Părintele istoriei

de Ciuc

BUCUREȘTI, acum 3 ani. Duminică dimineață. Ziua "Z". De la Zoo. Bebelușul ne dă trezirea de la 7 după ora nouă. Mă culcasem devreme, dar nu dormisem prea bine. Veneam după o săptămână nasoală: 2 zile full de discuții cu colegii din străinătate (boooring), în plus, vineri, taman când să ne bucurăm și să sărbătorim release-ul, un test care trecuse de mai multe ori toată săptămâna, s-a decis să pice. M-am uitat în cod, era o greșeală acolo. A mea. Cum ar fi zis Emil Bobu "onorată instanță, am fost un dobitoc". Deci sâmbătă fusese o zi normală de lucru pentru mine, cu excepția unei excursii la locul de joacă. Oricum, am rezolvat problema, sfârșind prin a dezactiva o bucată de algoritm cu care îmi bătusem capul acum câteva luni și de care eram foarte mândru. În fine, s-a trezit și Fiul Cel Mare, am mâncat obișnuitele cereale de weekend, cereale scumpe, deci bune. Apoi fiecare la treaba lui, Fiul Cel Mare la laptop, eu la computer, Nevasta cu Bebelușul. Micul dejun, schimbat de caca, d-astea. Încerc să ajut cu Bebelușul dar la un momentdat mă tolănesc pe canapea, iar pe History e un reportaj despre patronul Ikea. Foarte interesant, genul meu de miliardar, dar m-au enervat reporterii ăia care se băgau în sufletul oamenilor și încercau să afle secrete comerciale și păreau ofuscați că nu-i lăsau ăia să intre acolo, să filmeze dincolo. Dar... e timpul să purcedem la drum. Ne îmbrăcăm subțire, e cald, ne suim în mașină și plecăm.  Pe drum, lejer până când să facem dreapta din Erou Iancu Nicolae pe strada cu Zoo. Spre rușinea mea, nu știu cine e Erou Iancu Nicolae. Oare Moșu știe? El știe o grămadă de chestii de cultură generală, dar nu-l bate pe Răzvan. Răzvan chiar le știe pe toate! Dar cine e Răzvan? Nici noi nu știm. Pe strada aceea era plin. Se pare că mulți au decis să meargă la Zoo în ziua aia. Nu intrăm în acest malaxor, mergem înainte. Îndrăznesc să propun o repoziționare a ieșirii, și anume în Herăstrău, Nevasta face o criză, deci renunț la idee și parcăm pe străduța paralelă cu zoo. Habar nu aveam de aceasta șpârlă, aș fi făcut asta din prima. Mergem prin pădure până la strada aglomerată, dar intrăm pe ea din celălalt capăt, apoi printre mașinile aflate în coadă, până la zoo. Respirăm niște noxe bio, de casă, stăm la coadă, e coadă mare dar merge repede. Zoo Băneasa nu a intrat în secolul 20 și nu se pot achiziționa bilete online.

Mie imi place la zoo Băneasa. Nu se compară cu alte zoo de prin lumea largă dar e decent. Cel mai mișto a fost că tigrul s-a decis să patruleze prin cușcă. Nu am văzut niciodată un tigru atât de aproape, mai ales să îl văd venind spre mine. Tigrul trebuie că e cel mai frumos animal din lume. Mă refer strict la regnul animal, așa, pe stradă am văzut feline cel puțin la fel de frumoase. În rest, alte pisici mari care dormeau, ursul, struți, lame, alpaca, vulturi, maimuțe, chiar și crocodilul, dar și alte lighioane. Per total, mi-a plăcut.

