Vom vedea, mai e vreme, lasă ...

 de Eufrosin Potecă

     Când ai totul la îndemână, când poți face anumite gesturi dar le amâni pentru că mai este vreme, când trăiești doar în trecut fără perspective, când ești blazat, când nu ai chef, când lenea crește pe tine precum mucegaiul, să nu uiți că va veni o zi în care te vei trezi singur și nu mai poți face nimic ca să schimbi această stare.
     Procrastinarea nu e un păcat, e scrisă în ADN-ul nostru. E inevitabilă precum moartea. E comodă precum un pat cu așternuturi de satin de care te bucuri bineînțeles în compania unei domnișoare superbe. E justificabilă până la absurd, ca în Kafka. E perversă dar îți ia mințile cu talentul „actoricesc” al uneia ca Bettie Page. E drumul către iad ca în melodia lui Chris Rea. E gândul reconfortant ce îți bântuie prin cap pe o frecvență joasă și-ți tot spune: „O să încep de luni.” E intenția nerealizată de a produce ceva banal.
     „Unde mi-e mintea?” asta se întreba Charles Michael Kittridge Thompson IV în martie 1988 pe când în RSR „Ceauşescu anunţa generalizarea şi accelerarea sistematizării rurale şi preciza că în jurul anului 2000, numărul de comune va fi redus la „cel mult 2.000“, din cele 2.705 existente, şi la 5.000 sau 6.000 de sate, din cele peste 13.000 care existau la acea dată. Cu alte cuvinte, se prevedea dispariţia pur şi simplu a 7.000–8.000 de sate.” Mare greșeală! A amânat și uite unde am ajuns ... bat anticipatele la ușă mai rău ca populația rromă răspânditoare de tradiții creștinești după solstițiul de iarnă.
     E vară iar și e caniculă. Mai sunt și furtuni (cine doamne-iartă-mă le-a mai inventat și p-astea că doar aveam pe cap destule autostrăzi neterminate, spitale inexistente și școli neproiectate). E cald dar dacă nu e apă azurie și pietre ca la greci mai bine te ..... Da! Lasă că va fi bine. Așa cred io.

Țara noastră (5)

La un colț de stradă, dimineața în drumul meu spre muncă, zilnic sunt coji de semințe pe jos, chiar și ambalaje. Niște pișați stau acolo serile, sparg semințe și scuipă pe jos, băga-le-aș pula în gură de nenorociți. Măturătorii stradali vin și curăță în urma lor, iar seara se repetă toată povestea. Mi-ar plăcea să trăim într-un stat polițienesc, să vină garda și să-i bată pe acești spărgători de semințe direct pe stradă, pâna îi lasă desfigurați. Educația se poate face doar cu biciul.

• Țara noastră (1)
• Țara noastră (2)
• Țara noastră (3)
• Țara noastră (4)

Reservoir Dogs

Când ne referim la soundtrack-ul filmului Reservoir Dogs, avem în minte două melodii: George Baker Selection - Little Green Bag și Stealers Wheel - Stuck in The Middle With You. Le cunoaște toată lumea, chiar și fiii mei care au urmărit și apreciat la maxim această peliculă. Filmul are și alte bijuterii muzicale, care chiar dacă nu se fac auzite, sunt totuși amintite. Chiar în scena de început a filmului, când protagoniștii noștri sunt la micul dejun și practic filmul debutează cu o discuție referitoare la o piesă a Madonnei, Mr. Pink face referire la o piesă. Nice Guy Eddie îi întreabă pe cei prezenți dacă ascultă K-Billy's Super Sounds of the Seventies Weekend, iar Mr. Pink spune că deunăzi a ascultat piesa Heartbeat It's A Love Beat a celor de la The DeFranco Family cu micul Tony DeFranco. Apoi Nice Guy Eddie spune că în timp ce venea spre întâlnirea cu ei a ascultat The Night the Lights Went Out in Georgia, urmând o discuție despre subiectul piesei, dându-și seama că la final naratoarea l-a împușcat pe Andy. (wikipedia: "The Night the Lights Went Out in Georgia" is a Southern Gothic murder ballad first recorded by actress, singer, comedian Vicki Lawrence. The song was written in 1972 by songwriter Bobby Russell, who was married to Lawrence at the time.). Așadar două bijuterii muzicale, pe care majoritatea publicului spectator le trece cu vederea la o simplă urmărire a peliculei.

