Cartea Adinei Popescu despre pionieri mi-a amintit câteva momente din acele vremuri. Am fost făcut pionier la Barajul Vidraru, lângă Statuia lui Prometeu. De dimineață ne-au urcat în celebrele autocare Mercedes Irannational albastre, foarte populare în acele vremuri. Fabricate în Iran sub licență Mercedes Benz. Toți copiii îmbrăcați în uniformă de pionier, dar fără cravată roșie, care urma să ne fie prinsă la gât în solemnul moment al ceremoniei, la fața locului. Copiii au recitat poezii patriotice, despre Republica Socialistă România, Partidul Comunist Român sau Tovarășul Nicolae Ceaușescu. A venit rândul meu la recitat, dar din păcate am uitat poezia și am început să plâng. Am făcut de râs țara și partidul. Cu toate astea mi-au dat cravata roșie cu tricolor, am jurat credință și am devenit pionier.
Despre tovarășa Stere v-am mai povestit. Profesoară de
limba română și deținătoare a unei importante funcții, secretară cu pionierii
pe tot sectorul. Grade mari de tot în domeniu, ne era frică de ea tuturor,
deopotrivă elevi și profesori. Te vedea pe holuri că ai părul mai mare, îți
punea mâna în cap și ce trecea de degetele ei trebuia tuns până a doua zi. Te
vedea că nu ai cravata de pionier la gât, plecai acasă cu absențe. Din clasa a
V a am avut-o profesoară la limba română. Exigentă, dar o profesoară absolut
fenomenală. Ne-a învățat carte, nu aveai nevoie de meditații pentru admiterea
în liceu. Gramatică, nene. Cazurile limbii române. Cartea este a elevului. A
cui? A elevului. Genitiv. Dau mamei flori. Cui dau? Mamei. Dativ. Steag,
drapel, flamură, stindard – sinonime. Numeral, numerar – paronime. Broască
(animal/ la ușă) – omonime. Etc. Le visez și acum, după mai bine de 30 de ani.
Comunistă convinsă, de modă veche. După 90 cu FSN-ul, după probabil cu PSD. Dar
era om. Am fost în patru tabere minunate cu ea, în fiecare zi făceam gramatică
o oră. Se ocupa, ne-a făcut oameni. Reamintesc episodul cu revista porno,
despre care v-am mai povestit. După Revoluție, zăpăcitul de Savu a venit la
școală cu o revistă porno foarte explicită și ne-am uitat cu toții pe ea. Din
neatenția noastră a ajuns și în mâinile tovarășei Stere, dar aceasta nu s-a
supărat. A răsfoit-o pe îndelete și a concluzionat: “Corpul femeii este divin,
este făcut pentru a fi iubit, pe când al bărbatului este grotesc.”.
N-am avut niciodată șnur roșu sau galben, eram bun la
învățătură, dar nu mă situam în primii 10 din clasă, era un nivel ridicat. Dar
am fost ales, alături de încă un băiat și două fete, să port drapelul țării la
manifestările pionieresti din curtea școlii noastre. Probabil pentru că eram
înalt și dădeam bine. Patru copii țineau steagul de câte un colț și mergeau cu
el în pas de defilare prin fața întregii asistențe, apoi se apropiau de catarg,
prindeam steagul de sârmele de acolo și mie îmi revenea onoarea să-l ridic până
în vârful catargului, trăgând de sârme. În acest timp se intona (de fapt se
punea la un difuzor) Imnul de Stat al Republicii Socialiste România, “Trei
culori cunosc pe lume”. Una dintre aceste ceremonii a avut loc pe timp
friguros, iar nouă, celor patru care duceau drapelul, ne-au dat niște bundițe
călduroase albe, dintr-un material care imita lâna de miel. Am fost foarte
mândri, eram îmbrăcați cu hainele statului. Tot cărând steagul, lumea mă vedea.
Una dintre vecine, care avea și ea copilul la școala noastră, i-a spus mamei:
“Gabriel probabil este foarte bun la învățătură de l-au pus la steag.”. A venit
Revoluția din Decembrie 89, a căzut comunismul, organizația pionierilor s-a
desființat, iar eu nu am mai cărat niciodată steagul, dar voi rămâne în istorie
ca fiind ultimul purtător de drapel și ultimul care a înălțat drapelul pe
catargul școlii.
