Restaurant vs. gătit la domiciliu (19) - Creveți la wok cu salată

După multe mese cu 5-10 lei, trezindu-mă cu un surplus financiar destinat procurării alimentelor, am achiziționat 3 pungi de creveți cu codiță, la 58 lei/punga, deci un total de 174 lei. Eu nu concep să mănânc creveți fără să beau vin spumant, așa că am luat o sticlă de spumant fermentat după metoda tradițională (în sticlă, nu în rezervoare), pe care am dat 45 de lei. M-am apucat de treabă, dar înainte mi-am turnat un păhărel de Johnnie Walker Black Label, un whisky extrem de cinstit. Desigur, nevasta m-a certat cu asprime, dojenindu-mă că sunt un bețiv ordinar. I-am zis: "Nu-i adevărat, eu beau 100 de whisky, iar tu bei două beri și bagi mai mult alcool pur în tine decât bag eu. Tu ești bețivă, nu eu!". Apoi i-am scris pe o hârtie următoarele: "100 ml whisky 40% ---> 40 ml alcool pur, 1 l bere 5% ---> 50 ml alcool pur". Iar ca să nu mă mai necăjească, am dat drumul la muzică tare, ca să nu aud ce zice. Am pus piesa Cheloo feat. Margineanu - O zi ca oricare alta. A plecat din bucătărie și am rămas iar singur. Am pus la încins wokul de fontă și mi-am dat seama de un lucru foarte grav: nu aveam usturoi în casă. Asta compromitea serios rețeta mea, creveții nu ar fi avut gust. Mi-am amintit de vecina mea, care gătește exclusiv pe bază de usturoi, ea m-ar putea salva. Am sunat-o, ca pe vremuri când oamenii se ajutau între ei, și am întrebat-o dacă îmi poate da niște usturoi pentru creveți, iar ea a zis: "Desigur! Nu există creveți fără usturoi!". În 30 de secunde aveam o căpățână excelentă de usturoi. Am aruncat în wok o bucată de unt 82% și am pus la prăjit creveții (după ce în prealabil îi fiersesem 2-3 minute în apă clocotită), peste care am pisat usturoi din abundență. Ca garnitură lângă creveți am avut salată verde cu ulei de măsline și oțet balsamic. Am destupat vinul spumant, am turnat în cupe de cleștar, am ciocnit cu nevasta care la vederea creveților a fost mult mai prietenoasă și am avut o cină minunată. Am montat totul într-un filmuleț pentru canalul de youtube, pentru că altfel nu m-ați fi crezut. Creveți 174 lei, vin spumant 45 lei, 100 ml de Johnny Walker Black Label 12 lei (120 lei sticla de 1 litru din aeroport), salată 8 lei, usturoi - gratis, unt - 2 lei ---> total 241 lei o masă de 4 persoane, cu fructe de mare la discreție și vin spumant. 

Restaurant vs. gătit la domiciliu (18) - Paste cu sos roșu

O mâncare complet nesănătoasă, dar extrem de gustoasă și totalmente apreciată de copiii mei, pe care eu o pregătesc destul de des, sunt pastele, preparate de mine în două variante: cu sos roșu sau cu sos alb. Astăzi vom vorbi despre pastele cu sos roșu, extrem de simplu de preparat. Pun la fiert în oala pentru paste o pungă de penne, rad 250 grame de brânză cedar (mult mai bun decât cașcavalul normal. Deobicei cumpăr la 250 grame, dar acum am cumpărat un calup de 1 kg și-l porționez eu, prețul a 4 pachete de 250 grame fiind 68 de lei, iar pe 1 kg am dat doar 45 de lei). Într-o tigaie pun la prăjit fâșii de bacon, peste care torn sos pentru paste si zdrobesc 4 căței de usturoi. La final amestec totul, adică pennele fierte, cedarul ras, sosul cu fâșii de bacon, adaug piper și oregano. După ce pun pastele în farfurie, presar pe deasupra ceva brânză italiană gata rasă. Pastele costă 6 lei, cedarul 11,25 lei, șunculița 17 lei, sosul 10 lei, usturoi, piper+oregano + puțină brânză rasă 2 lei. Rotunjim la 50 de lei, cu spălatul vaselor și ce mai e. 6 porții de paste 50 de lei. 8,3(3) lei o porție de paste! Știți cât costă în restaurant? De la 40 de lei în sus. Am băut un vin alb excelent în timpul procesului de preparare și am ascultat muzică americană gen: Thomas Petty - American Girl, Leonard Kravitz - American Woman, Donald McLean - American Pie sau Grand Funk Railroad - We're an American Band. Și lista poate continua, cu piese ce conțin cuvântul "american", mai spuneți și voi. 