Jackie Brown

Jackie Brown este un film absolut excepțional. Are scorul de 62 pe Metacritic, ceva de neimaginat. Nota Metacritic este o medie a notelor oferite de critici profesioniști de film, de editori care scriu despre filme la publicații ori site-uri faimoase, deci practic de persoane specializate, nu de simpli fani. Cum să dai un calificativ atât de mic unui film superb? L-am revăzut recent, probabil filmul lui Tarantino despre care se vorbește cel mai puțin. Numai actori de clasă mondială, care efectiv joacă magnific. Dialoguri incredibile, povestea adaptată perfect pentru ecran după romanul lui Elmore Leonard, muzică bună, un vibe perfect de anii ’90 (urmărit în 2026, pare un film de epocă). Actrița principală (despre care în afara acestui film nu am auzit nimic) este superbă, trio-ul Samuel L. Jackson, Robert De Niro, Bridget Fonda perfect, iar Robert Forster minunat - a primit și nominalizare la Oscar (fanii serialului Breaking Bad și-l amintesc în rolul celui care, sub pretextul vânzării unui aspirator, oferea o schimbare de identitate). Piese din film pe care le-am selectat pentru playlisturile mele: Randy Crawford & The Crusaders – Street Life, Bobby Womack & Peace – Across 110th Street, The Delfonics – Didn’t I (Blow Your Mind This Time), Bloodstone – Natural High. Nu avem de ce să comparăm filmul cu Reservoir Dogs și Pulp Fiction, este un film bun în sine și cred că cei care i-au dat notă mică sunt doar constipați. Un băiat de la Chicago Sun-Times oferă 100 puncte filmului și spune: “You savor every moment of Jackie Brown. Those who say it is too long have developed cinematic attention deficit disorder. I wanted these characters to live, talk, deceive and scheme for hours and hours.”. Foarte bine sintetizat.

De băutură - volumul 2

Multă lume, ascultând playlistul făcut de mine și fostul blogger Petrov, m-a întrebat: „Gabriele, ce să mai ascultăm la băutură? Dă-ne un playlist bun, să ascultăm când bem, să ne simțim și noi șmecheri.”. Sigur că da, am ales piese pentru un nou playlist, special pentru momentele când bem alcool. Piese alese de mine, după gusturile mele, fără intervenția AI. Dar înainte să vă povestesc la ce băutură am ascultat integral acest playlist. Am făcut o plimbare pe jos prin București, depășindu-mi recordul de pași, peste 12000. Aproape de casă m-am simțit foarte însetat și am intrat la un Shop&Go, punând în coș 6 beri Kozel lager la sticlă de 0,33 și o pungă mare de chipsuri cu sare. Casierul, un bărbat gras în jur de 52 de ani, pe jumătate adormit, abia încăpea în perimetrul segmentului unde își desfășura activitatea. Seamănă cu un halterofil bulgar de la categoria 110+. Fălci căzute, de buldog, ceafă groasă, ochii pe trei sferturi închiși, o expresie a feței de autosuficiență. I-am cerut și o pungă pentru sticle și chipsuri, mi-a aranjat frumos marfa. În timp ce treceam cardul prin dreptul POS-ului, i-am spus cu sinceritate: „Nu mai pot de poftă!”. În acel moment a deschis ochii larg, iar colțurile gurii i s-au dus în sus, într-un zâmbet total, și a început să râdă zgomotos: „Ha! Ha! Ha!”. Berile extrem de reci, tocmai bune. Am stat pe balcon și am băut cinci dintre ele, ascultând muzica următorului playlist. Am băut bere Kozel lager, am mâncat chipsuri cu sare, am ascultat muzică. Aș fi băut toate șase berile, dar una dintre ele mi-a băut-o nevasta. Asta e, nu i-am mai zis nimic. Să vedem playlistul! Am încercat să acopăr cât mai multe genuri și gusturi. Sper să fie pe placul vostru. Mi-a plăcut atât de mult acest playlist, încât l-am ascultat și în mașină, alături de Fiul cel Mic, într-o excursie pe Valea Buzăului. Pentru volumul 3 vă rog să-mi lăsați voi una-două-câteva piese. Îl doresc interactiv, realizat de voi, cititorii blogului.

