Delia, activista de la Cluj, m-a admonestat într-o postare publică, subliniind faptul că în timpul cinei nu le-am cerut copiilor părerea referitoare la preferințele muzicale, ci doar am pus o muzică despre care am crezut eu că le va fi pe plac, iar asta nu mă va ajuta în relația cu ei. Pentru a îndrepta lucrurile, la cina din această seară i-am lăsat pe copii să aleagă muzica. A început fiul cel mare, care a ales piesa Teddy Swims - The Door, iar apoi a urmat fiul cel mic care a ales Harry Styles - As It Was. Iată, doi cantautori născuți după anul 1990, de care eu nu auzisem, dar se pare că sunt în topul preferințelor celor tineri. Urmând sfaturile Deliei, activista de la Cluj, m-am simțit mai apropiat de copii și am descoperit și o muzică nouă, care nu este deloc rea. Dar să vedem ce am gătit în seara asta. Fiul meu cel mic, plecând spre sala de sport, în loc de la revedere, a rostit: "Ce mâncăm în seara asta?".
Am luat un întăritor și m-am apucat de treabă. Am bătut ca pentru șnițel niște cotlete de porc, iar după bătaie le-am tăiat în fâșii subțiri. Am pus ulei de wok în wokul de fontă și l-am încins la foc puternic, apoi am pus la fript carnea tăiată, alături de o ceapă și o pungă de legume în stil mexican (nu e nimic mexican în ele, doar fasole verde, morcovi, porumb etc). Le-am asezonat cu piper, sare și sos de soia. Într-o cratiță am pus la făcut tăiței chinezești, care sunt gata după 4 minute de ținut în apă fierbinte. Am amestecat tăițeii cu preparatele din wok și asta a fost cina, o improvizație de tăiței chinezești cu legume în stil mexican și cu carne de porc. Am pus peste întregul preparat 4-5 căței de usturoi tăiați mărunt, pentru un plus de savoare.
Fiul cel mare, fiul cel mic, nevasta și eu am mâncat de ne-au trosnit fălcile și am făcut-o foarte zgomotos, pentru că mâncarea chinezească așa se mănâncă. Plescăi, râgâi, faci gălăgie. Iar în timp ce mâncam ascultam muzica modernă a copiilor.
Ca și în alte seri copiii nu au dorit să spele vasele. Oare Delia, activista de la Cluj, are copii? Dacă are, copiii ei spală vase? Cât despre muzică, este ok să le cultivăm noi gusturile, sau îi lăsăm pe ei să descopere propria muzică?
De cine este bine să ascultăm în viață ?
RăspundețiȘtergerePe cine lăsăm să ne aleagă muzica, comportamentul, felul cum ne creștem copiii ?
Pe cei de la Radio Guerilla ?
Pe Monica Tatoiu ? Femeia atotștiutoare, prezentă la toate posturile tv.
Pe activista de la Cluj ? Și mai atotștiutoare.
Sau Inteligența Artificială ? Care nu doar le știe pe toate, dar iți poate trimite la ușă un robot (care seamănă cu Schwarzenegger) care să te pună la punct.
Despre mâncarea asiatică, s-o întrebi pe Titina !!
RăspundețiȘtergereEa, în vacanțele ei, a mâncat cea mai autentică (și cea mai scumpă) mâncare japoneză, thailandeză, chinezească !!
Nu improvizațiile tale low cost, prezentate în serial pe blog !
nu e de la cluj. Voi nu aveti masina de spalat vasele? noi am facut upgrade rapid la copiii astia, de pe la 10 ani toata lumea care vrea sa manance tre sa isi poate gati mic dejun si cina, eventual si pranz. Chiar si croissantul si l-a facut de vreo 2 ori. Noi preferam sa cultivam rosii, ardei si multe fructe.
RăspundețiȘtergereDin păcate nu avem mașină de spălat vase. Doar mașină de spălat rufe și mașină de mergi cu ea pe șosea. Fiii mei știu să gătească doar feluri simle: omletă, ou ochi, ou fiert, sandwich, ceai, lapte cu cacao. Dar știu să meargă singuri la Mc și să comande la panourile digitale.
ȘtergereTitina elég földdel rendelkezik ahhoz, hogy paprikát és paradicsomot termesszen. Mi csak petrezselymet és kaprot.
RăspundețiȘtergerePe când avea copilul meu numai câteva luni, seara la culcare, îi puneam muzică în surdină. Făcusem o compilație de melodii calme de la artiști precum Vangelis sau Enya combinate cu ceva muzică clasică.
RăspundețiȘtergereApoi pe măsură ce a crescut, pe la 5 ani, a început să fie atent la muzica pe care o auzea în casă, primele melodii care i-au captat atenția fiind C'est la vie - Emerson, Lake & Palmer și All my Love - Led Zeppelin. Peste câtva timp a devenit atent la melodiile puse ca ringtone la telefon: Dance Me to the End of Love - Leonard Cohen, The Letter - The Box Tops pe telefoanele bunicilor paterni și The Road to Hell (Part 2) - Chris Rea, Whole Lotta Love - Led Zeppelin pe telefoanele părinților. Apoi m-a surprins într-o zi, pe când la radio se difuza piesa Anima a formației byron, spunându-mi că îi place foarte mult. Altădată a auzit câteva piese de la Jurjak la care și-a manifestat entuziasmul. În aceeași perioadă a început cursurile de pian și de acolo a prins gustul pentru muzica clasică. L-am găsit de multe ori căutând singur și ascultând pe YouTube piese clasice interpretate la pian.
