joi, 31 decembrie 2020

Experiența covit plus top 10 cărți citite în 2020

 de Ionescu

  într-o duminică pe la prânz mi-am dat seama că mă simt cam nasol, așa, o ușoară astenie, curgea nasul. avusesem senzația asta și cu cîteva zile în urmă, dar trecuse repede. a doua zi dimineață eram cam la fel. a treia zi, tot cam așa, am fost schimbul unu doi trei și apoi unu din nou, am dus-o la capăt. ziua 4 de boală. mi-am zis că am răcit sau poate am făcut covrig 19 și nu m-am panicat prea tare. 
 
  în weekendul următor a fost minivacanța de 1 decemvrie. a ținut 4 zile. a fost la liber pe net piesa 'pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte' scrisă și regizată de radu afrim la teatrul maghiar din tîrgu mureș. superb. mare păcat că nu am mers mult mai mult la teatru în tinerețile mele. am ratat atâtea chestii... 

  este foarte periculos să ai diaree atunci când te deplasezi încet din cauza durerilor articulațiilor. poți face pe tine până ajungi la wc. noroc că eu nu am avut nici una, nici alta. am avut însă astenia asta, care uite că nu mai trecea. mai exact, parcă trecea, parcă iar revenea. în minivacanță a mai apărut ceva- am devenit anosmic. la câteva ore, îmi luase și gustul. m-am panicat, era destul de clar că sunt infectat cu noul coronavirus, deși parcă mă simțeam mai bine. vreo 3 zile m-a ținut asta cu gustul & mirosul.
  
  au trecut liberele, am revenit la munci. am vorbit cu șeful de tură eric, zis enio și cu supraveghetorul temistocle, zis saint maximin și le-am spus ce mă supără. ei au aranjat să îmi fac testul de covid 19. din căcate pe banii mei. 379,99 lei. m-am prezentat la o clinică de stat, iar o asistentă mi-a băgat 2 bețe (pe rând) în nas până în străfunduri, iar apoi alt băț pe gâți de am simțit că m-aș lipsi de o friptură la frigare. a fost a treia oară când m-am testat prin această metodă a polimerazei (primele 2 testări au fost de rutină, eram asimptomatic. asimtomatic, cum zic cocalarii). mi s-a făcut și un test rapid cu ocazia asta. negativ. eram cam în ziua 11 de boală. dacă mă simt bine să o sun. i-am spus că așa voi face. mi-am luat la revedere și m- am întors la ale mele. 
 
  a doua zi a venit rezultatul și la testul pcr- negativ. mă așteptam.
 
  vin algerile, într-o indiferență generală. votez și eu. iar câștigă iese pesedeul. nici nu știu când m-am făcut bine, procesul a fost lent. cam după vreo 2 săptămâni poate spre 20 de zile chiar, dublu față de cele mai dure răceli. dar parcă și acum, după mai bine de o lună obosesc mai ușor. parcă și tusea e mai prezentă de la o vreme.
 
  arsenal bate pe chelsea taman când era clar că nu o să mai bată pe nimeni prea curând. cam 3-4-5 mii de cazuri noi pe zi. este Crăciunul. îmi comand cărți electronice pe internet. mă joc pe computer un clasic din 1997. mă uit la vechile filme cu james bond, alea cu sean connery. apare o nouă lozincă- cuie mâțu.

  bun, au trecut mai bine de 4 săptămâni. ia să mă testez de anticorpi (a doua oară, căci m-am mai căutat acum vreo 3-4 luni, după un episod scurt de răceala, însoțit atunci și de subfebră. nu fusese sars cov 2). tot pe banii mei. 94,99 lei. m-am prezentat la o clinică privată, iar o asistentă mi-a băgat un ac în venă. dacă mă simt bine să o sun. i-am spus că așa voi face. mi-am luat la revedere și am plecat spre casă. 

  arsenal bate iar. începe campania de vaccinare. moise g face dezvăluiri. trece o zi, verific situl web al clinicii private: rezultat în lucru. mai trece una, îmi butonez telefonul și aflu rezultatul- anticorpii sunt în titru sugestiv pentru o infecție cu coronavirusul 2019. mă relaxez intrucâtva.
 
  am scris acest text pentru că nu mai fusesem de mult autor aici, dar și pentru a ajuta lumea cu informații aberante și inutile. dar am și sfaturi. utile & importante. e o boală parșivă. aveți mare grijă, purtați măști, chiar dacă le numiți botnițe. păstrați distanța. dezinfectați. mâncați sănătos. nu se știe, poate nu aveți noroc de o formă ușoară. uite, chiar acum câteva minute am cunoscut un om tinerel care.. dar să lăsăm. multă sănătate vă doresc!

  a, dacă mă vaccinez? sigur că da.

iar acum, topul, într-o ordine oarecare.

  • yu hua- ziua a 7-a. yu hua pleacă de la niște fapte diverse pe care le-a văzut el la știrile lor din china (cam cum au făcut the beatles cu a day in the life) și scrie un superb roman în care personajele sunt toate decedate. 
  • john cheever- integrala prozei scurte. o carte pe care o am de vreo 10 ani. am mai citit câte un pic, apoi deloc, cartea a rămas pe noptieră ani buni, acum am reluat-o integral. povestiri amărui, pline de personaje precum eleanor rigby sau lovely rita ale beatleșilor.
  • paul auster- cartea iluziilor. un om deprimat (am aflat din pasărea retro cum se zice pe maghiară la depresie. depresiuș.) care devine interesat de un actor din vremea filmului mut. se duce pe urmele lui și multe se întâmplă. tonul general îmi amintește de un cîntec cu beatles- i'm  so tired. 
  • vladimir nabokov- pnin. pnin e un profesor la o universitate americană, emigrant rus neadaptat. șugubeață carte. pnin mi-l amintește, nu știu de ce, pe mean mr mustard. 
  • mathias énard- vorbește-le despre: a) bătălii, b) regi, c) elefanț. michelangelo invitat la curtea lui baiazid, care l-a întrebat, fără dispreț, dacă n-ar putea el să facă un pod peste bosfor. o carte rafinată, așa, precum o bijuterie rară și prețioasă, sau precum un cîntec al beatleșilor, michelle îi zice.
  • michel bussi- legături de sânge, un roman cam polițist, demult nu mai citisemceva de genul acesta. foarte palpitant, desigur. o senzație de urgență, ca în cântecul why don't we do it in the road, dacă îmi permiteți.
  • grigore slujitel- zilele lui savelie. savelie e un motan ca lumea, care își duce zilele în moscova din vremurile lui putin. nu pare nici putinist, nici opozant (putea fi opozant și publicat totodată? mă îndoiesc. uite, yu hua mai zice una-alta despre viața in china de azi). schimbă frecvent stăpânii, modul de viață. tristă carte până la urmă. la fel ca yesterday-ul beatles-ilor.
  • george saunders- pastoralia. proză scurtă, cam distopică. așa cum îl știm din 10 decembre, saunders e un tip extrem de inventiv. parcă zici că îi asculți pe beatles când cântă happiness is a warm gun. 
  • thomas bernhard- extincție. roman central european tipic, așa cum văd eu lucrurile. apăsător, monoton. precum 2 piese legate din abbey road- golden slumbers și carry that weight. sau mai degrabă i want you (she's so heavy) tot din acel lp.
  • cees nooteboom- ritualuri. spre finele anului am citit vreo 5 cărți ale acestui olandez. am ales ritualuri pentru top. pot zice cu o vorbă mare- roman psihologic? poate. referirile la orient îl fac să sune a una din piesele lui harrison, să zicem within you without you.  

     trebuie menționați traducătorii. în ordine- luminița bălan, ciprian șiulea, dana crăciun, mona antohi, cristian fulaș, alexandra cozmolici, justina bandol, radu paraschivescu, gabriela danțiș, luminița bobu
     ia uite, numai traduceri am pus. și doar am citit cărți românești, i-am citit pe toți cei 4 beatleși din aer cu diamante. pe stratan, coșovei și iaru în antologii cuprinzătoare, pe cărtărescu cu recentul lui volum de poezii, și pe alții-iulian bocai, ioan t morar, mariana marin, tudor zarojanu (cu mass media insider, unde am încercat cu mai mult sau mai puțin succes să identific personajele) etc, dar dacă aș mai schimba ceva la top ar fi tot străini. flannery o'connor, elena ferrante, ian mcewan. așa a fost să fie.  ia, nici femei nu am pus. am citit destule, amintitele flannery o'connor, mariana marin, apoi delphine de vigan, rachel cusk, ali smith, lavinia bălulescu, tatiana niculescu.. (elena ferrante nu e clar cine e, ce sex are..). trebuia un top 20, acum asta e.

  la mulți ani!

marți, 15 decembrie 2020

Vecinul meu Totoro

© wikipedia

Hayao Miyazaki este un nume foarte puțin cunoscut în lumea noastră, o lume care îl preamărește pe Disney și pe urmașii săi care îndoctrinează în continuare generații și generații de copii. Eu din copilărie am fost fascinat de filmele de animație japoneze. Probabil de când mă uitam la Sandy Bell (la vremea respectivă nu știam că sunt japoneze, dar îmi plăceau). Apoi, mai în adolescență, am văzut Hotaru na haka (Cimitirul licuricilor), regizat de Isao Takahata, la care am plâns ore întregi după terminarea peliculei și mi-am spus că japonezii ăștia sunt tari de tot. Hayao Miyazaki este considerat un fel de Kurosawa al animației. E magistral. Tot în adolescență căutam să văd toate filmele din Top 250 imdb. În primele 25 (Atenție! În primele 25 de filme all time) se afla și Sen to Chihiro no kamikakushi (Spirited away cum l-au tradus vorbitorii de engleză), regizat de acest Hayao Miyazaki. E pur și simplu o capodoperă. L-am văzut de vreo 6 ori. N-o să vedeți o asemenea poveste nici în 1000 de Frozen. La fel și Hauru no ugoku shiro (Castelul umblător al lui Howl). 