1. Khruangbin – So We Won't Forget
2. Still Corners – The Trip
3. Koop & Ane Brun  – Koop Island Blues
4. The Rolling Stones – Jumpin' Jack Flash
5. Creedence Clearwater Revival – Run Through The Jungle
6. Them – Gloria
7. Anne Bloom – Angels Laid in Tears
8. Counting Crows – Mr. Jones
9. Bruce Springsteen – I'm On Fire
10. Weezer – Island In The Sun
11. Travis – Side
12. Tame Impala – Elephant
13. America – Sister Golden Hair
14. David Bowie – Young Americans
15. Fleetwood Mac – You Make Loving Fun
16. Radiohead – Nude
17. Tindersticks – Pinky in the Daylight
18. Warhaus – Love's a Stranger
19. Pulp  – Common People
20. Kindred Valley – Riverband
21. T-Bone Walker – Left Home When I Was A Kid
22. Gary Clark Jr – When My Train Pulls In
23. Etta James – A Sunday Kind of Love
24. Lynyrd Skynyrd – Tuesday's Gone
25. Paul Simon – Slip Slidin' Away
26. Jalen Ngonda – Doctrine of Love
27. My Chemical Romance – Welcome to the Black Parade
28. Heart – Crazy On You
29. Sade – No Ordinary Love
30. John Lee Hooker – One Bourbon, One Scotch, One Beer
31. Placebo – Running Up That Hill
32. DA TI – Take Me There
33. The Velvet Underground – Pale Blue Eyes
34. Kurt Cobain – And I Love Her
35. Pink Floyd – Julia Dream
36. Santana – Jingo 

Bonus tracks:

1.Rani Mraz & Đorđe Balašević – Pa dobro gde si ti

2.Zdravko Čolić – Pisaću joj pisma duga

3.Lepa Brena – Jugoslovenka

4.Nikos Makropoulos – Mporei

5.Anna Vissi – Psihedelia

6.Nina Mazani – I Nihta Mirizi Glasemi

Hidden tracks:

1.Manfred Mann’s Earth Band – Spirits in the Night

2.Nick Cave & The Bad Seeds – Wonderful life

 

