Mi-a recomandat cartea o colegă de la muncă, spunând că este excelentă, așa că am zis să o încerc. Genul de best seller internațional vândut în 8 milioane de exemplare, ce se găsește la automatele din gări și e tocmai bună pentru un citit pe tren, ca să omori timpul. Nu e literatură, sunt doar niște propoziții care formează o carte, spun o poveste, thriller care își dezvăluie deznodămândul în ultimul capitol. Nu mă deranjează să citesc așa ceva, e ca și cum ai mânca fast food. Avem ca personaj o pictoriță care își ucide bărbatul, împușcându-l. Culmea, îl iubea foarte mult și era atașată de el. După această faptă amuțește și până la urmă este internată la nebuni. Mai avem ca personaj un psihoterapeut care dorește cu tot dinadinsul să o ajute pe pictorița criminală și să o facă să vorbească. Cam așa pornește cartea și se întinde pe mai bine de 350 de pagini. Nu e rea, dar am mai spus și în alte dăți, carte de consum. Dacă vreți să știți care este deznodământul, întrebați-l pe chat gpt, vă face un rezumat pe care-l citiți în 45 de secunde și nu pierdeți vremea ca mine, citind tot romanul.
Spui că aceasta carte e echivalentul mâncării junk food.
RăspundețiȘtergereAtunci ce carte ar fi echivalentul iahniei de fasole ???
(iahnie pentru care ai primit "aplauze la scenă deschisă")
Trenuri cu prioritate.
Ștergerehttps://noptisizile.blogspot.com/2015/09/bohumil-hrabal-trenuri-cu-prioritate.html?m=1
Ai dat un răspuns direct și la obiect.
ȘtergereNu ești bun de politician !!
Dacă aveai stofă de politician, ocoleai subiectul, dădeai vina pe adversarii politici, băgai și puțin populism (menționai că ești credincios, familist și iubitor de tradiții), vorbeai minim 5 minute fără să dai de fapt un răspuns.