Pentru că inițiativa mea de a pune filme cu procesul de gătire a fost apreciată, găsiți aici filmul despre paste cu sos roșu.

Restaurant vs. gătit la domiciliu (17) - Pulpe de rață cu piure de cartofi, sote de ciuperci și vin gruzin

• 6 pulpe de rață = 53 lei (așadar aproape de 3 ori cât cele de găină)
• 2 kg de cartofi = 12 lei
• 1 pachet de unt = 12 lei
• 1 kg de ciuperci = 14 lei
• 1 borcan de ardei copți = 14 lei
• o ceapă, o căpățână de usturoi, puțin lapte, sare, piper = 5 lei
• o sticlă de vin gruzin = 50 lei
• suc de portocale = 10 lei

Total 170 lei pentru o masă excepțională de duminică, 6 porții din care am mâncat 4 persoane. Vineri seara am primit cadou de la nevastă un vin din Republica Georgia, țară renumită pentru calitatea vinurilor sale. Ne-am amintit amândoi că în tinerețe, aflându-ne în vizită în orașul Krakovia din Polonia, am servit (cui?) o cină la un restaurant gruzin de acolo, un piept de rață cu gem de merișoare și un vin gruzin. Am zis să asociem la fel și acum vinul, cu piept de rață, însă aflându-ne la Lidl ne-a îngrozit prețul prohibitiv al acestui produs, 90 lei/kg (chiar și Titina ar face un efort financiar pentru așa ceva!), așa că am ales next best thing, pulpele de rață la doar 45 lei/kg. M-am trezit duminică pe la un 8 regulamentar și i-am obligat pe cei ai casei să nu mănânce nimic până la orele prânzului, pentru a ni se face foame cum se cuvine. Iar pe fiul meu cel mic l-am obligat să curețe cartofi, mie displăcându-mi profund această activitate. Copilul s-a supus și a curățat foarte bine cele 2 kg de cartofi, destinate piureului (sau pireului cum mai zic unii). Iar după ce a terminat i-am zis: "Du-te și tu cu mă-ta să luați un borcan de ardei copți!", iar copilul meu cel mic a zis: "Nu vreau!", însă când a dorit să meargă fratele său, a zis că merge și el. Așa că am rămas singur acasă, iar cât ei au fost să cumpere ardei copți, am gătit liniștit, am băut o bere de foame și am ascultat muzică blues, remarcând o piesă excepțională pe care o recomand și cititorilor acestui blog, Meena Cryle & The Chris Fillmore Band - It Makes Me Scream. Mi-am făcut treaba de bucătar cu mare conștiinciozitate și nu mai insist asupra preparării, pentru că am făcut un colaj video pe care o să-l vedeți. Cei prezenți la masă au aplaudat la scenă deschisă, s-au arătat doar note de 10, ca la slam dunk-ul lui Vince Carter de la concursul de slam din anul 2000. Întregul film al pregătirilor se găsește aici.