Refill

În România, la renumitul fast-food Burger King, ai posibilitatea de refill la băuturile răcoritoare, adică îți comanzi o băutură cu refill, ți se dă un pahar gol cu o capacitate de 0,3 litri, pe care îl poți umple de oricâte ori dorești de la dozatorul de sucuri, care este amplasat într-un loc la dispoziția clienților. Eu, de ceva vreme, m-am lăsat de băutul sucurilor; o fac doar în cazuri rare, cum de exemplu ar fi o Coca-Cola lângă un pahar de rom, așa că, deși mănânc uneori la Burger King, nu profit de opțiunea refill. Asta nu m-a împiedicat să observ cuplul de la masa de alături. Amândoi trecuți de 40 de ani. Și-au comandat fiecare burgeri și cartofi prăjiți, însă la masă era un singur pahar de băutură, pe care îl tot umpleau și beau pe rând din el. Cât am stat eu în local și i-am privit, l-au umplut fix de cinci ori: de trei ori a băut bărbatul și de două ori a băut femeia. Cât de zgârcit să fii pentru a proceda astfel? Chiar nu puteau lua două pahare? Trebuiau să recurgă la mojicia asta? Au scutit 7-8 lei și au băut ca ultimii prostănaci din același pahar. E în ADN-ul nostru să recurgem la asemenea măgării. Și eu recurg la ele, nu încerc să fac pe lupul moralist. Am trăit sub comunism, nu se va uita ușor asta, oricât am avea acum. Cel mai bun exemplu: câți dintre noi compostează bilet (bine, acum nu mai ai ce composta, dar îmi place să folosesc acest termen) în ITB la orele serii? „Las’ că nu mai vin controlorii acum!”. Dar autobuzul te duce, nu?

Bucovina (sezonul 2)

Cine mă cunoaște știe că atunci când vine vorba de excursii sunt un adevărat tiran. Nu stai cu mine la discuții, sunt ore fixe pentru orice, se doarme puțin, se mănâncă o singură masă pe zi (îmi place să mănânc, în restul timpului iau și șase mese pe zi, dar în excursii nu este cazul), nu se bea alcool, se profită la maxim de lumina zilei, totul este optimizat în detaliu pentru o reușită cât mai aproape de perfecțiune a excursiei. Niciodată nu plec în excursii mai lungi de o zi însoțit de altcineva, exceptând familia, deși de multe ori nici cei din familie nu mai merg cu mine, nereușind să se supună rigorilor. Sigur, sunt și anumite excepții, când mergem pe litoral, mâncăm, bem, avem un program mai relaxat, pentru că acolo în afară de făcut baie nu ai alte activități. Dar în excursiile care implică obiective, cobor milităria jos din pod. Recent am făcut o excursie doar cu Fiul cel Mic, 4 zile prin județele Suceava și Bistrița-Năsăud, unde noi, bucureștenii, ajungem foarte rar.

Ziua 1. Am părăsit Bucureștiul la orele 7:45, pornind pe A3 și apoi pe A7 care acum ține până dincolo de Municipiul Adjud. Iar apoi am continuat o porțiune pe DN2, după care A7 înconjoară orașul Bacău. Ne-am oprit abia după Bacău, în drum spre Roman să facem pipi și să mâncăm un sandwich. Am pregătit de acasă câte un sandwich pentru fiecare, cu pâine, Almette, șvaițer și salam de Sibiu. Din salamul de Sibiu și din brânză cam ieșise grăsimea, iar Fiul cel Mic după ce a mâncat jumătate din sandwich a zis că nu mai poate, iar eu am zis să-l lase pe câmpul unde ne oprisem, pentru că-l va mânca vreo vietate, dar totodată i-am spus că-și va asuma acest fapt și nu va țipa de foame, pentru că vom mai pune ceva în gură abia la lăsatul serii. A fost de acord, iar noi am pornit mai departe și ne-am oprit abia la Mănăstirea Voroneț. Anul trecut, cititorii fideli ai blogului își amintesc cu siguranță, am vizitat alături de cei doi fii ai mei Mănăstirile Putna, Sucevița și Moldovița, iar acum prin vizitarea Voronețului întregim această vizită religioasă. Nespus de frumoasă Mănăstirea Voroneț, monumentală aș putea spune. Suntem norocoși să avem asemenea lăcașuri de cult în țara noastră. Am tot admirat preț de jumătate de oră pictura și pe dinafară și pe dinăuntru. Totuși cam mult comercialism în fața mănăstirii, unde pe o întreagă alee comercianții își vindeau produsele: tot felul de nimicuri, piese de artizanat, obiecte religioase, haine, chinezării, mâncare. Fiul cel Mic a cerut o plăcintă cu brânză sărată. În mod normal nu i-aș fi cumpărat, însă probabil mi s-a înmuiat inima de la atâta frumusețe dumnezeiască, așa că i-am respectat dorința. De la Mănăstirea Voroneț am plecat direct către localitatea unde aveam cazarea, în speță Satul Dorna Candrenilor, cam la 7-8 km după Vatra Dornei. Un drum de 7 ore de condus efectiv, la care adăugăm cele două pauze mai sus menționate, astfel încât ora era în jur de 16:30. Ne aflam la peste 500 km distanță de casa noastră. Ne-am cazat în Dorna Candrenilor cu un scop precis: vizitarea renumitului complex Spa Dorna Candrenilor, aflat la două minute de mers cu mașina raportat la cazarea noastră. La 17 eram deja în piscină, sau mai bine zis în piscine, pentru că sunt patru, una cu apă sărată, una cu apă dulce, una semiolimpică, una cu apă fierbinte. O feerie, un paradis. Și foarte liber. Trei ore am stat numai în apă și am uitat de orice grijă. Atât eu cât și Fiul cel Mic ne mai trezeam că râdem așa din senin, atât de fericiți eram. După atâta baie, a sosit și momentul cinei pentru care ne-am deplasat în localitatea Poiana Negrii, unde am servit (cui?) șnițel de pui, cartofi prăjiți și salată de varză. Alcool exclus! Ziua de mâine avea să fie una plină și trebuia să am capul limpede.

