul prin vastele grădini mânăstirești. La un moment dat trece pe lângă noi o măicuță la volanul unei Dacia Logan. Șofa cu pricepere. Ne face cu mâna din mașină și îi facem și noi.

Trecem podul către terenul de dincolo, dinspre pădurea Pusnicu. Sub pod este un banc de somni africani, pești foarte periculoși. Se schimbă clima, iar în curând vom vedea crocodilii de Nil în lacul de la Mânăstirea Pasărea. Deocamdată zărim 6-7 capre și ne îndreptăm către ele. Copiilor le plac mult animalele văzute pe viu. Însă acum caprele vin către noi să ne împungă cu coarnele. Din spatele lor sare un păstor și le domolește. Vorba lui este pe jumătate un mârit, așa că nu înțeleg exact ce vrea să ne spună. Ne întoarcem spre pod și căutăm un șarpe. Copilul cel mare îmi spune că sunt multe găuri de șarpe, dar nu vedem niciunul.

Mergem către satul Brănești unde în zona pieței este un Shop&Go. Iau câte o apă Zizin pentru copii, iar mie un Pepsi. Bem toate astea pe câmpul de lângă satul Vadul Anei, câmp care este despărțit de un gard de Autostrada Soarelui. Ne uităm la mașinile care pleacă spre litoral, iar apoi copiii umplu cu pietricele o sticlă. Ne destindem. Soarele apune. Este acum doar o minge portocalie ce atinge linia orizontului. Sunt gâze în aer care încearcă să ne ciupească. Plecăm mai departe către satele Fundeni și Cernica, iar apoi intrăm pe Autostrada Soarelui către București.

Mergem la Decathlon, unde întotdeauna îmi place să fac trucul meu preferat prin care stârnesc admirația celor aflați în magazin. Jonglerie cu trei mingi de tenis. La fel se întâmplă și acum, un copil de 9-10 ani exclamând către tatăl său: "Oaaau, ai văzut?".

E noapte când ajungem acasă, dar am dormit de prânz cu toții, așa că avem energie pentru a începe pentru a doua oară excepționalul joc The Last of Us.

luni, 28 august 2017

O femeie de treabă

Știți răcoritoarele Tymbark la 250ml, sticlă de sticlă? Preferata mea e cea cu zmeură și mentă. Cumpăr destul de des din benzinării. Sticla are un sistem greoi de desfacere al capsulei, în sensul că are un inel de care trebuie să tragi, iar dacă rupi acel inel nu prea mai ai cum să destupi sticla. Asta mi s-a întâmplat mie la Petrom în Oltenița. Afară cald, băutura rece ce nu putea fi băută. M-am dus la vânzătoarea din benzinărie, o femeie rotofeie, între două vârste, cu un fel de permanent blond în cap. I-am explicat problema și fără să ezite mi-a luat sticla din mână și a desfăcut capsula cu dinții. Dinți puternici. O totală antiteză această casieră de la benzinărie, față de casiera de la Mega Image despre care am vorbit în postarea de pe 11 iulie 2017.

luni, 14 august 2017

Vineri seară la Mall

Vineri dimineață nevasta mă anunță că iese la restaurant alături de colege, să fac ce știu cu copiii până când s-o întoarce ea, la miez de noapte. Astea sunt vremurile noastre, cu emanciparea femeii, cu reclame la aspiratoare în care apar bărbați, cu familii în care femeia câștigă mai mult decât bărbatul, cu bărbați care au grijă de copii. Nu-mi pare rău. "Mergem la Mall, copii?". "Mergem!", zic ei în cor. La MegaMall, pe jos, să facem mișcare. De fiecare dată când vorbesc de MegaMall nu pot să nu amintesc că este construit pe locul fostei uzine Electroaparataj, intreprindere unde am făcut patru ani practică pe când eram în facultate. Hala strungurilor, vopsitoria, galvanizarea, prelucrări mase plastice, montajul și toate celelalte secții au fost înlocuite de magazine cu haine de firmă, restaurante, locuri pentru distracție și cheltuit banii. Ce mai producem noi ca țară? Unde e industria noastră? Oamenii de altă dată în halate albastre sunt acum ospătari sau umili vânzători. La Mega Mall.
 
A fost ziua copilului meu cel mare. I-au dat bunicii trei milioane să-și ia ce vrea. Intrăm la magazinul de jucării. Se uită minute bune printre rafturi și nu știe ce să aleagă. Poate nici jucăriile nu sunt foarte atractive. Ori poate cei din ziua de azi au prea multe și nu mai apreciază. În cele din urmă își alege o pușcă. Gen rifle de vânătoare. Îi iau și celui mic un pistol. Cel mare mă întreabă dacă tâlharul din Connecticut are pușcă sau pistol. Are pistol, dar îi zic că are pușcă ca să fie fericit. Hai că ne-a mai rămas un milion să luam și haine. Mergem la C&A. O colegă mi-a spus că se pronunță "Țe und a". Cinci sute de mii o cămașă de copil. Le iau fix două. Îmi iau și eu o cămașă care costă doar patru sute de mii. Copiii sunt neastâmpărați și se agață de curele. Casiera este o tânără obscură. Mă întreabă: "Le faceți față?". Zic că da, iar ea râde și spune: "Dacă nu le faceți față, le faceți spate.". I se pare o glumă extrem de tare. Râde cu poftă. Lucrător comercial la un magazin de haine. Ce-ar fi făcut pe vremea Electroaparatajului? I-ar fi fost mai bine? Nu știu. Copiii mei se bucură de haine mai mult decât mă bucuram eu în copilărie. Așteaptă câte o jucărie, dar e ok și cu hainele.
 
Îmi consult smart phone-ul. Sunt în permanență conectat cu Universul. Apar deja poze cu nevastă'mea și colegele ei la restaurant. Întâlnire d'aia de femei cu pahare cu limonadă și pai pe masă. "Hai copii la Pizza Hut, să băgăm și noi o pizza". Se bucură de idee. Pentru mine Pizza Hut e un restaurant de două stele Michelin, locul la care visam când eram în liceu și era o mare sărbătoare de câte ori ajungeam acolo. Am mai povestit despre asta. Copiii mei trăiesc în capitalism și nu au frustrări de astea. Beau un Carlsberg la draft de cum ajung și mai comand încă unul, atât mi-e de sete. Le iau și la copii un suc și așteptăm pizza și pastele. Nu încercați să dați spaghete unui copil de doi ani. Și un adult le mănâncă greu, copilul se va chinui infinit cu ele, alunecându-i din furculiță sau din gură. Bem, mâncăm, glumim, se face zece noaptea și pornim către casă cu punga cu arme și cămăși. Vine și nevastă'mea, "A, păi nu v-ați culcat deja?". "Păi nu. Spală-i și tu, că te-au așteptat. Eu mă bag la un Playstation.".