sâmbătă, 23 decembrie 2017

Evgheni Vodolazkin - Aviatorul




Țara autorului : Uniunea Sovietică

Titlul original : Aviator

Anul publicării  : 2016

Ediția în limba română : Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Număr de pagini : 363

Nota Nopți și Zile Blog : 1/5




Pe la sfârșitul primăverii, în ziua în care Evgheni Vodolazkin își lansa romanul Aviatorul la Librăria Humanitas de la Hotel Cișmigiu, eu împreună cu fiul meu cel mare ne întâlneam la un restaurant, aflat la câteva sute de metri de librăria mai sus amintită, cu doi foști forumiști. piskeshu și older. Am mâncat, am băut bere la halbă, am purtat o discuție foarte plăcută. Iar după întâlnire older s-a dus să-l vadă pe Vodolazkin și să-și cumpere cartea. Eu nu am dorit să fac asta și am cumpărat-o prin toamnă la reducere de pe o librărie online. Mai spre sfârșitul toamnei am vorbit cu amicul meu, Radu, iar acesta mi-a spus că Aviatorul este o carte slabă. Eu nu l-am crezut, pentru că nu avem întotdeauna gusturi asemănătoare în privința artelor. Dar de data asta a avut dreptate. Aviatorul chiar este o carte slabă. Se putea scoate o carte foarte frumoasă din toată povestea asta, cea a unui om înghețat într-un lagăr din URSS și apoi dezghețat peste 70 de ani, însă Vodolazkin a preferat să spună o poveste ternă, care m-a plictisit în totalitate. Niciun pic din strălucirea romanelor rusești, niciun pic de înțelepciune și căldură transmisă de scriitor, doar o înșiruire de zile fără rost într-un jurnal. Foarte subțire cartea, lipsită de valoare. O dezamăgire din partea lui Vodolazkin. Partea a doua a cărți chiar e zero, aproape 200 de pagini care se puteau rezuma în maxim 10. Nu vă lăsați păcăliți că este scrisă de autorul bestsellerului Laur, așa cum m-am lăsat eu. Dacă nu aș fi citit Laur, nu aș fi cumpărat cartea asta.

marți, 19 decembrie 2017

Blue jeans

M-am trezit de dimineață, am făcut patru sandwichuri, nevasta a pus alte merinde în traistă și hai la drum. Sfântul Andrei, întâiul chemat. Mergem către mare, că doar nu suntem proști să ne înghesuim pe șosea spre Valea Prahovei. De multă vreme avem obiceiul de a merge la Marea Neagră în această perioadă. Marea este spectaculoasă în orice anotimp, nu doar atunci când faci baie și stai pe plajă. Autostrada Soarelui, calea este liberă, urc acul de pe bord la indicatorul 130. Ascultăm jazz, de pe un cvadruplu cd cumpărat de la Pitești, despre care parcă am mai povestit. Ca de obicei oprim la ultima benzinărie KazMunaiGaz dinaintea trecerii podului și îmbrăcați bine, pentru că bate vântul, ne așezăm la una dintre mesele pentru turiști unde servim pachetul făcut de acasă. Avem și portocale, iar înainte de a le mânca eu fac obișnuitul meu număr de circ, jonglerie cu trei sfere.

Costinești. Parcăm în dreptul Obeliscului și ne îndreptăm către plajă. Vântul bate cu ură, iar valurile mării sunt uriașe. Un spectacol impresionant se desfășoară în fața ochilor noștri. Vântul aproape te dărâmă din picioare, dar înaintăm cu stoicism către plaja nudiștilor, care acum e acoperită de ape. Din această parte a Costineștiului se vede perfect celebra epavă Evangelia.

Cu două săptămâni înainte mi-am cumpărat o pereche de blugi Levi Strauss. 450 de lei. Ca un mocofan m-am lăudat peste tot cu acești pantaloni și mai ales cu prețul. Andra, colega mea, chiar făcea glume, persiflându-mă, spunând colegilor cu care ne întâlneam: "Băi, tu știi că Gabi are blugi de 450 de lei?".

Înaintăm ușor-ușor spre punctul de pe plajă care se află chiar în dreptul corabiei eșuate din Costinești. Valurile se lovesc în stabilopozii de pe mal și ricoșează peste poteca pe care noi mergem. Ne strecurăm printre stropi prin vântul care vine dinspre mare. Ajungem pe o plajă, pustie bineînțeles. Copiii adună scoici, eu fac poze cu telefonul pe care le voi pune pe Instagram mai târziu, nevasta își amintește de vremurile când era gravidă și a venit la Costinești.