Ziua 2. Am plecat până în 8, pe răcoare, după ce în prealabil am ronțăit 2-3 covrigei de Buzău, pe care îi luasem de la București. Dar iar nu m-a lăsat inima să-l țin în foame pe Fiul cel Mic, așa că ne-am oprit în Vatra Dornei la patiseria Luca și ne-am luat câte o felie de pizza, pe care am mâncat-o din mers pe străzile orașului. Apoi în mașină și către Mănăstirea Piatra Tăieturii, lăcaș de cult aflat la mare altitudine, pentru care am întrebuințat serios autoturismul pe un drum forestier cu pantă accentuată. Privirea la 360° în jurul nostru absolut minunată. Sus la mănăstire, fiind duminică, se ținea slujba tradițională. Doar localnici, mașini cu numere de SV sau NT. În apropierea bisericii pășteau două căprioare, probabil domesticite de călugări. Slujba se auzea în difuzoare și umplea muntele, în biserică era plin de lume, femei cu basmale, bătrâni pioși, aici în Bucovina lumea fiind mai credincioasă ca prin alte părți. Am stat cât am stat, apoi am plecat către următorul obiectiv. Rezervația Tinovul Mare din Comuna Poiana Stampei. Munții Călimani, nene! Munții Călimani! Câți dintre voi ați fost în Munții Călimani? Eu și cu Fiul cel Mic am fost. Foarte interesantă această rezervație. Ne-am simțit brusc în tablourile marelui pictor rus Ivan Ivanovici Șișkin. Oare autorul blogului „Arta în detalii” a auzit de acest pictor renumit? La Tinovul Mare am găsit păduri de pin, de foioase, un peisaj asemănător tundrei siberiene. Vegetație sălbatică de mare frumusețe. Pustiu, nici țipenie. Un afiș care indica prezența ursului în zonă ne-a cam dat fiori pe șira spinării, dar nu am rezistat peisajului și am făcut drumul până la capăt. Foarte bine explicat tot traseul, din loc în loc fiind afișaje cu foarte multe informații despre zonă. Am scăpat fără întâlnirea cu ursul și din nou pe șosea, prin Pasul Tihuța către județul Bistrița-Năsăud. Taică-miu are o poveste despre Pasul Tihuța, pe care o amintește în multe ocazii. Aici se afla în 1989, când a auzit la radio știrea cum că România a terminat plata datoriei externe. Atunci toată lumea a sperat la o viață mai bună, iar acum, în prezent, sunt oameni care regretă timpurile de atunci. Dar nu vom face politică. Eu și Fiul cel Mic ușor-ușor am ajuns la Lacul Colibița, unde pentru 50 de lei/persoană am contractat o plimbare de 50 de minute cu vaporașul pe lac. Am avut în preț și un ghid extraordinar, care a vorbit non-stop pe parcursul celor 50 de minute, furnizându-ne informații extrem de utile, pe care nu am să le detaliez aici, dar vă recomand cu maximă căldură să mergeți la acest lac și să faceți plimbarea cu vaporașul. Lacul Colibița a fost ultimul obiectiv, așa că ne-am dus la masă, la Punct Gastronomic Local Elena din Deal, dar despre asta am vorbit într-o postare anterioară. A fost o zi plină pe care am încheiat-o în grădina pensiunii citind o carte foarte interesantă, a unui autor născut în același județ în care mă aflam și eu în acel moment. În Bucovina, deși ne aflam la sfârșit de mai, pomii erau înfloriți. La lăsatul serii am văzut un film foarte trist alături de Fiul cel Mic, cazarea noastră fiind dotată cu Netflix. Am urmărit „Mormântul licuricilor”.