 

 

Aveți Netflix? Dacă da, lasați Casa de Papel și Peaky Blinders! Urmăriți capodoperele lui Miyazaki. Zilele trecute m-am uitat împreună cu nevasta la Tonari no Totoro (Vecinul meu Totoro). Copiii nu au dorit să vadă, nu apreciază animația japoneză, fiind spălați pe creier de americani. 

Vecinul meu Totoro, povestea unui profesor care împreună cu fetele lui se mută într-o casă la țară. Lângă sat este pădurea, plină de forțe supranaturale și tot felul de spirite. Un mod unic de a spune o poveste, naturalețea regăsindu-se în lucruri pe care noi, europenii le găsim ciudate. Până și faptul că bărbatul face baie împreună cu cele două copile, cei trei stând împreună despuiați, ne miră pe noi, barbarii ăștia de oameni crescuți într-o altfel de civilizație. Fază tablou în care fetițele, alături de Totoro așteaptă în stația de autobuz, sub ploaia ce cade peste ei. O frumusețe pură care bucură sufletul privitorului, aruncându-i lacrimi în colțul ochilor. Acest film de animație este metaforă, este poezie. Totul este întregit de muzică și de vorbele japonezilor, care parcă strigă când discută între ei. 

Dați drumul la Netflix cât mai grabnic la acest film! 

Cu plăcere! (vorba unui influencer din mediul online)

miercuri, 25 noiembrie 2020

Maradona

 Așa cum eu în prezent îi oblig pe copiii mei să vadă faze din NBA și să-l aplaude pe LeBron James la scenă deschisă, la fel în 1986 tata mă trezea noaptea pentru a sta alături de el și a urmări la vechiul nostru televizor alb-negru Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic. Aveam 7 ani. Îmi spunea: "Ăsta e Maradona! Câștigă de unul singur Campionatul Mondial! Nu l-am prins jucând pe Pele, dar ăsta e cel mai mare fotbalist din toate timpurile.". M-am îndrăgostit și eu. Ieșeam în fața blocului cu un tricou pe care îmi scrisesem cu acuarele numărul 10 și numele Maradona. Toată lumea îl privea la Televiziunea Bulgară pe Maradona. Maradona era o stare de spirit. Surprizele Cincin si Ulker cu el valorau cel mai mult. În '90 eram deja mai mare și urmăream fotbal cu normă întreagă. Am făcut 1-1 cu ei, gol Pele Balint. În '94 era deja bătrân. Toată lumea l-a iubit, parcă era unul de-al nostru. Mai tare ca Messi sau CR7 din prezent. A fost un idol pentru toată lumea din vremurile alea, deși cu toții l-am văzut doar la Mondiale. Pe vremea aia nu aveai unde urmări Il Calcio Serie A și fotbalul romantic de la Napoli cu Maradona, Careca și Alemao.


Am aflat de moartea lui de la Smart FM în timp ce beam rom cubanez cu Coca Cola și vorbeam pe whatsapp cu Șeful Paul. Cei de la radio au pus în onoarea lui o piesă excelentă și cât se poate de potrivită. Manu Chao - La Vida Tombola.


- Copii, a murit Maradona!
- Cine e?
- Cel mai mare fotbalist din toate timpurile!
- Dumnezeu să-l ierte!, amândoi la unison.


Idol !

vineri, 20 noiembrie 2020

Poze Ziua nevestei '20

 Pe vremuri căram după mine un aparat foto DSLR, câteodată chiar și un obiectiv 75-300 mm. Ușor, ușor, m-am lenevit și mi-am spus că e prea complicat să car o asemenea ustensilă, așa că am trecut la un aparat foto mirrorless. Mult mai mic, îl puteam ține și în buzunarul gecii. Între timp am îmbătrânit, am devenit și mai comod, mi se pare greu să car și mirrorless-ul. Îl țin aruncat printr-un sertar. E foarte bun și telefonul pentru fotografii. Ce? Se vede vreo diferență? Nu sunt profesionist. Așadar, câteva poze care să susțină scrierea anterioară. Făcute cu telefonul.

Capul Doloșman și Lacul Razim

De la Capul Doloșman vedere către Lacul Golovița. Clădirea albastră din depărtare este micul muzeu, unde am primit explicații de la portar.

Histria.

Histria.

Ciolan de miel și mămăligă. Mâncarea sărbătoritei.

Toaleta doamnelor, la unul dintre popasurile de pe A2.



miercuri, 18 noiembrie 2020

Ziua nevestei '20

 Pe vremea când încă eram infectat cu Covid, prietenul meu Răzvan îmi trimite pe whatsapp un set de poze și câteva cuvinte despre locul unde tocmai se afla. Cetatea Argamum. Nu auzisem niciodată, peisajele erau de vis, mi-a făcut o poftă teribilă de mers acolo și nu am mai avut liniște până nu am fost să văd cu ochii mei. Am așteptat să fiu sănătos și am pornit la drum, după ce în prealabil i-am cerut câteva lămuriri asupra drumului. Răzvan mi-a scris așa: "Mergi pe A2, apoi pe A4 (care ocolește Constanța și merge spre Tulcea) și continui de la Ovidiu pe DN22 (E87, drumul spre Tulcea) până la prima mare intersecție după Baia (prima localitate din jud. TL), unde faci la dreapta spre Jurilovca. Din Jurilovca urmezi drumul comunal 229P spre Capul Doloșman. Acolo găsești în dreapta plaja de nudiști și în stânga Cetatea Argamum".


Se apropia ziua nevestei, iar de aniversarea ei întotdeauna facem ceva special (iubitorii blogului Nopti și Zile cu siguranță au citit în anii trecuți despre excursia la Roma, despre vizita la Costinești, ori despre minunatul Castel din Bantopoc unde am ascultat Simfonia nr 2 în Do Major a lui  Robert Schumann, în interpretarea Filarmonicii din Buenos Aires). Acum, cu câteva zile înainte de aniversarea ei, aveam să plecăm spre Cetatea Argamum, în județul Tulcea.


Ne-am mobilizat cu toții, iar la ora 8:00 am pornit la drum, pe o autostradă foarte liberă și am făcut popas abia după Cernavodă, pentru un mic sandwich cu șuncă și cașcaval. Ploua, dar ușor-ușor cerul s-a înseninat și am ajuns fără probleme la destinație, urmând indicațiile din mesajul lui Răzvan. 


Ajungem la Capul Doloșman, care desparte lacurile Golovița și Razim. Peisajul este de vis. Câți oameni din România știu de acest loc? Nu este deloc promovat, însă pe mine mă bucură acest fapt. Suntem doar noi. Cine ar vrea să fie aglomerat ca pe Valea Prahovei aici? Harta Google ne indică în partea dreaptă plaja de nudiști. Cam multă mizerie lăsată în urmă de nudiști, despre care aflăm un pic mai târziu de la paznicul locului că sunt în genere olandezi și nemți. Olandezii în special (poate alături de cehi) au o pasiune pentru nudism, pentru goliciunea trupului în locuri publice. Probabil și voi urmăriți pe instagram userul "A naked girl", cu o olandeză care pozează dezbrăcată prin tot felul de locuri frumoase din natura. În partea stângă a drumului care duce chiar pe malul lacului, ni se înfățișează ruinele cetății Argamum. Urcăm pe un mic delușor de unde se deschide o priveliște minunată asupra întinderii de apă. Fiul meu cel mare bombăne: "De ce trebuie să vedem niște pietre? Și apă? E doar o apă!", dar apoi uită de acest neajuns și, găsindu-și un băț, începe să-l altoiască, cu multă plăcere, pe fratele său mai mic. Acesta din urmă nu rămâne nici el dator. 


Lacul Razim are valuri. Zici că e mare. Nu-l poți cuprinde cu privirea. Pe malul lacului se află cetatea Argamum, sau Orgame după numele ei grecesc. Nevasta studiază pe telefon despre cetate și mă informează că a fost descoperită de Vasile Pârvan. Am auzit de acest nume doar de la o stație STB, dar nu mi-am pus niciodată întrebarea cine a fost. Și din acest punct de vedere apreciez călătoriile, pentru latura lor culturală. Ruinele aparțin unei cetăți pe care grecii au întemeiat-o prin secolul V i. Hr. Istorie! Ne plimbăm o vreme printre ruine, privim spre apă, facem poze pentru facebook cu telefonul, apoi ne continuăm călătoria, însă la vreo câteva sute de metri, lângă o căsuță albastră cu flori vedem un om. Nevasta spune să ne oprim și să-l întrebăm despre împrejurimi. Omul era paznicul locului și e bucuros să ne spună câte știe și el. Ne arată niște case interesante de pământ, povestindu-ne că au fost ridicate de studenții care făceau practică la arheologie pe vremea lui Ceaușescu și erau ținuți toată vara la corturi. Acum este mijlocul lui noiembrie, afară sunt 8-9 grade, e plăcut. Mă gândesc că în timpul verii aici sunt peste 35 grade și nu e tocmai plăcut să lucrezi, să sapi, să cauți vestigii. Vizităm micuțul muzeu, mai vorbim cu portarul pe care îl miluim cu un pol, copiii se joacă cu pisicile și câinii din jur, pe lângă noi trece o turmă de capre. 


