Mi-am amintit de copilărie. La școala generală făceam deseori această glumă, între noi, colegii.
vineri, 31 decembrie 2021
America
marți, 28 decembrie 2021
Muzica romanului "În noapte" de Haruki Murakami
Cu romanul "În noapte", primit de Secret Santa în urmă cu mai bine de 15 ani de la un băiat din județul Bihor, am început experiența Haruki Murakami. Au urmat încă vreo 20 de cărți citite de la acest autor nipon. Zilele trecute am recitit "În noapte", care spune câteva povești întretăiate din Tokyo, de la lăsarea întunericului și până la ivirea zorilor. Cartea este presărată cu multă muzică bună, așa că am decis să scriu pe o agendă fiecare piesă apărută. În zilele noastre aș fi găsit lejer playlistul gata făcut pe spotify, dar am preferat să procedez clasic, cu pixul pe hârtie. Voi scrie și aici piesele, în ordinea apariției lor în carte.
Percy Faith - Go away little girl
Curtis Fuller - Five spot after dark
Burt Bacharach - April fools
Martin Denny Orchestra - More
Ben Webster - My ideal
Duke Ellington - Sophisticated lady
Pet Shop Boys - Jealousy
Hall and Oates - I can't go for that
Bach - Suita Engleza (interpretare Ivo Pogorelich, pianist yugoslav)
O cantată de Alessandro Scarlatti (interpretare Brian Asawa)
Southern All Stars - un cântec nou (doar atât se specifică)
Sonny Rollins - Sonnymoon for two
Shikao Suga - Bakudan Juice
Francis Lai (muzica lui...., nu se specifică exact ce)
miercuri, 22 decembrie 2021
Secret Santa
Secret Santa este un obicei capitalist, preluat în multe cercuri și la noi. Deși unii îl critică, la fel cum procedează și cu Halloween, mie îmi place și am participat la el de oricâte ori am avut ocazia. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această activitate, specificăm că Secret Santa presupune un grup de cunoscuți/colegi/prieteni unde fiecare persoană are numele scris pe un bilețel. Bilețelele se amestecă și apoi se face tragerea la sorți, fiecare individ trăgând aleatoriu un alt individ, conform bilețelului, căruia îi va face cadou. Este la latitudinea celui care dăruiește dacă dorește sau nu să își dezvăluie identitatea. Se stabilește de la început o sumă minimă pentru cadou, ori un interval, pentru a nu exista diferențe majore între cadouri.
Am participat în mulți ani la acest obicei, început undeva pe un forum
de socializare acum mai bine de 15 ani, apoi continuat la Corporație și
după aia la Institut. Îmi amintesc perfect toate cadourile primite (le
păstrez cu drag pe toate), dar am uitat ce am dăruit eu.
În acest an am experimentat o chestie nouă. Pentru a evita cadouri gen
"set de ras" am făcut un whishlist, unde fiecare participant a trecut
cam ce și-ar dori să primească de Secret Santa. Eu am trecut "un vin de
cel puțin 50 de lei sticla, roșu, sec". S-a întâmplat să pic cu Șeful
Paul, iar acesta mi-a cumpărat un vin franțuzesc de colecție, însă a
citit greșit pe listă și a înțeles 50 de euro, în loc de 50 de lei. Nu
m-a deranjat. Am pus vinul în vitrina cu lucruri de preț și am să-l beau
la o ocazie specială.
În primul meu an de Secret Santa am primit de asemenea un cadou foarte
valoros. De la un băiat din județul Bihor, de pe un forum de
socializare. Nu-l cunoșteam în viața reală. Mi-a trimis prin Poșta
Română un set de ceai, o cutie de ceai și romanul "În noapte", scris de
Haruki Murakami. Zilele astea recitesc cartea și voi reveni pe blog cu
câteva impresii. Iar în anul următor am primit de la cr3tz un fular
Reebok clasic cu steagul Union Jack. Peste încă un an a fost rândul lui
kitzi să-mi facă cadou, un ursuleț de pluș tare drag.
La Corporație am primit o grămadă de cadouri. Trei sticle de vin de la
Toni, o sabie ornamentală de la Monica, un dinozaur electronic de la
Magda, două cărți de la Dan, iar de la Danny o mașinuță de colecție (cum
încă mai vedem prin Havana sau în popularul joc video Far Cry 6) plus o
grămadă de dulciuri comuniste (ciocolățele Rom, ciocolățele Făgăraș,
mentosane).
