Whisky, music & smart casual dining (2)

Iubitorii cinematografiei cu siguranță își amintesc de excepționalul film "Lost in Translation" (7,7 imdb, 91 metascore), unde personajul interpretat de Bill Murray este un actor care sosește la Tokyo pentru a filma o reclamă la whisky, iar în Japonia dă peste absolut minunata și mult mai tânăra Charlotte, jucată de Scarlett Johansson. În peliculă se face reclamă la whisky-ul Suntory.  "For relaxing times, make it Suntory time.".  Astăzi am decis să încerc și eu un whisky produs de Suntory, în speță The Chita. Single grain Japanese Whisky. Google ne explică ce înseamnă single grain: "A whisky that is made of whisky from one single distillery using different grains such as wheat, rye or corn.". Pentru degustarea acestui whisky Suntory am avut un invitat special, pe tatăl meu. Deunăzi vorbisem cu el la telefon și mi-a spus: "Vezi că a băgat whisky J&B în Kaufland redus cu 30%, e 45 de lei la 0,7. Mergi să iei, eu am luat două sticle.", iar eu i-am spus: "Ăla este un whisky foarte prost, e posibil să fie alcool etilic cu apă. De ce cumperi așa ceva?", iar el mi-a spus: "Băi Gabi, tu ești foarte snob. Faci tu diferența între whisky-uri?". Da, desigur că fac, dar l-am lăsat să creadă ce vrea el și să bea chestii ieftine, crezând că sunt whisky-urile de pe vremea comunismului care se găseau doar la Shop și nu avea acces la ele omul de rând. Însă l-am poftit alături de mine la un whisky de calitate și i-a râs mustața când a văzut sticla pe care scria "Product of Japan". Am turnat în pahare și am băut. Un whisky dulceag, diferit de cele scoțiene, probabil de la porumb. Arome de miere și mentă. Îi dau și nevestei să guste, iar ea a simțit arome de piersică și înghețată de vanilie. După cum spuneam, whiskyul este poezie și fiecare îl interpretează după cum îi dictează propriul suflet. Tata doar plescăie fericit și spune că îi place. Da, este un whisky bun, ușor de băut, plăcut. Intră foarte bine și nu te amețește. 43% tărie alcool. 

Aleg să beau acest whisky japonez în compania albumului Made in Japan al trupei Deep Purple, considerat unul dintre cele mai bune albume live din toate timpurile. A fost înregistrat în anul 1972 în timpul concertelor din luna august pe care trupa le-a susținut la Osaka și Tokyo. Sunt un fan Deep Purple, iar piesele live parcă aduc un plus audiției, la care desigur contribuie și gurile mici de whisky pe care le sorb. Albumul conține trei dintre piesele mele preferate ale trupei: Highway Star, Child in time și Strange kind of woman, dar și o interpretare excepțională de circa 20 de minute, piesa Space Truckin'. Absolut fantastici Ritchie Blackmore la chitară, John Lord la orgă și Ian Paice la tobe, toți trei au niște solouri de mare spectacol, pur și simplu incredibile, iar Ian Gillan, despre care presa vremii a scris că suferea de o afecțiunea a gâtului în acea perioadă, a fost fabulos. Cred că au fost în extaz japonezii în 1972 cu asemenea concerte, nu mai văzuseră și auziseră așa ceva. La fel și eu, am fost în extaz în umila mea bucătărie, ascultându-i pe acești vrăjitori și bând whisky din Țara Soarelui Răsare. Critica muzicală situează albumul live Made in Japan pe locuri fruntașe în topul albumelor live alături de The Allman Brothers Band, ‘At Fillmore East’ (1971), Johnny Cash, ‘At Folsom Prison’ (1968) și desigur Nirvana, ‘MTV Unplugged in New York’ (1994) pe care ni-l amintim cu toții și cu care am fost contemporani.

