miercuri, 26 septembrie 2012

Osamu Dazai - Amurg




















Aceasta nu este o carte cu vampiri. Este o carte despre tristeţea incomensurabilă a oamenilor în peisajul unei Japonii ieşită şifonată din război. O carte despre tristeţea unei femei şi despre trăirile ei intense, o carte în care personajele izbucnesc foarte des în lacrimi, aşa cum numai japonezii o pot face (cum se poate vedea şi în filmele lor de animaţie când în mod subit şi inexplicabil, pentru noi europenii, eroilor li se umplu ochii cu lacrimi). O carte de mare sensibilitate şi de o profunzime artistică ieşită din comun. Pe copertă scrie că Haruki Murakami s-a format la şcoala profesorului Osamu Dazai, dar bineînţeles acesta este doar un ieftin truc de marketing, cei doi scriitori neavând mare lucru în comun. Osamu Dazai prin stilul şi trăirile sale este mai degrabă apropiat de Kawabata.

O scenă uluitor de frumoasă merită amintită şi în aceste rânduri. Kazuko, personajul principal, îşi aminteşte cum în urmă cu 20 de ani mama sa îi croşetase un fular roz, accesoriu pe care l-a urât din toată inima în acele momente. Ajunsă la maturitate şi regăsind fularul îşi dă seama de scopul culorii roz, acela de a se asorta cu griul cerului de iarnă.

joi, 20 septembrie 2012

Truman Capote - Cu sânge rece




















15 noiembrie 1959, o fermă prosperă din statul Kansas, USA. În toiul nopţii doi bărbaţi pătrund în casă, în căutarea unui seif cu bani pe care nu-l vor găsi. Pleacă cu câţiva dolari, dar lasă în urmă patru cadavre: stăpânul fermei, soţia lui şi doi copii. Apoi conduc în mai puţin de 24 de ore peste 1000 km şi sunt siguri că autorităţile nu-i vor prinde niciodată. Cartea lui Capote nu este un roman poliţist gen Agatha Christie, pentru că bineînţeles Truman Capote nu s-a ocupat cu aşa ceva. Este o relatare a unei crime care chiar s-a petrecut şi a urmărilor ei, dar bineînţeles cu unele nuanţări care au menirea de a transforma această relatare într-o carte foarte interesantă, un fel de combinaţie între roman şi reportaj jurnalistic. Chiar dacă am ştiut cum se va sfârşi totul, Capote a pus povestea atât de bine pe hârtie încât am stat cu sufletul la gură până la final. Mi-a plăcut mult că autorul nu trage absolut nicio concluzie, el doar prezentând faptele şi trecutul criminalilor cât mai fidel, concluziile fiind trase de anchetatori în acele momente şi bineînţeles de cititor. Coperta îi înfăţişează pe cei doi criminali, fotografii din arhivele Poliţiei din Garden City, Kansas.

luni, 17 septembrie 2012

Mâncare secuiască

Sunt oameni care strâmbă din nas când aud de ţinutul secuiesc, spunând că acolo se vorbeşte doar ungureşte, iar românii şi mai ales bucureştenii sunt goniţi. Bineînţeles că nu este aşa, aceste vorbe fiind doar maşinaţii ale clasei politice. Într-o zi ploioasă de primăvară am vizitat liniştitul orăşel Târgu Secuiesc. În centru am dat peste un local tradiţional, Restaurant Secuiesc. Un chelnăr de etnie maghiară care a vorbit foarte frumos în româneşte a făcut o scurtă prezentare a bucatelor, determinându-mă să aleg un gulaş cu cartofi şi un grătar secuiesc. Preparate de înaltă calitate, servite într-un mod foarte plăcut. Sunt foarte curios, oare în Occident sau în America, bucătăria românească este mai cunoscută decât cea ungurească?







Pe facebook, fanii blogului vor putea vedea câteva imagini din oraşul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna. (search Nopti si zile blog).

joi, 13 septembrie 2012

Ciocolată

A reînceput aglomeraţia. Într-o intersecţie un poliţist dirijează circulaţia. În anii '80 miliţienilor de circulaţie li se spunea magraoni. Poliţistul nostru, un pic gras şi cu o insignă în piept demnă de şerifii texani, dirijează cu multă însufleţire. La un moment dat un ins de culoare trece pe zebră, deşi culoarea semaforului interzice trecerea pietonilor. Poliţistul strigă după el:
- Hei, ciocolată, nu te uiţi la semafor?
Negrul se opreşte cam la mijlocul zebrei şi se uită urât la poliţist, spunând:
- Nu sunt ciocolată.
- Dar ce eşti?
- Nu sunt ciocolată, repetă negrul.
- Go!Go! ţipă poliţistul dând dovadă de vaste cunoştinţe.
- Nu sunt ciocolată.
- Băi ciocolată, pleacă de aici că îţi dau amendă.

