vineri, 19 februarie 2021

[Inca o] Experienta Covid

de Hortensia Ionescu

 Daca ar fi sa spun cate ceva despre mine, as zice ca sunt un om cu frica lui Dumnezeu. Cuminte. Cu Minte, as glumi, probabil. 30+ bine, familie, casa, copii, job in multinationala. N-as adauga tipic, pentru ca lumea de azi e foarte diversa si e destul de dificil sa mai identifici un tipar asa usor.

Martie 2020 m-a prins intr-un moment de bine al familiei. Toata lumea sanatoasa, Tata stand la casa de la tara a socrilor, baietii bine, la gradinita, eu lucrand uneori si de acasa si bucurandu-ma de asta, iar Omul fiind fericit predand studentilor niste notiuni pe care le-as intelege doar daca as relua clasele 5-12 la un profil foarte tehnic.  

Cand ni s-a spus de la birou ca nu numai putem, dar suntem obligati sa lucram de acasa, deja presiunea a inceput sa creasca. Modul in care s-a comunicat in zilele alea m-au facut sa ma trezesc in mijlocul noptii si sa adorm rugandu-ma sa nu ajunga si la noi.

Imediat cand s-a anuntat ca nu mai avem voie sa iesim afara, am decis ca este mai bine sa renuntam la confort si sa alegem libertatea de a iesi afara in propria curte, la tara. Impreuna cu Bunicii ne-am retras la 35 de kilometri de Bucuresti, intr-o casa cu doua camere si cu 3000 de mp de curte, in care am stat pentru o perioada 6 si chiar 7 persoane. Natura si libertatea de miscare in siguranta in propria gradina, plus munca fizica din gradina si stabilitatea job-ului au avut  efectul de a calma toata tensiunea acumulata in Bucuresti.

Imi aduc aminte cu mare drag de sesiunile de dat cu sapa de dimineata, inainte de birou, de munca din casa, unde era cald, stiind ca baietii sunt afara, bine imbracati, sub supravegherea atenta a Bunicilor, de plimbarile incognito prin spatele gradinilor pana la gara, pe sinele pline de buruieni cat mine, si de toate plantele pe care le-am vazut inviind in cele trei luni pe care le-am petrecut acolo.

Conectarea la natura are darul de a egaliza incordarea zilelor pline de intalniri si planificari.

Parte din experienta Covid a fost si modul in care a fost abordata intreaga situatie de compania la care lucrez. Am simtit in perioada aceea ca in mijlocul furtunii corabia e sigura, nu m-am simtit in pericol niciun moment. S-au facut eforturi imense sa ne mentinem sanatatea mentala si productivitatea in perioada aia, si rezultatele s-au vazut cu varf si indesat si pe bursa. Dar cel mai mult m-am bucurat ca am fost cu totii Oameni, si nu am simtit niciun moment ca sunt doar o mica piesa de puzzle intr-o imagine imensa.

Eliberarea din Mai a insemnat intoarcerea treptata la viata din Bucuresti, cu distantarea sociala, masti si dezinfectant pe toate suprafetele. Am avut mare noroc cu gradinita particulara care a facut toate eforturile sa poata primi copiii chiar si cand au fost inchise gradinitele de stat, si asa am reusit sa gasim un echilibru in statul acasa, munca, apropiere.

Perioadele in care totusi au trebuit sa stea acasa copiii au fost mai mult ca o vacanta bine-venita pentru ei si o bucurie pentru mine, pentru ca am reusit sa impac destul de bine lucrul cu activitatile cu copiii.

Constanta perioadei Martie – Decembrie a fost vizitarea zilnica a Monitorizare Coronavirus - Casa Jurnalistului, singura pagina care mi-a oferit informatia relevanta pentru ce se intampla in tara. Numerele acelea au insemnat ceva pentru mine pana in momentul in care cercul s-a apropiat mai mult si mai mult, si pana ce in sfarsit am luat si eu de la Tata.