Acum ne îndreptăm spre Cetatea Histria, mult mai bine conservată și întreținută. Cel mai vechi oraș astestat pe teritoriul României. Tot de greci construită. Frumoasă, foarte frumoasă. Aici plătim bilet de intrare, dar merită. Până și copiii sunt emoționați la întâlnirea cu istoria. Asta poate și pentru că primesc promisiunea noastră, ca după atâta culturalizare vom merge la restaurant pentru a ne desfăta burțile.


De la Histria o pornim către Năvodari și trecem prin Săcele. Știți voi cine s-a născut în Săcele? Între Năvodari și Mamaia a apărut un cartier nou. Hoteluri, apartamente de închiriat. Suntem uluiți. Ne plimbăm pe plaja din Mamaia, de-a lungul falezei, până la lăsarea întunericului. E mult mai plăcut să te plimbi pe plajă în sezonul rece decât în sezonul estival când mori de cald. Când e frig și mă plimb pe plajă îmi amintesc de filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Am urmărit de vreo 4-5 ori această peliculă, una dintre preferatele mele. Vouă v-a plăcut?


Vine și momentul mult așteptat. Cina din Constanța. Suntem lihniți. În asemenea momente ne gândim la prietena noastră Anca, pe care ar fi cuprins-o nebunia în asemenea momente. Este ora 18:30, iar singura noastră masă din zi a fost un umil sandwich la ora 10:00. Pentru că este ziua nevestei alegem un restaurant mai fin, asta și pentru că localul nostru obișnuit din Constanța era plin. Mergem la Restaurant Pizzico, Piața Ovidiu nr. 7. Meniul este sub formă de ziar, cu tot felul de povești interesante și mâncărurile prezentate într-un mod frumos, ce evocă vechea lume boierească demult apusă. Prețurile cam mărișoare, atmosfera plăcută deși în aer liber la o temperatură de 5 grade. Ne vorbim între noi să nu comandăm băuturi, pentru a scuti bani. Copiii mai mârâie că le este sete, ar bea ceva, dar îi liniștesc eu:  "Lăsați, băieți, că e Mega la un minut de restraurant. Bem acolo pe alese.". Și adevărul este că nu merită să dai 10 lei pe un Pepsi la 0,25 litri, când cu 10 lei putem bea toți patru de la Mega. Plus că nu este sănătos să bei în timpul mesei. Comandăm așa: copilul cel mic - penne carbonara, copilul cel mare - un burger de 43 lei (Eu nu înțeleg prețurile la burgeri din restaurante. Pentru mine cei mai buni burgeri sunt Big Mac, Quarter pounder with cheese și Whopper, iar ăștia sunt la o treime de preț față de un burger de 43 de lei. Și mult mai gustoși.), nevasta - ciolan de berbecuț la cuptor dichisit cu mămăligă, eu - tigaie picantă de porc cu mămăligă frecată cu brânză. Mâncarea a fost unanim apreciată. Chiar bună. Preț total - 172 lei, fără tips. Cam mare, nu? După ce am plătit, ne-am ridicat de la masă și ne-am dus la Mega, aflat la 100 metri apropiere, am luat niște răcoritoare pe care le-am băut lângă Casino, privind la Marea Neagră care oferea un adevărat spectacol, fiind foarte agitată. Un crevetier se afla la o mică distanță de țărm și puteam observa cum valurile îl ridică și îl coboară într-un ritm destul de rapid. 


Ceasul era deja trecut de 20, așa că ne-am grăbit spre casa noastră. Nu trebuie să ne prindă ora 23 pe străzi, fiind stare de alertă. Noapte, autostrada liberă. La radio se difuzează The Allman Brothers Band - In Memory of Elizabeth Reed, de pe albumul live At Fillmore East din 1971. O piesă ce se potrivește perfect cu noaptea liniștită de afară, dar și cu energia pe care o oferă condusul pe autostradă. Realizatorul emisiunii povestește de cele câteva cover-uri incluse pe album, unul dintre ele fiind realizat chiar după celebrul T-Bone Walker. Apoi ni se vorbește despre doi dintre membri trupei, care surprinzător au murit la 24 de ani, în accidente de motocicletă, la scurt timp unul de celălalt.


Oprim la unul dintre popasurile autostrăzii pentru a face pipi. WC-ul este impecabil. La fiecare chiuvetă sunt flori, totul este aranjat ca pentru revistă. Cel care se ocupă de WC stă afară și privește în gol. Când ies, îl salut și el mă întreabă dacă am să-i dau o țigară. Nu am, dar mă duc la mașină și îi aduc 5 lei. Îi dau și îi spun că a aranjat foarte frumos WC-ul. Se luminează la față. Mă invită și în toaleta femeilor să văd și acolo. Mă îndeamnă să fac poze. Îmi spune că lumea e nesimțită și lasă murdar, dar se străduiește să curețe după fiecare. Lucrează în ture de 48 de ore. Mai schimb cu el câteva cuvinte, după care ne îndreptăm spre casă. Ajungem la 22:50.


Și pentru că îmi place să vorbesc despre mâncare și băutură, voi încheia pagina de astăzi în acest spirit. Chiar de aniversarea ei, la câteva zile după excursie, nevasta a pregătit un meniu de lux cu patru feluri de mâncare și trei feluri de băutură. După cum urmează:
Antipasti : piept afumat de rață, salam de cerb, brânză blue stilton, brânză moale de capră, brânză danish blue, ardei iuți umpluți cu brânză
Primo : cannelloni cu carne de vită și sos de roșii, totul gratinat cu parmegiano reggiano
Secondi : ceafă de porc gătită lent, cartofi cu rozmarin și usturoi la cuptor
Contorno : castraveți murați în saramură, ardei copți din Peru
Dolce : tiramisu
La aperitive și paste am băut un cabernet creat de eonologul Aurelia Vișinescu, iar la friptură am băut bere Guinness, preparată special la Dublin pentru ziua nevestei de însuși Arthur Guinness. Copiii au băut limonadă făcută în casă din lămâi, apă și zahăr.


luni, 16 noiembrie 2020

Guzel Iahina - Copiii de pe Volga


 
Țara autorului : Rusia

Titlul original : Дети мои
 
Anul publicării : 2018

Ediția în limba română : Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Număr de pagini : 444

Nota Nopți și Zile Blog : 10
 
 Rușii sunt inegalabili la literatură (și nu numai). Cei mai tari! Fie că sunt kirghizi, cazaci, născuți la Moscova ori Leningrad, sub puterea țarului sau în URSS, ori chiar tătari din Tatarstanul Sovietic, cum este cazul acestei autoare. Primul ei roman, "Zuleiha deschide ochii" mi-a plăcut enorm, al doilea roman, "Copiii de pe Volga", mi-a plăcut și mai mult. Într-un mod de o rară sensibilitate artistică, autoarea scoate la lumină un subiect despre care nu aveam niciun pic habar. Germanii de pe Volga. Foarte interesantă istoria lor, superbă povestea lui Guzel. Literatură pentru suflet. Mai citești câteva pagini, mai bei un pahar de tărie, mai verși o lacrimă, mai afli o noutate despre trecut, te bucuri sincer în sufletul tău. Realism magic rusesc. Cu adevărat magic!


Îl avem ca personaj principal pe Bach (fără legătură cu Sebastian). Se apropie de 40 de ani, e profesor la școala din sat. Singuratic, cât se poate de timid, super cult. Undeva pe la anii 1910. Primește o vizită neașteptată, i se propune să fie pedagog pentru fata unui neamț bogat de dincolo de Volga. Traversează fluviul cu barca unui luntraș ciudat, pentru a nimeri într-o lume marqueziană și murakamiană deopotrivă. Eleva nu i se arată, este nevoit să țină orele cu un paravan între el și cea pe care o învață. Se îndrăgostește de ea. Lucrurile evoluează uimitor, vine comunismul, cartea este tot mai frumoasă cu fiecare pagină. O adevărată pledoarie pentru literatură, extraordinar roman. Scriitoare de Nobel în viitor, dacă există corectitudine pe lume.

luni, 9 noiembrie 2020

Experiența Covid

Într-o duminică seara mi-am dat seama că am febră. M-am băgat sub pătură și tot tremuram. Peste noapte am simțit dureri în tot corpul, în picioare, în mâini. Dimineața eram pe altă lume și i-am dat mesaj Șefului Paul să-i spun că nu pot ajunge la muncă, sunt bolnav. Starea se înrăutățea. Abia puteam să mă dau jos din pat, iar ca să merg până la wc trebuia să mă țin de scaune, de masă, de ce îmi ieșea în cale. Mă dureau tare articulațiile din tot corpul. Simțeam că am nevoie de un baston ca să merg. Am zăcut la pat vreo două zile cu febră și dureri. Luam paracetamol la nevoie. Mă durea puțin și gâtul, dar nu așa tare ca atunci când am avut amigdalită pultacee. Mi-am zis că am răcit și nu m-am panicat. 
 
