Reciclare

Obligat, am intrat și eu în sarabanda reciclării, doar că la Mega nu merge aparatul care primește sticle. Am venit cu patru pet-uri de apă plată și caut din ochi o angajată, în speranța că va repara mașinăria. Într-un târziu își face apariția o femeie corpolentă și îmi spune: "Domnu', e plină cuva cu cioburi, dar e foarte grea, eu nu pot să o car.". "Auleo! Și ce facem?", am întrebat-o eu, întrevăzând deja pierderea a 2 lei, iar angajata de la Mega a reiterat că este foarte grea cuva cu cioburi. Atunci i-am propus să o cărăm împreună, iar ea a fost de acord. Am luat fiecare cuva de o toartă, am purtat-o prin tot magazinul, intrând cu ea în spațiul destinat angajaților, unde împreună cu femeia corpolentă am turnat conținutul într-un sac mare. M-am simțit foarte util, puțini oameni în ziua de azi își mai ajută aproapele. Bine, era vorba și de cei 2 lei. 

I-am dat prioritate unui bărbat în vârstă la reciclarea sticlelor. Avea o plasă jegoasă din care a scos 5 pet-uri de bere Neumarkt, butelcuțe la 1 litru. Aparatul de reciclat le-a înghițit cu lăcomie. Apoi, la final, scoate din plasa jegoasă o sticlă de Johnnie Walker Red Label, pe care, înainte de a o introduce în gura aparatului, mi-o flutură prin fața ochilor, tot numai un zâmbet. Îl întreb dacă a fost bun și își duce arătătorul și degetul mare la gură, pupându-le, spunând: "Excelent! L-am prins cu 55 de lei la Mega.". În vremurile comuniste, Johnnie Walker Red Label era whisky-ul la care visau tații noștri. Îl găseai doar în shop pe valută, sau adus pe sub mână de șoferii de TIR. Cred că atunci era o băutură bună, acum probabil este doar o treaptă mai sus față de rachiul obișnuit băut de bețivi. Tot bătrânii noștri spuneau: "Whisky-ul trebuie să miroasă a ploșnițe!". Adică cum? Sunt băutor de whisky, dar încă nu am perceput acest miros. Mă puteți lămuri?

Bucate de Florii

Am văzut pe Tik Tok un sandwich interesant pe care îl prepară italienii în magazinele lor artizanale și pentru că mi-a plăcut foarte mult, am decis să-l prepar și eu acasă. O chiflă proaspătă pe care o tăiem jumătate și o ungem cu ulei de măsline, apoi storcim peste câteva roșii cherry lăsând și roșia peste pâinea cu ulei, iar deasupra punem prosciutto și mozzarella, ambele din abundență. Am folosit pentru fiecare sandwitch 50 grame de prosciutto și 125 grame mozzarela. Prețul unui sandwich făcut în casă este 15 lei. Merită să încercați! Aromă și savoare incredibile. 

Ieri au fost Floriile, când cei care țin Postul Mare pot servi în mod tradițional pește. Chiar dacă noi nu ținem post, am pregătit o doradă, alături de cartofi fierți cu unt, sare și mărar și o salată de sezon formată din salată verde, castravete, roșii cherry, ridiche de lună, ceapă verde, mărar, sare, ulei de măsline, oțet balsamic. În mod corect am asociat un vin alb la carnea de pește, în speță un chardonnay. Fiul meu cel mare urăște peștele din tot sufletul și chiar m-a amenințat că nu va mânca așa ceva. În timp ce găteam își mai făcea drum prin bucătărie și îmi spunea plin de obidă: "Peștele e de căcat!", iar eu îi ziceam: "E de căcat, nu mănânci. Ai salată și cartofi! Sau o ciorbă de acum trei zile", iar fiul meu cel mare se strâmba și se prefăcea că vomită. Când a sosit momentul să mâncăm, fie i-a fost foarte foame, fie am gătit eu exagerat de bine, dar fiul meu cel mare a mâncat tot peștele, lingând farfuria. "Nu mai e de căcat?", l-am întrebat. "Nu, ăsta a fost bun!". La desert am avut ochi de pisică (un fel de fursecuri din comerț) și meciul 4 al seriei Knicks-76'ers, partidă în care Jalen Brunson de la NY a stabilit un nou record al francizei de puncte marcate într-un meci de play-off de un singur jucător. Am făcut și un filmuleț cu preparatele pentru canalul de youtube, pe care vă invit să-l urmăriți aici.

