Cine mă cunoaște știe că atunci când vine vorba de
excursii sunt un adevărat tiran. Nu stai cu mine la discuții, sunt ore fixe
pentru orice, se doarme puțin, se mănâncă o singură masă pe zi (îmi place să
mănânc, în restul timpului iau și șase mese pe zi, dar în excursii nu este
cazul), nu se bea alcool, se profită la maxim de lumina zilei, totul este
optimizat în detaliu pentru o reușită cât mai aproape de perfecțiune a
excursiei. Niciodată nu plec în excursii mai lungi de o zi însoțit de
altcineva, exceptând familia, deși de multe ori nici cei din familie nu mai
merg cu mine, nereușind să se supună rigorilor. Sigur, sunt și anumite
excepții, când mergem pe litoral, mâncăm, bem, avem un program mai relaxat,
pentru că acolo în afară de făcut baie nu ai alte activități. Dar în excursiile
care implică obiective, cobor milităria jos din pod. Recent am făcut o excursie
doar cu Fiul cel Mic, 4 zile prin județele Suceava și Bistrița-Năsăud, unde
noi, bucureștenii, ajungem foarte rar.
Ziua 1. Am părăsit
Bucureștiul la orele 7:45, pornind pe A3 și apoi pe A7 care acum ține până
dincolo de Municipiul Adjud. Iar apoi am continuat o porțiune pe DN2, după care
A7 înconjoară orașul Bacău. Ne-am oprit abia după Bacău, în drum spre Roman să
facem pipi și să mâncăm un sandwich. Am pregătit de acasă câte un sandwich
pentru fiecare, cu pâine, Almette, șvaițer și salam de Sibiu. Din salamul de
Sibiu și din brânză cam ieșise grăsimea, iar Fiul cel Mic după ce a mâncat
jumătate din sandwich a zis că nu mai poate, iar eu am zis să-l lase pe câmpul
unde ne oprisem, pentru că-l va mânca vreo vietate, dar totodată i-am spus
că-și va asuma acest fapt și nu va țipa de foame, pentru că vom mai pune ceva
în gură abia la lăsatul serii. A fost de acord, iar noi am pornit mai departe
și ne-am oprit abia la Mănăstirea Voroneț. Anul trecut, cititorii fideli ai
blogului își amintesc cu siguranță, am vizitat alături de cei doi fii ai mei
Mănăstirile Putna, Sucevița și Moldovița, iar acum prin vizitarea Voronețului
întregim această vizită religioasă. Nespus de frumoasă Mănăstirea Voroneț,
monumentală aș putea spune. Suntem norocoși să avem asemenea lăcașuri de cult
în țara noastră. Am tot admirat preț de jumătate de oră pictura și pe dinafară
și pe dinăuntru. Totuși cam mult comercialism în fața mănăstirii, unde pe o
întreagă alee comercianții își vindeau produsele: tot felul de nimicuri, piese
de artizanat, obiecte religioase, haine, chinezării, mâncare. Fiul cel Mic a
cerut o plăcintă cu brânză sărată. În mod normal nu i-aș fi cumpărat, însă
probabil mi s-a înmuiat inima de la atâta frumusețe dumnezeiască, așa că i-am
respectat dorința. De la Mănăstirea Voroneț am plecat direct către localitatea
unde aveam cazarea, în speță Satul Dorna Candrenilor, cam la 7-8 km după Vatra
Dornei. Un drum de 7 ore de condus efectiv, la care adăugăm cele două pauze mai
sus menționate, astfel încât ora era în jur de 16:30. Ne aflam la peste 500 km
distanță de casa noastră. Ne-am cazat în Dorna Candrenilor cu un scop precis:
vizitarea renumitului complex Spa Dorna Candrenilor, aflat la două minute de
mers cu mașina raportat la cazarea noastră. La 17 eram deja în piscină, sau mai
bine zis în piscine, pentru că sunt patru, una cu apă sărată, una cu apă dulce,
una semiolimpică, una cu apă fierbinte. O feerie, un paradis. Și foarte liber.
Trei ore am stat numai în apă și am uitat de orice grijă. Atât eu cât și Fiul
cel Mic ne mai trezeam că râdem așa din senin, atât de fericiți eram. După
atâta baie, a sosit și momentul cinei pentru care ne-am deplasat în localitatea
Poiana Negrii, unde am servit (cui?) șnițel de pui, cartofi prăjiți și salată
de varză. Alcool exclus! Ziua de mâine avea să fie una plină și trebuia să am
capul limpede.