În miercurea ce a urmat m-a apucat diareea severă. A ținut trei zile. Am luat Loperamide, sau Imodium cum îi mai spunem noi. Este foarte periculos să ai diaree atunci când te deplasezi încet din cauza durerilor articulațiilor. Poți face pe tine până ajungi la wc. Febra mi-a trecut, dar pe lângă diaree aveam dureri de stomac, dureri de spate, o stare de rău total, de oboseală vecină cu moartea. Tot nu m-am panicat.
 
 Doar dormeam și mă târam către toaletă. Nu mai făcusem baie de cinci zile. Chiar nu eram în stare pentru această operațiune. Când mi-a fost un pic mai bine, m-am gândit că e cazul să mă spăl. M-am dezbrăcat și mi-am mirosit hainele murdare. Surprinzător, dar nu miroseau urât. De fapt nu miroseau deloc. Mi-am spus: "Sunt sfânt! Eu pot sta nespălat oricât, nu miros!". Mi-am făcut baie, apoi mi-am dat cu spray. Am avut marea surpriză să constat că sprayul nu miroase a nimic. Am început să miros toate parfumurile din casă. Nevasta chiar mi-a dat o ceapă stricată. Nu simțeam niciun fel de miros. Aici m-am panicat foarte tare, pentru că știam că este simptom de covid 19.
 
 Am vorbit cu Șeful Paul și i-am spus ce mă supără. Acesta a aranjat să îmi fac testul de covid 19. Din păcate pe banii mei. 380 lei. M-am prezentat la o clinică privată, iar o doctoriță mi-a băgat un baț în nas până în creier, iar apoi alt băț pe gât de am simțit că vomit. Mi-a zis să stau acasă până primesc rezultatul și pe urmă dacă sunt pozitiv, 14 zile. Dacă mă simt foarte rău să sun la 112. I-am spus că așa voi face, mă izolez în birou și mă uit la Netflix, mă joc PS4. Doctorița a spus: "Puteți citi o carte!", iar eu i-am răspuns: "Cu siguranță voi citi, nu doar voi, doctorii, sunteți intelectuali.". A râs. Era o doctoriță tânăra, iar de sub vizieră și mască se întrezărea un chip frumos. Oamenii din linia întâi. Mi-am luat la revedere și am plecat spre casă, unde din nefericire aveam să rămân izolat 14 zile. 
 
Pe seară a venit rezultatul pozitiv. A căzut cerul. Mă așteptam, dar impactul este foarte puternic când vezi în fața ochilor că ești pozitiv covid 19, scris negru pe alb. Eu sunt un om gras, am și tensiune. De asemenea sunt o persoană labilă psihic, mi-am spus că am să mor. Mi-am luat adio de la copii și nevastă. Le-am lăsat copiilor cu limbă de moarte să termine toate jocurile neterminate de PS4 și să continue aventura pe PS5. De asemenea i-am povățuit să ducă mai departe tradiția gătitului tigăii picante. Pe lângă lipsa mirosului și oboseală, am început să simt dureri în piept și în spate sus, la plămâni. De asemenea erau momente când simțeam că nu am aer, că respir în gol. Deși eram obosit, nu puteam adormi, de frică că mă voi sufoca. 
 
Am găsit un grup pe facebook, numit "Covid împărtășim experiențe". Citesc acolo mărturiile oamenilor care fie au avut, fie au covid. Unele povești au darul să mă liniștească, altele din contră, îmi crează o stare de panică. Pentru a suporta boala asta e nevoie de un psihic tare, nu știi ce te așteaptă la colț, nu știi ce simptome poți avea, cum evoluează boala. Unii nu simt nimic, alții mor. Trăiești în nesiguranță. Transpir stând pe loc. Mă chinuiesc să respir. Mă uit la Netflix, revăd Breaking Bad. Mă joc Spider Man pe PS4. Mai dau o fugă la WC. Mai mă dau cu parfum și nu simt nimic. Dorm iepurește. Mă trezesc din două în două ore. Îl stresez pe medicul de familie cu mesaje pe whatsapp. Sună DSP-ul și îmi face anchetă. Atalanta pierde la 5 goluri pe propriul teren. Cam 10 mii de cazuri noi zi de zi. Sunt obosit, abia merg prin casă. Este Halloween. Îmi comand vin spaniol pe internet. Bine că am gust. În prima săptămână nu am avut poftă de mâncare, ba chiar greață. Dar acum am. Beau și mănânc. Iau vitamina C cu Zinc. Niște probiotice pentru burtă. Mai trece o zi și încă una. Încă nu am murit. 
 
Psihicul mă omoară cel mai mult. Vorbesc la telefon cu YO3, îmi povestește despre colegul lui de 31 de ani care a murit de covid. "Gabriel, parcă nu a existat vreodată. Așa s-a dus.". Citesc pe net de un artist de la Iași care a murit și el la 37 de ani. Gras ca mine, hipertensiv. Doamne Dumnezeule, nu mă lăsa! 
 
Încep să mă simt mai bine. Mirosul îmi revine după 7 zile, dar nu complet. Nuanțe, mirosuri fine încă nu disting. Nu mai am febră, iar scaunul e normal. Mă pot mișca fără efort. Mai obosesc. De la debutul bolii, cam după 12 zile m-am simțit mai bine. Nevasta a avut ușoare dureri de gât, 1-2 zile. Copiii nu au avut nimic. Am stat cu toții izolați mai mult de 14 zile.
 
 Am scris acest text pentru a ajuta lumea cu informații, așa cum și eu am fost ajutat de experiența altora cu această boală. E o boală parșivă. Să aveți psihicul tare și puțin noroc. Multă sănătate vă doresc!

vineri, 16 octombrie 2020

Triunghi energetic. Romi. Necazuri și bucurii.

 Asta primăvară, în primul val al pandemiei, când NBA-ul se suspendase, restaurantele erau închise, iar orașul putea fi părăsit doar cu motivație scrisă, nemaiputând îndura atâta urât, am decis să-mi fac abonament la Netflix. A fost o idee bună. Prima oară am urmărit documentarul "România neîmblânzită", apoi senzaționalul serial documentar "Our Planet" (realizat de David Attenborough), după care m-am delectat cu două seriale spaniole foarte bune, "Casa de papel" și "Vis a Vis". Apoi s-a dat liber la plimbări, a fost vară, am urmărit mai puțin micul ecran. Însă la început de toamnă am urmărit cu mare interes un serial turistic despre România, realizat de Charlie Ottley. Flavours of Romania. Într-unul din episoade, Charlie vorbește despre triunghiul energetic format de Mânăstirile Cetățuia Negru Vodă - Nămăiești - Corbii de Piatră. Rușinos, nu fusesem la niciuna. N-am mai avut liniște până la următorul week end de după episod, trebuia să merg să văd cu ochii mei.


Am pornit pe traseul București-Târgoviște, iar de acolo drumul către Câmpulung Mușcel. Oprire în satul Cetățeni, pentru că de acolo se urcă spre Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă. Nici nu am parcat bine, că la mașină s-au înființat vreo 6 puradei de etnie romă. "Nenea, îmi dai și mie un leu? Îmi dai? Îmi dai?". Pe mine mă enervează la maxim cerșetoria, îmi vine să-i împușc, iar ăștia erau deosebit de insistenți. Le-am dat niște bomboane de ciocolată poloneze, cumpărate de la un cunoscut lanț de magazine. Le-au mâncat și au început să ceară din nou bani. Au văzut niște rucsacuri în portbagaj și au zis să le dau și lor unul, ca să meargă la școală. Ar fi dorit orice, oricât. Probabil de aici și vorba: "Ești țigan!". I-am ignorat, am închis mașina și am pornit spre Mânăstire, pe poteca anevoioasă. În prima parte a urcușului, alte și alte grupuri de puradei ne ieșeau în cale, cerșind. N-am mai vorbit cu nimeni și am urcat serios. Ușor, ușor am scăpat de ei.


Drumul e anevoios. Nu pentru obișnuiții mișcării, ci pentru noi care suntem mai sedentari. Urci printre stânci, iar din loc în loc sunt troițe care amintesc călătorului de drumul lui Isus spre Golgota. Doisprezece troițe, iar la ultima este icoana cu Isus răstignit. Fiul meu cel mare face poză la fiecare troiță, spunând că-i va arăta doamnei de Religie. După 40 de minute ajungem în Rai, veniți din Iadul de jos, de la Cetățeni. E liniște, iar Dumnezeu ne privește din altarul făcut în peștera unde creștinii din alte timpuri și-au făcut o biserică. Lumânările ard în piatra muntelui, dând un aer de templu din Nepal. Aprindem și noi lumânări, ne închinăm la icoanele din biserica nouă și apoi privim la satele de jos, înșiruite de-a lungul Dâmboviței. Râul este curat aici, nu se compară cu Dâmbovița care se varsă în Argeș la Budești. Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă mai este numită și Meteora României, însă asta putem vedea doar din dronă sau de pe versantul opus, cum se află pe vârfuri de stâncă, străjuind împrejurimile. Da, cu adevărat un loc deosebit, merită tot efortul de a urca până aici, și cel fizic, dar și cel psihic cauzat de romi, care la întoarcerea noastră și-au găsit alți clienți, cruțându-ne. 


