miercuri, 7 septembrie 2022

Preadolescență

După-amiezele îl mai duc cu mașina pe fiul meu cel mare la sala de sport. Mă înarmez cu multă răbdare în traficul infernal din mizerabilul nostru oraș, iar în acest sens pregătesc playlisturi interesante pe YT Music, pe care le ascult la sistemul audio din autoturism prin intermediul bluetooth-ului. Ascult la un nivel sonor ridicat, intru în atmosfera muzicii, mai gesticulez, ridic brațul cu pumnul încleștat și dau din cap, mai cânt și eu după melodie. Acum ascult Deep Purple - Highway Star. Ne apropiem de sala de sport.

- Tati, poți da mai încet?
- De ce?
- Ne apropiem de sală. Nu vreau să audă și colegii mei.
- Scuză-mă, fiule, nu avem Imagine Dragons în program.

Copilului îi este rușine cu mine. Deja își formează un anturaj, nu vrea să fie văzut cu părinții, nu vrea ca prietenii săi să vadă cum se comportă părinții lui, nu vrea să treacă drept un bebeluș și să râdă grupul că este văzut cu bătrânul. Chiar ne amintește de fiecare dată să-l lăsăm mai departe de sală, să nu intrăm după el. Așa fac toate generațiile, așa am făcut și eu față de parinții mei. Mulți dintre cititori au copii, așa că îi invit să povestească dacă trec și ei prin astfel de situații.