Restaurant vs. gătit la domiciliu (16) - Chiftele

Am cumpărat 1 kg carne de porc tocată cu 14,5 lei. Aveam poftă de chifteluțe. M-am rugat de nevastă vreo 2 seri la rând să-mi facă, dar fiind preocupată cu alte activități a tot amânat această sarcină gastronomică. În a treia seară, deși nu făcusem în viața mea chifteluțe, am zis că mă voi ocupa de problemă. Cât de greu poate să fie? Am tăiat grosier, pentru că nu am răbdare, trei cepe mici și 6 căței de usturoi. Am pus la înmuiat în apă două colțuri de pâine uitate într-un sertar. Am spart patru ouă peste carne, am adăugat ceapă, usturoiul și pâinea, după care am frământat temeinic. Din carnea frământată am format chiftelele, mai mari, pentru că nu am avut răbdare să le fac mici. Mi-au ieșit 25 de chiftele, pe care le-am pudrat cu făină, apoi le-am pus la prăjit în ulei încins într-un wok de fontă. Am prăjit trei serii de 7 chifteluțe și o serie de 4 chifteluțe. Le-am scurs de ulei pe niște șervețele, după care le-am pus într-un castron destinat servirii. Am găsit câțiva castraveți murați în saramură pe fundul unui borcan și la fel, câțiva gogoșari murați în oțet. Asta a fost garnitura. Din păcate nu am consumat alcool, fiind în săptămâna de pauză, așa că mi-am făcut o infuzie de fenicul. Am început să mănânc și am constatat că am uitat cu desăvârșire să pun sare și piper la amestec. În rest chifteluțele au fost delicioase, un pic crocante la exterior, pufoase la interior, apreciate unanim de întreaga familie. Ei au zis că parcă fac chifteluțe dintotdeauna. Au ieșit 5 porții de 5 chifteluțe. Cam 25 de lei ingredientele, deci 5 lei per porție. Cu 5 lei de om am mâncat de băteam puricii pe burtă, cum ar spune fostul meu coleg de la Institut, yo3. Atât de ieftin a ajuns nivelul de trai în România.

Restaurant vs. gătit la domiciliu (15) - ciuperci sotate în unt și pulpe de pui la tavă

Am cumpărat un kilogram de ciuperci cu 13 lei. Le-am tăiat felii și le-am pus într-un wok de fontă la prăjit. Au lăsat apă multă pe care am scurs-o, într-un final au rămas la 10% din volumul inițial, moment în care am adăugat în wok cam 50 grame de unt 82% și am prăjit ciupercile în unt. Lumea spune că nu e bine să prăjești așa în unt/grăsime, că toate astea se depun pe vasele de sânge și poți face AVC. E mit sau realitate? Se găsește vreun doctor pe blog care să ne lămurească? Am rășnit sare de mare și piper peste ciupercile prăjite, am adăugat doi ardei kapia tăiați fâșii și am consumat asta ca garnitură la pulpe de pui întregi făcute la cuptor. Știți cât am dat pe 6 pulpe întregi? 20 de lei. Le-am ținut două ore la cuptor într-o tavă alături de o ceapă care s-a caramelizat și a dat un gust foarte bun. Cât m-au costat ingredientele pentru șase porții de mâncare? 39 de lei, deci 6,5 lei pentru o porție. Asta în timp ce Titina se află la Miami. Nu este glumă, a pus poze pe fb. N-am stat pe uscat cât timp am preparat mâncarea. Deși fac concurs cu prietenul meu piskeshu și prietena mea kitzi, care dintre noi trei bea mai puține zile din an, am băut doua păhărele de Balvenie, un single malt despre care se spune că stă 12 ani în butoaie de stejar și 9 luni în butoaie de cireș și am ascultat muzică jazz, piese gen "Alice în Țara Minunilor" de Bill Evans. Am băut și o sticlă de Coca Cola rămasă de la Revelion. 3,29 lei la Lidl. Așadar am scos un meniu excelent sub 10 lei, cu garnitură, carne și suc.  

ciuperci trase în unt irlandez la wok de fontă

pulpe de pui întregi la tavă de sticlă cumpărată de la Ikea

whisky scoțian servit la pahar de cristal cehoslovac și Coca Cola la stică de sticlă