Ne este sete. În următorul sat oprim la magazinul "La Doi Pași", care are o masă afară unde bem apă minerală, o binemeritată odihnă după mișcarea de la mânăstire. După o vreme lângă noi se așează doi cetățeni de etnie romă. Sunt politicoși, beau o cafea. Bărbatul are mustăți răsucite. Femeia dorește să fumeze, dar realizând că sunt doi copii la masă, se ridică și se așează pe o bordură îndepărtată, unde își aprinde țigara. Jos pălăria, n-am ce să zic. Terminăm de băut, îi salutăm, după care ne continuăm drumul.


A doua oprire, Mânăstirea Nămăiești. Foarte îngrijită, curată, fără cerșetori, cu o biserică ce păstrează încă stânca unde a fost primul altar. Icoane minunate, bogăție. Surprinzător, dar ai voie să faci câte poze dorești, însă o dreptcredincioasă chiar profită prea mult de asta, filmând insistent o măicuță care aprindea candelele din fața altarului. Oare ce face cu acest film? Îl pune pe Tik Tok? Mergem la magazinul bisericesc, unde se găsesc și produse alimentare, nu doar cruciulițe, icoane, brățări. Cumpăr un borcan cu dulceață de căpșuni. 20 lei la 400 grame. Nevasta îmi spune că e foarte scump. Caut pe net cât costă dulceața de căpșuni în magazine și mă conving că este scump. Dar e dulceață de căpșuni mânăstirească. Mănânci cu clătite și se pogoară Duhul Sfânt. 


Vizităm, noi, mânăstiri, ne încărcăm cu energie, dar tot păcătoși rămânem. Ni se face foame. Mergem în Câmpulung Mușcel, oraș unde recent a ieșit primar Elena Lasconi de la Pro Tv.  De mai demult ne propusesem să mâncăm la Restaurant Select, locul 1 pe tripadvisor la localuri în Câmpulung. Localul arată demențial, ca un pub adevărat din Marea Britanie. Peste tot steaguri, poze, tabloașe. Un restaurant care spune o poveste. Aici se servește celebrul șnițel "ureche de elefant" și abia așteptăm să îl încercăm. La etaj au amenajat o terasă în stil grecesc. Foarte reușită. Au si preparate grecești, un pic reinventate. Încercăm un gyros. Ne dau desert cadou și o vișinată din partea casei. Avem ocazia să discutăm cu patronul locului, un om deosebit de volubil și prietenos. Povestim despre afacerea lui, despre Grecia și alte țări vizitate, despre vinuri și mâncăruri. Se pricepe, e și un bucătar bun. Neapărat trebuie să revenim la Select în Câmpulung.


Ultima pe listă, Mânăstirea Corbii de Piatră. O mică abatere din șoseaua Câmpulung-Curtea de Argeș. O stâncă imensă, cu un altar săpat în partea de jos. Foarte interesant. Iar lângă, găsim câteva chestii inedite. Un uriaș și un șarpe gigant păstrați în piatră. O femeie a locului ne spune că sunt de pe vremea potopului din timpurile lui Noe. Pe mine și pe copii gândul ne duce la fabulosul joc God of War, unde Kratos și Atreus explorează împrejurimile de lângă un uriaș împietrit. 


Pe seară ajungem la Curtea de Argeș, dar găsim celebra Mânăstire brâncovenească închisă, așa că ne retragem spre cazarea pe care o rezervasem, la o pensiune nouă și liniștită, numită Casa Sima. Proprietar foarte de treabă, simpatic, ne-am întreținut cu el toată seara, alături de câteva beri și o pizza gigant comandată la Proper Pizza. Iată, beneficiile capitalismului. Într-un oraș oarecare de provincie ai pizza delivery. 


Duminică dimineața, pe nemâncate pornim către Bâlea Lac, pe celebrul Transfăgărășan. Măcar o dată pe an trebuie să parcurgem acest drum. Respectăm mereu aceleași puncte tradiționale de oprire, la Cascada Capra, la Bâlea Lac. Facem întotdeauna aceleași poze, dar nu ne plictisim niciodată. O femeie din Timișoara ne roagă să o tragem în poză cu telefonul ei, iar când află că suntem din București, pe fața ei s-a citit, abia vizibil, o urmă de dezgust. Mereu timișorenii i-au considerat pe bucureșteni inferiori. O prostie! 


Nu am mâncat de dimineață și e aproape miezul zilei, pentru a savura un prânz delicios pe terasa Cabanei Bâlea Lac. Nu avem probleme să stăm la 8-9 grade să mâncăm în aer liber, chiar ne-ar face plăcere, deasupra luciului de apă, înconjurați de munți, la peste 2000 de metri. Însă cabana este total neprimitoare. Pe terasă nu este nicio masă pusă, iar înăuntru toate mesele sunt înghesuite și pline. Niciun loc liber, ospătarii destul de nepoliticoși. Mai au și alte locuri de servire, în alte camere, dar nu se bagă. Câteodată românii o dau rău de tot în bară cu turismul. Să vă fie rușine Cabana Bâlea Lac! 


Plecăm nervoși și înfometați. De aici ziua noastră s-a cam stricat. Ne oprim în Orașul Victoria, la Lidl. Ne amăgim cu un mezel tâmpit și niște pâine. După ce ziua trecută am pornit din Iad și l-am întâlnit pe Dumnezeu, ne întoarcem iar în Iad. Mergem pe un drum prost către Poiana Mărului. Mă apucă burta și sunt nevoit să-mi fac nevoile pe un câmp. Facem pană la mașină. În pustietate. La chestii tehnice îmi dau cu stângul în dreptul, mă chinuiesc serios să ridic mașina pe cric. La un moment dat oprește un automobil lângă noi și coboară din el doi oameni. Soț și soție. De etnie romă. "Asta ne mai trebuia. Ne mai atacă și ăștia pe aici!", îmi zic în gând. Dar omul e prietenos și spune: "Lăsați-mă să vă ajut! Mă pricep la așa ceva!". În 3 minute îmi rezolvă pana. Vreau să-i dau 20 lei, nu acceptă sub nicio formă. Aleargă spre mașina lui și el și nevastă'sa și zice: "Stați, domne, liniștiți! Lăsați-mă în pace!". Ne lasă mirați, dar deosebit de bucuroși. Mi-a trecut și burta, avem și roata de rezervă la mașină, ne putem continua călătoria.


Calvarul nu se termină. Din Predeal și până la ieșirea din Comarnic facem 3 ore. Bară la bară. Să vă fie rușine, băi muiștilor! Nu ați reușit în 30 de ani să faceți ceva, vă bateți joc de oameni, de turism, de transporturi, de tot.


După ce ieșim din Comarnic răsare și soarele. La figurat, pentru că e ora aproape 21. Ne așezăm cu picioarele sub masă la restaurantul nostru preferat din zona Câmpina. Ciorbă de burtă, fripturi, mâcare grămadă. 


Cu burțile pline vedem viața cu alți ochi. Pornim spre casă în noapte. Șoseaua e liberă. La radio se difuzează Genesis - Dancing with the Moonlit Knight, de pe excelentul album Selling England by The Pound. Un fundal extraordinar pentru condus în noapte.

 

Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă

Vedere de la Cetățuia

Mânăstirea Nămăiești

Mânăstirea Corbii de Piatră

 

luni, 27 iulie 2020

Hipopotamul și Roboții

Într-o dimineață de sâmbătă, i-am întrebat pe copii ce vor să facă, iar aceștia au răspuns la unison, deși mă aveau în fața lor, că vor să vadă hipopotamul. Se refereau la cel de la Zoo Călărași. Am plecat pe drumul vechi de mare, pentru a nu interfera cu bizonii de pe A2, care goneau către Litoral. Drum liber, voie bună, copiii și-au luat cu ei câte un pluș, cel mare pe Purcelușa Peppa, cel mic pe Tati Purceluș, și interpretează tot felul de scenete cu ajutorul lor, până ajung să se certe, iar eu o iau pe Peppa și o lipesc sub oglinda retrovizoare, terminând astfel spectacolul și instaurând liniștea în habitaclul autoturismului, de unde se aude doar muzica în timp ce noi intrăm într-un Călărași foarte liber și parcăm la Zoo. 

Pe un afiș scrie că din cauza Covid pavilioanele cu reptile și păsări sunt închise. E ora prânzului. Soarele dogorește. Intrăm și așa, că noi pentru hipopotam am venit. Oricum nu costă mult, cred că vreo 14-15 lei pentru doi adulți și doi copii. Dar nici mare lucru nu vezi. O leoaică cu doi pui de leu, câteva maimuțe obraznice, capre pe care oricum le vezi în orice ogradă de gospodar și câțiva porci vietnamezi care se plimbau liberi pe aleile parcului zoologic. Ajungem la hipopotam, dar acesta nu este prezent în țarcul lui. Stă într-un grajd, care nu are nicio fereastră prin care să fie privit. Ăsta este turismul la români. Singurul hipopotam din România, o atracție chiar și pentru un oraș mai de Doamne-ajută, nu este promovat deloc. Nu e prima oară când venim la Zoo Călărași și nu vedem hipopotamul. Chiar mă enervez, copiii și nevasta sunt triști.