 În cele din urmă a plecat omul de culoare, dar tot se uita în urmă cu ură. Eu, în locul poliţistului, i-aş fi dat amendă.

luni, 10 septembrie 2012

Lista de cumpărături

Am fost sâmbătă în Cora ca să cumpăr vin roşu şi o raţă. Bag o monedă de 50 de bani ca să iau un coş. În coş găsesc o hârtie împăturită. O desfac să văd ce scrie pe ea. Este o listă de cumpărături. Mă amuză. Îmi ridică tot felul de întrebări.









E făcută de o femeie sau de un bărbat? Înclin să cred că este făcută de o femeie pentru soţul ei. Probabil dau o petrecere, mai ales că sâmbătă a fost Sf. Maria Mică. Bavaria oare la ce se referă? Ştiu şi o bere cu acest nume, dar şi un caşcaval, însă aceste două produse sunt deja pe listă. Mă surprinde lipsa brandurilor. Ce fel de bere sau whisky cumpără? Orice la întâmplare? În schimb are preferinţă pentru tampoane. Este oare ruşinos ca un bărbat să cumpere tampoane? Nu se uită ciudat casiera la el? Deodorant Ali? N-am auzit de aşa ceva vreodată. Cola şi Spriteul sunt singurele la care se specifică cantitatea. Dar câtă bere cumpără? Câte pulpe? Câţi cârnaţi? Se mai specifică ceva despre fasole, dar acolo deja avem alt scris. Pare mai feminin decât celălalt. Este o listă de cumpărături foarte ciudată. Nu ştiu ce să cred.

Pe pagina de facebook a blogului (search facebook - nopti si zile blog) puteţi observa raţa şi vinul roşu pe care le-am cumpărat, fără niciun fel de listă.

miercuri, 5 septembrie 2012

Aravind Adiga - Tigrul alb




















Cartea se prezintă sub forma unei scrisori pe care un cetăţean indian o adresează primului ministru chinez ce urmează să facă o vizită în India, omul povestindu-i chinezului aspecte importante din viaţa sa, de fapt viaţa a milioane de indieni săraci. Cititorul descoperă o Indie modernă, dar în acelasi timp mizeră, cu bogătaşi şi săraci, cu stăpâni şi servitori, o Indie plină de corupţie şi nedreptate. Balram, personajul nostru, pleacă de undeva dintr-un sat anonim al Indiei, dintr-o familie în care bivoliţa era tratată mai bine ca oamenii şi ajunge şoferul unui om de afaceri în Delhi. Un vis pentru orice sărac indian, însă bineînţeles Balram nu se va mulţumi doar cu atât, pentru că altfel nici nu ar mai avea rost cartea.

O poveste spusă pe parcursul a şapte nopţi, împărţită în şapte capitole. La început îmi propusesem să citesc câte un capitol în fiecare noapte, dar nu am avut răbdare şi am terminat cartea mult mai repede. Este excepţională şi descrie mult mai bine India actuala decât filmul Slumdog Milionaire. Am găsit aici o recenzie foarte interesantă făcută de un om care a vizitat India.

duminică, 2 septembrie 2012

Pilsner Urquell la draft servită de Petr în Brno, dar şi alte întâmplări

Cehoslovacia şi Polonia încă din copilărie sunt ţările mele de vis, pe care am dorit întotdeauna să le văd. Oamenii de aici, fără să-mi explic vreodată de ce, mi s-au părut întotdeauna minunaţi, alt soi faţă de restul. Prin Slovacia ajunsesem, aşa că era timpul pentru Cehia şi Polonia. Având experienţa ultimei călătorii în străinătate, când am stat minute bune pentru a căuta o ieşire din Bratislava, între timp am cumpărat un GPS pentru a mă călăuzi spre cele mai secrete străduţe din diverse oraşe europene. Am ţinut mult să văd Brno şi să dorm o noapte aici, aşa că încă de acasă mi-am notat în GPS adresele a două pensiuni. Una care arăta excelent şi una de rezervă. Sistemul de navigare m-a adus exact la poarta primei pensiuni, poartă pe care am găsit-o ferecată. Pensiunea se vedea dincolo de lanţuri, exact ca în pozele de pe internet, doar că pustie. Intru în panică în astfel de cazuri, şi-mi imaginez că voi dormi sub cerul liber, printre străini. Totuşi aveam soluţia de back-up, undeva prin periferia Brnoului, ca şi cum ai merge de la Hotel Intercontinental Bucureşti undeva la o locaţie de cazare lângă Cora Pantelimon. Bine, aşa credeam eu.

Am ajuns la U Libušky, a doua şi ultima soluţie de cazare din Brno (din ce îmi notasem eu de acasă), situată într-un cartier liniştit de case lângă o biserică. Site oficial: http://www.ulibusky.cz/indexE.html
Am fost întâmpinat de către un ospătar politicos, aflat în jurul vârstei de 30 de ani. Din fericire aveau locuri şi din fericire m-am înţeles cu omul, amândoi vorbind o engleză mediocră.
- Where are you from?
- I'm from Romania.
- O, I fly over your country when I go to seaside in Bulgaria, at Sunny Beach.
- It's beautiful in Bulgaria. I also have been there a few times.
- I know your football. Rapid, Steaua, FC National.
- I know your football too. Sprata Praga, Slavia Praga, Victoria Plzen.
- Ha, ha,ha.
- Ha,ha,ha.
- What's your name?
- Petr. Not Peter. Petr.
- Like Petr Cech?
- Ya,ya !