Narine Abgarian - Din cer au căzut trei mere

Cartea atrage cititorul încă de la prima frază, când Anatolia, personajul nostru, se pregătește să moară, dar nu oricum, ci în cea mai desăvârșită ordine posibilă, după ce udă grădina și dă de mâncare la păsări, se așează liniștită și cu inima împăcată în pat, așteptând să plece din lumea asta. Așa începe povestea unui sat de munte din Armenia, un sat cum poate sunt și pe la noi o grămadă în prezent, locuit doar de câțiva bătrâni, uitați de lume și de timp, singuri în propriul lor Univers, care se va sfârși în curând. Scriere de mare sensibilitate, câteva personaje pline de carismă ce trec printr-o succesiune de întâmplări povestite cu mare iscusință de o scriitoare provenită din fostul spațiu al URSS. La un moment dat cartea mi-a dat impresia că se asemuiește cu o scriere japoneză, vorbind artistic despre unele chestii simple, iar în multe momente se distinge clar realismul magic, poate tipic scrierilor sud americane, dar cu toate astea peste întregul roman este impregnat spiritul rusesc, care întotdeauna a dat naștere unei literaturi de gală. 

Fără a da spoilere, printre zecile de întâmlări, să amintim una care sensibilizează la maxim cititorul. Unul dintre personaje merge la cizmar și își face o pereche nouă de încălțări, vrea să o poarte imediat, însă nevasta îi spune că nu se cuvine să le pună în picioare chiar imediat și să mai aștepte până la sărbătoarea Sfintei Treimi, care este peste câteva zile. A doua zi personajul moare și nu apucă să poarte noii pantofi. Nevasta îl înmormântează, dar nu se îndură să-l îngroape cu noile încălțări, i le pune în sicriu tot pe cele vechi. După o vreme mortul apare în visele nevestei și cere pantofii cei noi. Nevasta așteaptă să moară cineva în sat, dar nimeni nu mai moare timp de o lună. Când în sfârșit moare cineva, se roagă de rudele decedatului să pună în coșciug pantofii noi ai bărbatului pentru ca acesta să-i primească pe lumea cealaltă. Foarte frumos.

Poate pentru prima oară când citesc consecutiv două cărți de la același autor. Narine Abgarian e mare de tot. 

Revelion 2003 – 2004

de Eufrosin Potecă

   N-am participat la foarte multe petreceri de-a lungul existenței mele sau poate am participat și nu îmi dau seama. Sunt destul de timid și cam posac. Am înțeles petrecerile cu ocazia aniversării zilei de naștere, a zilei de nume, a celebrării unui eveniment important din viață dar m-am întrebat mereu de ce se bucură lumea și simte nevoia să petreacă pentru că a mai trecut un an calendaristic? Se schimbă niște cifre, trece timpul – îmbătrânim (în cazul aniversării zilei de naștere asta poate fi adăugată ca o reușită – am mai adăugat un an în „buchetul” celor strânși până atunci). Cu toate astea invariabil am participat la petreceri de Revelion de când mă știu. Când eram mic petreceam în familie alături de părinți, ulterior am devenit atârnător pe la petrecerile organizate de diverși colegi, prieteni, etc. De prin anul 1999 sau 2000 îmi făcea plăcere ca prima melodie pe care o ascult în noul an să fie Whole Lotta Love fără vreo explicație logică. Pur și simplu îmi dădea o stare de bine.

   În anul 2003 eram proaspăt angajat la o mică firmă de IT și telecomunicații din multilateral dezvoltata noastră capitală. Unul dintre colegii de departament, să-i spunem Goran, m-a luat cumva sub aripa lui și mi-a arătat câteva dintre „secretele” meseriei. Un individ inteligent, fumător înrăit, radioamator, electronist senzațional, visător, ascultător de muzici bune, viitor antreprenor. Aș putea spune că am devenit chiar prieteni. Avea un apartament închiriat împreună cu prietena lui într-un bloc peste drum de intrarea din parcul IOR. Mergeam destul de des pe la ei seara și stăteam la povești. El visa să pornească o afacere în domeniul electronicii, eu beam bere, fumam pasiv și îi mai spuneam ce muzică să mai pună iar prietena lui din când în când ne mai gătea câte ceva. Pierdeam vremea.