Ajungem lângă pavilionul de reptile, unde era un semn de trecere oprită. Trec de semn și vreau să intru în pavilion. Ce naiba? Hipopotam nu, șerpi și crocodili nu. Am venit la Călărași să văd capre? E gol, nu e nimeni. Aproape am ajuns lângă acvariul anacondei, când de lângă mine se aude : "Alo ! Alo ! Unde mergi?". Apărută de nicăieri, o femeie cam în jur de 50 de ani, voinică, cu permanent de anii '80, destul de la modă printre femeile de vârsta ei din orașele de provincie. Urmează dialogul:
- Merg să văd și eu șerpii, îi zic eu.
- Păi n-ai voie. Pleacă imediat de acolo.
- Păi hipopotam nu, șerpi nu. Dar ce văd la grădina asta?
- Păi de ce ai venit dacă nu ai ce să vezi?
- Păi hipopotamul de ce stă închis? Niciodată nu-l vedem.
- Domne, dar matale ești Gică Contra! Nimic nu îți convine.
- Păi ce să îmi convină? Vin de la București degeaba. Stau să mă cert cu matale în loc să mă bucur de ceva frumos.
- Păi vrei să scoatem hipopotamu în soare pentru matale? Vrei să-l împăiem? Du-te la Antipa și vezi acolo hipopotam.

Într-un final, după ce am mai mârâit amândoi, am plecat. Nevasta m-a certat că nu respect regulile, dar prea eram supărat că nu vedem nimic. Ne-am mai dus pe la maimuțe, care erau destul de active. Copilul nostru cel mare, uitandu-se la maimuțe spune: "Ia uite, i se vede pula!", iar maica'sa îl admonestează: "I se vede penisul, nu pula.". Când, uitându-mă în depărtare, zăresc o spinare verde. Zic eu: "Ăla nu e un hipopotam?", "Ba da!", zice nevasta. Și fugim toți patru într-acolo.

Hipopotamul ieșise afară. Mânca fân. Ne privea cu ochi blânzi și îngăduitori, deși se spune că este un animal agresiv. Nu doar el reprezenta o curiozitate pentru noi, reciproca fiind valabilă. Am stat vreo 30 de minute și am privit unii la alții, iar până la urmă am plecat. Zoo era la ora închiderii. Oricum, ne atinsesem obiectivul.




Ieșiți din parcul zoologic, copiii și nevasta au spus că le este foame, iar eu le-am împărtășit sentimentul și m-am gândit să le fac o surpriză, așa că am spus: "Mergem la Constanța să mâncăm. Vom trece Dunărea cu bacul!". Și cum am zis așa am și făcut și nici nu ne-am mai gândit la mâncare, pentru că aveam să mâncăm peste 3-4 ore, dar rezistăm cu foamea (spre deosebire de unii cititori ai blogului). 

Aflându-ne pe bac ne simțim călători temerari, care înfăptuiesc un lucru măreț. Înaintăm către Ostrov cu soarele amiezii luminându-ne fețele. "Pe Missisippi, într-un bac...De ce zâmbesc mereu şi tac....Şi negrul Jim şi negru Jack?", după cum spunea poetul a cărui carte o vom cumpăra când ajungem la Constanța. Am avut-o și eu în copilărie, dar am pierdut-o. Ne bucurăm de revederea Mării Negre, deși o văzusem și chiar făcusem baie în urmă cu o săptămână, în celebrele localități Costinesti (stațiunea tineretului) și Neptun (stațiunea nomenclaturii). Găsim pe faleza de lângă Casino un cort cu cărți. Eu stau și mă uit la mare, nevasta și copiii se uită la carți și după jumătate de oră vin cu un teanc. Pentru mine nu au luat nimic. Așa că mă supăr și intru să-mi aleg și eu o carte. Roboții lui Isaac Asimov. Sigur, o carte pentru adolescenți. În liceu o citea colegul din spatele meu și chiar o lăuda. Niciodată nu e prea târziu ca să citești literatură de calitate!

Lume multă pe faleză. Oameni veseli, fără grijă de covid. Restaurante opulente cu oameni dichisiți la mese, bând șampanie de la frapieră și mâncând scoici. Voia bună domnește pretutindeni.

Ne îndreptăm spre Piața Ovidiu. Știm în apropiere un local bun, unde mâncasem bine mai demult. Buddha Bar se numește. Interiorul deschis este împodobit cu plante artificiale ce imită pomii înfloriți de la Tokyo, creând o ambianță extrem de plăcută. Tot ce vedem împrejur ne îndeamnă la destrăbălare, la dezmăț culinar. Ceafa de porc cu cartofi este pentru localurile sordide din Costinești, așa că vom comanda fructe de mare. Și bere Carlsberg la care ni se aduc pahare scoase de la gheață, amintindu-ne de Grecia. Bun local, se pogoară îngerii printre noi atunci când mâncăm creveți în sos de vin alb, tentacule de caracatiță, inele de calamar și scoici pane.



Întoarcere la miez de noapte pe autostrada pustie. La radio se difuzează piesa Ziggy Stardust, de pe albumul The Rise and Fall of Ziggy Stardust and The Spiders from Mars. David Bowie, 1972.

A doua zi citesc pe nerăsuflate trei povești ale maestrului Asimov. Știți care sunt cele trei legi fundamentale ale roboticii? Cartea este scrisă prin anii '940, iar în una din povești acțiunea se petrece prin 2015, când se arată că omul explorează planeta Mercur chiar la fața locului. Interesantă cartea. Realizez acum că a stat la baza superbului joc video Detroit become human. 

marți, 21 iulie 2020

Radu Pavel Gheo - Un drum cu ceapă


Să presupunem că suntem fani Queen și ne aflăm în 1989, la lansarea albumului The Miracle. Mergem la un magazin de muzică și abia așteptăm să cumpărăm discul nou apărut (cititorii mai vârstnici ai blogului ne pot spune dacă s-a găsit acest disk la magazinul "Muzica" din București). Ne întoarcem victorioși acasă și cu nerăbdare dăm play. Prima piesă de pe disk este "Crazy Little Thing Called Love", urmează "Another One Bites the Dust" și tot așa, piese cunoscute, care au fost incluse pe un album de mai demult. Doar ordinea diferă. Păi ce au dorit să facă Queen? De fapt ei nu sunt vinovați cu nimic, albumul The Miracle a fost cu totul nou. Însă Radu Pavel Gheo, în colecția "Un drum cu ceapă" a inclus mai mult de trei sferturi povești care mai apăruseră deja în volumul "Numele mierlei". N-am fost atent, m-am păcălit. Am dat banii pe ceva ce deja aveam și despre care am mai scris pe blog aici. Nici nu știu dacă e un lucru pozitiv ori negativ, dar nu-mi mai aminteam mare lucru din povești, doar frânturi, așa ca prin ceață. Cum am mai spus, momente și schițe de undeva din anii '90, nu mai sunt de actualitate în zilele noastre. În prezent ar fi mers povești despre corporatiști, despre distracția de week-end din cluburile aflate în Mamaia, despre pokemoni și pițipoance, ceva în care să simți vibrația anilor '10-'20. Cele câteva povești noi sunt interesante, încadrându-se în sfera absurdului, ultima poveste fiind plasată într-un viitor distopic în care apele au cuprins cu totul Balcanii, iar un copil îl așteaptă pe Moș Crăciun. Nu este o carte rea, poveștile sunt plăcute, dar nu au ceva ieșit din comun, ceva care să te încânte cu adevărat. Nu sunt nici la o zecime din valoarea celor două mari romane scrise de Pavel Gheo, "Noapte bună, copii!" și "Disco Titanic".

luni, 11 mai 2020

Bami Goreng

Vineri, după muncă, mă întâlnesc pe stradă cu Vio de la noi, de la Resurse Umane. Văzând-o de la depărtare, îmi zic că sigur mă va întreba când mai scriu pe blog. E o cititoare fidelă. Am avut dreptate. Dialogul decurge în felul următor:
- Ce faci, mă? Când mai scrii pe blog?
- Păi uite, acum mă duc acasă și o să pregătesc Bami Goreng.
Râde cu gura până la urechi și mă privește cu îngăduința cu care privești un puști simpatic care a făcut o tâmpenie.
- Ce faci, tu, mă?
- Bami Goreng, îi repet. O să vezi tu!
- Bine. Aștept să văd.
- E, azi îl fac. O să scriu pe viitor. Hai, pa, week end plăcut!
- Pa! Week-end plăcut.
Probabil mă consideră un pic nebun. Dar chiar aveam de gând să pregătesc Bami Goreng.

Acum vreo 2 ani am cumpărat niște tăiței chinezești de la Săptămâna Asiatică de la Lidl și i-am preparat cu carne de pui. Fiului meu cel mare i-au plăcut într-atât de mult, încât de atunci mi-a pomenit de nenumărate ori despre asta: "Tati, când mai facem tăiței chinezești?". În prezent, uitându-mă peste un pliant Lidl văd că au băgat din nou. Joi, după muncă, mă duc să cumpăr. Se epuizaseră. Nu îmi venea să cred. Cine să cumpere atât de mulți tăiței chinezești? Poate doar un restaurant chinezesc. Tăiței Chow Mein, la prețul de 4 lei, 250 grame. Când caut ceva și nu găsesc, mă enervez ca toți dracii. Mai ales că îi promisesem copilului. Mă sui în tramvai și plec spre alt Lidl. La cel de-al doilea magazin aveau sute de pachete de tăiței Chow Mein. Pe ambalajul lor au scrisă o rețetă de Bami Goreng și asta mă gândesc să fac.