În prezent, la vârsta de 11 ani, încă mai apreciază acele melodii iar din muzica nouă s-a oprit la câteva piese de la Imagine Dragons și la Benson Boone.
În toată această perioadă noi părinții nu i-am spus niciodată „uite ce melodie frumoasă”. Este adevărat că muzica pe care a auzit-o nu a conținut nimic din gunoiul auditiv care inundă radiourile, internetul, televizorul.
De câțiva ani merge în fiecare vară în tabără împreună cu colegii de clasă. Invariabil, în fiecare tabără au avut organizată o seară de discotecă unde evident s-au ascultat „hit-urile” momentului culminând de fiecare dată cu manele. Copilul meu a fost rezervat, preferând să nu țopăie pe manele alături de ceilalți colegi care răgeau cu putere fiecare vers. Am fost mândru de el. Era liber să o facă dar nu a facut-o. Am constatat că deja știe să discearnă între gunoi auditiv și muzică.
Ce nume interesant ai. Ești nou pe blogul nostru? Nu există gunoi auditiv, ci muzică care nu este pe gustul tău. Eu de pildă ascult Nirvana la birou, iar colegii îmi cer să opresc "mizeria aia" pentru că-i doare capul. Conform spuselor tale, pentru ei, Nirvana este un gunoi auditiv. Nu, e doar o muzică ce nu este pe gustul lor, o muzică ce pentru ei nu are rost. De unde știi despre colegii fiului tău că răgeau la fiecare vers? Ți-a prezentat filmulețe făcute cu telefonul în tabără? Așa deci, când era bebeluș i-ai transmis mesaje subliminale prin muzică? Să vedem ce părere are despre asta Delia, activista noastră de la Cluj.
Ștergerela ce piesă ți-au cerut să oprești? poate că endless nameless sau aia cu gallons of rubbing alcohol sunt mai dificile pentru niște oameni cu care viața a fost blândă. oameni din ăia, știi tu, care încep cu litera aia care la alfabet e printre primele...horribile dictu. dar dacă au făcut-o la lounge act, drain you sau mai știi, floyd the barber, atunci nu mai au nicio șansă. aș pune pariu totuși că ascultai albumul unplugged in new york city. și dacă e așa, chiar că ai niște colegi vai de pll.
ȘtergereLithium, album Nevermind. L-am avut și pe casetă, cumpărat din Romană, începutul anilor '90. Știi doar celebra copertă, cu bancnota și copilul căruia i se vede puțica.
ȘtergereBună ziua, sunt nou nouț pe internetu' mare. Îmi pare rău că ai niște colegi atât de înapoiați încât nu pot percepe sensibilitatea unei piese ca Lithium. Oameni care ascultă radio zu, care după un pahar în plus la o petrecere trebuie să pună o manea pentru că „asta e distracția coae, am lovele și valoare, de nirvana-n cur mă doare”. Oameni ai căror copii (dacă au) sunt sută la sută compatibili muzical cu marea majoritate a copiilor din ziua de azi a căror educație muzicală e făcută de top ten trending youtube.
ȘtergereDin toate taberele în care a fost copilul s-au revărsat un potop de poze și filmulețe trimise pe uațap astfel încât nu am avut cum să ratez „excepționalele” momente cu manele. De notat că filmulețele erau făcute de profesori și de cei câțiva părinți însoțitori care erau extremi de mândri și bucuroși de „distracția madeînromânia” (de cele mai multe ori profesorul organizator sau una din mămici insista pentru a „pune” o manea pentru copii!)
Singurul mesaj (deloc subliminal) a fost grija de asculta o muzică decentă în preajma copilului (nu am exagerat cu metale grele, nici cu psihedeleice sau cu progresive).
Coae, io nam copi că Marilena care era fămeia vieți mele ma părăsit înainte so cer d-e muiere.
RăspundețiȘtergereDar a-m nepot și nepoată d-e la sormea și cumnatu carei mare barosan.
Și ascultă amândoi numa muzică bună, manele d-e top și artiști d-e trap.
Săl vezi pe ăla mic cum aruncă c-u bani în televizor când vede pă Țancă Uraganu sau pă Salam pă Taraf Tv.
Și p-e aia mică cum dă din buric.
Bine zice-a cumnatu că Rocu ie muzică d-e la satana și Manele ie d-e la Dumnezeu.
Mare barosan cumnatu, păcat c-ă la luat mascații pentru cămătărie.
Oare si livrezi?
RăspundețiȘtergereSa stii ca si eu ragai, nevasta-mea imi spune ca-s porc, eu ii zic, la fel, ca asa manca chinezii.
Cand dau alarma-n munti ii zic ca la Inalta Poarta era semn de apreciere a bucatelor ori, alt exemplu, pe la niste bastinasi (daca e sa dam crezare lui Neagu Djuvara), aliniindu-si fundurile goale, salutau cu o salva de parturi o delegatie de bostonieni.
Cate bordee, atatea obicee si sa-ncheiem cu o muzica buna: https://www.youtube.com/watch?v=TYcg6LWad4c.
Pentru ca, nu-i asa, in space, no one can hear you fart.