Nu zăbovim mult, nu ai multe de făcut pe acolo, în afară de a vedea animalele. Plecăm de la Zoo. Nu-mi pun gps-ul ca să nu zică Moșu că sunt handicapat, fac dreapta, merg pe DN1 și intru pe Centura Capitalei. Acum, probabil că de la curatorul acestui blog ați citi cum se revărsa lumina ca în True Detective, ce melodie era la radio, ce formație cânta, de pe ce album și în ce an fost înregistrat, dar eu nu aveam cum, Bebelușul urla, Nevasta era stresată din această pricină, ceea pe mine m-a scos din zenul meu, în plus trebuia să fiu atent să nu ratez ieșirea de pe DNCB, pe care oricum am ratat-o. Dar în cele din urmă ieșim pe la Ștefănești, un fel de fosta ieșire de pe Autostradă, cum e Fostul Drum Spre Mare, și ajungem acasă. Ca să fim exacți, Fostul Drum Spre Mare ar trebui să fi fost redenumit in Fostul Fost Drum Spre Mare de când s-a săvârșit Autostrada Soarelui. Dar acestea sunt alte discuții, nu-și au locul pe acest blog a cărui seriozitate nu poate fi pusă la îndoială. Mâncăm ceva rapid, hămesiți fiind, și ne tolănim pe canapea. Încercăm să-l mai distrăm pe Bebeluș dar e destul de greu când ți se închid ochii. Și el e mârâit, nu-i convine nimic. Are momente d-astea de îți vine să-ți iei câmpii. Nevasta a zis că la un momentdat o să plece la hotel o săptămână, eu sunt pe punctul de a simula un telefon urgent de la serviciu care să mă trimită la sediul central al firmei, în occident. Dar vine și momentul ritualului: băiță, pijama, citit, lăptic și somn. Mă rog, agitație înainte de somn (pe care eu o numesc "Tărăboiul sălbatic" sau "Ciudata maimuța - turbată la gratii"), dar pentru mine se oprește interacțiunea cu Bebelușul. Nevasta rămâne să adoarmă bestia, eu revin în sufra unde Fiul Cel Mare deja pregătise a doua jumătate a filmului "Hunger Games". La prima jumătate ne uitasem cu o zi în urmă. Destul de bun filmul. Rezist până la sfârșit, Fiul Cel Mare se culcă și el, iar eu mă îndrept și eu spre somn. Nu înainte de a mai trage o ultimă țigară pe balconul de pe holul blocului. O decizie înțeleaptă, vecina de vizavi se hotărăște că e momentul să se fâțâie în chiloți prin casă, cu lumina aprinsă și fără perdea. Are un cur de legendă. Herodot, părintele istoriei, dacă ar mai fi trăit,  i-ar fi dedicat un capitol în cartea sa de căpătâi, celebra  "Istorii". Eu nu sunt Herodot așa că o amintesc în treacăt în câteva rânduri în nu mai puțin celebrul blog Nopți și zile. Țigara se termină, îmi fac și eu ritualul și mă pun pe canapea la culcare. Dau drumul la Star Trek TNG, la fel, îmi rămăsese o ultimă parte din episodul cu binarii. Nu prea mai am ce vedea pe Netflix, așa că am reluat Star Trek TNG, unul din serialele copilăriei. Nu văd nici 5 minute și mi se închid ochii, deci sting televizorul și mă culc. Nu adorm imediat.. Gândul îmi zboară la Baghira, celebra snaiperiță sârboaicâ capturată de ucrainieni (ucraineni, pentru puriști). Nu prea mă mai uit la știri și majoritatea informațiilor le primesc de pe grupul de băieți care până să înceapă războiul se ocupa de chestii serioase, adică p0rn. Nu mai cred o iotă din ce se spune despre războiul ăsta. Adică înțeleg, propaganda e absolut necesară pe timp de răzbel, dar unele kestii îmi insultă inteligența. Băbuțe care doboară drone cu borcanul de castraveți sau care otrăvesc cotropitorii, pisici care detectează sniperi, cetățeni care fură tancuri cu tractoarele (probabil n-au găsit cheia la parasolar și n-au știut să lege firele). Și povestea asta cu Baghira, putea fi făcută puțin mai frumos... "Cuvioasa Baghira (a fost și călugăriță la un momentdat n.r.), snaiperița sârboaică, a fost capturată după ce o gospodină a surprins-o pe când se furișa ca să ajungă într-o poziție de tragere și i-a aruncat în cap cu un borcan de ajvar. Ce ironie!", ar fi putut titra Gazeta Sporturilor.