vineri, 27 iulie 2018

Concediu

Cea mai dificilă zi de muncă nu e prima după concediu, cum ar spune majoritatea, ci ultima dinaintea concediului. Cu toate emoțile și așteptările și faptul că timpul nu mai trece odată, când ți se dau tot felul de sarcini și toată lumea a uitat că e ultima ta zi și ești cu gândul deja în altă parte. La noi la Institut problema este chiar mai gravă ca prin alte părți. Se acordă concedii foarte rar. Șeful Constantin, cel care conduce destinele noastre cu mână de fier, nu vrea să audă de așa ceva, pentru că în viziunea lui concediul nu se justifică. De ce să ai nevoie de concediu? La muncă! Strămoșii noștri lucrau câte 14 ore/zi în mină, 7 zile din 7, 365 de zile pe an. Și nu se mai plângeau atâta.

Eu sunt un iubitor al călătoriilor, nu concep viața fără ele. Îi transmit asta Șefului Constantin, dar acesta nici nu vrea să audă. "Anul ăsta nu vei avea concediu!". Îl implor cu lacrimi în ochi, îl ameninț că-l dau în judecată, Șeful Constantin rămâne de neclintit. Stâncă. Democrația se termină la tocul ușii. Vara se apropie cu pași repezi.
- Șefu Constantin, îmi semnați și mie cererea de concediu? Am și eu familie, copii, vreau să mergem la mare.
- Nu ți-e rușine? Vrei să mergi la mare? Când te-am cunoscut mâncai pâine cu salam, te-am adunat de pe străzi, iar acum mare îți trebuie ție?

În tot Institutul nostru parerile referitoare la concediu se asemuiesc cu cele ale Șefului Constantin. Alex, colegul meu care are ceva din veselia măgărușului Eeyore, întreabă: "Dar nu ai avut și anul trecut concediu?". Andra, colega care m-ar suplini dacă aș pleca în concediu, îmi spune glacial: "Eu ce fac dacă pleci tu? Intru deja în panică. Chiar vrei să pleci?". Dar nimic nu se compară cu ideile Tânărului Stăpân privitoare la concediu. În această privință Tânărul Stăpân îl întrece cu mult pe Șeful Constantin. Tânărul Stăpân spune: "Băi, cât timp poți să ai, de vrei să mergi în concediu. N-ai realizat nimic în viața asta. Câștigi bani degeaba și nu ști ce să faci cu ei. Ești un păduche, băi! Ești o lepră de om! Eu nu-mi văd capul de treburi, muncesc zilnic de la 6 la 22 și tu te lăfăi. Cât noroc ai! Lasă că se întoarce roata. Mai vorbim noi peste 3 ani!".

A venit vara. Copilul Șefului Constantin a intrat la un liceu de top din oraș. Șeful Constantin a fost atât de fericit încât a cinstit întregul nostru Departament cu parizer, muștar și pâine proaspătă. Fericirea se citea cu lejeritate pe chipul său, dar și pe chipurile noastre, ale tuturor, care mâncam o masă pe gratis. Cu toții mâncam în tăcere și nimeni nu îndrăznea să spună ceva, pentru că dispoziția Șefului Constantin este ca largul unui Ocean, unde vremea se poate schimba de la o secundă la alta. Mi-am spus că e momentul potrivit și i-am întins Șefului Constantin cererea de concediu. Cu bucățele de parizer printre dinți, acesta a semnat-o. A fost una dintre cele mai fericite zile ale vieții mele.

Căutări pe booking, planuri de vacanță, făcut bagaje, consultat hărți, citit articole de călătorie. Pregătire pentru cele câteva zile de bucurie și de evadare din cotidian pe care orice om normal și le dorește.

Numărat săptămâni, zile și apoi secunde până la momentul plecării. Vinerea de dinaintea plecării. "Încearcă să lași toate lucrurile în ordine! Te vom suna! Să ai telefonul cu tine și în apă! Nu ne interesează!". Pâna la urmă trece totul, se face ora de plecare și dau să ies pe ușă, după ce îmi salut colegii cu jumătate de gură, spunându-le că ne vedem peste o săptămână.

- Dar unde pleci? Doar nu ai concediu?, se interesează Supervizorul Marcelino, cu o figură extrem de mirată.
Supervizorul Marcelino, așa cum îi spune și numele, supervizează. În afară de munca la Institutul nostru, pentru a-și rotunji veniturile și așa foarte mari, Supervizorul Marcelino mai are cel puțin cinci joburi. Supervizorul Marcelino este un om putred de bogat. Vine la noi la Institut doar pentru a-și face fond de pensii, printre altele mai lucrând fără carte de muncă: dresor de câini, cântăreț la acordeon pe la nunți, botezuri și petreceri, spălător auto, parcagiu în serile de duminică la Piața Lahovari, iar uneori a fost văzut în societate, însoțind femei destul de în vârstă.
- Ba da, am concediu dat de Șeful Constantin.
- Nu ai niciun concediu, nu pleci nicăieri, spune Supervizorul Marcelino.

