Liniște și zgomote

Sâmbătă dimineața. După multă vreme o zi în care copiii nu au meci de baschet. Nici nu mai știm ce să facem cu timpul nostru liber, nu mai știm să-l organizăm. Avem nevoie de cineva care să ne facă program, suntem ca Brooks în Shawshank Redemption. Propun o excursie la Vulcanii Noroioși. Fiul cel Mare întâmpină această propunere dându-și ochii peste cap și prefăcându-se că vomită. E normal, nu comentez prea mult, m-am împăcat cu ideea, toți am făcut la fel la vârsta respectivă. Nevasta se obișnuiește mai greu cu ideea că a crescut. Fiul cel Mic a acceptat invitația, nevasta la fel, așa că pornim toți trei la drum, pe autostrada A3 și apoi pe A7, tocmai până la Buzău, iar apoi mai departe către obiectivul nostru pe naționala Buzău-Brașov, DN10 cum este numit în termeni tehnici.

Am fost de multe ori la Vulcanii Noroioși, dar după săptămâni întregi în care nu am ieșit din oraș, mi se pare că văd ceva nou, totul este la superlativ. O zi mai cu nori, turiști spre deloc, departe de aglomerația enervantă din timpul vacanțelor și al zilelor senine. Am cam mers prin noroaie până sus la Pâclele Mici, un drum destul de obositor mai ales la coborâre, trebuia să mergi încordat pentru a nu-ți pierde echilibrul și a pica în noroi. Noroi de la ploile de zilele trecute, nu noroiul din vulcani, să fim înțeleși. Sunt spectaculoși acești vulcani noroioși, ne-am extaziat toți trei privindu-i cum bolborosesc pe fundalul peisajului selenar ce-i înconjoară și cu dealurile buzoiene prin prejur. Ne-am făcut poftă de mâncare după atâta plimbare, dar nu era momentul pentru o masă serioasă, mai aveam un obiectiv, așa că ne-am luat din drum câțiva covrigi de Buzău, la prețul de 0,50 lei. Au fost delicioși, dar i-am promis Fiului cel Mic că foarte repede vom ajunge și la restaurant, unde vom mânca cu picioarele sub masă.

Am urcat și la Schitul Măgura, cu mașina pe drumul forestier, lăsând autoturismul lângă resortul aflat în vârf, unde mai luasem masa și cu alte ocazii, fiind încântați. Am pornit 10–15 minute pe jos prin pădure către schit, o așezare foarte liniștită, unde nu era nici țipenie de om. Nevasta și Fiul cel Mic au stat prin curte, iar eu am intrat în biserică, m-am închinat la icoane, iar apoi, obosit fiind după drum, m-am așezat la strană. M-a cuprins liniștea cu totul, auzeam trecerea timpului, cum se spune. Liniște mormântală. Nu se clintea nimic, nu se auzea nimic. Ați citit romanul „Cronica păsării arc”? De o astfel de liniște are parte personajul cărții, când stă pe fundul fântânii. Ați putea trăi la acest schit, departe de zgomotul lumii?

Într-un final am mers la masă, spre bucuria Fiului cel Mic. La localul aflat la cel mult 1 km de liniștea schitului. Ne-am așezat, ni s-au adus meniurile, am început lectura lor. La masa din spatele nostru, o familie cu un bebeluș care a început să urle. Pe mine mă iau dracii în astfel de situații. Mi se pare o totală lipsă de respect să vii în restaurant cu copil mic, care deranjează atmosfera. Am avut și eu copii mici, dar nu mi-am permis să merg în locuri publice cu ei, știind că țipă și îi deranjează pe ceilalți. Efectiv m-aș fi simțit eu prost, m-aș fi simțit cu musca pe căciulă. Posesorii copilului din spatele nostru se pare că nu aveau nicio treabă, își vedeau liniștiți de ale lor, copilul urla. Ar trebui dată o lege împotriva prezenței copiilor mici în restaurante. Așa cum nu ai voie să fumezi, să nu ai voie să mergi la restaurant cu copil de țâță. Am trântit meniurile de masă și am ieșit nervos din restaurant. Fiul cel Mic și nevasta n-au avut ce face și m-au urmat. Banii erau la mine. Am venit dintre îngeri și m-am umplut de draci.