Ziua 2. Am plecat până în
8, pe răcoare, după ce în prealabil am ronțăit 2-3 covrigei de Buzău, pe care
îi luasem de la București. Dar iar nu m-a lăsat inima să-l țin în foame pe Fiul
cel Mic, așa că ne-am oprit în Vatra Dornei la patiseria Luca și ne-am luat câte
o felie de pizza, pe care am mâncat-o din mers pe străzile orașului. Apoi în
mașină și către Mănăstirea Piatra Tăieturii, lăcaș de cult aflat la mare
altitudine, pentru care am întrebuințat serios autoturismul pe un drum
forestier cu pantă accentuată. Privirea la 360° în jurul nostru absolut
minunată. Sus la mănăstire, fiind duminică, se ținea slujba tradițională. Doar
localnici, mașini cu numere de SV sau NT. În apropierea bisericii pășteau două
căprioare, probabil domesticite de călugări. Slujba se auzea în difuzoare și
umplea muntele, în biserică era plin de lume, femei cu basmale, bătrâni pioși,
aici în Bucovina lumea fiind mai credincioasă ca prin alte părți. Am stat cât
am stat, apoi am plecat către următorul obiectiv. Rezervația Tinovul Mare din
Comuna Poiana Stampei. Munții Călimani, nene! Munții Călimani! Câți dintre voi
ați fost în Munții Călimani? Eu și cu Fiul cel Mic am fost. Foarte interesantă
această rezervație. Ne-am simțit brusc în tablourile marelui pictor rus Ivan
Ivanovici Șișkin. Oare autorul blogului „Arta în detalii” a auzit de acest
pictor renumit? La Tinovul Mare am găsit păduri de pin, de foioase, un peisaj
asemănător tundrei siberiene. Vegetație sălbatică de mare frumusețe. Pustiu,
nici țipenie. Un afiș care indica prezența ursului în zonă ne-a cam dat fiori
pe șira spinării, dar nu am rezistat peisajului și am făcut drumul până la
capăt. Foarte bine explicat tot traseul, din loc în loc fiind afișaje cu foarte
multe informații despre zonă. Am scăpat fără întâlnirea cu ursul și din nou pe
șosea, prin Pasul Tihuța către județul Bistrița-Năsăud. Taică-miu are o poveste
despre Pasul Tihuța, pe care o amintește în multe ocazii. Aici se afla în 1989,
când a auzit la radio știrea cum că România a terminat plata datoriei externe.
Atunci toată lumea a sperat la o viață mai bună, iar acum, în prezent, sunt
oameni care regretă timpurile de atunci. Dar nu vom face politică. Eu și Fiul
cel Mic ușor-ușor am ajuns la Lacul Colibița, unde pentru 50 de lei/persoană am
contractat o plimbare de 50 de minute cu vaporașul pe lac. Am avut în preț și
un ghid extraordinar, care a vorbit non-stop pe parcursul celor 50 de minute,
furnizându-ne informații extrem de utile, pe care nu am să le detaliez aici,
dar vă recomand cu maximă căldură să mergeți la acest lac și să faceți
plimbarea cu vaporașul. Lacul Colibița a fost ultimul obiectiv, așa că ne-am
dus la masă, la Punct Gastronomic Local Elena din Deal, dar despre asta am
vorbit într-o postare anterioară. A fost o zi plină pe care am încheiat-o în
grădina pensiunii citind o carte foarte interesantă, a unui autor născut în
același județ în care mă aflam și eu în acel moment. În Bucovina, deși ne aflam
la sfârșit de mai, pomii erau înfloriți. La lăsatul serii am văzut un film
foarte trist alături de Fiul cel Mic, cazarea noastră fiind dotată cu Netflix.
Am urmărit „Mormântul licuricilor”.
Ziua 3. I-am promis
Fiului cel Mic că după alergătura din ziua precedentă vom petrece toată ziua de
azi la Spa. Denumirea completă este Stațiunea Balneoclimaterică Dorna
Candrenilor. Era într-o zi de luni. Ne-am prezentat chiar la 10, ora
deschiderii. Am fost primii clienți, am primit brățările cu numărul 1 și 2. Și
așa a rămas pe parcursul întregii zile, am avut doar pentru noi întregul
complex. Ne-am bălăcit după pofta inimii, absolut toată ziua. Ne-am simțit ca
niște oameni foarte bogați, de parcă acest complex era proprietatea noastră. Am
făcut o pauză de scăldat în vremea prânzului și am dat o fugă cu autoturismul
până la Poiana Negrii, unde la restaurant eu am mâncat ceafă de porc cu cartofi
prăjiți și clătite cu dulceață de zmeură, iar Fiul cel Mic a mâncat piept de
pui cu cartofi prăjiți și clătite cu cremă de ciocolată. Eu am băut o Coca Cola
la sticlă de 250 ml, după 36 de zile de pauză înregistrate de aplicația Goal
Tracker. Seara am urmărit un film excepțional alături de Fiul cel Mic și am
mâncat chipsuri de cartofi. Am văzut „The Remains of the Day”.
Ziua 4. Ziua întoarcerii
acasă, cu un drum mai pe ocolite. Broșteni, Cheile Bicazului, Miercurea Ciuc,
Brașov, Valea Prahovei. Doar patru opriri: pe Barajul Bicaz, la Lacul Roșu de
unde am cumpărat kürtőș (cozonac secuiesc), la Mănăstirea Izvorul Mureșului, la
Brașov unde am luat masa la binecunoscutul restaurant McDonald’s. Eu am luat un
combo Puișor-cartofi, iar Fiul cel Mic un meniu mediu Big Mac cu Sprite. Nu
m-am putut abține și i-am făcut următoarea glumă, întrebând : „What's in
this?”, iar Fiul cel Mic știa ce o să fac și a zis dând ochii peste cap “Sprite”, iar eu am zis: „Sprite!
Good! Do you mind if I have some of your tasty beverage?”... și i-am băut cam
jumătate de pahar. Dar nu s-a supărat, pentru că i-a plăcut și lui foarte mult
această scenă și chiar vrem să revedem filmul pentru a 150-a oară. Ajunși
acasă, nevasta ne-a delectat cu friptură, salată și cireșe. A fost un concediu
foarte reușit!
.jpeg) |
| Mânăstirea Voroneț |
 |
| Spa Dorna Candrenilor |
.jpeg) |
| Mânăstirea Piatra Tăieturii |
.jpeg) |
| Rezervația Tinovul Mare |
.jpeg) |
| Lacul Colibița |
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)