Cum am aflat ca Tata este pozitiv am plecat de acasa, casa socrilor din Bucuresti fiind de data asta salvatoarea. Am stat singura fara sa ies din casa trei saptamani, vazandu-ma cu colegii pe Teams si cu familia pe Zoom, vorbind la telefon cu Tata care a avut si perioade in care s-a simtit rau, si folosindu-mi timpul cat m-a lasat mai bine boala.

Discutiile cu doctorii de dupa Covid m-au facut sa imi dau seama ca am simtit real, destul de redus, doar unul din posibilele efecte negative. Toata perioada am resimtit teribil o lene si o dificultate in a gandi pe care nu am mai intalnit-o pana acum. Si cand am facut efort am simtit ca aerul intra pe nari si ajunge direct in creier. In rest, ii multumesc lui Dumnezeu ca am scapat cu bine, si Tata si eu.

De pe 22 decembrie, cand s-a terminat perioada de izolare completa, m-am simtit complet eliberata de Covid. Nu mai stiu cate cazuri sunt in Bucuresti si in Romania, si aflu despre stari de urgenta si ce se intampla in lume doar de la colegii din alte tari.  

In cateva zile se implineste un an de la debutul pandemiei, un an in care simt ca am trait cat in alti 5 si in care am realizat mai multe si mai bine. Am crescut.

Si apropierea asta fortata de mine si de ai mei a avut darul de a-mi arata ca importante si necesare sunt extrem de putine.

La fel ca si la povestile despre nastere, fiecare poveste Covid e unica. Daca nu ai scris deja una, hai sa continuam discutia in comentarii!

luni, 8 februarie 2021

Grigori Slujitel - Zilele lui Savelie

 


Țara autorului : Rusia

Titlul original :Дни Савелиa
 
Anul publicării : 2018

Ediția în limba română : Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Număr de pagini : 279
 
Nota Nopți și Zile Blog : 7

 

 

 

 

Savelie este un motan născut pe străzile Moscovei, iar prima lui casă este o cutie de banane Chiquita. Apoi este adoptat de tot felul de oameni, prilej pentru cititor de a se familiariza cu viața zilelor noastre în capitala Imperiului Rus. O carte interesantă, însă nu una originală (iubitorii literaturii cu siguranță au apreciat mai mult Natsume Soseki - Eu, motanul). Mi-a plăcut, dar parcă nu am simțit în ea spiritul rusesc care răzbate din alte atâtea scrieri. Un roman modern, mai occidental. Descrie bine Moscova zilelor noastre, atât de pestriță. Dintre toți stăpânii lui Savelie cei mai meseriași mi s-au părut kîrghizii, cum se sfătuiau la Burger King, purtând pe cap celebrele  coroane de carton. Ionescu spune că e o carte tristă până la urmă. Da, e tristă. Nu așa e și viața omului? Autorul, Grigori Slujitel, cântă prin restaurantele moscovite. E chiar talentat. Să-l ascultăm și noi, cu piesa mea preferată de la Queen.  Citiți cartea. Merită. Fără a fi o capodoperă, e ușoară, plăcută și interesantă.

duminică, 31 ianuarie 2021

Fettuccine cu creveți

 Într-o zi a venit prietenul meu Răzvan în vizită. În mână avea o plasă din care a scos o sticlă pe care mi-a întins-o spunând: "Ți-am adus un vin, am dat 85 de lei pe el.". Am căutat imediat pe google ca să văd dacă spune adevărul și așa era. M-am bucurat. Chardonnay Barrique David, Crama Viișoara. Ediție limitată, 1500 de sticle. Deobicei asociem vinurile la mâncare, dar la un asemenea vin trebuia asociată mâncarea la el. M-am gândit să prepar paste cu creveți. Am luat fettuccine, pentru că sună mai snob decât penne. Am căutat pe net rețete de fettuccine cu creveți, dar parcă nu mă încânta niciuna. Așa că am gătit după capul meu. În acorduri de muzică de pe spotify. Am găsit un playlist de 94 de piese care se numește "Șlagăre românești & Epoca de aur". Asta mă relaxează la maxim. Să trag creveți la tigaie și să ascult Angela Similea - Să mori de dragoste rănită.


