Temeri

Pe locul 3 în topul fricilor mele se situează Șeful Constantin, iar pe locul 2 este teama de avion. Săptămâna trecută. Ați urmărit pelicula Groundhog Day în care Bill Murray se trezește dimineața în aceeași zi? Măcar el încercă să schimbe ceva, la mine totul s-a derulat la fel, o rutină menită să te înnebunească, constante obositoare care îți fac viața ternă. Dimineața abia mă trezesc, cu ochii cârpiți de somn fac sandwichul copilului pentru școală, copil care mereu îmi reproșează că nu îi pregătesc altceva pentru pachet. Slavă Domnului că cel mic are masa asigurată la grădiniță. Trag apoi de copii să se trezească, ei îmi repetă că nu vor la școală și la grădiniță, iar eu folosesc un șablon de când lumea, puțin adaptat, și le spun: "Nici eu nu vreau să merg la serviciu, dar trebuie să mă duc pentru ca să iau bani și să cumpărăm jocuri pentru PS4 și să mergem în Grecia.". Când aud de asta îi conving puțin și se trezesc. Mă bat cu nevasta și cei doi copii pe wc, iar într-un final plecăm spre școală. Timpul e necruțător, stau mereu cu ochii pe ceas, nu atât pentru a nu întârzia copilul la prima oră (mi-a declarat că nu-i ceartă dacă întârzie), cât pentru a nu întârzia eu la serviciu și a dezlănțui furia Șefului Constantin care spune: "Bă, iar ai întârziat? La cât pula mea începe programul? Te dau cu capul de toți pereții dacă se întâmplă să mai întârzii un minut. O secundă, îndrăznește să mai întârzii o secundă!". Ajung la Institutul nostru și mă întâmpină Vio de la Resurse Umane. Vio spune: "Te citesc! Admirabil cum scrii.". Lângă ea este Elena care spune: "Foarte frumos, Găbiță!". Înainte de a deveni o cititoare fidelă a blogului mi se adresa cu numele de familie, acum mi se adresează cu diminutivul de la prenume. Astăzi sunt în timp, pot schimba câteva vorbe cu ele, apoi merg către lifturi. Biroul nostru este la etajul IX. La lift mă întâlnesc cu Șeful Constantin care spune: "Băi, dar ce pula mea faci aici? Ți-am zis doar să urci pe scări. Ai 240 de kile și vrei să mergi cu liftul. Marș pe scări!". 

Într-un final ajung. Andra îmi spune că put a transpirație. E normal după nouă etaje urcate pe scări. Mă așez la computer, servesc alături de Andra tradiționalii dovlecei pane (pregătiți minuțios de colega mea în seara precedentă) cu iaurt grecesc de 10%, iar apoi ne apucăm de treabă. Sună telefoanele de 1257 de ori, ne cheamă Supervizorul Marcelino la raport, ni se întind nervii la maxim, creierele explodează, intrăm în stare de colaps. Trece timpul, trec zile, săptămâni și ani, trece viața. Facem colesterol de la stres. Îmbătrânim și murim. Ne dăm silința să ieșim cât mai bine la finalul zilei, să fim cât mai profi. Nici nu băgăm de seamă că trebuia să plecăm de o oră spre case. 

După-amiaza încerc să stau pe canapea și să citesc. Mă chinuiesc de două luni să termin ultimul roman al lui Haruki Murakami, care mi se pare absolut fabulos. Copiii urlă ca toți dracii, imitând o luptă din Mortal Kombat. "Fight! Fatality!". Cel mare câștigă întotdeauna, cel mic își asumă rolul de etern perdant. Nevasta îmi reproșează: "Vezi ce i-ai învățat? Asta e educația pe care le-o dai.". Iar eu îi zic că Savu, colegul meu de clasă, ne-a adus în a III a o revistă porno explicită din colecția lu' ta'su. Adusă din Germania. Îi zic că societatea îi va învăța lucruri mai rele decât amuzantul joc Mortal Kombat. N-am liniște să citesc. Mâncăm de seară și ne apucăm de teme cu cel mare. Suntem riguroși la capitolul ăsta. Așa spunem noi românii, "să învețe copilul, ca să-i fie mai bine în viață.". 

După lecții și cină, ne jucăm puțin la PS4. Am reînceput Mafia III. Vrem să-l terminăm a treia oară. Mergem cu Lincoln Clay și omorâm tot felul de boși ai Mafiei italiene din New Bordeaux, un alter ego al orașului NOLA. Trag cu pistolul, omor cu cuțitul, merg cu mașini din anii '60, sunt justițiar. O componentă importantă în acest joc este soundtrackul. Minunat. De multe ori mergem cu mașina în joc doar pentru a asculta piese precum:

•  Rolling Stones - Mother's Little Helper
•  John Lee Hooker - One Bourbon, One Scotch, One Beer
•  Canned Heat - On The Road Again
•  Sam the Sham and the Pharaohs - Little Red Riding Hood
•  Box Tops - The Letter
•  Del Shannon - Keep Searchin’
•  Jefferson Airplane - White Rabbit  

etc. Peste 100 de piese superbe.

