marți, 28 septembrie 2021

Casio

Pentru mine Casio a fost și va fi o firmă de suflet. În liceu am luat prima oară contact cu ceasurile Casio, colegul meu Ciuc avea unul. Mi se părea ceva ireal, eu fiind obișnuit cu celebrele ceasuri cu melodii care mi-au marcat copilăria (afișau data, zilele săptămânaii, secundele, iar daca apăsai concomitent cele două butoane de pe partea dreaptă cântau o melodie; unde mai pui că aveau și lumină). Dar ceasul lui Ciuc era mult peste ceasurile cu melodii, avea așa un aer capitalist. Ciuc a păstrat multă vreme acel ceas, iar într-un final, așa cum promisese în repetate rânduri, l-a oferit ofrandă muntelui, adică probabil l-a aruncat în vreo prăpastie, în drumurile lui montane. Iar apoi colegul meu de bancă din liceu, Costin, și-a cumpărat un Casio G-Shock, care mi s-a părut absolut fabulos. În 1996 mi-am cumpărat un ceas identic cu al lui, după ce în prealabil am strâns un an de zile bani. Modelul clasic de G-Shock, cadran dreptunghiular, ziua săptămânii în stânga sus, data în dreapta sus. Bateria acestui ceas a ținut 10 ani, timp în care l-am purtat cu deosebită mândrie. Iar în 2006, în timpul Jocurilor Olimpice de la Torino mi-am cumpărat un ceas Casio cu limbi și brățară metalică din colecția Edifice. Iar apoi, aflându-ne în era consumatorismului, am mai cumpărat încă un G-Shock (ceasul oficial de mare), alt Edifice, iar la aniversarea mea din 2020 am primit de la nevastă un ceas superb G-Shock, dar din colectia G-Steel. N-a fost ieftin, 1418 lei. 


În pofida dragostei mele pentru Casio, nu toată lumea vede cu ochi buni această firmă. Nu puțini sunt aceia care le consideră ceasuri de duzină, de pildă colega mea Andra spune că sunt ceasuri care se vând și în IDM, că au modele care costă 99 de lei, că sunt ceasuri ordinare, un fel de semi-știft. Nu contează că au modele frumoase, unele chiar foarte scumpe. Asta e părerea ei și a unora influențați de marcheting. O firmă pusă pe un produs are impact major asupra creierului. Recunosc că și mie îmi place Casio și poate nu aș cumpăra ceasul dacă pe el ar scrie altceva, iar la același preț poate ar fi mai de calitate.


Zilele trecute au fost două întâmplări care mi s-au părut interesante. Cumnată-mea, văzându-mi ceasul G-Steel, a spus: "Și prietenul meu are un ceas mișto. Tag și nu mai știu cum se numește. A dat 3000 euro pe el.".  Evident, era vorba despre un Tag-Heuer. I-am zis și eu: "Al meu a fost 2000 de euro, de Black Friday.". A crezut, a lăudat ceasul. Ieri am venit pe jos de la muncă alături de colega mea Mihaela. I-am arătat ceasul, l-a laudat și a zis: "Și prietenul meu are un ceas frumos. Omega.".  Iată ce înseamnă să nu ai idei preconcepute. S-a dublu demonstrat faptul, că fără să știe ce firmă este ceasul, lumea asemuiește un ceas Casio cu un ceas de lux.


Acum îmi doresc un ceas Casio Pro Trek Triple Sensor. Sper să mi-l aducă Moș Gerilă.

joi, 23 septembrie 2021

U2

În tinerețe aveam un prieten numit Aliosha. Am fost colegi un an la Universitatea Tehnică, după care el a plecat peste graniță și ne mai vedeam în timpul vacanțelor. Era un băiat bun la carte, extrem de popular în societate și mai ales cu mare lipici la femei. Eu eram exact opusul lui, dar asta nu ne-a împiedicat să fim prieteni buni, fiind perioade când ne vedeam zilnic, ascultam muzică, mergeam prin terase și restaurante, la cinematograf, ori la meciuri de fotbal pe stadion. Îmi plăcea să merg acasă la el, unde întotdeauna mă servea cu o mâncare bună și ceva fin de băut. Își punea iubitele de atunci să gătească și aveam mereu parte de specialități culinare. Țin minte cu mare plăcere câteva evenimente sportive urmărite acasă la Aliosha. La EURO 2004 a fost un meci fantastic între Italia și Suedia, când Ibrahimovic a egalat cu un gol superb cu călcâiul. 1-1. Ori un meci de Champions League când Rapid a jucat cu Anderlecht la Bruxelles, iar giuleștenii conduceau cu 2-0 la un moment dat (goluri Ilyes și Florin Bratu). La acel meci am băut acasă la Aliosha 3/4 dintr-o sticlă de whisky și m-am îmbătat cumplit. Aliosha, mare fan Steaua, se bucura de reușitele Rapidului din acel meci. A fost frumos.


Părinții lui Aliosha erau medici. Fiind ocupați cu munca, rareori îi întâlneam. Însă odată l-am întâlnit pe taică'su, Didi. Aliosha m-a atenționat să fac liniște, că Didi e obosit, după o gardă. Omul stătea în sufragerie pe canapea, îmbrăcat doar în boxeri. Era cu capul sprijinit de spătarul canapelei, cu mâinile sub cap și cu ochii închiși. Pe masa de lângă el era un pahar cu puțină tărie, iar boxele sistemului audio umpleau încăperea cu muzica celor de la U2. Didi, în boxeri, pe canapea, asculta U2 și chiar dacă niciun mușchi nu i se clintea, părea să aprecieze muzica. U2. Mi-a rămas întipărită această scenă.


Zilele astea, la vreo 20 de ani distanță de la faza cu Didi, am cumpărat două cd-uri cu U2. Lumea se miră că mai cumpăr cd-uri, acum când e atâta muzică free pretutindeni, dar îmi place să ascult muzica la fel ca pe vremuri, să bag discul în sistemul audio și să apăs play. Două cd-uri Best of U2, unul pentru perioada 1980-1990 și celălalt pentru perioada 1990-2000. Ajuns acasă, după o zi de muncă, am destupat o sticlă de JW Green Label pe care o cumpărasem mai demult, mi-am turnat într-un pahar de cristal și am început să beau și să ascult muzică. Am ascultat cap coadă cele două cd-uri. Superbi U2. Miss Sarajevo am ascultat-o pe repeat de trei ori. Whisky-ul și muzica celor de la U2 s-au completat excelent. Am fost și eu ca Didi pentru o seară. 


N-am mai vorbit cu Aliosha de vreo 7-8 ani, nu știu dacă Didi mai trăiește, dar am petrecut o seară frumoasă în compania muzicii și mi-am adus aminte de tinerețe.