Rețeta mea este simplă și de efect. Într-o zi i-am prezentat rețetele mele Șefului Paul, iar acesta a zis: "Grasule, ce faci tu e mâncare de porci! Într-o zi am să te învăț să gătești cu adevărat.". Așadar, luați rețeta ca atare, pentru o seară de vineri în familie este fantastică. Se face astfel: 1.trageți creveții decorticati la tigaie (400-500 grame) alături de ceapă în ulei de măsline, spre final am pus si 3 căței de usturoi tăiați în feliuțe; 2.fierbeți 400 ml de smântână lichidă de gătit în care puneți 200 grame de gorgonzola (ăsta e sosul) ;  3.fierbeți pastele; 4.mixați produsele de la punctele 1,2 și 3, adăugați piper proaspăt măcinat și oregano. Eu pe deasupra am mai pus și padano ras. 


Rețeta a completat foarte bine vinul, care a fost excepțional. O masă peste medie. Împreună cu muzică de calitate și voie bună. 


Creveți trași la tigaie în timp ce ascultam Angela Similea

Paste și vin


joi, 31 decembrie 2020

Experiența covit plus top 10 cărți citite în 2020

 de Ionescu

  într-o duminică pe la prânz mi-am dat seama că mă simt cam nasol, așa, o ușoară astenie, curgea nasul. avusesem senzația asta și cu cîteva zile în urmă, dar trecuse repede. a doua zi dimineață eram cam la fel. a treia zi, tot cam așa, am fost schimbul unu doi trei și apoi unu din nou, am dus-o la capăt. ziua 4 de boală. mi-am zis că am răcit sau poate am făcut covrig 19 și nu m-am panicat prea tare. 
 
  în weekendul următor a fost minivacanța de 1 decemvrie. a ținut 4 zile. a fost la liber pe net piesa 'pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte' scrisă și regizată de radu afrim la teatrul maghiar din tîrgu mureș. superb. mare păcat că nu am mers mult mai mult la teatru în tinerețile mele. am ratat atâtea chestii... 

  este foarte periculos să ai diaree atunci când te deplasezi încet din cauza durerilor articulațiilor. poți face pe tine până ajungi la wc. noroc că eu nu am avut nici una, nici alta. am avut însă astenia asta, care uite că nu mai trecea. mai exact, parcă trecea, parcă iar revenea. în minivacanță a mai apărut ceva- am devenit anosmic. la câteva ore, îmi luase și gustul. m-am panicat, era destul de clar că sunt infectat cu noul coronavirus, deși parcă mă simțeam mai bine. vreo 3 zile m-a ținut asta cu gustul & mirosul.
  
  au trecut liberele, am revenit la munci. am vorbit cu șeful de tură eric, zis enio și cu supraveghetorul temistocle, zis saint maximin și le-am spus ce mă supără. ei au aranjat să îmi fac testul de covid 19. din căcate pe banii mei. 379,99 lei. m-am prezentat la o clinică de stat, iar o asistentă mi-a băgat 2 bețe (pe rând) în nas până în străfunduri, iar apoi alt băț pe gâți de am simțit că m-aș lipsi de o friptură la frigare. a fost a treia oară când m-am testat prin această metodă a polimerazei (primele 2 testări au fost de rutină, eram asimptomatic. asimtomatic, cum zic cocalarii). mi s-a făcut și un test rapid cu ocazia asta. negativ. eram cam în ziua 11 de boală. dacă mă simt bine să o sun. i-am spus că așa voi face. mi-am luat la revedere și m- am întors la ale mele. 
 
  a doua zi a venit rezultatul și la testul pcr- negativ. mă așteptam.
 
