Ce mâncăm în seara asta?

"Ce mâncăm în seara asta?", este întrebarea pe care inevitabil mi-o adresează unul dintre copii de fiecare dată când vin de la serviciu. Nevasta face mai mereu câte un fel, ori chiar două de mâncare și spre deosebire de mine ea gătește mai regimos, mai sănătos, gen câte o supă, o mâncare de fasole verde, un sufleu de brocoli etc, iar eu vin cu gând să mănânc ce a gătit ea și le spun asta copiilor, îndemnându-i să mănânace alături de mine, dar ei dau ochii peste cap, oftând: "Dar noi am mâncat la prânz asta, nu mâncăm de două ori pe zi aceleași feluri!". Iar eu le zic: "Și ce pula mea? Aici e restaurant? Sunt bucătarul vostru?". În unele zile chiar nu am chef de gătit, dar totuși în majoritatea serilor am chef de o muzică bună, de o băutură fină, care pentru mine sunt un acompaniament perfect la preparatul unei cine. 15 zile nu am pus alcool în gură, așa că nici în bucătărie nu prea am mai stat, copiii mulțumind-se cu câte o cană de lapte la cină, ori o brânză cu castraveți și roșii. Nevasta îmi spune să nu mai zic nimănui că nu am băut alcool 15 zile la rând, deoarece sună de ca și cum aș fi alcoolic și sunt în perioada de sobrietate (sober, cum zic americanii). 

Le fac plăcerea copiilor și voi face tăiței chinezești cu carne de pui. Cumpăr ulei de wok cu adaosuri de usturoi și ghimbir, sos de soia, ciuperci, ardei roșu. Încing wok-ul de fontă și dau drumul la treabă, în atmosfera și așa încinsă de această vară criminală. FMM vară! Dau play la muzică și încep cu piesa The Renegades - Matelot, pe care am auzit-o în excepționala serie Baby Reindeer. Desfac prima bere, dintr-o serie de patru ca deobicei. Pentru preparatul tăițeilor chinezești consider foarte potrivită berea irlandeză Guinness. Alunecă excelent pe gât, iar mie mintea îmi alunecă la alte vremuri. Acum vreo 10 ani, la Institut, în camera secretă, Eufrosin Potecă a dat câte un rând de beri. Pentru toată lumea a cumpărat Tuborg, iar mie Guinness. L-am întrebat de ce a făcut așa, iar el mi-a spus: "Știu că îți place să bei ceva bun.". A fost diplomat, desigur cunoștea firea mea de snob.

"A mobilat rapid noua cotineață în care am fost mutați de către Porci. A făcut chiar și o cameră secretă." (citat din Eufrosin Potecă)

Tânărul Stăpân, dând dovadă de mare dibăcie, a construit o cameră secretă, fix ca în filmele cu mistere din alte timpuri. Din biroul nostru aflat la mezanin în vechiul sediu al Institutului, intrai într-o cameră plină cu tot felul de dispozitive, scule, lucruri uitate de lume și vreme. Camera se termina cu un dulap, prin ușile căruia puteai pătrunde spre camera secretă. Când ușile erau închise părea un dulap normal, când ușile se deschideau se transforma într-o poartă de trecere. Lucrarea aceasta a fost înfăptuită înainte de venirea mea la Institut, iar pe atunci Tânărul Stăpân era numit Meșterică, camera secretă fiind doar o mostră a priceperii sale. Camera secretă avea în centrul său o masă și două băncuțe, putând adăposti în condiții confortabile patru vizitatori. Trecând prin dulap, lăsam în urmă orice grijă, ascunși în măruntaiele primitoare ale Institutului, într-o lume murakamiană, ce contrasta puternic cu lumea de afară. Deoparte a mesei stăteau Eufrosin Potecă și Falsul Ionescu, oameni cu ștate vechi, iar de cealaltă Tânărul Stăpân și eu, oameni veniți în noua orânduire. Într-un colț este un sac mare cu sticle golite, care acum, în vremurile reciclării, ar valora pe puțin 50 de lei.