   Către finalul anului Goran îmi spune că ar vrea să organizeze o petrecere de Revelion în apartamentul lui închiriat. Bine, am zis, particip. Nu mai țin minte exact câte persoane au fost invitate dar pentru un apartament de două camere eram destul de mulți. Au mai fost un coleg și o colegă de la locul de muncă, persoane pe care le cunoșteam și eu, iar restul erau cunoscuți sau rude d-ale gazdelor. În concluzie eram cam stingher.

   Nu mai țin minte exact cum ne-am organizat dar parcă am pus bani cu toții pentru băuturi cât mai ieftine și cantitative, iar pentru mâncare au fost încropite ceva aperitive și momentul inedit a fost când Goran a luat decizia să facem un grătar. Să ne înțelegem, apartamentul era situat la etajul unu din zece al unui bloc comunist construit prin anii ’60 și „deținea” o logie (care era și „închisă”).

   A venit data de 31 decembrie, seara ne-am prezentat la locul acțiunii, am luat cunoștință cu paharele de alcool pentru a facilita socializarea, am ciugulit aperitive, a pornit fundalul sonor specific unor astfel de evenimente și a venit momentul grătarului. Era o iarnă fără zăpadă (cam ca în prezent) dar era totuși rece. A fost amplasat grătarul în logie, s-a aprins focul, a început fumul. Când jarul a fost gata părea că totul o să fie ok, se mai împrăștiase „ceața”, dar cred că au fost destul de multe elemente cu grăsime plasate pe grătar pentru că, precum Terminator, fumul a rostit cu o voce gravă „I’ll be back!” Din cauza transferurilor umane între logie și sufragerie în apartament s-a adăugat o porție nouă de fum pe lângă cel de țigară. Tot acel fum părea a fi speriat de frigul de afară așa că și-a făcut loc în apartamentul vecinului de alături pentru a se încotoșmăni cu rufele imprudent lăsate la uscat în logia deschisă. Probabil că în prezent o astfel de acțiune s-ar fi încheiat cu prezența pompierilor, a poliției și a ambulanței. Iar amenda aferentă n-ar fi fost mică. Atunci însă singurul care a sunat la ușă într-un târziu a fost vecinul imprudent care petrecea în altă locație dar se întorsese acasă dintr-un motiv necunoscut mie și descoperise dezastrul. Au urmat vociferări, sudalme, amenințări, dar în urma deschiderii largi a tuturor geamurilor și a ușilor din cele două apartamente fumul ne-a părăsit lăsându-ne semiafumați precum niște cârnați cabanos.

  A venit inevitabil și momentul 00:00, spumant, gălăgie, urări de longevitate și vizite rare la medic, petarde, țigănie tipic românească. Cumva în acel moment am simțit nevoia să mă distanțez puțin de masa gălăgioasă de oameni de la petrecere. Poate e firea mea retrasă, poate a fost doar o întâmplare, poate a fost un semn, dar după ce am ciocnit un pahar de spumant cu toți necunoscuții de acolo m-am strecurat ușor afară din apartament și am coborât în stradă. M-am îndreptat către colțul intersecției și m-am oprit pentru că de undeva de la un bloc vecin am auzit muzică și voci vesele de petrecăreți ce păreau că trăiesc împreună cu melodia ce se auzea. „Want a whole lotta love” și vocile petrecăreților cântau cu toții celebrul refren. Eram afară în frig pe strada pustie, ascultam și mă simțeam de parcă aș fi fost în aceeași cameră cu ei. Am stat până la finalul melodiei și m-am întors cu o dispoziție excelentă.

   Petrecerea s-a terminat, timpul a trecut iar undeva prin iunie în acel an am plecat de la mica firmă de IT și am pierdut legătura cu Goran.

   Și în prezent păstrez obiceiul acesta ciudat și prima melodie pe care o ascult benevol în primele ore ale noului an este Whole Lotta Love. Îmi dă aceeași stare de bine, e energizantă, e plină de energii pozitive dar n-am mai trecut prin nici un moment ca cel de la începutul anului 2004 când soarta, Dumnezeu, forțele ce gestionează Creația, hazardul sau cine va fi fost a făcut ca eu să ascult acea melodie stând pe un colț de intersecție într-o noapte friguroasă de iarnă.