Plecăm înapoi către mașină. Am făcut cale de o oră la venire. Nevasta și copiii merg în față, eu mai în spatele lor, cu aparatul DSLR de gât, trăgând cadre. Pe nesimțite mă trezesc cu o cascadă deasupra mea. Un val uriaș s-a revărsat și m-a udat din cap până în picioare. E ca și cum aș fi stat două minute sub duș. Blugii Levi's sunt uzi leoarcă. Bate vântul cumplit iar eu sunt ud până la piele. Dintr-o dată magia excursiei a dispărut. Copiii râd de mine. "Pe tati l-a udat marea, ha, ha, ha!". Nevasta încearcă să ma potolească. Eu înjur de toți morții și Dumnezeii. Nu aveți cum știi ce simte un om ud până la piele când afară bate vântul rece cu 70 km/h. În asemenea situații cad moral cu totul. Simt că toată lumea este împotriva mea, că stelele s-au aliniat pentru a-mi face mie rău. Cu ce mă ajută blugii Levi's acum? Cu nimic. Ajungem în 15 minute la mașină, care par cam trei ore. Mi-e din ce în ce mai frig. Aveam planuri mari pentru seară. Plimbare prin Constanța, mers la restaurant. Nici nu mai judec limpede. Îmi spun că voi conduce direct până acasă. Cămașa e udă pe mâneci, dar am un pull-over de schimb. Pantaloni de schimb nu am. Să mă piș pe ei de blugi de 450 de lei. La propriu și la figurat.

Nevasta e mai înțeleaptă. "Hai în Constanța să-ți iei haine!". "Ce haine să-mi iau eu? Știi că nu mă cuprind orice pantaloni.". "Îți iei un trening.". Da, grozav. Urăsc să umblu în trening pe stradă. Dar parcă e mai bun decât niște pantaloni uzi. Înjur în continuare fără contenire. La intrarea în Constanța e un hypermarket Auchan. Sunt șanse minime să găsesc aici ceva pe măsură. Și totuși au magazin special de haine marca proprie, ceva ce în București nu am văzut. Intru și am noroc. Au și măsuri mari. Probez o pereche de blugi și mă cuprind în talie. Sunt skinny, de pokemon, cum nu îmi plac mie, dar ce mai contează? 79 de lei. De peste 5 ori mai ieftini ca pantalonii de pe mine, dar de 1000 ori mai valoroși pe moment. Niciodată nu am simțit o pereche de pantaloni mai prietenoasă. Blugii Auchan de 79 lei m-au învăluit cu nemărginită dragoste. Îi spun vânzătoarei: "Doamnă, îi iau așa direct, luați-le prețul de pe mine. Am avut un accident. M-a udat marea!". Vânzătoarea face cum îi zic, zâmbește și spune: "A, păi ați fost să vă plimbați. Ce frumos. Să mai veniți la noi la mare. Și v-ați ales și cu pantaloni.". De 4 lei îmi iau o pereche de șosete bej cu carouri. Sunt ca nou. Hai în centru să ne distrăm!

Ne plimbăm pe faleză la Casino, ocolind cu grijă apropierea mării. Iar apoi la restaurant în centrul vechi. Un local care pe fiecare masă are steagul țării. Mai sunt câteva ore până la Ziua Națională. Pui torinez, pizza, burgeri, Pepsi-Cola, dar mai ales blugi de 79 de lei. Blugi de pokemon. Blugii Levi's stau uzi, aruncați cu scârbă în portbagajul mașinii. Noi stăm la restaurant și ne veselim. Moralul mi-e la 100%. Labilitate psihică.

Ne întoarcem acasă după miezul nopții, pe o autostradă A2 pustie. M-am ales cu o pereche de blugi și câteva amintiri din această călătorie.

miercuri, 6 decembrie 2017

Roma +/-

Am un prieten din școala generală, al cărui tată îi punea fiului abia întors dintr-o excursie următoarea întrebare: "Ce ți-a plăcut cel mai mult și ce ți-a plăcut cel mai puțin din călătorie?". Mi-a pus și mie de câteva ori această întrebare la venirea din diverse excursii sau tabere școlare. Noi pe vremea aia răspundeam ceva standard, ca de exemplu: "Cel mai mult mi-a plăcut crucea de pe Caraiman și cel mai puțin mi-a plăcut mâncarea de la cantină.". Recent am fost la Roma, o excursie care în capitalism pare ceva banal. Pe vremuri ar fi fost o adevărată performanță. Poate chiar și pentru un yugoslav, dar pentru un român? Voi puncta câteva aspecte sesizate în Roma.