Ziua 3. I-am promis Fiului cel Mic că după alergătura din ziua precedentă vom petrece toată ziua de azi la Spa. Denumirea completă este Stațiunea Balneoclimaterică Dorna Candrenilor. Era într-o zi de luni. Ne-am prezentat chiar la 10, ora deschiderii. Am fost primii clienți, am primit brățările cu numărul 1 și 2. Și așa a rămas pe parcursul întregii zile, am avut doar pentru noi întregul complex. Ne-am bălăcit după pofta inimii, absolut toată ziua. Ne-am simțit ca niște oameni foarte bogați, de parcă acest complex era proprietatea noastră. Am făcut o pauză de scăldat în vremea prânzului și am dat o fugă cu autoturismul până la Poiana Negrii, unde la restaurant eu am mâncat ceafă de porc cu cartofi prăjiți și clătite cu dulceață de zmeură, iar Fiul cel Mic a mâncat piept de pui cu cartofi prăjiți și clătite cu cremă de ciocolată. Eu am băut o Coca Cola la sticlă de 250 ml, după 36 de zile de pauză înregistrate de aplicația Goal Tracker. Seara am urmărit un film excepțional alături de Fiul cel Mic și am mâncat chipsuri de cartofi. Am văzut „The Remains of the Day”.

Ziua 4. Ziua întoarcerii acasă, cu un drum mai pe ocolite. Broșteni, Cheile Bicazului, Miercurea Ciuc, Brașov, Valea Prahovei. Doar patru opriri: pe Barajul Bicaz, la Lacul Roșu de unde am cumpărat kürtőș (cozonac secuiesc), la Mănăstirea Izvorul Mureșului, la Brașov unde am luat masa la binecunoscutul restaurant McDonald’s. Eu am luat un combo Puișor-cartofi, iar Fiul cel Mic un meniu mediu Big Mac cu Sprite. Nu m-am putut abține și i-am făcut următoarea glumă, întrebând : „What's in this?”, iar Fiul cel Mic știa ce o să fac și a zis dând ochii peste cap “Sprite”, iar eu am zis: „Sprite! Good! Do you mind if I have some of your tasty beverage?”... și i-am băut cam jumătate de pahar. Dar nu s-a supărat, pentru că i-a plăcut și lui foarte mult această scenă și chiar vrem să revedem filmul pentru a 150-a oară. Ajunși acasă, nevasta ne-a delectat cu friptură, salată și cireșe. A fost un concediu foarte reușit!

Mânăstirea Voroneț

Spa Dorna Candrenilor

Mânăstirea Piatra Tăieturii

Rezervația Tinovul Mare

Lacul Colibița