Nu puteam să beau whisky, să ascult muzică bună și să nu gătesc nimic. Aveam în frigider un borș extraordinar de porc, dar fiul meu cel mic, înainte de a pleca la sala de sport, mi-a spus foarte tăios: "Să nu crezi că voi mânca ciorbă când mă întorc de la sală!". Copiii ăștia moderni, crescuți în puf, care nu mănâncă de două ori aceeași mâncare. OK. La treabă. O cititoare fidelă a blogului mi-a recomandat să fac somon cu miere și lămâie pentru episodul de azi, dar nu aveam la îndemână asemenea ingrediente, așa că am făcut ce m-am priceput mai bine, din ingredientele pe care le-am avut la îndemână. Tagliatelle cu șunculiță afumată de porc, cheddar britanic (este acesta un pleonasm?) și sos de parmegiano regiano. O trufanda. Nevasta și-a cumpărat o tigaie pe puncte de la Mega și mi-a zis: "Am dat 65 de lei pe ea la reducere, să nu o folosești, să mi-o strici și pe asta!". Dar eu fix pe asta am luat-o pentru prăjitul șunculiței și preparatul sosului. Doar nu a luat tigaie să ne uităm la ea! Pastele au ieșit de milioane, s-a mâncat toată oala direct, nici n-am mai avut ce să pun pentru pachet a doua zi la serviciu. 

For relaxing times, make it Suntory time.

Minunata tigaie a nevestei cu sosul la făcut.

Rezultat final.

Două filme cu Paul Giamatti

Am văzut două filme excelente cu Paul Giamatti. Sideways (7,5 imdb, 94 metascore) și The Holdovers (7,9 imdb, 82 metascore). Ambele au câte un Oscar câștigat și multiple nominalizări. Mi-au plăcut foarte, foarte mult, dar ce vreau să remarc acum este faptul că în fiecare din cele două filme, personajul jucat de Paul Giamatti la final consumă o băutură extrem de rafinată și scumpă într-un loc total nepotrivit.

În Sideways un vin din 1961, Chateau Cheval Blanc St. Emilion Grand Cru (pe net îl găsim cam la 1000 euro sticla, din producția de după 2010). Îl bea într-un fast food sordid, alături de junk food. 

În The Holdovers un coniac Remy Martin Louis XIII (se comercializează și în România, pentru 17.500 lei la 0,7 litri). Îl bea în mașină, la o intersecție. De fapt doar îl plimbă prin gură, apoi îl scuipă pe geam.

O întrebare pentru cititori: care a fost cea mai scumpă băutură pe care ați consumat-o? Eu am băut un whisky japonez, Kujira Ryukyu 10 Ani Single Grain. 550 lei sticla de 0,7 litri. Trecând peste partea cu băutura, să urmăriți cele două filme. Merită!

Piesa numărul 2

Nu e nimic mai trist ca locul 2. Să știi că mai aveai puțin și erai câștigător. La Jocurile Olimpice se spune că e mai nasol să iei argintul decât bronzul. Vorbim despre muzică acum. În timp ce gătesc vreau să ascult o compilație de piese de la diverși artiști, dar nu cele mai cunoscute piese ale lor, cele mai emblematice, cele mai difuzate, cele mai populare ci piesa imediat următoare. A doua cea mai cunoscută piesă a respectivilor. Sunt mulți cunoscători de muzică care citesc acest superblog, aștept să-mi spuneți care este a doua cea mai cunoscută piesă de la artiștii din lista de mai jos. Eu în paranteză voi trece piesa lor number 1 (IMHO. Ma puteti corecta, daca gresesc). 

• U2 (One)
• The Cranberries (Zombie)
• Led Zeppelin (Stairway to Heaven)
• Prince (Purple Rain)
• Nirvana (Smells Like Teen Spirit)
• Queen (Bohemian Rhapsody)
• Oasis (Wonderwall)
• The Police (Every Breath You Take)
• Pink Floyd (Another Brick in the Wall, part 2)
• Creedence Clearwater Revival (Have you ever seen the rain?)
• Radiohead (Creep)
• R.E.M. (Loosing my religion)
• AC DC (Thunderstruck)
• Scorpions (Wind of change)
• Depche Mode (Enjoy the silence)
• Nick Cave & Bad Seeds (Where The Wild Roses Grow. Sunteți de acord sau nu, dar majoritatea indică drept cea mai cunoscută piesa aceasta, interpretată alături de conaționala sa, Kylie)
• The Doors (Light my fire)
• The Smiths (There Is A Light That Never Goes Out)
• The Rolling Stones ( (I Can't Get No) Satisfaction)
• Stevie Wonder (I Just Called To Say I Love You)