Iar la Institut în primul an un vin fin, un dvd cu film și două cărți de la
Cătălin, iar în al doilea an de la Nicoleta un tricou cu Moș Gerilă și
un ornament. Iar acum de la Șeful Paul vinul mai sus amintit.
Anul ăsta a făcut și fiul meu cel mare la școală Secret Santa. S-a întâmplat să primească chiar de la doamna învățătoare.
Frumos obicei! Dacă doriți, îmi puteți lăsa un comentariu cu ce ați
primit de Secret Santa și dacă vă place sau nu acest obicei
occidental/capitalist/imperialist.
luni, 13 decembrie 2021
Quito
La McDonald's au digitalizat complet. Comanda o faci la un panou cu touch de pe care poți alege foarte simplu și intuitiv ceea ce îți dorești. Apoi poți plăti elegant cu cardul. Acum 30 de ani un prieten fusese în Germania la mătușa lui stabilită acolo și îmi povestea că nemții ăștia nu văd banii deloc. Adică cum? Păi iau salariul pe un card cu care apoi plătesc oriunde doresc. Bani virtuali. Nu am înțeles absolut deloc ceea ce îmi explica prietenul meu. În sfârșit. La McDonald's era formată o coadă ca pe vremea lui nea Nicu. Un rând era la dat comenzi pe panourile digitale (tineri de 20 de ani care se încurcau în informațile simple de acolo, nu mai zic de oamenii trecuți de 50 care, în România, sunt complet analfabeți digital), alt rând era la plata cu cash (o singură casă) și alt rând la ridicat comenzi. Se formase o adevărată abrambureală.
Lumea nervoasă. Priveau nerăbdători ecranul cu numărul comenzilor. Țipau la bieții lucrători comerciali, invocând că nu se respectă numerele de ordine. Lucrătorii explicau în zadar că unele comenzi durează mai mult, altele mai puțin și că le predau și ei cum vin de la bucătărie. Lumea a cerut să vorbească cu managerul. La români asta rezolvă totul. Să claxonezi în trafic, să înjuri, să chemi managerul. Un fel de "să vină șeful de sală!", dar fiind la Mc normal că nu există așa ceva.
Între o elevă-golancă de la un foarte rău famat liceu din zonă și un om pe la 40 de ani cu atitudine de știe-tot se leagă o conversație:
- Nu vine nimeni să muncească la Mc și KFC pe banii ăștia.
- Păi tu ai munci pe 20 de milioane?
- Da, că sunt numai eu. Mi-ar ajunge.
- Păi cum adică numai tu?
- Păi stau cu mama și cu tata. Să fie banii mei de cheltuială.
- A, păi da! Dar ia să vezi când o să plătești facturi, întreținere, când o să ai copii.
Omul ăsta are dreptate, dar mă enervează felul în care o spune. E cumva lăudăros, vrea să scoată în evidență că el e proletar, că muncește din greu, că plătește facturi, că plătește mese la Mc. Se ajunge în sfârșit la comanda lui. Discuția cu eleva-golancă se oprește și continuă discuția între el și cea care stă în spatele tejghele la Mc.
- Să pui și șervețele! Și paie!
- Sigur că vă pun.
- Păi dacă nu îți spuneam eu, nu puneai.
- Ba da. Să știți că paiele și șervețelele se pun la sfârșitul comenzii.
Aici m-am bagat eu în seamă. I-am spus: "Lăsați, domne, paiele, că ajung pe fundul oceanului și le înghit peștii!". S-a făcut că nu mă aude. A luat pungile în scârbă de pe tejghea și i s-a adresat lucrătoarei în continuare: "Zici că mi-ai dat homar aici, atâta a durat! Zici că mi-ai adus homar din Franța, de la Londra!". A dorit să facă o glumă, desigur, să-și etaleze vasta cultură. Dar când e vorba de capitale e domeniul meu. Nu m-am putut abține și i-am zis: "Dacă ești așa de cult, zi-ne care e capitala Ecuadorului! Și vezi că nu mă refer la linia imaginară care împarte Globul în două emisfere, aia e cu t". Omul a vrut să sară la bătaie, dar i-am zis: "Vezi că am făcut 15 ani de box, poate vrei să-ți rup muia!". L-au dat agenții de pază afară, că l-aș fi bătut. Între timp a fost gata și comanda mea și am putut pleca.
Oricum, doream să spun că digitalizarea Mc-ului nu prea prinde bine în România. Cel puțin nu într-un local aglomerat plin cu oameni nervoși.