Tânărul Stăpân ne povestește despre viața sa, despre cum a urcat și coborât pe treptele măreției, despre cele două averi făcute și apoi pierdute, despre cum la 14 ani vindea ziare pe pasarelă la Gara Basarab, despre cum și-a cumpărat Audi, despre episodul Barcelona și câte și mai câte. Nu putem știi dacă este ceva adevărat în spusele sale, dar îl ascultăm cu nețărmuită plăcere, sorbind din berile reci,  în majoritatea cazurilor Skol la 2 litri turnate în căni. 

Am fost în Grecia recent. Am cumpărat de acolo 6 cutii de orez basmati Uncle Ben's (desigur, acum poartă denumirea de Ben's Original, pentru că este înjositor să-i spui unui bătrân de culoare "unchi"). E cel mai bun orez pe care-l știu eu, iar în România nu se mai aduce. Nu știu din ce motive. Alături de o pungă de legume congelate în stil mexican și niște bacon, este un fel de mâncare adorat de copii pe care îl prepar în doar 20 de minute. Dar ce muzică este potrivită pentru prepararea acestui fel? Încep cu Vance Joy - Riptide. Oare ce ar spune Eufrosin & Ionescu despre piese în acest gen? Prea ușoare pentru o seară din mijlocul săptămânii în care prepar cina pentru familie? Gătesc pe aceste acorduri și desfac nu una, nu două, nu trei....ci patru beri Pilsner Urquell la 0,33. 

Și așa am răspuns de două ori la întrebarea copiilor "Ce mâncăm în seara asta?". Va urma...

picture or it didn't happen

Rear Window

Am văzut aseară alături de fiii mei un film de acum fix 70 de ani. Rear Window, în regia legendarului Alfred Hitchcock. În rolurile principale James Stewart și Grace Kelly. Filmul ne-a plăcut unanim, toți trei stând cu sufletul la gură, așteptând deznodământul. Povestea unui fotograf care în urma unui accident are piciorul în ghips, așa că plictisit își petrece vremea acasă, în spatele ferestrei, trăgând cu ochiul la vecinii din imobil. La un moment dat i se pare că asistă la o crimă. Dar oare este real ce vede? Cam ăsta este subiectul filmului, ce aduce mai mult cu o piesă de teatru prin jocul actorilor și faptul că acțiunea se desfășoară într-un cadru restrâns, cu o recuzită minimă. Joc foarte natural al actorilor, foarte diferit față de ce vedem în prezent. A fost o bucurie pentru copii să redescopere cinematografia de altă dată, cu care au luat contact la Crăciunul trecut, când au urmărit It's a wonderful life a lui Frank Capra.

Superbă femeie Grace Kelly. Recunosc, nu știam că a fost și Prințesă de Monaco. La terminarea peliculei am citit pe wikipedia despre destinul ei tragic, moartă în 1982, la 52 de ani, atac cerebral suferit în timp ce era la volan. James Stewart în schimb a murit la 89 de ani, în 1997.

Filmul are 100 puncte metascore. Înseamnă ceva, Pulp Fiction de exemplu are 95. Doar și pentru asta și merită urmărit.

Things We Said Today

Ne plimbăm prin Limenaria, pe micuța alee comercială a localității din Thassos, în căutarea unui local pentru masa de prânz. Vrem ceva rapid, așa că alegem o shawermerie (gyroserie de fapt) în pofida unei taverne. Localul se numește Hello, are câteva măsuțe pe trotuar, iar în interior sunt țepușele cu carnea la rotisat. Suntem întâmpinați prietenește de un bărbat între două vârste, care poartă o banderolă pe cap, în genul lui Mark Knopfler în tinerețe. Ne așezăm la masă, moment în care ne salută zâmbind și al doilea bărbat din spatele tejghelei. Nu aduc deloc cu ospătarii clasici din Grecia, par doi prieteni din copilărie care și-au deschis o afacere și lucrează din postura de patroni.