Desigur sunt și artiști la care nu putem indica cu siguranță un number 1 hit. Nu aș știi ce să aleg la The Beatles, Bob Dylan, Elton John sau David Bowie.

Ce mâncăm în seara asta? (3)

Delia, activista de la Cluj, m-a admonestat într-o postare publică, subliniind faptul că în timpul cinei nu le-am cerut copiilor părerea referitoare la preferințele muzicale, ci doar am pus o muzică despre care am crezut eu că le va fi pe plac, iar asta nu mă va ajuta în relația cu ei. Pentru a îndrepta lucrurile, la cina din această seară i-am lăsat pe copii să aleagă muzica. A început fiul cel mare, care a ales piesa Teddy Swims - The Door, iar apoi a urmat fiul cel mic care a ales Harry Styles - As It Was. Iată, doi cantautori născuți după anul 1990, de care eu nu auzisem, dar se pare că sunt în topul preferințelor celor tineri. Urmând sfaturile Deliei, activista de la Cluj, m-am simțit mai apropiat de copii și am descoperit și o muzică nouă, care nu este deloc rea. Dar să vedem ce am gătit în seara asta. Fiul meu cel mic, plecând spre sala de sport, în loc de la revedere, a rostit: "Ce mâncăm în seara asta?". 

Am luat un întăritor și m-am apucat de treabă. Am bătut ca pentru șnițel niște cotlete de porc, iar după bătaie le-am tăiat în fâșii subțiri. Am pus ulei de wok în wokul de fontă și l-am încins la foc puternic, apoi am pus la fript carnea tăiată, alături de o ceapă și o pungă de legume în stil mexican (nu e nimic mexican în ele, doar fasole verde, morcovi, porumb etc). Le-am asezonat cu piper, sare și sos de soia. Într-o cratiță am pus la făcut tăiței chinezești, care sunt gata după 4 minute de ținut în apă fierbinte. Am amestecat tăițeii cu preparatele din wok și asta a fost cina, o improvizație de tăiței chinezești cu legume în stil mexican și cu carne de porc. Am pus peste întregul preparat 4-5 căței de usturoi tăiați mărunt, pentru un plus de savoare.

Fiul cel mare, fiul cel mic, nevasta și eu am mâncat de ne-au trosnit fălcile și am făcut-o foarte zgomotos, pentru că mâncarea chinezească așa se mănâncă. Plescăi, râgâi, faci gălăgie. Iar în timp ce mâncam ascultam muzica modernă a copiilor.

Ca și în alte seri copiii nu au dorit să spele vasele. Oare Delia, activista de la Cluj, are copii? Dacă are, copiii ei spală vase?  Cât despre muzică, este ok să le cultivăm noi gusturile, sau îi lăsăm pe ei să descopere propria muzică?