  • 2 pachete de tăiței Chow Mein (se pun în apă clocotită doar 4 minute)
  • 1 kg piept de pui (se taie fâșii și se trage la wok)
  • legume congelate thai (sigur, cei mai pretențioși dintre voi vor strâmba din nas, că nu e sănătos, că gătesc semipreparate, dar de unde pot cumpăra proaspete muguri de bambus, fasole Mung, castane de apă și totul să fie îmbibat în lapte de cocos?). Legumele se pun în wok 8-9 minute, peste carnea de pui, deja aflată la prăjit.
  • sos de soia (îl punem peste carne și legume la sfârșit, dar și în farfurie peste produsul final)
  • usturoi (întâmplător tot chinezesc a fost, a mers cu atât mai bine. Ați citit Baladele usturoiului din Paradis?) - se zdrobește peste produsul final.
  • bere Chang (Product of Thailand. Nu ar fi mers un Ursus la acest fel de mâncare, nu?)
Ingredientele pentru Bami Goreng

Așadar, după ce am tras la wok carnea de pui fâșii, legumele congelate thai, am pus în wok tăițeii fierți și am mai ținut câteva minute la foc, după care am presărat cu sos de soia și usturoi. 

Carnea de pui și legumele thai sfârâind in wok


A ieșit un fel de mâncare unanim apreciat de copii și nevastă. Au mâncat de le-au trosnit fălcile și nici n-au băgat de seamă că la radio se difuza piesa Shake your hips, în varianta Rolling Stones. Prezentatorul emisiunii a spus că piesa este inclusă pe albumul Exile on Main St., fiind un cover realizat din dorința lui Mick Jagger la o piesă a lui Slim Harpo. Omul de radio a spus că apreciază mai mult piesa originală. Eu nu m-am mai gândit la asta, fiind încântat de berea Chang, care a mers excelent după o asemenea masă. Chang înseamnă elefant în thailandeză.

Produsul final și desigur berea Chang

sâmbătă, 9 mai 2020

Ursul Panda și Rinocerul

Înainte de culcare, fiul meu cel mic mă întreabă: "Tati, vrei să-ți spun o poveste?", iar eu zic: "Da, mi-ar prinde bine!". El începe, spune povestea și mi se pare excepțională, iar eu îi zic: "Mai spune-o încă o dată, ca să o scriu pentu blog!". Mi-o mai spune. E transcrisă mai jos. Povestea fiului meu de 5 ani:

Odată ca niciodată, de n-ar fi nu s-ar mai povesti. La o Zoo trăiau un rinocer și un urs panda, care erau prieteni foarte buni. Într-o zi ursul panda a zis: "Vrei să mergem la un restaurant?" și rinocerul a zis: "Da! Vreau să merg acolo.". Și după aia, când au mers la restaurant, acolo aveau scoici marinate. Și după aia s-au mutat la altă Zoo și acolo l-au întâlnit pe John Crocodilul și știau că se puteau baza pe el. Și John Crocodilul a zis: "Vreți să mergem la o pizza?". Și ursul panda și rinocerul au zis: "Noi deja am mâncat!". Sfârșit.

luni, 4 mai 2020

Ugly Delicios

Ugly Delicios este titlul unui documentar culinar de pe Netflix, realizat de David Chang, fondator al restaurantului Momofuku . Am mai amintit despre Momofuku pe acest blog (dați search să vedeți că este adevărat!). Am pus acest titlu pentru că mi-a ieșit o mâncare ce nu arată prea bine, dar a fost delicioasă. Tovarăşa profesoară Mauna Andrieşica (și despre ea am mai scris pe blog, dați search) ne-a învățat că mâncarea trebuie să fie gustoasă, dar și prezentabilă în farfurie. Mie partea cu prezentabilul nu mi-a ieșit. Cu siguranță, un bloger culinar nu s-ar putea lăuda cu așa ceva. La ei totul trebuie să fie impecabil, pozele lor trebuie să transmită ceva cititorului, să-l îndemne să pregătească felul respectiv.



Am cumpărat pește. Ne place peștele, însă doar să-l mâncăm. M-am tot îndemnat cu nevasta: "Gătește-l tu!", "Ba tu!", "Ba tu!". Până la urmă am ales să-l prepar eu, alternativa fiind datul cu aspiratorul. Am citit pe net despre cum să faci un păstrăv pe grill. La teorie suntem cu toții buni. Sfaturi dă oricine. Mai greu este cu practica. Peștele se lipește ca naiba de grill, deși am uns cu ulei și am încins bine. Își lasă pielea acolo, se face franjuri. Mi-am dat toată silința să iasă dintr-o bucată. Între timp am pregătit și orez indian cu legume mexicane (congelate, dar de calitate.....Bonduelle). Peștele mi se părea că e crud, mai mult mi-a fost frică să-l las pe grill, așa că am încins cuptorul la 150 grade și l-am băgat acolo 10 minute. 

Între timp am băut vin alb și m-am rugat la Dumnezeu ca cina noastră să nu fie ruinată. La radio se difuza piesa "The Beatles - I Want To Hold Your Hand". Aceste două lucruri m-au binedispuns și mi-au dat încredere că voi face treabă bună. Și așa a și fost. Peștele și orezul indian cu legume mexicane au fost unanim apreciate și aplaudate la scenă deschisă de nevastă și copii. Asta e bucuria mea cea mai mare, poate mai mare ca mâncatul. 


În încheiere vreau să consemnez că astăzi m-am simțit ca un mare bloger culinar. M-a sunat colegul meu Fane să îmi spună că m-a citit nevasta lui și că vrea mai multe detalii despre orezul cu șunculiță. "Găbiță, întreabă dacă se folosește doar orez Uncle Ben's. Șunculița de care? Ouăle când se pun?".  Îmi pare bine când îi pot inspira pe alții.

sâmbătă, 2 mai 2020

1 Mai cu mici triști și bere rusească

În popor, micii făcuți pe aragaz sunt numiți mici triști. Nu au savoarea și fastul unora făcuți pe grătarul cu jar, dar sunt un compromis pe care oamenii îl fac, un surogat pentru ieșirile la pădure și grătarul în aer liber. Cu ocazia zilei de 1 Mai 2020, am tras și eu la tigaie 32 de mititei de Selgros Pantelimon. N-au fost răi deloc, ba chiar excelenți.

I-am servit în compania pâinii de casă (acum toată lumea e specialistă în a face pâine de casă, adică în a pune 360 ml apa, 620 grame făină, 7 grame drojdie și sare după gust în cuva mașinii de pâine și în a apăsa două butoane), a clasicului muștar de Tecuci, a castraveciorilor murați de la Curtea de Argeș și a unei excelente beri rusești, îmbuteliată în orașul Leningrad. 

Proletari din toate țările, uniți-vă!


luni, 27 aprilie 2020

Brunch

Duminica ne trezim ca oamenii bolnavi, pe la 11, așa că luăm o masă intermediară pe la miezul zilei. Capitaliștii o numesc "brunch". E ceva ce ține loc și de mic dejun și de prânz, iar noi o facem într-atât de consistentă, încât nu mai mâncăm până a doua zi. Medicii gastroenterologi și specialiștii în nutriție, cu siguranță vor blama acest obicei, ei recomandând mai degrabă mese frugale și dese. Brunch-ul nostru din această duminică a cuprins:
- omletă cu brânză cheddar
- french fries & ketch-up
- ardei iute umplut cu brânză
- castravete crud
- ridiche de lună
- chec cu spanac (făcut de nevastă după rețeta Teodorei de la Teo's Kitchen)
- salam Mozaic (~80 lei/kg)


Servim (cui?) mesele într-o atmosferă destinsă (probabil și distinsă), ascultând întotdeauna muzică. De această dată am găsit un cd mai vechi de la aniversarea Pepsi a 50 de ani în țara noastră. Dacă nu mai beau Pepsi, măcar ascult un cd de la ei. Din această compilație piesa 5 este preferata mea. Dar a voastră?


joi, 23 aprilie 2020

Florin, Șeful Paul și Doamna Sanda. Orez integral cu șunculiță.

Am o lună și jumătate de când nu am pus Pepsi în gură și niciun alt suc. Colegul meu Florin se chinuiește să mă determine și la partea cu dulciurile și mâncatul cefei de porc. Trebuie renunțat la ele. Bine, Florin mănâncă la birou cartofi prăjiți la pungă de la Mega Image și bea un Pepsi la 1,25 litri dintr-o dată. Mă îmbie cu falsitate să beau un pahar de Pepsi, iar eu îi zic să îmi pună și mie, iar el atunci se aprinde și îmi spune: "Nu ai voință. Ești slab. Nu mai avem ce vorbi. Eu îți dau dacă vrei, dar nu ai voință!". Altădată Florin mănâncă sandwichuri ambalate și bea o Coca Cola la 1,25 litri. El nu face diferența dintre Pepsi și Coca Cola, are nevoie doar de rația de zahăr în sânge. Motivează mesele sale prin faptul ca aleargă pe străzi odată la 2-3 zile. In fiecare zi mă întreabă ce mănânc la cină și mă pune să îi trimit poze pentru a-și da cu părerea. Îi spun că în seara asta voi pregăti orez cu șunculiță. Strâmbă din nas și spune că la șunculiță trebuie renunțat.