Ne era și foame. Acum am devenit toți trei nervoși. Eu măcar mai înjur în gura mare și mă descarc, dar nevasta când se supără tace, nu mai zice nimic. Fiul cel Mic scâncea de foame pe bancheta din spate. M-am gândit să mergem la Casa Seciu, un local foarte bine cotat din localitatea Boldești Scăeni. 70 km, 90 minute. Am avut noroc că cei doi companioni au adormit repede, așa că mi-am văzut liniștit de drum, ajungând la Casa Seciu pe negândite în ceea ce-i privește.

Aici, zgomote de o altă factură. Aveau muzică live, dar stația de amplificare era setată la un volum al decibelilor incredibil de înalt. Pur și simplu nu se auzea om cu om la masă, chiar dacă țipai. Cântărețul interpreta șlagăre cunoscute din anii ’80, dar pe un ton total nepotrivit. Ar fi mers o muzică de cafe-concert, ceva fin și liniștitor pe fundal. Lumea era la masă, nu la spectacol de varietăți. Cum ar fi fost să plec și de aici? Dar nu, am comandat. Masa și serviciul ireproșabile. Eu și nevasta am ales același fel, fiind una dintre puținele dăți în care ne punem la unison, în speță aripioară de porc cu piure de cartofi. Iar Fiul cel Mic a ales un preparat asiatic, tăiței cu carne de vită. De băut nu ne-am luat nimic, pentru a nu plăti cât nu face. Cu burțile pline altfel am plecat spre casă, pe DN1. A fost o excursie excepțională, uitarăm de neajunsuri. Acasă l-am găsit pe Fiul cel Mare, înfometat după o zi întreagă. Dar nu ne-a păsat. Dacă își dorește să fie de capul lui, noi îi respectăm dorința.

A doua zi a fost Duminica Floriilor, când Domnul Iisus a intrat călare pe măgar în Ierusalim. Am fost la magazinul alimentar pentru a cumpăra de-ale gurii. Tot eu, nevasta și Fiul cel Mic. Ne-am întors cu multe plase. Printre altele am cumpărat și o sticlă de chardonnay din Chile. Când am dat să o bag în frigider m-am aplecat și am rămas înțepenit complet de șale. Lumbago. Și înțepenit am rămas până la Paște, de nu mă puteam ridica nici din pat. Urâtă boală. De ce există suferință pe lume? Nu putem doar să petrecem, să călătorim, să mâncăm și să bem și să ne simțim bine? N-am mai prețui binele dacă nu avem și rău?

Mă plictiseam în pat și am început să urmăresc filme pe telefon. În 4 zile am urmărit 14 filme, unele revăzute, altele în premieră. Am văzut și filme mai simple, dar și unele extraordinare. Las aici lista:

• Filantropica
• Slumdog Millionaire
• Tati part time
• Tati full time
• Marița
• Weekend de vis
• Along Came Polly
• 50 First Dates
• Scent of a Woman
• Heat
• Boogie
• The Shawshank Redemption
• Big Fish
• Catch Me If You Can

Vinul buclucaș ce a stat la baza infirmității mele temporare a fost băut la prânzul din Duminica Paștelui. După îndelungi sfătuiri cu Eufrosin Potecă dar și cu Inteligența Artificială am băut chardonnay chilian la friptura de miel. A mers excelent.

Vulcanii Noroioși. În una dintre poze se vede și Fiul cel Mic, pierdut în peisajul selenar.

Schitul Măgura, județul Buzău.

Aripioară de porc și piure de cartofi, la Casa Seciu, Boldești Scăeni, județ Prahova.

Chardonnay din Chile, sticla care m-a lăsat înțepenit la propriu.