  vin algerile, într-o indiferență generală. votez și eu. iar câștigă iese pesedeul. nici nu știu când m-am făcut bine, procesul a fost lent. cam după vreo 2 săptămâni poate spre 20 de zile chiar, dublu față de cele mai dure răceli. dar parcă și acum, după mai bine de o lună obosesc mai ușor. parcă și tusea e mai prezentă de la o vreme.
 
  arsenal bate pe chelsea taman când era clar că nu o să mai bată pe nimeni prea curând. cam 3-4-5 mii de cazuri noi pe zi. este Crăciunul. îmi comand cărți electronice pe internet. mă joc pe computer un clasic din 1997. mă uit la vechile filme cu james bond, alea cu sean connery. apare o nouă lozincă- cuie mâțu.

  bun, au trecut mai bine de 4 săptămâni. ia să mă testez de anticorpi (a doua oară, căci m-am mai căutat acum vreo 3-4 luni, după un episod scurt de răceala, însoțit atunci și de subfebră. nu fusese sars cov 2). tot pe banii mei. 94,99 lei. m-am prezentat la o clinică privată, iar o asistentă mi-a băgat un ac în venă. dacă mă simt bine să o sun. i-am spus că așa voi face. mi-am luat la revedere și am plecat spre casă. 

  arsenal bate iar. începe campania de vaccinare. moise g face dezvăluiri. trece o zi, verific situl web al clinicii private: rezultat în lucru. mai trece una, îmi butonez telefonul și aflu rezultatul- anticorpii sunt în titru sugestiv pentru o infecție cu coronavirusul 2019. mă relaxez intrucâtva.
 
  am scris acest text pentru că nu mai fusesem de mult autor aici, dar și pentru a ajuta lumea cu informații aberante și inutile. dar am și sfaturi. utile & importante. e o boală parșivă. aveți mare grijă, purtați măști, chiar dacă le numiți botnițe. păstrați distanța. dezinfectați. mâncați sănătos. nu se știe, poate nu aveți noroc de o formă ușoară. uite, chiar acum câteva minute am cunoscut un om tinerel care.. dar să lăsăm. multă sănătate vă doresc!

  a, dacă mă vaccinez? sigur că da.

iar acum, topul, într-o ordine oarecare.

  • yu hua- ziua a 7-a. yu hua pleacă de la niște fapte diverse pe care le-a văzut el la știrile lor din china (cam cum au făcut the beatles cu a day in the life) și scrie un superb roman în care personajele sunt toate decedate. 
  • john cheever- integrala prozei scurte. o carte pe care o am de vreo 10 ani. am mai citit câte un pic, apoi deloc, cartea a rămas pe noptieră ani buni, acum am reluat-o integral. povestiri amărui, pline de personaje precum eleanor rigby sau lovely rita ale beatleșilor.
  • paul auster- cartea iluziilor. un om deprimat (am aflat din pasărea retro cum se zice pe maghiară la depresie. depresiuș.) care devine interesat de un actor din vremea filmului mut. se duce pe urmele lui și multe se întâmplă. tonul general îmi amintește de un cîntec cu beatles- i'm  so tired. 
  • vladimir nabokov- pnin. pnin e un profesor la o universitate americană, emigrant rus neadaptat. șugubeață carte. pnin mi-l amintește, nu știu de ce, pe mean mr mustard. 
  • mathias énard- vorbește-le despre: a) bătălii, b) regi, c) elefanț. michelangelo invitat la curtea lui baiazid, care l-a întrebat, fără dispreț, dacă n-ar putea el să facă un pod peste bosfor. o carte rafinată, așa, precum o bijuterie rară și prețioasă, sau precum un cîntec al beatleșilor, michelle îi zice.
  • michel bussi- legături de sânge, un roman cam polițist, demult nu mai citisemceva de genul acesta. foarte palpitant, desigur. o senzație de urgență, ca în cântecul why don't we do it in the road, dacă îmi permiteți.
  • grigore slujitel- zilele lui savelie. savelie e un motan ca lumea, care își duce zilele în moscova din vremurile lui putin. nu pare nici putinist, nici opozant (putea fi opozant și publicat totodată? mă îndoiesc. uite, yu hua mai zice una-alta despre viața in china de azi). schimbă frecvent stăpânii, modul de viață. tristă carte până la urmă. la fel ca yesterday-ul beatles-ilor.
  • george saunders- pastoralia. proză scurtă, cam distopică. așa cum îl știm din 10 decembre, saunders e un tip extrem de inventiv. parcă zici că îi asculți pe beatles când cântă happiness is a warm gun. 
  • thomas bernhard- extincție. roman central european tipic, așa cum văd eu lucrurile. apăsător, monoton. precum 2 piese legate din abbey road- golden slumbers și carry that weight. sau mai degrabă i want you (she's so heavy) tot din acel lp.
  • cees nooteboom- ritualuri. spre finele anului am citit vreo 5 cărți ale acestui olandez. am ales ritualuri pentru top. pot zice cu o vorbă mare- roman psihologic? poate. referirile la orient îl fac să sune a una din piesele lui harrison, să zicem within you without you.  

