Stieg Larsson - Bărbați care urăsc femeile

Țara autorului : Suedia

Titlul original : Man som hatar kvinnor

Anul publicării  : 2005

Ediția în limba română : Editura Trei

Număr de pagini : 677

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5

Primul volum al trilogiei Millennium, extrem de lăudată, un fel de cel mai tare thriller al tuturor timpurilor. În zilele noastre, epoca vitezei, cititorul cu greu se apucă de o carte ce are aproape 700 de pagini, și unde mai pui că îi mai urmează două volume la fel de groase. Pe celebrul site goodreads părerile sunt împărțite, unii laudă cartea foarte mult, alții o consideră porcărie. În primele 50-70 de pagini am fost și eu tentat să o abandonez, nu mă atrăgea cu nimic, totul părea o poveste plină de implicații politice și corupție la nivel înalt, subiect ce nu mă pasionează. Dar apoi, ușor-ușor, intrăm în miezul problemei și totul devine fascinant. Citești zeci de pagini după zeci de pagini, te atrage povestea, încerci să deslușești misterele, întâlnești personaje pline de carismă. Personajele principale Mikael (ziarist, 42 de ani) și Lisbeth (hacker, 24 de ani), anchetează o dispariție misterioasă petrecută cu peste 30 de ani în urmă, undeva în Suedia rurală. Prin ce se deosebește această carte de un thriller ori o carte polițistă oarecare? Prin felul în care sunt construite cele doua personaje principale și pe relația care se stabilește între ele. Prin scenele de sex care apar la tot pasul fără prea multe introduceri suplimentare. Prin descrierea în mod indirect a unor obiceiuri suedeze, ori a unor părți din Suedia. Prin întregul complot, dibaci inventat de autor.

Mi-a plăcut mult cartea. Nu este un gen pentru inițiații în literatură. E ca și cum ai face integrame și te-ai lăuda cu asta unui expert în rebus. Poate e o lectură pentru adolescenți ori pentru fete nu foarte inteligente. Dar cu toate astea, chiar mi-a plăcut și abia aștept să citesc următoarele două volume.

ce am citit în februarie

de Ionescu

motto: "when ignorance reigns, life is lost" (rage against the machine)

anul trecut am citit o carte a andreei răsuceanu, bucureștiul literar îi zice. analizează cărțile câtorva contemporani pentru care bucureștiul e un personaj important. cărtărescu, florian filip (cu zilele regelui), stelian tănase, simona sora, ioana pârvulescu și gabriela adameșteanu. și așa mi-a venit cheful să citesc și altceva de gabriela adameșteanu (citisem doar dimineața pierdută),l anume volumul 2 din opere publicat la polirom. mai exact prima parte, proza scurtă. a doua parte, respectiv romanul întâlnirea va urma cândva. sunt povestiri apărute în mare parte în doua volume, pe vremea comunismului. unele foarte scurte, mici frânturi de viață din anii 70-80: spitale, avorturi clandestine, navetă cu trenul. altele mai lungi- gara de est, o plimbare scurta după orele de serviciu, dăruiește-ți o zi de vacanță: studii psihologice ale, să zicem, clasei de mijloc din comunism. relații, despărțiri, ședințe, delațiuni, bârfe. într-adevăr, bucureștiul este un personaj în multe din aceste proze. un personaj discret, dar mereu prezent pe fundal. un bucurești pe care ni-l amintim, plin de praf și șantiere, dar probabil fără atâtea clădiri abandonate cum e azi. un deget mare în sus și 5 stele pentru această primă parte a volumului.

iocan volumul 5- din nou ceva povestiri corporatiste (un gen a cărui istorie se va scrie cândva și nu cred că vor fi menționate și prozele lui gabriel care au apărut pe acest blog before it was cool). oare chiar așa arată un interview de angajare la o corporație, cu lansări de avioane de hârtie? (vezi schița iuliei gherasim). se detașează net povestirea lui bogdan alex. stănescu, tarantula îi zice, măcar pentru ea merită citită revista. presupunând că balada lui jenny, care închide revista, vă e deja cunoscută. da, la rubrica restituiri a fost ales de data asta mircea nedelciu. fără discuție, un mare scriitor, dar cred că rostul acestei rubrici era de a ne aminti de autori oarecum uitați. nu e deloc cazul lui nedelciu, din fericire. cât privește stranierul numărului, onoarea îi revine lui tom hanks, cunoscut de o lume întreagă drept vocea cauboiului woody din toy story. scrie exact ca un corporatist bucureștean. un deget mare la orizontală și trei stele goodreads.

o carte cel puțin la fel de premiată ca viața măruntă (vezi postarea de acum 1 lună) este underground railroad, de colson whitehead. cu ocazia asta am aflat că au existat numeroase rețele prin care sclavii din sudul statelor unite evadau către nordul aboliționist. li se zicea undergorund railroad, deși nu era vorba de o cale ferată, cu atât mai puțin de una subterană. în roman însă, exact asta devine ruta subterană. frustrant pentru un om care a trăit atâta amar de vreme în drumul taberei și care deja de vreo 2 ani le zice copiilor: "data viitoare când venim în bucurești, o să avem metrou lângă bloc". revenind la roman- o tânără sclavă fuge de pe o plantație din georgia cu ajutorul acestui pseudometrou, trece prin mai multe state, fiecare cu specificul său în ceea ce privește situația afro-americanilor. lectura a fost o plăcere,deși e posibil să îmi fi scăpat tocmai înțelesul profund. bunăoară finalul. nu cumva e doar o iluzie? eu zic să lasați orice treabă și să citiți ruta subterană. 5 stele. 👍.

mai demult, poate să fie 9-10 ani, mi-am luat un volum din operele lui radu cosașu (tot polirom), dorind eu atunci să citesc prima parte a volumului, anume 5 ani cu belphegor. cronici sportive (pseudosportive mai degrab'. citez: 'dar ce, eu fac aici cronică sportivă? eu fac aici, de cinci ani, cronica vieții, n-ați înțeles?") de acum aproape 50 de ani, se știe, maestrul a fost suporterul progresului bucurești, just like me. la vremea aia m-a deranjat că nu am găsit deloc note explicative cu privire la evenimentele comentate. cine mai știe de exemplu ce a facut uta cu steagul roșu brașov în octombrie 1971? mă tem că și nou apărutul volum (fobal plus- ai mei și ai noștri) are aceeași problemă. dar puterea netului e mare, îmi amintesc că am găsit pe youtube o cursă de cai pe care o comenta cosașu într-un articol străvechi(https://youtu.be/eCjhsE6kox4). dar asta a fost mai demult. luna asta am citit, în sfârșit, și partea a doua a volumului- mătușile din tel aviv. apărută inițial pe la începutul anilor 90 la o editură obscură (impex '92).  vedem că revoluția nu i-a schimbat felul de a scrie câtuși de puțin. amestecul unic de jurnalism cu autobiografie trecute prin filtrul (auto)ironiei at its best. include câteva capitole din supraviețuiri pe care le citisem deja. în mare este relatarea unei călătorii pe care o face la mătușile și mama din israel prin 1992, ocazie cu care se întâlnește cu nenumărați prieteni și iubite din anii revoluționari. ani pe care și-i asumă și de care nu se delimitează prea mult, probabil spre oroarea anticomuniștilor. nu și a mea, oare de ce?