vineri, 6 mai 2022

Metallica

Să vă spun un secret. Eu în continuare îi consider pe Metallica în top 10 all time formații de muzică. Încă vibrez la auzul unor piese precum One, Master of Puppets, Seek & Destroy, Welcome Home (Sanitarium), Enter Sandman. Am mai nimerit câte o piesă pe Rock FM când eram în mașină și de fiecare dată am ascultat la maxim, făcând bucuria copiilor care gustă și ei un heavy metal de calitate. Ori acasă am mai pus la combină, spre deliciul fiului meu cel mare care strigă și el odată cu formația: "Master...Master!". Sau la One, imnul metaliștilor de pretutindeni, gustăm din plin sunetul ca de mitralieră de la refren. I can not live, I can not die....Trapped in myself.


Pasiunea pentru Metallica a început demult, în anii '91-'92, alături de Lemne, despre care am mai vorbit pe blog. Puteți (re)citi aici


În vara lui 1993 terminam clasa a VIII a și alături de colegi mă pregăteam pentru banchetul de sfârșit de an. Departe de strălucirea pe care astfel de evenimente le au în prezent, banchetul nostru se va desfășura în sala de clasă, fiecare părinte aducând sandwichuri, produse de patiserie, poate prăjituri de casă. Dintr-un fond comun s-au cumpărat sticle de Coca Cola, băutură recent apărută în țara noastră și extrem de apreciată în rândul populației. Unul dintre colegi, mai avut, a adus un casetofon care semăna foarte bine cu cele pe care le vedeam în filmele americane, cărate prin ghetouri de către un afro-american, în anii '70-'80. Cu o zi înainte de banchet, noi, elevii, am făcut un pic de spațiu în sala de clasă pentru buna desfășurare a petrecerii. Am pus băncile unele peste altele într-un colț al clasei, făcând astfel loc pentru un ring de dans improvizat. Pe catedră se vor așeza bucatele și băutura.


Cu multă vreme înainte ne-am tot gândit cum să ne îmbrăcăm. Copiii de 14 ani pun mare accent pe modul în care sunt percepuți de gașcă. M-am rugat multă vreme de ai mei să-mi cumpere un tricou cu Metallica. Tocmai pentru acest eveniment, banchetul din clasa a VIII a. Într-un final s-au lăsat convinși, așa că am descins cu toții în Magazinul Unirea, de unde mi-am ales un tricou negru complet având ca imprimeu un craniu foarte frumos realizat deasupra căruia scria cu litere de sânge Metallica. Un tricou de metalist adevărat, cu un cap de mort plin cu pânze de păianjen și tot felul de obiecte sinistre. Părinții au strâmbat din nas, dar într-un final s-au obișnuit cu ideea. Însă cea mai dezamăgită a fost bunica mea, femeie credincioasă cu multe icoane și candelă în casă. A considerat blestemat tricoul și m-a sfătuit să-l arunc imediat, pentru că îmi va aduce doar rele. Bineînțeles, nu am ascultat-o, chiar am luat-o în râs, așa cum orice nepot la vârsta respectivă face cu bunicii săi.


A venit și ziua mult așteptată. Banchetul de la sfârșitul clasei a VIII a. Majoritatea băieților de la noi din clasă erau îmbrăcați la pantaloni festivi, la cămașă, unii având chiar și cravată. Fetele erau îmbrăcate în rochii elegante, cinstite cum ar părea în vremurile noastre, dar foarte potrivite pentru acele vremuri. Doar eu făceam notă discordantă în tricoul cu cap de mort și scris Metallica. Dar nu-mi păsa de asta, chiar eram foarte mândru de vestimentația mea. Ne-am distrat cu toții, am mâncat, am băut Coca Cola, am dansat. Nu s-a pus Metallica la acel banchet și nicio altă piesă rock. Pe atunci toată lumea era înnebunită după piese gen Ace of Base - All That She Wants sau după Michael Jackson. Dar nu m-a deranjat asta. M-am simțit bine alături de colegii mei cu care fusesem 8 ani împreună și pe care nu aveam să-i mai văd. 


La sfârșitul petrecerii am rămas să facem ordine în sala de clasă. Fetele au strâns resturile de mâncare și ambalajele, iar noi, băieții, am pus băncile la loc. Băncile se aflau unele peste altele, iar când am încercat să dăm una jos, din cauza unei manipulări greșite, aceasta m-a lovit drept în moalele capului. Șiroaie de sânge au început să-mi curgă pe față și pe tricoul cu craniu. Toată lumea s-a alarmat, sângele nu se oprea, aveam capul spart destul de rău. Pe vremea aceea nu existau telefoane mobile, dar cu toții, inclusiv eu, stăteam aproape de școală. Câțiva colegi au dat fuga până acasă și i-au anunțat pe ai mei de cele întâmplate. Am fost dus la spital de urgență, unde după o anestezie am fost cusut la cap. Nu au fost momente prea fericite. Țin minte și acum că eram plin de sânge, că o asistentă mi-a făcut o anestezie locală direct în cap, că alături de mine la primiri urgențe era un om ars care arăta foarte rău, că pur și simplu mi-a cusut capul cu ac și o ață specială. 


S-au adeverit vorbele bunicii. Cap spart pe tricou, cap spart și în realitate. Metallica. N-am mai purtat tricoul de atunci. Și-a trăit momentul de glorie în ziua banchetului, după care a ajuns la gunoi. Dar rock am ascultat în permanență și voi continua să ascult.