     trebuie menționați traducătorii. în ordine- luminița bălan, ciprian șiulea, dana crăciun, mona antohi, cristian fulaș, alexandra cozmolici, justina bandol, radu paraschivescu, gabriela danțiș, luminița bobu
     ia uite, numai traduceri am pus. și doar am citit cărți românești, i-am citit pe toți cei 4 beatleși din aer cu diamante. pe stratan, coșovei și iaru în antologii cuprinzătoare, pe cărtărescu cu recentul lui volum de poezii, și pe alții-iulian bocai, ioan t morar, mariana marin, tudor zarojanu (cu mass media insider, unde am încercat cu mai mult sau mai puțin succes să identific personajele) etc, dar dacă aș mai schimba ceva la top ar fi tot străini. flannery o'connor, elena ferrante, ian mcewan. așa a fost să fie.  ia, nici femei nu am pus. am citit destule, amintitele flannery o'connor, mariana marin, apoi delphine de vigan, rachel cusk, ali smith, lavinia bălulescu, tatiana niculescu.. (elena ferrante nu e clar cine e, ce sex are..). trebuia un top 20, acum asta e.

  la mulți ani!

marți, 15 decembrie 2020

Vecinul meu Totoro

© wikipedia

Hayao Miyazaki este un nume foarte puțin cunoscut în lumea noastră, o lume care îl preamărește pe Disney și pe urmașii săi care îndoctrinează în continuare generații și generații de copii. Eu din copilărie am fost fascinat de filmele de animație japoneze. Probabil de când mă uitam la Sandy Bell (la vremea respectivă nu știam că sunt japoneze, dar îmi plăceau). Apoi, mai în adolescență, am văzut Hotaru na haka (Cimitirul licuricilor), regizat de Isao Takahata, la care am plâns ore întregi după terminarea peliculei și mi-am spus că japonezii ăștia sunt tari de tot. Hayao Miyazaki este considerat un fel de Kurosawa al animației. E magistral. Tot în adolescență căutam să văd toate filmele din Top 250 imdb. În primele 25 (Atenție! În primele 25 de filme all time) se afla și Sen to Chihiro no kamikakushi (Spirited away cum l-au tradus vorbitorii de engleză), regizat de acest Hayao Miyazaki. E pur și simplu o capodoperă. L-am văzut de vreo 6 ori. N-o să vedeți o asemenea poveste nici în 1000 de Frozen. La fel și Hauru no ugoku shiro (Castelul umblător al lui Howl). 

 

 

Aveți Netflix? Dacă da, lasați Casa de Papel și Peaky Blinders! Urmăriți capodoperele lui Miyazaki. Zilele trecute m-am uitat împreună cu nevasta la Tonari no Totoro (Vecinul meu Totoro). Copiii nu au dorit să vadă, nu apreciază animația japoneză, fiind spălați pe creier de americani. 