Cel mai mult mi-a plăcut cartierul Coppede. Nici măcar nu auzisem de el când am ajuns la Roma, dar prietenul meu, Ionescu, auzind că sunt în oraș mi-a spus că în niciun caz nu trebuie ratat cartierul Coppede. "Il quartiere Coppedè è un complesso di edifici situato a Roma, nel quartiere Trieste, tra piazza Buenos Aires e via Tagliamento.". Ne-am plimbat câteva ceasuri printre casele exponente ale stilului Art Nouveau. Un super obiectiv turistic unde oamenii nu se înghesuie, pentru că nu cunosc.

Cel mai puțin mi-a plăcut, sau mai degrabă m-a întristat foarte mult, un magazin cu produse românești pentru români, situat vis-a-vis de gara Tiburtina. Un magazin destinat celor ce au plecat demult de-acasă și le este dor, celor care se chinuie prin străinătățuri pentru un ban în plus, celor care nu au avut șansa în România sau au plecat în căutarea unui trai mai bun. De aici, românii din Italia își pot cumpăra salam Victoria, brânză telemea Napolact, unt Covalact, bere Timișoreana, pateu Bucegi, pufuleți și alte sute de produse "Made in Romania". Aici mai schimbi o vorbă cu un concetățean, îți mai amintești, îți mai alini dorul de țară. Câteva sute de metri mai încolo de magazinul românesc era omologul său polonez. Noi, cei din lagărul socialist, am ajuns sclavii capitaliștilor.




+ Muzeu în aer liber, că să folosesc un clișeu. La orice colț de stradă ai ceva interesant de văzut.

- Bărbați de culoare peste tot. Foarte agresivi, încercând să stoarcă un ban de la turiști prin vânzarea unor prostii de brățări. Prima oară le-am căzut în capcană și am vorbit cu ei, pe urmă m-am obișnuit și nu-i băgam în seamă. Te luau cu texte de genul: "Hei, Rasta Man! That's a gift! Take it!". Refuzam. "Don't you like the black people?". Oameni înfometați ca și românii noștri, plecați de la ei din țară, dar totuși să muncească cinstit, nu să adopte această formă mârșavă de cerșetorie.

+ Respect pentru cei din Bangladesh. Au vorbit frumos, n-au tras de noi. Am cumpărat tricouri bune de bumbac și o geantă frumoasă nevestei. Miroase a piele. Geanta.

+ Fontana di Trevi.

- Înghesuială la metrou ca și la noi. Lume extrem de pestriță.

+ Zecile de catedrale absolut superbe în care am intrat.

+ Bufetul cu autoservire de la gara Termini. Am servit pe o nimica toată prosciuto, brânzeturi, paste, fripturi, cartofi, tiramisu. Totul stropit cu vin roșu la sticlă de 250 ml, 4 euro.

- Frig în cameră. Italienii nu dau drumu la calorifere/centrală în mijlocul lui noiembrie. La ei poate sunt mai scumpe utilitățile. Când e frig în cameră nu-ți arde să faci nici sex. De asta nu e natalitate mare în Danemarca.

+ Trenurile. Dese și la timp. Am mers cam 50 de minute cu trenul de la/până la Aeroportul Fiumicino.

+ Pizza. Mulți români spun că pizza din Italia e proastă, mult sub ceea ce mâncăm noi în România. Nu e așa. Pizza lor e foarte bună și e altfel. Blat subțire și cu maxim 2-3 ingrediente. Cred că doar la noi e moda asta "cu de toate". În Italia toată mâncarea a fost excelentă. Chiar n-am mâncat nimic să nu-mi placă.

+ Berea. Pai Peroni a noastră, produsă în Romania, e o porcărie. A lor este excepțională. Fie la sticlă, fie la draft. Am băut și berea numită Nastro Azzurro, excelentă de asemenea.

+ La Vatican a ieșit fum când am trecut noi pe acolo. Credeam că se petrece un eveniment mondial, dar mai târziu am aflat că nu a fost așa.

Deși nu are legătură cu Roma, câteva cuvinte despre avioane. Am călătorit cu Tarom. Cand am ajuns pe Aeroportul Henri Coanda nu vedeam nicăieri zborul nostru. Venise ora de check in, dar nu era afișat. Am întrebat la ghișeu, iar o duduie ne-a spus foarte senină: "A, păi s-a anulat! Mâine puteți pleca.". Fără să anunțe, fără nimic. Ăsta e Tarom. Ne-a oferit un zbor cu o oră mai târziu, dar cu escală la Munchen. Iar apoi Munchen-Roma cu Alitalia. Eu sunt panicos cu avioanele. Eram sigur că ne vom prăbuși cu zborul Munchen-Roma, iar nimeni acasă nu va știi de noi, pentru că ce am putea să căutăm noi într-un zbor Munchen-Roma? Dar nu ne-am prăbușit. Ne-a ajutat Dumnezeu.