Animația - o poveste ilustrată

Animația - o poveste ilustrată, este titlul unei cărți  realizată cu mult talent de un amic al meu din perioada forumistă. Text și concepție grafică, Florin Mardale. Cartea este structurată în 16 capitole și constituie o trecere prin istoria desenului animat de la începuturi și până în prezent, cu detalii tehnice, povești interesante, bineînțeles cu multe ilustrații, un prilej pentru cititor de a-și aminti de perioada copilăriei și nu numai, pentru că trebuie să recunoaștem, ne uităm la desene animate la orice vârstă. Voi lăsa aici titlurile capitolelor și link-ul de unde cartea poate fi descărcată, gratis. Pentru discuții puteți contacta chiar autorul la adresa de facebook, Arta in detalii.

link download: https://we.tl/t-79fDMZFsOV

Capitolele cărții

I - Începuturi mute și în alb-negru

II - Progres și rivalitate

III - Pe cea mai înaltă culme

IV - Nume noi în zona de vârf

V - Declin în epoca televiziunii

VI - Dincolo de ocean: Europa

VII - Dincolo de alt ocean: Japonia

VIII - Un stil hibrid

IX - O nouă perioadă de vârf

X - Suișuri și coborâșuri

XI - Muzică și animație

XII - Degradarea treptată a calității

XIII - Animația 3D acaparează marile ecrane

XIV - Stop Motion

XV - Sclipiri tot mai rare

XVI - Cu busola prin labirint

Iar acum câteva cuvinte despre preferințele mele în acest domeniu. Eu am fost și sunt un mare consumator de animație. Ca toți copiii din generația mea am început cu legendarul program Лека нощ, деца! (Noapte bună, copii!) de la Televiziunea Bulgară, în acea perioadă în România transmițându-se cel mult 5 minute de desene animate și doar duminica. Seară de seară, urmăream cu drag la bulgari 10 minute de animație dublate într-o limbă pe care ușor, ușor începeam să o înțelegem cu toții. Genericul era extraordinar, structurat pe anotimpuri. După decembrie '89 au început și ai noștri să difuzeze desene zilnic. Îmi amintesc că învățam "de seară" la școală și mă grăbeam pentru a prinde programul de la TVR1. Țestoasele Ninja, Sandy Bell, Captain Planet și o grămadă de alte serii interesante, dar serialul meu preferat din acele timpuri a rămas "Aventurierii spațiului", o serie japoneză, Uchûsen Sajitteriasu așa cum este listat pe popularul site imdb. Vi-i mai amintiți pe Toppy, Rana, Giraffe, Sibip și vizitele lor pe tot felul de planete?

În 1993 părinții mei au decis să fie în ton cu trendurile vremii și ne-am băgat și noi cablu, la societatea Astral Tv. Printre programele TV recepționate a fost și monumentalul Cartoon Network, în limba engleză. Toți copiii din generația mea, aflați în anii terminali ai gimnaziului sau chiar la liceu, au învățat limba engleză alături de Familia Flinstone, Familia Jetson, Johnny Bravo, Top Cat sau Scooby Doo. Desene animate non stop de dimineața pâna la ora 21, când pe frecvența Cartoon Network începea să emită TNT, program cu filme clasice. De pe Cartoon Network, showul meu preferat a fost 2 Stupid Dogs.

Nu vreau să mă lungesc foarte mult, am urmărit mii de ore de animație. Îi iubesc pe Tom&Jerry la care mă uitam alături de bunicul meu care râdea în hohote văzându-i. Îmi place mult de anarhista Panteră Roz. Am văzut toate filmele Disney clasice la Cinema Doina alături de mama mea. În încheiere amintesc de două filme care nu s-au regăsit în cartea pomenită mai sus. Mormântul licuricilor, probabil filmul meu de animație preferat all time, la care am plâns în hohote și plâng numai când mă gândesc. Și....Ariciul în ceață, o capodoperă, un film de scurt metraj animat cu profunde implicații filozofice.