Vecinul meu Totoro, povestea unui profesor care împreună cu fetele lui se mută într-o casă la țară. Lângă sat este pădurea, plină de forțe supranaturale și tot felul de spirite. Un mod unic de a spune o poveste, naturalețea regăsindu-se în lucruri pe care noi, europenii le găsim ciudate. Până și faptul că bărbatul face baie împreună cu cele două copile, cei trei stând împreună despuiați, ne miră pe noi, barbarii ăștia de oameni crescuți într-o altfel de civilizație. Fază tablou în care fetițele, alături de Totoro așteaptă în stația de autobuz, sub ploaia ce cade peste ei. O frumusețe pură care bucură sufletul privitorului, aruncându-i lacrimi în colțul ochilor. Acest film de animație este metaforă, este poezie. Totul este întregit de muzică și de vorbele japonezilor, care parcă strigă când discută între ei. 

Dați drumul la Netflix cât mai grabnic la acest film! 

Cu plăcere! (vorba unui influencer din mediul online)

miercuri, 25 noiembrie 2020

Maradona

 Așa cum eu în prezent îi oblig pe copiii mei să vadă faze din NBA și să-l aplaude pe LeBron James la scenă deschisă, la fel în 1986 tata mă trezea noaptea pentru a sta alături de el și a urmări la vechiul nostru televizor alb-negru Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic. Aveam 7 ani. Îmi spunea: "Ăsta e Maradona! Câștigă de unul singur Campionatul Mondial! Nu l-am prins jucând pe Pele, dar ăsta e cel mai mare fotbalist din toate timpurile.". M-am îndrăgostit și eu. Ieșeam în fața blocului cu un tricou pe care îmi scrisesem cu acuarele numărul 10 și numele Maradona. Toată lumea îl privea la Televiziunea Bulgară pe Maradona. Maradona era o stare de spirit. Surprizele Cincin si Ulker cu el valorau cel mai mult. În '90 eram deja mai mare și urmăream fotbal cu normă întreagă. Am făcut 1-1 cu ei, gol Pele Balint. În '94 era deja bătrân. Toată lumea l-a iubit, parcă era unul de-al nostru. Mai tare ca Messi sau CR7 din prezent. A fost un idol pentru toată lumea din vremurile alea, deși cu toții l-am văzut doar la Mondiale. Pe vremea aia nu aveai unde urmări Il Calcio Serie A și fotbalul romantic de la Napoli cu Maradona, Careca și Alemao.


Am aflat de moartea lui de la Smart FM în timp ce beam rom cubanez cu Coca Cola și vorbeam pe whatsapp cu Șeful Paul. Cei de la radio au pus în onoarea lui o piesă excelentă și cât se poate de potrivită. Manu Chao - La Vida Tombola.


- Copii, a murit Maradona!
- Cine e?
- Cel mai mare fotbalist din toate timpurile!
- Dumnezeu să-l ierte!, amândoi la unison.


Idol !

vineri, 20 noiembrie 2020

Poze Ziua nevestei '20

 Pe vremuri căram după mine un aparat foto DSLR, câteodată chiar și un obiectiv 75-300 mm. Ușor, ușor, m-am lenevit și mi-am spus că e prea complicat să car o asemenea ustensilă, așa că am trecut la un aparat foto mirrorless. Mult mai mic, îl puteam ține și în buzunarul gecii. Între timp am îmbătrânit, am devenit și mai comod, mi se pare greu să car și mirrorless-ul. Îl țin aruncat printr-un sertar. E foarte bun și telefonul pentru fotografii. Ce? Se vede vreo diferență? Nu sunt profesionist. Așadar, câteva poze care să susțină scrierea anterioară. Făcute cu telefonul.

Capul Doloșman și Lacul Razim

De la Capul Doloșman vedere către Lacul Golovița. Clădirea albastră din depărtare este micul muzeu, unde am primit explicații de la portar.

Histria.

Histria.

Ciolan de miel și mămăligă. Mâncarea sărbătoritei.

Toaleta doamnelor, la unul dintre popasurile de pe A2.