Comandăm patru porții de gyros. Mâncarea e foarte gustoasă și deloc scumpă față de un restaurant. Luăm și sucuri, apă și plătim vreo 40 €, ceea ce pentru o masă îndestulătoare în Grecia nu este deloc mult. Cele două gazde pun o muzică foarte bună, atipică pentru localurile de pe insulă, unde se aude în special muzică tradițională grecească. Mâncăm la snack bar-ul Hello un gyros excelet și ascultăm The Beatles - Things We Said Today, o piesă absolut superbă. După melodia celor de la The Beatles urmează The Neville Brothers - Yellow Moon.

Omul cu bentiță ca a lui Mark Knopfler este înalt. Îmi caut de vorbă cu el: "You are very tall. Did you play basketball?". Se bucură de întrebare și spune: "I did in my youth.". Îi povestesc că și fiul meu cel mare face basket, îi arat și poze. Este încântat, zâmbește din suflet, iar apoi, luându-și o postură serioasă îi spune fiului meu cel mare: "First place school, then basketball!....no..no....First place family, second place school, third place basketball!". 

Ne-am simțit foarte bine la acest local din Limenaria, mâncarea a fost excelentă, gazdele foarte simpatice, așa că am lăsat 9 € bacșiș. Omul cu basketul, care ne-a și servit la masă, celălalt preparând mâncarea, a fost atât de cinstit încât a zis încurcat: "O, no...it's too much!". Desigur, i-am spus că nu e deloc prea mult și am plecat foarte mulțumiți mai departe, în periplul nostru prin zona comercială a localității.

Restaurant vs. gătit la domiciliu (22)

Urmăresc pe TikTok un chinez și o chinezoaică care prepară tot felul de mâncăruri în China rurală, la o gospodărie în aer liber. Oamenii sunt foarte simpatici, fac și un fel de teatru în prezentarea preparatelor. Prind țestoase, șerpi, fac tot felul de mâncăruri inedite pentru noi, europenii. Vorbesc în chineză (mandarină? cantoneză?) făcând tot felul de glume între ei, râd, se tachinează, stau într-o curte pitorească, gătesc și gustă din bucate. Sunt tineri și frumoși, amândoi au șarm. Mi-e drag să-i urmăresc, deși nu înțeleg nimic din ce spun, dar nici nu e nevoie. La unul dintre filme au băgat și subtitrare în engleză, iar la final, după ce mănâncă, fata spune: "Excelent! Ca la restaurant!". 

Exact. Ca la restaurant! Sau chiar mai bine, direct la tine acasă. Îți gătești ce vrei, cu ce ingrediente vrei, știi cât de proaspăt e totul, nu faci rabat la nimic. Deunăzi am fost la un restaurant. Muream de sete, efectiv aveam cu toții gâturile uscate. A durat 20 de minute până ne-a trântit niște meniuri pe masă, fără să ne întrebe dacă am vrea de băut. La orice restaurant, au obligația de a veni imediat la masă cu meniul și a de a te întreba dacă vrei să comanzi ceva de băut până te uiți peste mâncăruri. Am primit băuturile la 45 de minute după sosirea noastră, un fapt de neacceptat. Eu deobicei mă ridic și plec, dacă în 5 minute după ce am ajuns în local nu mi se ia comanda, dar nevasta și copiii fac mereu figuri și acum am stat de gura lor. Eu le explic mereu: "Pe banii noștri suntem stăpâni! Nu venim aici să cerșim, nu ni se dă de pomană. Plătim bani grei pentru niște servicii care lasă de dorit. E normal ca pe banii noștri să suportăm nepregătirea și nesimțirea unor așa zisi ospătari?". Așa că, pentru a nu supăra nevasta și copiii, am stat 45 de minute să beau o bere și 80 de minute să mănânc o amărâtă de pizza.

Pe perioada verii țin câte 12-16 beri la 0,33 în frigider. Întotdeauna multiplu de 4. Reci, mă așteaptă întotdeauna când am poftă de o bere. Nu trebuie să aștept, nu trebuie să mă rog de nimeni. Pur și simplu iau o bere rece din frigider și o torn în pahar. Doar mărci premium. Heineken, DAB, Estrella Damm. 6 lei o bere la 0,33 și o beau pe loc, nu 15 lei ca în restaurant și îmi este adusă după 45 de minute. 4 beri mici beau pe parcursul unei seri, dar nu mai mult de 3 seri/săptămână, pentru că nu este bine să oferim alcool ficatului zi de zi. 