Pe locul 1 în topul fricilor mele este frica de stomatolog. Mă doare o măsea și mă enervează asta. O amân de multă vreme. Până la urmă prind ură pe faptul că măseaua îmi distruge momentele frumoase din viață, așa că mă programez la un cabinet găsit pe google. Cu o săptămână înainte de a ajunge pe scaunul dentistului sunt terifiat, nu îmi mai arde de nimic. În ziua programării frica ajunge la cote de paroxism, îmi îngheață mâinile și picioarele, mintea îmi este tulbure, simt că îmi controlează altcineva corpul și mintea. Merg spre cabinet și mă rog să fie închis, mă rog să fi greșit ăia și să fiu programat în altă zi. Dar nu se întâmplă asta. Intru, asistenta mă poftește să iau loc pe scaun. Miroase a cabinet stomatologic. Mi se taie picioarele, mi se oprește respirația, mă ia durerea de intestine, transpir. Doctorul citește radiografia. Este voinic, ar putea fi luptător în circuitul WWE. Vorbește plăcut și încearcă să mă liniștească. Mă gândesc la Lincoln Clay cum omoară oameni, încerc să mă detașez. Îmi face anestezie. Jumătate de oră îmi sfredelește în măsea cu tot felul de freze. Doctorul mârâie nemulțumit. Eu deja nu mai știu de mine. Sunt în agonie. Stinge lumina și spune: "Vă mai fac niște anestezie și o scoatem. Nu o putem salva.". Cade cerul. Cu un obiect metalic îmi sapă la rădăcina măselei pentru a o despărți de gingie. Este foarte neplăcut. Apoi apucă cleștele și trage. Măseaua nu vrea să iasă. Are rădăcini sinusoidale. Îmi taie măseaua și încearcă să mi-o scoată pe părți. Durează jumătate de oră. Nu simt mare lucru, doar frică puternică. Teamă de necunoscut. De durere. De moarte. Până la urmă reușește. Îmi prescrie antibiotice. Mă întreabă dacă fumez. Îi fac semn că nu, dar duc degetul mare la gură, simbolizându-i că mai beau. Îmi spune: "Trebuie să răbdați". N-am băut nimic o săptămână, iar când s-a terminat perioada am băut cu mare bucurie o sticlă jumătate de vin alb demisec. Plătesc banii pentru extracție și plec. Am un pansament în gură și nu pot vorbi. Am sânge închegat în gură și gust de putrefacție. Ușor, ușor trece anestezia și încep durerile. Dar frica a trecut. Sunt ok acum.

Slavă Domnului că avem week-end și ce bine că există rugby. Trei partide senzaționale sâmbătă dimineața. Nevasta a plecat cu copiii de acasă și va veni abia la ora 20. Mănânc cu jumătate de gură, mă uit la sportul cu balonul oval, dorm la prânz, citesc. Iar când ajung acasă nevasta și copiii, mă sui în mașină și plec singur prin oraș, fără o destinație anume. Îmi cumpăr o sticlă de vin pentru când o să termin antibioticele, mă duc pe la Lidl să cumpăr zacuscă din Macedonia de Nord (pur și simplu minunată, 14 lei un borcan). Lângă Lidl-ul dinspre Cernica sunt terenuri de tenis. Încarc marfa în portbagajul mașinii și aud strigând: "Domnu! Domnu!". Pe mine mă strigă, un om ce juca tenis. Sunt trist pentru că nu mai sunt strigat: "Băiatu! Băiatu!". Dorește să-i dau mingea dată peste gard. Gardul e destul de înalt, locul unde a aterizat mingea este destul de departe. Iau mingea și arunc puternic, trece de gard. Se miră și omul, îmi mulțumește. Mă mir și eu că nu m-am pleoștit de tot. Plec mai departe. Caut să mănânc undeva. Ascult Romantic FM în mașină. Dau peste o piesă foarte frumoasă. Cocoon - Miracle. Francezi care cântă în engleză. Ajung la Flamingo A-Go-Go și comand ca deobicei un lone star burger și creveți la grătar. Se apropie de miezul nopții, în local mai este doar un singur cuplu de tineri. Se aude Patsy Cline cu piesa Crazy. Mănânc pe îndelete, apoi plec spre casă. Toată lumea doarme, eu nu pot adormi înainte de 3 pentru că am dormit la prânz. Citesc din Haruki Murakami în bucătărie.

Amintiri muzicale din concediu

În urma excursiei în Lefkada, am rămas în minte cu două melodii foarte frumoase. Voi descrie mai jos momentele primei audiții, recunoscând faptul că poate sunt subiectiv cu laudele, piesele probabil părând banale pentru cineva care le ascultă din exterior, din afara cadrului constituit din mare, soare, bere Amstel la sticlă de sticlă, creveți, calamari și coaste de miel, dar mai ales libertate deplină.