Cina din ziua cu ciclonul

Ne-au speriat avertizările de ciclon și n-am mai ieșit din casă, duminică seara găsindu-ne în imposibilitatea de a prepara o cină decentă. Nevasta chiar m-a întrebat ostentativ, știind că nu avem de niciunele: "Ce pregătești copiilor în seara asta?". La televizor se transmitea în direct Man United cu Tottenham, așa că am făcut un castron de floricele la microunde și ne-am uitat la meci, potolindu-ne puțin foamea. Nu a fost chiar ciclon în București, dar probabil Oculta Mondială a ținut să răspândească panică în rândul populației, ținând lumea în casă cu un motiv întemeiat, doar de ei știut. Panica adevărată în rândul familiei mele a venit în momentul în care au observat că nu vom mânca cina. Eu nu m-am panicat, pentru că am trăit și pe vremea Tovarășului Nicolae Ceaușescu, când aveam cu mult mai puține decât la momentul prezentului, pentru că nu am descins în hypermarket pentru obișnuitele cumpărături de la sfârșit de săptămână. În frigider am găsit o roșie, un castravete și jumătate de ardei, iar în cămară aveam ceapă berechet. Am făcut o salată, pe care am împărțit-o la trei. Nevasta nu a dorit să mănânce, spunând că ori mănâncă ceva luxos ori moare de foame. Am mai găsit puțină telemea de vacă pe care am pus-o la salată și un șnițăl lăsat de la masa din ziua precedentă, pe care l-am tăiat feliuțe și l-am împărțit de asemenea în trei. În congelator am găsit o pungă cu bulete de cartofi de la săptămâna franceză de la Lidl și o pungă cu pateuri congelate de la săptămâna grecească a aceluiași magazin. Buletele le-am pus la airfryer 10 minute la 200 grade, iar pateurile la cuptorul electric 15 minute la 220 grade. Mâncare semipreparată. I-am chemat pe copii la masă, iar aceștia au fost uimiți de câtă mâncare avem. Am luat o cină decentă, am pus chiar și muzică (ceva trist, pentru că afară ploua. Purple Rain a binecunoscutului Prince s-a potrivit perfect). 
La sfârșitul cinei i-am spus fiului meu cel mare, pentru a-l responsabiliza:
- Eu am pregătit masa, tu speli vasele.
- Nu le spăl, nu am chef!, mi-a spus acesta.
- Vai câte lene ai! O să ajungi pe străzi când om muri eu și mă-ta!
- Nu o să ajung pe străzi. Eu o să fiu bilionar.
- Da? De unde? O să inventezi călătoria pe Saturn sau ce?
- Nu! O să mă căsătoresc cu fata lui Titina și o să fiu bilionar.
- Dar de unde știi tu de Titina?
- De la tine de pe blog.
Am spălat tot eu vasele, apoi ne-am dus să ne uităm la derbyul de pe Metropolitano. La televizor.

Whisky, music & smart casual dining

Big Peat este un blended malt whisky, adică un amestec de mai multe single malt-uri provenite de la diferite distilerii. Pentru crearea whisky-ului Big Peat s-au folosit doar sortimente din Insula Islay, cunoscută pentru mirosul și gustul afumat al băuturii produsă aici. Producătorul ne informează că au fost combinate malturi de la distileriile Ardbeg, Port Ellen, Bowmore și Caol Ila. Desigur, pentru profani aceste nume nu spun prea mult, însă pentru cei care au cât de cât cunoștințe în domeniu, sunt deja nume consacrate. Pe eticheta sticlei este înfățișat un bărbat cu barbă mare care stă în bătaia vântului, probabil Insula Islay fiind cunoscută pentru o vreme mai neprietenoasă. Peat (Pit) nu este un alint al numelui Peter așa cum am crede, mai ales văzându-l pe bărbatul de pe label, ci provine de la cuvântul englezesc care în română se traduce "turbă", peated fiind whisky-urile afumate. Internetul ne explică: "Peated whisky is given a smoky flavour by compounds which are released by the peat fires used to dry malted barley. Peated whisky is often seen as a premium whisky because of the additional steps and care required to add in the smokey qualities." 

Am ales pentru astăzi sortimentul Big Peat 12, îmbuteliat la o tărie alcoolică de 46%, din whisky-uri învechite minim 12 ani. Când am cumpărat această sticlă de la un mic magazin aflat în zona Foișorului de Foc (Whisky & More se numește), am discutat puțin despre băuturi cu proprietarul, iar acesta mi-a făcut cadou un pahar de gustat whisky cu sigla Big Peat, spunându-mi că mi-l oferă pentru a face degustarea cât mai plăcută. 