Șeful Paul e pasionat de gătit. Are veleități de chef, dar eu îl numesc Șeful Paul pentru că este șef la noi la departament. El, ca orice alt șef, pune biciul pe noi, dar are și omenie în suflet. Într-o zi m-a chemat la el la birou și a zis: "Grasule, uite ce am gătit aseară! Ia și mănâncă!". Gătise o tigaie picantă cu carne și trei feluri de cârnați. Adusese o tava mare și dintr-o pungă a scos o pâine caldă pe vatră. Îi place să gătească și să aducă mâncare la oameni. Am mâncat pe cinste și m-am rugat pentru sănătatea Șefului Paul. Șeful Paul are gătitul ca pasiune pe locul 2, pasiunea lui principală fiind cu totul alta, dar nu vom discuta acum despre asta. Se spune că acolo este mult mai priceput ca la gătit, iar la gătit excelează cu adevărat.

Mâna dreaptă a Șefului Paul este Doamna Sanda. Ea vine prin birouri și adulmecă în atmosferă, intuind imediat tot ce se întâmplă printre noi. Dă ochii roată, iar noi cu capetele plecate încercăm să-i evităm privirea. În cele din urmă își alege prada, pe unul dintre noi pe care îl întreabă: "Tu ai ceva de făcut acum?" și indiferent de răspuns îi dă ghinionistului un nou task, care deobicei durează câteva ore bune până la îndeplinire. Împătimiții de jocuri video ar cataloga aceste task-uri ale Doamnei Sanda, drept "side quests", ceva în plus pe lângă main missions. Doamna Sanda este astăzi în toane foarte bune, probabil datorită noilor pantofi impecabili din piele gălbuie pe care îi poartă si pe care cu toții i-am apreciat încă de la prima oră. Ne anunță că ne cinstește cu masa la KFC. Îi cer din ochi aprobarea lui Florin, iar acesta îmi spune că pot mânca la KFC, dar fără cartofi, suc și maioneză cu usturoi. E bine și așa. Aleg doi burgeri.

Iar acum, pentru că nu am prezentat de ceva vreme o rețetă pe blog, să vă spun cum pregătesc eu orezul. În seara asta am pus următoarele:
- 250 grame orez integral Unchiul Ben
- 2 cepe
- 250 grame șunculiță afumată crudă
- 5 ouă
- ulei măsline
- ardei iute tocat în ulei de măsline

Pun orezul la fiert, 10 minute, atât scrie pe cutie. Am o tigaie foarte șmecheră de la Ikea, din oțel inoxidabil. Încing în ea ulei de măsline, iar apoi călesc ceapă în uleiul de măsline. Știu că nu este sănătos să prăjești ceapa, dar e gustos. Apropos, voi știți să tăiați ceapa perfect? Mie nu îmi iese niciodată. După 5 minute de prăjit ceapa, arunc în tigaie și șunculița pe care o mai țin acolo 5 minute. În fix 10 minute s-a fiert și orezul, cu 20 secunde înainte de a turna orezul în tigaie, pun ouăle bătute, iar apoi orezul. Amestec încă 1 minut totul pe foc, iar la sfârșit adaug o linguriță de ardei iute tocat în ulei de măsline. Este o masă delicioasă, unanim apreciată la noi în familie. 

Lângă orez am pus și câteva bucățele de brânză Brie. Nu e ceva tradițional, dar asta aveam prin frigider. A mers de minune. Am băut și două păhărele de tequila Olmeca silver și asta a fost cina. 

Ceapa și șunculița sfârâind în tigaie

Tigaia abia luată de pe foc

Gata de servire

duminică, 5 aprilie 2020

Sâmbătă banală

Sâmbătă dimineața. Toți ai casei dorm. În alte vremuri ăsta era momentul în care porneam în obișnuitele noastre călătorii. Oltenița, Giurgiu, Alexandria, Târgoviște, poate chiar și mai departe. Acum trăim vremuri grele. Mă așez la masă și scriu declarația pe proprie răspundere. Vreau să cumpăr lapte și cereale pentru micul dejun. Și mai vreau ceva. În orele de insomnie din noapte, stau și mă uit pe telefon. Îmi apar tot felul de reclame, iar una îmi spune că jocul Spider Man pentru PS4 este redus la Altex. Pentru că zilele trecute am terminat God of War, mă gândesc să-l cumpăr. Trec pe declarație Cora Pantelimon și Bucur Obor (au jocul pe stoc în Altex-ul de acolo).

Ies tiptil din casă, pentru a nu trezi pe nimeni. Mă sui în mașină și dau drumul la muzică. 89,5 FM. Pornesc, orașul este gol. Simt primii fiori de libertate. Am ajuns să apreciem faptul că mergem până la capătul străzii. În difuzoare se aude o piesă excepțională, care parcă mă îndeamnă să merg spre autostradă și de acolo mai departe, mult mai departe. Nu se poate. Christian Lepah & Alin Prandea - Yuma. O muzică care te liniștește și în același timp îți dă putere. O asculți și îți închipui că joci într-un film, deși tu doar conduci mașina, umil, către Cora. 

La hypermarket în difuzoare se aud tot felul de îndemnuri. Să cumpărăm puțin, să nu stăm mult în magazin, dimineața au prioritate militarii și doctorii. Mă simt ca în populara serie HBO, The Handmaid's Tale. Era consumatorismului a apus, așa că voi cumpăra doar strictul necesar. Lumea spune că urmează colaps financiar la nivel mondial. Trebuie să fim prevăzători cu cheltuielile. Iau 3 cutii de lapte la 1 litru, două pachete de telemea de vacă la 350 grame, două pungi de cereale la 500 grame, o caserolă de roșii cherry din Senegal, două pachete de lipii libaneze, o pâine feliată, o pavă. 90 lei cu totul. Termin în 15 minute toate cumpărăturile, încadrându-mă în timpul petrecut în magazin pe care îl recomandă vocea din difuzor. 

Iar apoi către Altex Bucur Obor. Nu sunt lăsat să intru în magazin până nu mi se ia temperatura cu un dispozitiv foarte modern. Din fericire am 36,2 grade, așa că mă primesc. Cumpăr jocul dorit, iar apoi mă întorc acasă. 

Mâncăm toți patru lapte cu cereale și câte un sandwich cu brânză telemea și roșie. Apoi mă retrag în fața televizorului și urmăresc pe Netflix două episoade din serialul spaniol Vis a Vis. Copiii se joacă pe telefon Talking Tom Gold Run și Mr. Ninja, iar nevasta face curățenie.

Pentru a doua și ultima masă a zilei voi pregăti cartofi franțuzești. Rețeta este una foarte simplă, dar de efect. Am fiert 10 cartofi în coajă, i-am lăsat la răcit, apoi i-am curățat. Am călit o ceapă tăiată mărunt în ulei de măsline. Am ras telemea de oaie și brânză cedar. Am bătut cinci ouă. Am tăiat felii cartofii și între două straturi de cartofi am pus brânză, cedar, ceapă călită, ouă bătute. Deasupra am pus șase felii de cașcaval afumat. Am lăsat 45 de minute la cuptor. Separat, pe grill, am fript 800 grame de pulpă de porc fâșii, asezonând-o cu mult usturoi. Pentru această masă am desfăcut o sticlă de chardonnay de zile mari. Trapiche Broquel, din Argentina. 

De când e starea de urgență, mâncăm și bem ca de sărbătoare. Și așa se pare că face toată lumea. Pe facebook postările se împart în două categorii: 1) mesaje idioate, legate de coronavirus, din partea unor așa ziși formatori de opinie și 2) poze și mesaje cu mâncăruri. Am urmărit tot felul de mâncăruri dificile pe care oamenii nu le-ar fi făcut în mod normal, tot felul de torturi fantastice făcute în casă. S-au scos vinurile bune de la păstrare, se mănâncă fructe de mare și antricot de vită. Poate că vine sfârșitul lumii. Mai sunt și excepții pe facebook, două dintre ele urmărite cu mare interes de mine. Cititul de povești pentru copii. Live. Le urmăresc pe Prințesa Urbană și Abramburica. Copiii nu. Mie îmi plac. 

Am 25 de zile de când nu am pus Pepsi în gură, sau orice altă băutură carbogazoasă. Este o mică realizare și vreau să o țin cât mai mult. Meritul este al trainerului meu personal, Florin. Zi de zi mă supraveghează, îmi impune limite, mă apostrofează dacă vreau să mănânc ce nu trebuie. Fără dulce, fără sucuri, pâinea la minim. Minte sănătoasă în trup sănătos.

După ce am mâncat cartofii franțuzești, carnea cu usturoi și am băut două pahare de chardonnay, i-am setat copilului meu cel mare aplicația Zoom pentru a se vedea online cu colegii de clasă și doamna învățătoare. Timpuri noi. E posibil ca de acum așa să învățăm, așa să muncim, așa să interacționăm unii cu alții. 

Înainte de culcare am mai urmărit două episoade din Vis a Vis, copiii au citit cartea "Fericirea este o vulpe" scrisă de Evelina Daciute, din Lituania. Iar nevasta a continuat, neobosită, curățenia și ordinea.

Zile banale, dar plăcute. Să fim sănătoși!