Inima mi se oprește. Aerul nu îmi mai ajunge la creier. Întreg Universul încremenește. Dar pe Supervizorul Marcelino îl trădează fața de copil care a făcut o poznă. Doar glumește.  Ies pe ușă și începe concediul. Domnul fie lăudat!

miercuri, 4 iulie 2018

Stieg Larsson - Fata care s-a jucat cu focul



Țara autorului : Suedia

Titlul original : Flickan Som Lekte med Elden

Anul publicării  : 2006

Ediția în limba română : Editura Trei

Număr de pagini : 757

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5






Continuarea primului volum din Trilogia Millennium. Debutează într-o țară pe care cei mai mulți dintre noi habar nu avem să o localizăm pe hartă. Grenada. Lisbeth Salander a devenit foarte bogată și trăiește bine merci la un hotel de lux. Chiar și-a făcut un iubit de 16-17 ani. Uraganul Mathilda este în apropiere, Lisbeth se ocupă cu investigarea unui caz de violență domestică descoperit în camera de hotel de alături. În acest timp, în Suedia, avocatul Bjurman plănuiește să scape de Lisbeth, pentru ceea ce aceasta i-a făcut în primul volum al trilogiei. Pe de altă parte personajul principal masculin al poveștii, celebrul ziarist Mikael Blomkvist investighează cazuri de trafic de carne vie, prostituție cu minore, o practică se pare foarte întâlnită în Suedia. Lisbeth se întoarce în țara natală și își cumpără un apartament de super lux, pe care îl mobilează în întregime de la ...... (vă las pe voi să ghiciți). Apoi se petrec o serie de crime, iar toată lumea o bănuiește pe biata Lisbeth Salander. Toată lumea în afară de Mikael Blomkvist, care ca deobicei se lansează în propria-i anchetă. Cam așa începe acest roman, unul deosebit de lung. Cred că este cea mai lungă carte citită de mine vreodată. Bună cartea, nu mi-a plăcut mai mult ca primul volum, dar e pe aproape. Thriller polițist de mare calitate. 
Despre primul volum al trilogiei, aici.

luni, 2 iulie 2018

ce am citit în iunie

de Ionescu

 ali smithera să fiu eu. din nou ali smith, la fel de jucăușă. un om cu nume de miles e invitat de un tip (pe care abia ce îl cunoscuse) la o cină în casa unor cetățeni și după un timp pleaca la baie și se încuie într-un dormitor al gazdelor, de unde refuză să mai iasă vrme îndelungată. în cele 4 capitole ale cărții cunoaștem câte un personaj care a jucat un rol în viața acestui miles garth- o doamnă pe care o cunoscuse în adolescență, într-o excursie, tipul care l-a invitat la cină (un homosexual, fiul unei mari artiste- fictivă), o doamnă în vârstă (frumoase pagini despre bătrânețe și demență) a cărei fiică, decedată de mult, îl cunoscuse pe miles și o fetiță din cartier, foarte isteață- singura care comunică cu miles. ce l-a făcut însă pe individ să se comporte așa rămâne în bună parte la aprecierea cititorilor.

eric vouillard- ordinea de zi. cu un stil amintind de saramago (sau filip florian), acest roman (pe care l-am luat atras de faptul ca a câștigat goncourt 2017) ne povestește cum a fost cu ascensiunea nazismului, mai ales cu anschlussul. o serie de mici închideri de ochi, de trădări și gata dezastrul. orice asemănare cu evenimente contemporane este neîntâmplătoare. 

haruki murakami- uciderea comandorului. un pictor suferind de schizofrenie încearcă să se recupereze după despărțirea de soție. se împrietenește cu un vecin de-acolo din munții unde se retrăsese, cu domnul menshiki. un tip relativ misterios, care îl plătește cu mare generozitate pentru un portret. nu aș spune mai multe, se știe ca șeful de la blog e mare fan haruki și nu dorește spoilere. să spunem doar câteva vorbe- anschlussul apare și în acest roman, interesantă coincidență luna asta. haruki murakami nu se dezminte- povestește în sute de pagini ceea ce putea spune lejer în câteva zeci. știți dvs- aflăm cu lux de amănunte ce mănâncă, ce muzică ascultă etc. nu lipsesc scenele de sex oral. o noua candidatură la premiul ăla? (în imagine, portretul domnului menshiki așa cum l-a picat eroul cărții, imaginat de un cititor, desigur. cartea nu are poze, vă dați seama. sursa-  https://komyushou.com/mennshiki-wataru)