duminică, 21 august 2016

Star Kebab Gustul Visului



Am auzit mai demult de acest lanț de fast food din Republica Moldova și am fost interesat când am aflat că au ajuns și în România. Primul local deschis cu doar câteva zile în urmă pe diagonală cu magazinul Bucur Obor. Astăzi i-am propus nevestei să mergem să încercăm. Local nou și foarte frumos. Curat și luminos. Cam gol, înăuntru aflându-se doar două femei musulmane alături de copiii lor și încă un bărbat care a intrat după mine. I-am cerut casierei două porții de kebab pui la farfurie. M-a întrebat dacă vreau card de fidelitate și am întrebat-o în ce constă, iar ea mi-a răspuns că la șapte produse comandate primești pe al optulea gratis. I-am zis că vreau și mi-a dat un pix și un formular. Comanda însă a înțeles-o total aiurea. M-am dus la bucătar (au un spațiu deschis si poți vedea cum iți prepară mâncarea) și am observat că îmi pregateste kebab la lipie, adică un fel de shawerma la lipie. A durat cam cinci minute până a preparat comanda, dar nu m-a invitat să iau loc în sală până e gata, cum fac cei de la McDonald’s. Lipia de la kebab nu e așa cum știm noi, românii, ci e un fel de semipreparat ceva în genul tortilla wraps de la Lidl. După ce a preparat totul, a băgat kebaburile la grill electric. Într-un final m-am dus la masă înfometat și am început să mănânc alături de nevastă. Dezamăgitor! Gustul unui vis urât, adică al unui coșmar. Printre cele mai proaste shawerma/kebab mâncate de mine vreodată. Puiul ars și uscat, ingrediente foarte sărate de ne-au iritat papilele gustative. Un amalgam foarte prost care ne-a dezamăgit profund. Păcat de concept, dar ce am mâncat noi a fost sub orice critică. Bineînțeles că nu am mai completat nicio cerere pentru card de fidelitate. I-am înapoiat casierei pixul și i-am spus că nu ne-au plăcut preparatele și că nu mai dorim să revenim. Nu cred că va rezista prea mult acestă franciză pe piața noastră. Sunt abia la început. Sunt curios ce păreri vor avea și alții. Am trecut repede la Mega Image-ul de peste drum (printr-un pasaj subteran pietonal) și am luat niște băuturi reci ca să ne spele gustul de sare. Ne-a mai trecut puțin din supărare când la ieșirea din market ne-am întâlnit cu Miron Cozma. 



                                                                                                         preț : 14 lei/bucată 

vineri, 19 august 2016

Bere Ale

Multă vreme am ocolit berea ale, pe care o asociam în necunoștință de cauză cu berile belgiene de abație care nu îmi plac absolut deloc. Săptămâna trecută mă aflam în Oltenița, județul Călărași. Am intrat în magazinul Lidl de lângă gară și în cadrul săptămânii britanice am găsit o cutie cu 6 beri ale diferite. 35 lei. Am zis să încerc și bine am făcut. Toate 6 au fost excelente. Le-am împărțit cu nevasta care a fost de aceeași părere. Nu sunt un mare cunoscător să spun ce gust mi-au lăsat în gură, pot spune doar că mi-au plăcut și pe viitor am să mai beau bere ale. Mi s-au părut mai bune decât majoritatea berilor de pe la noi. Produse în orașul englez Wolverhampton. Și iată ce înseamnă capitalism. Să găsești bere ale la Oltenița. Ce mai contează că în oraș au fost desfințate 7000 de locuri de muncă?