După o dimineață întreagă în apă și la plajă, urmată de un prânz excelent cu belvedere către Marea Ionică și dealuri cu măslini, mergem cu mașina pe serpentinele ce urcă către satul Sivros. Cu toate cele patru geamuri deschise. Vântul ne flutura pe fețe. Libertate luată în doze mici, am și uitat să ne bucurăm de ea, închistați în mizeria cotidiană zilnică de acasă. Dau drumu la radio. O melodie grecească care îmi sună extrem de bine. Poate și pentru că mă simt excelent. Aplicația Shazam de pe telefonul mobil îmi dă titlul si autorul piesei, Nikos Makropoulos - Mporei (Νίκος Μακρόπουλος - Μπορεί ). Dau la maxim și mergem așa cât ține melodia, simțindu-ne regi. Suntem supersonici, putem face orice, cuprindem întreg Universul cu sufletele noastre.

În satul Sivros am închiriat un duplex gen cabană. Construită din piatră și lemn, casa avea jos o bucătărie cu living, iar niște scări de lemn duceau în dormitorul de la etaj care avea geam în tavan. Foarte pitoresc, foarte rustic. Seara ieșeam în grădină să beau câte o bere, privind la luminițele din împrejurimi, ori către munții și marea care se zăreau din ce în ce mai puțin în lumina apusului. Iar apoi mă retrăgeam în living, cu ușile casei larg deschise. La televizorul din încăpare am prins un post de radio, unde seara era o emisiune cu muzică mai veche, prezentată de un om cu voce plăcută. Nu înțelegeam ce vorbește în greacă, dar am simțit că vorbește cu mare dragoste pentru muzică. L-am asemuit cu maestrul Iosif Sava. Au dat și muzică de operă, muzică grecească mai veche. Néna Venetsánou, Christos Zerbinos (nume descoperite tot cu ajutorul Shazam). Ascultam ca vrăjit emisiunea de pe la orele 23 până la 1. O stare de liniște absolută plutea peste tot. Muzică de suflet, un loc frumos, tihnă, bere bună, libertate. O șopârlă și-a găsit culcuș într-unul din pantofii Nike ai fiului meu cel mic. Copiii desenau cuminți la masa Ikea din living, nevasta se odihnea pe canapea, stelele străluceau în noaptea plăcută din Grecia. O melodie difuzată la radio într-una din nopți mi-a plăcut în mod special și o voi aminti aici. Manolis Mitsias - Koritsi me ta padelonia (Μητσιασ Mitsias - Κοριτσι Με Τα Παντελονια). O piesă din 1975, care mi-a umplut sufletul de bucurie. Parcă eram pe altă lume.

Am avut parte și de muzică live. La noi în sat erau doar trei restaurante, unde mai mult veneau localnicii. Satul era la munte, iar cea mai apropiată plajă se găsea la 7 kilometri. Turiștii în Grecia caută să fie cât mai aproape de mare, noi nu. Călătorim întotdeauna cu autoturismul și ne place să mergem în fiecare zi la altă plajă. Când suntem pe o insulă vizităm cât mai mult posibil, facem baie pe 9-10 plaje diferite. Cazarea în satul de munte a fost perfectă. Seara ne plimbam pe ulițe și mai vorbeam cu sătenii. Nu erau obișnuiți cu turiștii. Am trecut pe lângă o casă unde câteva femei vorbeau tare, suprapunându-se cu sunetul televizorului. Stăteau cu ușa deschisă. Un om în vârstă a ieșit din casă și ne-a zâmbit. Vorbea cât de cât engleza și s-a bucurat sincer să schimbe câteva vorbe cu noi. A mângâiat copiii, ne-a vorbit cu voce emotivă de bunic, ne-a zâmbit cald. Brutăreasa din sat a ajuns să ne cunoască bine, oferindu-ne covrigi în dar când ne vedea. Cocea o pâine foarte gustoasă. În centrul satului era un spațiu liber pietruit cu câteva bănci, iar pentru copii o corabie de pirați pentru joacă. Mai stăteam câteodată să ne tragem sufletul, iar așa am observat că în fiecare joi e seară de muzică live la una dintre taverne. În joia următoare am fost și noi. Proprietarul, un bărbat înalt și cu barbă, ne-a întâmpinat politicos și prietenos. Așteptau mulți oaspeți, mesele erau orânduite frumos sub pomii în care erau atârnate beculețe ce răspândeau o lumină plăcută. La proțap se frigea miel și carne de porc. Eu am ales mielul. Foarte gustos. A venit o formație de muzică tradițională. Doi bărbați, unul cu chitara, unul cu bouzouki. O femeie cânta din voce. Foarte plăcut. Am făcut un scurt live pe facebook de la fața locului. Timpuri noi. Am mâncat miel, am băut bere Amstel la sticlă de sticlă, am ascultat muzică grecească live. Îngerii s-au pogorât printre noi.

Așadar un concediu perfect este întregit și cu o muzică bună. Dacă aveți amintiri muzicale din concedii, aștept să le cunosc.