După amieze banale din mijlocul săptămânii, fac o salată de vară la care adaug brânză halloumi cu chili. Piept de pui la tigaie cu cartofi prăjiți. Chifteluțe cu tzatziki de la săptămâna grecească. Pateuri cu brânză de asemenea de la săptămâna grecească. Le bag la cuptor alături de chifteluțe. Mâncare semipreparată nesănătoasă, dar ce mai este sănătos în zilele noastre? Nici aerul pe care-l respirăm nu mai este sănătos. Industria, lăcomia, comercialismul au pus stăpânire pe societatea actuală. Beau bere rece și ascult muzică. Fiul meu cel mare vine în bucătărie și dă mai tare. Mă uit la el și zâmbește, spunând: "Îmi place mult melodia!". Mano Negra - Pas assez de toi. 

Nu pot spune că am gătit ceva, doar am încropit niște mese, prilej de băut bere și ascultat muzică. Dar suntem acasă și avem totul la îndemână, când vrem ceva ne luăm, nu trebuie să cerem și să așteptăm. Plus că avem libertatea de a asculta muzica noastră preferată. Chiar și manele, fără să fluierăm.

Revenind la chinezi, mari bucătari. Îi putem urmări pe acest cont de tik tok. 

momente magice în rock (partea a II a)

 de Ionescu

(această postare face referire la o alta a mea, cea din 11 februarie 2011)

după atâția ani, linkurile pentru piesele de la nr 3, 4, 7, 8, 9, 11, 13, 14, 18, 19 s-au dus. oricum, aveți acolo numele pieselor.

iată și partea 2. fără linkuri și poate peste încă 13 ani să facem și partea 3

20 bis renaissance, ashes are burning, versiunea de pe live at carnegie hall. dupa minutul 15, când piesa părea gata, revine annie haslam. no, când zice a doua oara ashes are burning the way, cam pe la 16'40'', ia niște note pe care nici cu autotune nu le poți reproduce azi.

21 andrieș- din albumul despre distanțe, posibil cel mai trist câtec din istorie- 200000 de ani lumină de casă. facem referire la soloul lui dan mîndrilă din final,

22 wishbone ash- the king will come. piesa începe ezitant, cu momente de tatonare cum ar fi zis domozină, dar după vreun minut intră poate cel mai mișto riff din lume.

23 colosseum- rope ladder to the moon. e lung, aș vrea să mă rezum la soloul lui greenslade, de la 4 minute și un pic până vă plictisiți

24 elp- tarkus, tot lung, momentul de grație este tot de la 4 minute și până zice greg lake will you know how the seed is sown, dar desigur e recomandabil să ascultați tot

25 fleetwood mac- chains. cam în ultima treime se stârnește furtuna, anunțată de un micro solo de bass. parcă e o ședință cpun.

26 therapy? lunacy booth. la refren intră o tipă lesley și zice Christ și revealed, iar andy zice sin. foarte tare.

27 steely dan, că data trecută n-au fost. piesa e hey 19. the cuervo gold, the fine colombian...

28 rhcp- monarchy of roses. începe cu un sunet voit distorsionat teribil, dar în scurt timp totul se limpezește. several of my best friends etc

29. iar genesis. au fost niște neclarități pe unele tiraje ale discului, o fi fly on a windshield, o fi broadway melody of 1974? e fly on a windshield, e vorba de pasajul instrumental dintre 'waiting for a winsdshield on a freeway' și 'echoes of the broadway'

30 marillion cu steve hogarth- oceancloud, din marbles. lungă. momentul magik e la 5min20sec, dar ascultarea integrală a piesei este intens recomandată

Viorica de Bulboaca

Mă sună vecinul la telefon, acest lucru întâmplându-se doar în două situații: 1.l-am inundat ori i-am produs o neplăcere în cadrul gospodăriei; 2.a băgat pe undeva un vin bun la o reducere imbatabilă. Răspund cu inima cât un purice, rugându-mă să nu fie motivul 1. Am noroc, în aparat auzindu-se vocea precipitată a vecinului: "Gabi!...la Kaufland e redus vinul de la Castel Mimi, alb la sticlă....îți trimit imediat o poză. Crede-mă că merită! Mai sunt două sticle.". Nici nu l-am întrebat de preț, sau alte detalii, mă încred în cuvântul lui când vine vorba de reduceri și vinuri. Aflându-mă în autoturism, am tras de volan și în 5 minute eram la Kaufland, unde într-adevăr am găsit ultimele două sticle de vin promise de vecin. 