Înainte de a bea, miros whisky-ul. Miroase a ocean și a fum de toamnă. Îi dau și fiului meu cel mare să miroasă, iar acesta spune că miroase a kaiser "din ăla bun" și a șampanie. Whisky-ul este poezie, fiecare simte altceva, trezește sentimente diferite în oameni. Gust din el și milioane de arome mi se propagă în sinapsele creierului. Îl plescăi, așa cum am văzut la marii degustători pe youtube. Un whisky foarte bun, dar trebuie mare atenție la cele 46 grade ale sale. 

Am ales să beau whisky-ul Big Peat 12 în compania albumului "The Piper at the Gates of Dawn", pe care l-am ascultat cap-coadă. Este primul album al formației Pink Floyd și totodată singurul realizat de trupă cu Syd Barrett în postura de lider. A apărut în 1967. Ulterior se pare că Syd a înnebunit, fiind dat afară din formație. La mijlocul anilor '70, piesa Shine On You Crazy Diamond de pe albumul Wish You Were Here îi este dedicată lui Syd Barrett. Știu toate astea pentru că Eufrosin Potecă mi le-a spus cu ani în urmă. La acest moment, e prima oară când ascult integral albumul "The Piper at the Gates of Dawn".

Nu e un album ușor, nu se dezvăluie ascultătorului de la prima audiție. Așa că îl ascult de două ori, având doar 41 de minute am timp până pregătesc toate cele. Syd probabil era nebun și la momentul când a compus albumul. Dar e un album excelent. A doua oară îl percep mult mai bine, poate ajutat și de efectul alcoolului din whisky. Pow R. Toc. H este piesa mea preferată. Trebuie reluată audiția albumului zilele următoare. Chiar merită.

Bautura fină și muzica de calitate merg mână în mână cu o mâncare delicioasă, așa că m-am apucat să reconstitui felul pe care fiului meu cel mic l-a mâncat deunăzi la Restaurantul DaVinci din Brașov. Pui cu gorgonzola și cartofi cu rozmarin. E un fel de mâncare foarte ușor de făcut, dar extrem de gustos. Tragem pieptul la tigaie în puțin ulei de măsline, asezonându-l cu sare și piper proaspăt măcinate, după care îl tăiem fâșii sau cubulețe. Sosul se prepară din 200 grame de gorgonzola puse într-o crăticioară la fiert alături de 400 ml de smântână pentru gătit, iar apoi se toarnă cald peste pieptul de pui. Cartofii la cuptor cu rozmarin și usturoi nu mai au nevoie de nicio prezentare, fiind un element basic al oricărei mese ce nu dorește să cadă în banalul cartofilor prăjiți. 

Copiii au rămas uimiți de calitatea acestei mese și probabil ne aflăm undeva între smart casual dining și fine dining. Au lins cu limba farfuriile și la fel am făcut și eu. Asta pentru că nevasta nu a fost acasă ca să ne reamintească de bunele maniere. Însă atunci când a venit, gănsindu-mă la încă un pahar de Big Peat pentru digestie, a ținut să spună: " Așa miroase la țară, la tăiatul porcului, când se mai încălzesc oamenii cu o țuică.". Syd ar fi fost prea mult pentru copii, așa că în timpul mâncatului am optat pentru un playlist mai pe gustul lor cu piese din repertoriul unor artiști precum Sabrina Carpenter, Chappell Roan sau Dua Lipa.

Să îmi lăsați în comentarii ce băuturi să mai încerc, ce albume să mai ascult și ce să mai gătesc pentru următoarea postare.

Muzică și mici

Piese ce se aud în timp ce stau la coadă la mici la Obor, de la boxa terasei:

- Clarence Garlow - New Bon Ton Roulay
- Bobby Charles - Take It Easy Greasy
- Louisiana Red - Alabama Train
- Slim Harpo - I'm a King Bee

Le descopăr cu aplicația Shazam. Excelentă muzica. Vă dați seama ce zic străinii care vin aici despre noi, că suntem cel mai cult popor din lume, dacă într-o piață cu lume pestriță se ascultă asemenea muzică de calitate. Plus că micii sunt foarte buni. Pentru ei e nimic. Cu 6 € mănâncă 4 mici și beau o bere la draft.