marți, 9 august 2016

Ovidiu Verdeș - Muzici și faze

Cartea asta ar fi putut fi scrisă de orișicine. Vorbește despre o săptămână din viața unui puști care tocmai a terminat clasa a IX a, în București zona Panduri, anul 1978, axându-se pe dragostea lui pentru muzică dar și pentru o colegă de clasă. Sigur, romanul nu se rezumă doar la o săptămână, ci face o incursiune în amintirile protagonistului de prin tabere, de pe la ceaiuri (așa se numeau party-urile cu colegii și prietenii în vremurile alea), din copilărie, povești cu părinții sau alte rude. Tinuț (copilul nostru) provine dintr-o familie excelentă, cu ambii părinți doctori, taică'su ascultă jazz vechi, iar el Led Zeppelin, Pink Floyd și alte nume mari, nicidecum Abba sau Boney M, o muzică comercială a vremurilor respective, pentru omul de rând. Cartea este ușurică, plăcută și amuzantă, deși e cam lungită inutil. Nu e mare lucru de acțiunea ei, dar place așa prin atmosferă. Ciudat faptul că autorului îi scapă unele lucruri, cum ar fi faptul că John Bonham nu murise în 1978, iar Joe Cocker n-a cântat "You can leave your hat on" decât în 1986. De asemenea m-a surprins faptul că nimeni în cartea asta nu discută despre Campionatul Mondial de Fotbal din Argentina care se juca fix în acele zile, mondial despre care se vorbește în minunatul roman "Noapte bună, copii!". Finalul este pur și simplu dezamăgitor. Ce a încercat să facă cu sfârșitul ăsta? E ceva gen postmodernist? Acum, la finalul cărții, stau și mă gândesc la diferențele dintre copiii care au terminat a IX a în 1978, cei care au terminat-o în 1993 (eu de exemplu) și cei care au terminat-o în 2016. Ok cartea, dar nu m-a dat pe spate. Cișmigiu & Co. mi-a plăcut mai mult. ps: Fie nu am fost eu atent, fie nu se specifică liceul unde învață băiatul. Oare la ce liceu e?

                                 475 pagini, Editura Polirom, Stele Nopți și Zile Blog: 2
                                           (stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)

luni, 8 august 2016

Circul Americano Vargas

Aflându-ne în renumita stațiune Mamaia și fiind în imediata apropiere a circului ambulant, nu puteam să ratăm spectacolul. De mic copil mi-a plăcut circul și am fost de zeci de ori la Circul Globus în București, însă niciodată într-un circ ambulant. Am plătit 80 de lei pe două bilete de adulți, iar copiii au avut gratuitate. Până să intrăm în cortul circului am mai stat pe malul lacului Siutghiol și ne-am uitat cum apune soarele sau la un om care vâslea într-o barcă. Iar apoi am intrat și a început spectacolul. Numerele mi s-au părut mai slabe față de circul de stat, dar nici nu puteai etala numere grele gen trapez ori basculă într-o incintă așa mică. Au fost câteva acrobate la înălțime, dar fără un grad mare de risc, jonglerii, numere amuzante, dresură de animale și un clovn foarte simpatic, un băiat tânăr care făcea tot felul de giumbușlucuri interactive. La animale am văzut: șerpi (mare lucru nu făceau, însă impactul emoțional e mare când vezi pitoni), crocodil de 3 metri, cămilă, dromader, ponei și mai ales tigri. Pentru tigri au construit cei de la circ un țarc din garduri metalice înalte. Fiul meu cel mare mi-a spus după spectacol că el ar vrea să fie ăla care construiește gardul pentru tigri.

În pauză am făcut o poză cu cămila. 20 de lei. Am zis să-i mai ajut pe ăștia cu circul, că e o muncă destul de grea pe care nu o face oricine. Ani întregi de antrenamente, muncă alături de animale, trai în condiții grele. Păi ăștia dorm în rulote toată viața lor.

Una peste alta a fost un spectacol agreabil care ne-a făcut plăcere. În încheierea acestui articol vreau să vă spun un banc pe care mi l-a spus și mie un coleg de facultate din Piatra Neamț, în anul I:
La circ, dresură de crocodili. Vine dresorul alături de un crocodil imens și-l pune să deschidă botul larg, după care își dă chiloții jos și-și introduce penisul între fălcile crocodilului. Îi face semn, iar crocodilul închide botul. Stupoare în sală, toată lumea uimită. După o vreme dresorul îi dă un pumn în cap crocodilului, iar acesta își deschide botul. Omul cu penisul intact, toată lumea aplaudă. Dresorul acum se adresează publicului: "Cine dorește să încerce acest numar este poftit în arenă". Liniște peste tot, doar din ultimul rând ridică mâna o femeie: "Încerc eu, dar vă rog să nu mă loviți prea tare în cap.".