Pentru că nu se putea plăti cu card, Petr m-a îndrumat către un mic centru comercial din apropiere, centrul Albert, un fel de Penny de pe la noi. Acolo găseam un bancomat de unde puteam scoate coroane, dar şi prilej de plimbare prin împrejurimi. Case elegante, maşini Skoda noi şi vechi, verdeaţă, linişte, câteva blocuri comuniste, un capăt de tramvai, un ambalaj de la un fel de viagra aruncat în nişte boscheţi. Cehii sunt cunoscuţi pentru plăcerile lor sexuale. Ei au fost oameni mai liberi decât noi românii şi şi-au putut exprima plăcerile sexuale în voie şi pe vremea comunismului. Cred că au o plăcere specială pentru exibiţionism, siteurile pornografice internaţionale fiind pline de cehoaice complet dezbrăcate în public. Cehoaicele alături de slovace şi poloneze sunt femei foarte frumoase.

La U Libušky, servită de Petr, am băut pentru prima dată bere cehească draft. Pilsner Urquell la draft, cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată. Cehii chiar nu se joacă cu berea. Şi a mai adus Petr un muşchi de vită excepţional, de se topea în gură. Şi fasole şi porumb şi cartofi cu brânză. Şi încă un rând de bere, că de bună ce era ca pe apă o beai.

În împrejurimi se lăsase noaptea şi poate maniacii sexuali erau prin boscheţi cu frumoasele lor compatrioate, iar lumea poate era prin berării şi la fel ca mine savura o bere fină. Cert e că după masă mi-am luat la revedere de la Petr, care mi-a spus ca a doua zi dimineaţă să las cheia la recepţie că ei nu se trezesc aşa devreme, şi am pornit către biserica din apropiere unde am descoperit un monument pentru eroii din război.

Republica Cehă este cu o oră în urma României, iar eu m-am trezit la 6 după ora noastră, aşa că în Cehia era 5 dimineaţa. Am deschis geamul de la cameră şi nu se auzea niciun zgomot pe străzi. Nici în pensiune nu mai era absolut nimeni. Am lăsat cheia, m-am suit în maşină şi am plecat spre centrul oraşului. Am parcat undeva lângă gară şi am pornit să vizitez oraşul, care uşor-uşor se aglomera, dar o aglomeraţie liniştită, nu ca în Bucureşti.

Gara lor este destul de mare şi au sosit o grămadă de trenuri cu navetişti. Cam la 5 minute intra un tren în gară. Din gară am pornit spre centru pe străduţe foarte frumoase, unde am găsit foarte multe biserici. Practic erau biserici una lângă cealaltă. Am intrat într-o biserică şi am văzut că lumea stătea la coadă pentru un fel de împărtăşanie. Bisericile erau catolice. Se spune despre cehi că nu prea sunt religioşi, însă au multe biserici, cu siguranţă ramase de pe vremea Imperiului Austro Ungar. M-am împărtăşit şi eu în stilul catolic. Într-o piaţă am luat micul dejun privind celebrele tramvaie cehoslovace care treceau după un orar foarte bine determinat. Am mâncat un sandwich cu şuncă şi caşcaval şi am băut o apă carbogazoasă. Lângă piaţa de legume m-a oprit un om în vârstă de 60 de ani care m-a întrebat dacă vorbesc germana sau engleza. Ne-am vorbit în engleză. Mi-a spus că el este inginer în mine, iar acum a ieşit la pensie şi mi-a oferit o hartă făcută de el cu oraşul, explicându-mi totodată pe unde să mai merg. L-am întrebat câţi bani vrea şi a dat din umeri, spunând că să-i dau cât vreau eu. "Contributia", aşa zicea. I-am dat pe jumătate preţul unei beri la draft şi a fost mulţumit. Am urmat harta trasată de el şi am ajuns la o biserică monumentală, cu o dantelărie sofisticată. Este vorba despre Katedrala Sv Petra a Pavla. Splendidă şi foarte goală, pentru că Brno nu este un oraş foarte vizitat de turişti. Am urcat chiar şi în turn de unde oraşul se vedea splendid. Am urmărit chiar şi trenurile din turnul acestei catedrale deosebite.

Am petrecut 5 ore prin partea de centru a oraşului Brno. Ei au blocurile mai spre periferie şi nu au amestecat clădirile vechi cu blocurile comuniste cum s-a întâmplat la noi. E un oraş frumos, iar pe contul de facebook al blogului veţi înţelege asta din poze. (facebook, search nopti si zile blog). De la Brno am pornit spre Praga, cam 200 km pe o autostradă proastă, dar asta e deja altă poveste.


                                         minunata cină servită de Petr


                                         privid spre tramvaie în timpul micului dejun


                                         intrarea în Katedrala Sv Petra a Pavla