Vin alb demisec, produs în Republica Moldova cu o denumire foarte sonoră: "Viorica de Bulboaca". Sticlă cu un design deosebit. De la 53 de lei redus la 37 de lei. Desigur, din lăcomie am luat amândouă sticlele, nelăsând șansa unui alt iubitor de vin și reduceri să încerce această băutură. Cam o săptămână m-am gândit ce bucate să asociez la acest vin, pentru a-l pune cât mai bine în evidență.

Am destupat vinul chiar de Ziua Internațională a Copilului pentru a bea în cinstea celor doi fii ai mei. Am pregătit creveți, somon și o salată de vară la care am adăugat ceapă roșie. Am pus și puțină maioneză pentru a înmuia creveții. Dar în rest a fost o masă sănătoasă. Chiar am discutat cu nevasta să nu mai mâncăm cartofi. Vinul a fost un adevărat deliciu, de foarte multă vreme nu am mai băut un vin alb atât de bun (cam de la vinul sud-african de la Ciuc, despre care am scris pe blog, iar asta s-a întâmplat de Ziua Internațională a Femeii). Am avut și marele noroc că nevasta nu a dorit să bea, așa că am savurat eu sticla de la prima până la ultima picătură.

Bonus: @Eufrosin @Ionescu @AlexB @BogdanR : rate this!!!
Monika Christodoulou - Yes I do
Mazzy Star - Fade Into You

Cu asemenea piese mă delectez în timpul preparării mesei. Beau vin, ascult muzică și gătesc.  

Percival Everett - Copacii

Romanul începe extraordinar de promițător. Într-o localitate de provincie din Statul Mississippi au loc o serie de crime cel puțin ciudate. Bărbați albi sunt găsiți morți în ipostaze uluitoare, cu sârmă ghimpată în jurul gâtului, cu testiculele tăiate, iar lângă ei se găsește un bărbat negru de asemenea mort care ține în mână testiculele albului. La câteva crime, culmea, este găsit același negru lângă un alb diferit. Suntem într-un orășel din ăsta cu albi țărănoi ("hillbilly boy" cum ar spune Marcellus Wallace), rasiști, urmași ai KKK care au fost în război de mai multe generații cu populația de culoare din zonă. Sunt trimiși doi polițiști negri, de la Politia Statală, să investigheze crimele, în ajutorul Șerifului local care este alb, iar mai apoi FBI-ul. 

Subiectul a fost ok, dar modul de punere în scenă nu mi-a plăcut deloc. Cartea asta este 95% dialog, dă impresia de benzi desenate doar că lipsesc ilustrațiile. Dialoguri foarte simpliste, înșiruiri de nume și personaje, care au creat o atmosferă ternă, plictisitoare. Daca mie a ajuns să-mi fie dor de o metaforă. Și ca și cum nu era destul, traducătorul a distrus deplin cartea. Probabil originalul scoate în evidență slang-ul personajelor, însă traducerea în limba noastră ne înfățișează un grai de la țară din România săracă, cu dezacorduri între subiect și predicat care în engleza americană nici nu există, cu traduceri până și la substantivele proprii (localitatea unde se desfășoară mare parte din acțiune se numește Money, dar este tradusă Parale. Cum ar fi să traducem în engleză Big Bathroom în loc de Baia Mare sau Julia The White în loc de Alba Iulia?).

Din punctul meu de vedere nu a fost o carte rea, dar nici ceva care să merite puținul timp pe care l-am alocat în ultima vreme cititului și în niciun caz exorbitantul preț de 60 de lei (am cumpărat cartea din librărie fizică, nu de pe net).