Noua generație, reprezentată de fiii mei, are și ea preferințele ei. I-am pus pe copii să facă un top 3 al animațiilor preferate, iar topul arată așa:

1.Adventure Time with Finn and Jake

2.SpongeBob SquarePants

3.The Cuphead Show! 

Restaurant vs. gătit la domiciliu (21) - pulpe de rață și chifteluțe de cartofi

Atunci când găsesc pulpe de rață în comerț, nu ezit să cumpăr, fiind una dintre cărnurile mele preferate. 4 pulpe = 50 de lei. Le-am pus la cuptor, 180° pentru 90 de minute, cu sare, piper, rozmarin, usturoi, ceapă, puțin ulei de măsline. Dar ce garnitură să fac la pulpele de rață? Cartofi prăjiți sau piure ar fi fost desuet. Într-o revistă Mega Image am găsit o rețetă de chifteluțe de cartofi cu brânză și am zis că asta voi face. Am fiert 6-7 cartofi în coajă, i-am lăsat să se răcească, apoi i-am pasat, adăugând 250 grame cheddar ras, 2 ouă, 5 linguri pesmet, sare, piper, amestecând bine întreg aluatul din care am format chifteluțe plate pe care le-am pus la prăjit într-o tigaie cu ulei încins.

Totul bine și frumos. Am desfăcut o sticlă de vin franțuzesc, Châteauneuf-du-Pape și am lăsat AI-ul să mă surprindă cu un playlist muzical potrivit pentru seară, pentru un vin roșu și pentru pregătirea cinei. S-a început cu următoarele piese:

• Orchestral Manoeuvres in the Dark - Enola Gay
• U2 - With or Without You
• The Smiths - Heaven Knows I'm Miserable Now
• Fleetwood Mac - Everywhere
• Coldplay - Yellow
• R.E.M. - The One I Love
• Pet Shop Boys - Always on My Mind
• The Cranberries - Dreams

Când am pus chifteluțele în ulei, acestea au început să se dezintegreze. Oare ce am greșit? S-au împrăștiat prin toată tigaia, prin uleiul încins. Îmi venea să dau cu tigaia de perete, aidoma lui Lester Burnham în American Beauty când aruncă cu farfuria de perete în timpul cinei cu familia. Ați urmărit pelicula American Beauty? E un film de nota 10! M-am gândit că nevasta mă va admonesta pentru acest eșec culinar, iar cei doi fii vor râde de mine.  Am prăjit pasta formată din cartofi, brânză, ouă și după ce am scos-o din ulei, am mai încercat să formez la loc chifteluțele, cu mâna. Le-am pus în farfurie alături de pulpa de rață și am așteptat cu capul plecat verdictul, care spre surprinderea mea a fost pozitiv. Ciudată familie, când gătesc bine mă critică, când gătesc prost mă laudă. S-a mâncat totul cu drag, vinul a fost extraordinar, rața excepțională. S-au pogorât serafimii asupra noastră.

După masă fiul meu cel mare este trist. Așa mi se întâmplă și mie, de la prea multă fericire mă cuprinde tristețea. Îmi este frică de faptul că zilele bune nu vor dura la nesfârșit, iar locul lor va fi luat de tristețe.

- Ce ai, fiule, de ce ești trist?

- Sunt trist pentru că viața mea este insignifiantă. Nu contează deloc.

- Dar ce contează?

- Dumnezeu contează.

Mă întristează cuvintele fiului meu cel mare, iar tristețea este accentuată de ultimele picături ale vinului Châteauneuf-du-Pape. Nu-l pot contrazice, nu-l pot încuraja. A studiat mult la Religie în ultima vreme. Ne culcăm cu burțile pline și cu inimile umplute de tristețe. Pentru că restaurant vs. gătit la domiciliu are și părți negative, rămân maldăre de vase nespălate pentru a doua zi, care mă vor aștepta nepăsătoare să mă întorc de la serviciu. La povestea de noapte bună, amintindu-mi de piesa Enola Gay ascultată mai devreme, le-am spus fiilor mei despre avionul care a transportat prima bombă atomică, despre numele bombelor. "Prima s-a numit Little Boy, adică Băiețelul, iar a doua....", "Fat Man", am fost completat de fiul meu cel mare, care se pare că nu a studiat doar Religia.

Blooms Experience - ferma lalelelor

Duminică dimineața, fiul cel mare își programase o întâlnire cu colegii de clasă, nevasta lucra la un proiect personal, iar eu și fiul cel mic ardeam gazul de pomană, când acesta mă întreabă: "Băi tată, nu mergem pe nicăieri?". Dar unde să mergem? În jurul Bucureștiului pe o rază de 100 km știm cam toate obiectivele turistice, le-am vizitat de zeci de ori. Dorim ceva nou, ceva care să ne provoace, dar de unde? Am continuat să frecăm duda aiurea prin casă, eu am deschis Tik Tok-ul ca să mai alung din plictiseală, că pe o carte nu am fi pus mâna, nici eu, nici fiul meu cel mic. Iar pe Tik Tok, printre primele videoclipuri ne este înfățișat un lan imens de lalele, iar povestitoarea din film spune că este la o oră de mers din București. Blooms Experience, ferma cu miliarde de lalele. Ne atrage instant și pornim într-acolo, după ce în prealabil folosim google maps pentru a vedea cum putem ajunge.

Locul este aproape de A1, după orașul Găești, cam la 90 km de București. S-a deschis pe 6 aprilie, așadar acum este a doua zi de vizitare. Câtă lume poate știi de acest loc? Abia s-a deschis. Ne îndreptăm voioși spre Blooms Experience, un loc nou pe o rază de 100 km. Elanul ni se taie la ieșirea de pe autostradă, când GPS-ul ne anunță 2 km până la sosire. Sute de mașini, totul blocat, Poliția dirija neputincioasă traficul. Îl întreb pe un polițist care e treaba, îmi spune că cineva a pus pe tik tok un film cu locul și toată lumea s-a înghesuit. Mă cam enervează situația, am mai explicat, ne place să fim unici, să vedem ce alții nu văd, să fim doar noi și nimeni în jurul nostru. Am parcat pe o uliță a satului Pătroaia Deal și am pornit alături de fiul meu cel mic către ferma de lalele, alături de sute de alți oameni, sub privirile mirate ale sătenilor ieșiți pe la porți și care au declarat că nu au mai văzut în viața lor așa ceva în satul lor. 

Iată, așadar, ce înseamnă ceva viral pe internet. Câtă putere poate avea informația și accesul la informație. Ne-am îmbulzit cu toții ca oile, pentru a vedea ceva nou, ceva frumos. Suntem de condamnat? A devenit turismul un fenomen dezagreabil? Mai sunt locuri pe planetă rămase secrete? Mi-am amintit de cuvintele nevestei de mai demult: "Nu mai scrie despre tot ce vezi, că vor vedea și alții și nu o să mai fie cum era...".

Cozi imense la casele de bilete. 30 lei pentru adulți și gratis pentru copiii sub 7 ani. Frumusețea locului este uimitoare și ne face să uităm de aglomerație. Lalelele sunt absolut minunate. Lumea se pozează cu ele, dar chiar nu ai cum să faci poze fără să apară și alți oameni. Nu-i nimic, ies la photoshopare. Probabil că nici în Olanda nu este așa de frumos ca la Pătroaia Deal, la ferma de lalele. Am înțeles că sunt peste 500 de tipuri. Dintr-o parte a fermei poți și culege la prețuri de 1-3 lei/firul. Au în cadrul fermei și băncuțe unde poți savura un vin alb din pahar cu picior. Am vazut că oamenii comandau și mâncare. E frumos aici să vii în cursul săptămânii, când e mai liber. Au și 2-3 capre și doi măgăruși, animale care prind la orășeni. 

Ne-a plăcut mult, atât mie, cât și fiului meu cel mic. Am zis că voi scrie pe blog, ca să promovez și eu locul, să stea și alții în aglomerație, cum am stat noi. Lăsând gluma la o parte, merită. Chiar merită. Un loc superb.